Impresii? Păreri? Fiica tăcerii de Kim Edward

     În ,,alergătura” mea prin librăriile online, site-uri de edituri, etc. mi-a atras atenţia această carte ,,Fiica tăcerii de Kim Edward

,,Această dramă impresionantă începe într-o noapte de iarnă din 1964, când o furtună îl obligă pe doctorul David Henry s-o ajute pe soţia sa să-i aducă pe lume pe gemenii lor. Fiul, născut primul, este perfect sănătos, dar medicul recunoaşte imediat la fiica sa Sindromul Down. Pentru motive de a căror validitate încearcă să se autoconvingă, bărbatul va lua o decizie într-o fracţiune de secundă, care îl va bântui însă de-a lungul întregii vieţi. Îi cere asistentei sale, Caroline, să ducă fetiţa la un orfelinat. Însă femeia se hotărăşte să crească ea copilul şi se mută într-un alt oraş. O carte captivantă şi o poveste minunat urzită, despre vieţi paralele, secrete de familie şi puterea mântuitoare a dragostei.”

     Da, ştiu, poate s-a scris recenzii, dar mă interesează mai mult părerea voastră de cititori. A persoanei care nu scrie în fiecare zi, dar citeşte, şi prin cuvinte simple îmi poate da detalii importante. Cei care aţi citit-o, sau cei care ştiţi câte ceva despre ea, vreţi să împărtăşiţi cu mine impresiile voastre? Sau chiar dacă nu aţi citit-o, ce părere vă face?

     Ideea este că,  descrierea este bună, mă atrage, dar stiţi şi voi că de multe ori descrierea de pe coperta 4 nu prea reflectă ceea ce se află în interior. Adică te face să rămâi cu gura căscată, şi când citeşti cartea să îţi dai seama că nu a fost cine ştie ce de capul ei.

     Mă gândesc serios să facem mai des această treabă şi probabil o dată pe săptămâna să existe o carte pe care să o dezbatem împreună. Dacă vă place ideea poate fi o carte pe care o alegem noi sau o carte pe care o alegeţi voi. Ar fi interesant să stăm împreună la şuetă, fără să există o recenzie în prealabil. Ce spuneţi?

Acum revenid la cartea de mai sus, voi ce credeţi?
Merită să citesc această carte? Aştept părerile voastre!

     Făcând o paralelă cu ceea ce am scris mai sus, (în timp ce scriam am văzut parcă situaţia 🙂 ) am citit undeva, sau am auzit, nu mai ştiu exact, dar mi-a rămas în memorie şi o să scriu aşa cum am reţinut următorul text:

     O tipă era cam dezamăgită de bărbatul cu care începuse o relaţie, avea incertitudini în privinţa sentimentelor lui faţă de ea. Într-un sfârşit de săptămâna când mergea să îşi viziteze părinţii, undeva prin Haţeg, tot gândindu-se la relaţia ei, îi atrage atenţia o pajişte unde păşteau nişte oi, dar şi margaretele răzleţe din peisaj. Opreşte maşina, coboară, şi întinsă se duce şi culege câteva margarete. Se aşează turceşte şi începe să rupă petalele margaretelor: Mă iubeşte!,… Nu mă iubeşte!,…. Mă iubeşte!, …Nu mă iubeşte.! După trei margarete distruse, nu căpătase niciun răspuns concret şi se pregătea să mai culeagă câteva……..În tot acest timp ciobanul care păzea oiţele o privise, şi chiar auzise cum se chinuia sărăcuţa să afle nişte răspunsuri. Enervat că tipa se ridicase şi era pornită să mai culeagă un snop de margarete, se apropie şi îi zice: Auzi duduiţă, decât să distrugi mata peisajul oiţelor mele, nu mai bine te duci direct la bărbatul ăla şi îl întrebi dacă te iubeşte, şi după aia vii şi mai rupi margarete să afli : De ce, da, sau de ce, nu?

    Aşa şi eu cu postarea asta. Poate se găseşte cineva care să îmi spună: Auzi tanti, dar mai bine nu cumperi mata cartea, o citeşti şi vii şi ne spui şi nouă după aceea dacă se merită sau nu să o citim? 🙂 ))))))

Eu oricum aştept părerile voastre despre carte. Să citesc?!..Să nu citesc?1…Merită?!…Nu merită?!….!
Mulţumesc anticipat!margarete

12 COMMENTS

  1. In primul rand, mi se pare interesanta ideea de a discuta despre o carte, indiferent daca am citit-o, sau ne bazam doar pe descrierea acesteia. Iar referitor la carte, mie descrierea mi se pare interesanta si, cunoscandu-ma, m-ar face suficient de curioasa incat sa imi doresc sa o citesc. Poate, totusi, pentru siguranta, as urmari sa o cumpar cand este la promotie, sau de pe un site unde as gasi-o la un pret mai accesibil. Astfel, chiar daca as fi dezamagita de carte in final, macar as putea fi cu sufletul impacat ca nu am platit prea mult pentru ea.

  2. Nu am auzit de aceasta carte pana acum.. dar descrierea sa este promitatoare. Bine, acum nu ramane decat sa concluzionam singuri daca esenta este la fel de buna precum aparenta. 😀

  3. Bravo Iasmy 🙂 . Initiativa ta este foarte buna.
    Povestea ta este haioasa, chiar m-ai facut sa rad 😉
    Revenind la carte, mie mi se pare interesanta. Cred ca merita citita. Oricum subiectul este unul interesant si desprins din realitate. Cum reactionam cand vine vorba de copiii cu sindrom Down, autism, etc. Ne priveste pe toti.
    Desigur, exista posibilitateaca aceasta carte sa nu prinda.

    • Povestea aia mi-a venit in minte in timp ce scriam, in subconstientul meu se aciuase de pe undeva, si mi s-a parut situatia chair amuzanta.
      Povestea are o descriere interesanta, adevarat, dar cine stie acum daca este chiar o carte care sa ma prinda.

  4. Iasmy, doar citind cartea poti/putem afla daca merita sau nu 😀
    Eu una as lasa instinctul sa ma conduca 🙂

  5. Eu zic sa inhati o margareta din aia si vezi ce rezultat obtii. Atentie sa nu dea cu rest!!! 🙂 Nu am idee daca e buna cartea dar sinopsisul suna ok.

  6. Nu stiu altii cum sunt, dar eu am inhatat de multe ori carti dupa prezentare. Ma atrag si copertile, sunt precum copilasii intr-un morman de jucarii.
    Ciobanul a avut dreptate, ce atata agitatie, cumpara cartea si vezi ce iese. Eu te astept la cotitura cu impresii proaspete.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.