Poezie în minuscule – Gabriela Marin
Poezie în minuscule – Gabriela Marin
Ideea mi-a venit de la maniera în care este torturată și mutilată limba română în perioada actuală. Am vrut să demonstrez că se pot scrie lucruri interesante, inteligente, elegante și „valabile” chiar fără majuscule, fără punctuație și în enunțuri eliptice și scurte („Cine mai are răbdare azi să citească?”). Unele dintre poezii au apărut in revistele și pe site-urile literare Contact Internațional, Destine Literare, Observatorul, e-Creator, Luceafărul, Curentul Internațional, Romanian Journal – New York, Emoții și Lumină, Gândacul de Colorado, Basarabia Literară, Axis Libri, Poezia, Impact, Litere, Boem@, Litera 13, Parnas XXI, Apollon, Ofranda Literara, Thymes, Sintagme Codrene, Regal Literar, Astralis, Perspectiva, Amfiteatrul Literar, Caligraf, Agora Artelor, Jurnal Israelian, Surâsul Bucovinei, Polymnia, Claviaturi, Cetatea Cavalerilor, Pluma, Amalgama de Letras, Mimeógrafo, Montaje, Alborismos, Azahar, Kametsa, Letras de Chile, Verso Inefable, Letras de Parnaso, Raven Cage Zine, Revista Innombrable, Albores Caipell, Pluma y Tintero, Oniria Literaria, Atunis Galaxy Poetry, Tamasma Cultural, LiteraLivre, Barbante, Orfeu, Cósmica Fanzine, Poemas del Alma, Revista Literaria ÓBOLO, Alhucema, La Hormiga, Madeinleon Magazine, Poetry Alquimia, El Pez Soluble, 100subtexts, Mondes Francophones, Lespoetes.net, Le monde de Poetika, Oasis des artistes, All Poetry, Litversum, Poeticous, Poetry.com, Synchronized Chaos, Časopis Kvaka, The Papyrus, Yerli Bilimkurgu Yükseliyor, Rivista Spiragli, Comme en poésie, RALM, etc.
În afară de literatură și limbile străine (atât să le-nvăț, cât și să le predau), sunt pasionată de muzică, teatru, cinema, grafologie, psihologie, limbajul trupului, limbajul limbajului și călătorii.
PE CUVÂNT DE URSITOARE!
POEZIOARE ÎN MINUSCULE
ursitoare
să vă fie bine
să fiți frumoși
să aveți un nume
să fiți sănătoși
să cântați mereu
să dansați în mare
să săriți pe curcubeu
să faceți lucruri rare
să fiți fericiți
s-aveți în toate spor
să fiți preaiubiți
să-nvingeți ușor
să fiți apreciați
s-aveți mult noroc.
fiți binecuvântați
oriunde, în orice loc
_________________________________
poezioară în minuscule
diafană boare
impresii de soare
trăiri ușoare
dulce licoare
vorbe de valoare
verbe inspiratoare
gânduri în vâltoare
multă candoare
rimă visătoare
pomi în floare
________________________
probabil
caut, probabil, un răspuns
în stelele ce sclipesc noaptea
în scânteia înțelegerii
ce-mi luminează viața și-ntregul drum
caut, probabil, un răspuns
în lacrimile pe care le-am vărsat
în cuvintele pe care le-am șoptit
în amintirile ce m-așteaptă
răspunsul e, probabil, ecoul ce se estompează-n tăcere
_________________________________________________
certitudine
știu cu siguranță că sunt
știu cu siguranță că ești
știu că iubim
știu fără speranță că da
știu fără speranță – așa…
știu că trăim
știu aproape sigur că noi
știu aproape sigur că doi
știu că plutim
știu și cred că tu și eu
știu și cred că noi mereu
nu știu… tu știi?
știu cu siguranță că râzi
_________________________
tablou
într-o zi am pictat un curcubeu
este cel mai frumos tablou al meu
roșul e făcut cu inima, ca mai mereu
oranjul l-am extras din fericire
galbenul a răsărit din soare
verdele din tinerețe și reînnoire
albastrul era aici, pe cer și-n mare
indigoul l-am găsit prin sertare
violetul a venit din infinit și iluminare
apoi, n-a mai trebuit decât
să dau strălucire și consistență
tabloului și să-l dedic iubirii
_________________________________________
pentru că iubim
de ce e lumină
de ce există aer
de ce zboară păsările
de ce înoată peștii
de ce există adevăr
de ce răsare soarele
de ce luna e rotundă
de ce strălucesc stelele
de ce există frumusețe
de ce cântă sufletul
de ce dansează umbra
de ce există fericire
de ce bate vântul
de ce apare curcubeul
de ce există nemurire
pentru că iubim
_____________________________________
Istorie
Dac – Dacia
Roma – Roman
Român – România
Dunăre – Dunărean
Olt – Oltean
Bucur – București
Viteaz – Mihai Viteazul
Mare – Ştefan Cel Mare
Bătrân – Mircea Cel Bătrân
Armă – Armată
Eroi – Eroism
Liberi – Libertate
Patrie – Patriotism
_______________________________________
umbra unei dorințe
aș fi vrut să fiu o stea
aș fi cerut să pot zbura
aș fi putut totul să-l știu
aș fi-nceput profund să fiu
mi-aș fi dorit să prind un dor
ca să ne fie mai ușor
ai fi crezut că fugi in lume
să nu mai știi de al meu nume
am fi fugit spre fericire
și-am fi uitat de amintire
lăsând in urmă tot ce doare
primim acum dar de la soare
__________________________________
imperativ
ascultă vântul
vuiește oceanul
înstelează cerul
înfrunzește pădurea
înflorește pajiștea
coace fructele
gândește cuvintele
domolește sensurile
îndrăznește ideile
oprește războaiele
cultivă pacea
trăiește iubind
________________________________
anotimpurile
iarba ta
înverzește iar
copacii tăi
înmuguresc mereu
florile tale
sunt la apogeu
albinele tale
strălucesc în soare
fructele tale
sunt dulci ca mierea
frunzele tale
nu cad niciodată
neaua ta
învelește grânele viitoare
apele tale-nghețate
oglindesc steaua ta norocoasă
__________________________________
poveste
va fi odată
ca niciodată
că de nu va fi
nu se va mai povesti
o lume viitoare, mare
așezată, înfloritoare
cu multe ființe bizare
dar iubitoare, de onoare
cu oameni mândri și drepți
nespus de-nțelepți
încrezători, îndrăzneți
binevoitori și atenți
călători prin galaxii
drumeți pe planete vii
_____________________________
Parmenide și noi
cine ești tu
cine sunt eu
cine suntem noi
tu ești eu
eu sunt tu
noi suntem 1
cine este ea
cine este el
cine sunt ei
ei sunteți voi
voi sunteți noi
noi suntem vechi
cine sunt ele
ele sunt iele
ele sunt zâne
noi suntem ele
noi suntem voi
noi suntem noi
așa am fost
așa suntem
așa vom fi
dincolo de 1
dincolo de infinit
___________________________________
stropi de veșnicie
ploaie de luni și stele
în cerurile mele
eterne
ploaie de sori și comete
în universurile mele
concrete
ploaie de planete și culoare
în inima mea
iubitoare
ploaie de lumină divină
în ființa mea
deplină
ploaie de iubire infinită
în sufletul meu
care-ntruna palpită
______________________________
vis în vis
visez în vis
c-adorm pe-un nor
visez în vis
că zbor pe-o stea
visez în vis
că beau nectar
visez în vis
că respir lunar
visez în vis
că trăiesc solar
visez în vis
c-amețesc în eter
acolo foarte sus
visez în vis
că nu te-ai dus
visez în vis
că ești aici
ca-n orice vis
____________________________________
cu bucuria la genitiv
mulțumirea inimii
euforia sufletului
preaplinul minții
beatitudinea gândirii
veselia spiritului
optimismul rațiunii
împlinirea visului
frumusețea vieții
iubirea aproapelui
binecuvântarea sinelui
măreția infinitului
______________________________
claritate
când am venit
nu te-am văzut…
erai ascuns după un eon
când am revenit
te-am zărit prin vis…
erai ascuns după o clipă
când am plecat
am simțit că ești aici…
de la începutul timpului
_____________________________
fundamental
chintesență de esențe sublime
esență de zboruri unanime
părelnice licăriri de-o clipă
licărire luminoasă de-aripă
diafană sclipire de stea
steluțe cu sclipiri de foc
cunoaștere focalizată din loc in loc
acces deplin la știință eternă
pătrunderi în real de cavernă
externă realitate perenă
____________________________
oglindă
apă pură înghețată
suprafață argintată
nuferi albi plutind pe apă
realitate reîntrupată
distanțare-apropiată
reflecție imaginată
cunoaștere disimulată
adâncime spiralată
concentrare estompată
simetrie radiantă
regăsire alternantă
ființare multiplicată
închipuire inversată
părere – inventată?
_____________________________
rugăciune
ai ținut lumina în mâinile tale
ai ținut perfecțiunea în mâinile tale
ai ținut veșnicia în mâinile tale
ai ținut sori și luni în mâinile tale
ai ținut lumea în mâinile tale
ai ținut gândul în mâinile tale
ai ținut cuvântul în mâinile tale
ai ținut totul în mâinile tale
în mâinile tale mă ții pe mine
în sufletul meu te țin pe tine
mulțumesc
___________________________________
infinit în nemărginire de tezaur
stelele nerăsărite se reflectă sublim
pe apele nerăscolite de furtuni acum
se cufundă neconfundate în bolta cerului
pentru a răsări din nou în lacul albastrului
infinit
în sufletul meu liniștită strălucirea le-apare
când tac adâncit intr-o neagitată mare…
spirale de sori și stele aleargă-n gândurile mele
ca să-mi amintesc că nu eu le-am aprins pe ele
în nemărginire
când nenăscuții noi vom pâlpâi la fel de tare
în unduirea neînceputului și nesfârșitului cer
ele se vor fi transformat de mult în stropi de aur
pur ca raze de lumină diafană din strălucire
de tezaur
___________________________________________________
definiție
cuvântul? putere măreață
cuvântul? aripi fremătânde de viață
cuvântul? șoapte în noapte
cuvântul? concepte-nțelepte, coapte
cuvântul? strigăt de glorie
cuvântul? cântec de victorie
cuvântul? sensul discursului
cuvântul? mátricea Universului
cuvântul? cunoaștere deplină
cuvântul? esență divină
cuvântul? Cântarea Cântărilor
cuvântul? mirarea mirărilor
cuvântul? ființare eternă
cuvântul? dulcea limbă maternă
cuvântul? oglindire de sine
cuvântul? exprimare în rime
cuvântul? liniștea dorurilor
cuvântul? strălucirea stelelor
___________________________
Geneză
Zeu în Dumnezeu
Gând în gândire
Cuvânt în cuvântare
rost în Rostire
lumi în Lumină
chip în închipuire
drag în dragoste
imagine în imaginație
muză în muzică
trup în Întrupare
Ființă în ființare
Suflet în suflare
finit în Infinit
eu cu Dumnezeu
_______________________________
curcubeul meu frumos
inima mea roșie
begoniile mele orange
soarele meu galben
iarba mea verde
iubirea mea albastră
cerul meu indigo
irisul meu violet
sângele meu roșu
apusul meu orange
narcisele mele galbene
primăvara mea verde
marea mea albastră
panseluțele mele indigo
văzduhul meu violet
speranța mea turcoaz
optimismul meu roz
viitorul nostru luminos
__________________________________
cine
cineva
cândva
undeva
ne spunea o poveste
cineva
cândva
undeva
ne crea un univers
cineva
cândva
undeva
ne aducea în lume
cineva
cândva
undeva
ne mântuia pe toți
cineva
cândva
undeva
ne invita să zburăm
cineva
cândva
undeva
ne-aștepta să ne-nălțăm
undeva
cândva
cumva
cineva
ne va face nemuritori
___________________________________________
parfum de înger
– cu livrare internațională rapidă
– doar la comanda liberului arbitru
– preț negociabil în crâmpeie de suflet
– ingrediente:
plutire ușoară
pudră stelară
inefabilă magie
multă poezie
eleganță senină
protecție divină
inspirație sublimă
frumoasă lumină
concentrat de iubire
aromă de iertare
puritate serenă
pace eternă
______________________________________
real
năzuințele noastre
speranțele noastre
visurile noastre
iluziile noastre
amăgirile noastre
țelurile noastre
scopurile noastre
aspirațiile noastre
impresiile noastre
dorințele noastre
închipuirile noastre
scenariile noastre
idealurile noastre
reușitele, succesele și victoriile noastre
_________________________________________
ca o stea
o stea strălucește doar pentru mine
o mare iubire mă-nvăluie
un cer misterios m-ascunde
(tăcerea lui îmi parfumează mintea)
un ocean de iubire fără sfârșit
în care gândurile mi se pierd
o reflexie în imensul necunoscut
în adâncul sufletului meu
un dor de stele se trezește-n mine
(mă topesc în flăcările lui)
un vis de libertate, iubire și lumină
unde inima mea bate cu-ncetinitorul
unde mintea mea zboară-n sfârșit liberă
unde privirea nu mai poate-ajunge
în acest vis profund, sunt, în sfârșit, eu însămi
_____________________________________________
îmi lipesc fruntea de vis
și urmăresc uluită istoria lumii
admir fascinată zborul îngerilor
zâmbesc unor pui de planete
asist la spectacolul universului
aplaud recitalurile sferelor
alerg cu dragonii și inorogii
pe dealuri și câmpii astrale
sclipiri în ochi avem de bucurie
ne jucăm cât ține toată vesnicia
ne prindem într-o horă ireală
cu totul și cu totul ca-n povestea
fără de sfarsit ce prevestește
că va fi bine-n lumea asta mare
îmi doresc să nu pierd nimic
din toate concertele de dincolo
de pe frumoasa planetă albastră
pe care cândva, demult, am fost și eu
un fir de nisip rătăcitor, dar redescoperit
______________________________________
lumea mea
lumea? o oglindă ce se reflectă-n noi
un ecou de sine ce rezonează cu fiece pas
o dorință de echilibru între vid și plin
ritmul muzical al tăcerilor eterne
frumusețea sa este-n proporții perfecte
(secretul stă-n simetria sufletelor)
lumea? expresia uniunii ființelor
o șoaptă subtilă a spiritelor în sfârșit libere
viața ei este cel mai frumos dans sălbatic
un zâmbet efemer, o luptă perpetuă
un vis, un basm, o călătorie lungă
același cântec în tot universul meu
___________________________________________
mandală
covor de simetrie, în care se reflectă sufletul
razele se-mpletesc – din legăturile inimii –
formând un întreg ce debordează de grație
în această mandală, universul răspunde
la tăcerea spiritului, unde-i cuibul veșniciei
în această tăcere profundă și sinceră
dintr-un cerc etern, visele se instalează
liniile se intersectează, punctele se unesc
frumusețea apare ca o picătură de apă pură
în această mandală a harului, se scrie inima
și se eliberează mintea, fără cel mai mic defect
_________________________________________________________
tandem
îmi spui în gândurile tale
au răsărit frumos stelele
îți răspund din visele mele
le văd pe luciul perfect al apei
mă inviți să zburăm împreună
până sus, sus de tot, la ele
te-aștept să plonjăm amândoi
sub scânteile de pe apa lină
îmi trimiți o adiere albă de dor
cu una dintre săgețile lui Eros
îți arăt universul mării de azur
care cuprinde toate poveștile
îmi dai buchete de raze de stea
împachetate atent în iubirea ta
îți ofer secretele oceanului meu
iluminat difuz de iubirea mea
_______________________________________________
întrebările noroiului
de ce cresc nuferii albi în noroi
de ce sclipește aurul și-n noroi
de ce strălucesc diamantele în noroi
de ce nu ne place noroiul?
pentru că este o formă sinceră
neprefacută a materiei?
pentru că nu se-ascunde
și nu ne minte?
pentru că ni se-arată autentică
exact așa cum este?
pentru că ne-atrage prea mult?
pentru că ne provoacă prea tare?
pentru că scoate la suprafață tot
ce este mai bun și mai luminos în noi
și ne dă aripi albe strălucitoare?
________________________________
noaptea – ochii – marea
noaptea
ochii văd
marea de stele
noaptea
valurile scaldă
sufletul tău curat
noaptea
lacrimile cad
din înaltul cerului
în oceanul de trăiri
preschimbate în mistere de argint
__________________________________________
dincolo de vis
cerurile-s ireale
spațiile-s ideale
stelele-s uluitoare
și astrele în formare
dorințele mi-s foarte mari
fluturașii-s toți hoinari
iar peisajele-s celeste
amintirile-s poveste
prevestirile-s bizare
premonițiile-s clare
____________________________________________
alternativ
am vrut să știu
ai vrut să văd
am vrut să spun
ai vrut să strig
am vrut să cred
ai vrut să fac
am vrut să râd
ai vrut să cânt
am vrut să mișc
ai vrut să fug
am vrut să sper
ai vrut să fim
_______________________________
raze de alint
când răsari tu la orizont
îmi revin în simțiri înviorat
respir puritate de gând
și te simt înălțându-te iar
când lucești pe apele de azur
ale sufletului tău de aur cald
mă surprind zâmbind fericit
la gândul că nu sunt în zadar
când apui după norii scânteietori
aruncându-te-n ploile stelelor mele
te-adulmec cu toți porii și mi-e dor
de lumina ce mă-nghite ușor… ușor