Maktub de Hayat Seviyor-Capitolul 21

Maktub de Hayat Seviyor

Prolog

   Religia islamică își învață credincioșii să creadă în soartă. Soarta ne este aleasă de către Tatăl nostru, Allah pentru ei, Dumnezeu pentru noi creștinii… Oamenii trăiesc viața aleasă de divinitate, iar destinul ne este oferit la venirea noastră pe lume…Nimeni nu-l poate schimba sau modifica…Trebuie să ne conformăm și să acceptăm ceea ce a fost scris! Și cele bune și cele rele fac parte din viața noastră…Orice-am păți e bine să conștientizăm că așa a trebuit…Știm că până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții! Astfel ne vom putea îndeplini misiunea ce o avem aici pe pământ…De asemenea trebuie să învățăm cât e de important să visezi, să te bucuri de prezent și de tot ce-ți oferă acesta… Fie bune, fie rele… După iarnă vine întotdeauna primăvara..Cu siguranță vei renaște din propria cenușă asemenea păsării Phoenix..Lasă trecutul în urmă, nu te teme de viitor, trăiește prezentul… Visează!.. Maktub!

Lista personajelor

Citeşte Capitolul 1

Capitolul 2 – În care familia se destramă

Capitolul 3- În care disperarea înlocuiește speranța

Capitolul 4-În care spiritele se calmează…

Capitolul 5-În care soarta pare să fie împotriva tinerei Nur

Capitolul 6-În care ne întoarcem la Izmir

Capitolul 7- În care nu te poți împotrivi sorții…

          Capitolul 8-În care viața trebuie să-și urmeze cursul…

  Capitolul 9- În care totul ia o întorsătură neașteptată…

     Capitolul 10-În care a fugi nu înseamnă a fi laș…    

               Capitolul 11-În care un strop de iubire îți face viața mai frumoasă

                 Capitolul 12- Hoș bulduk, canim Istanbul!

        Capitolul 13- În care regulile sunt făcute pentru a fi încălcate…

                   Capitolul 14-În care nu trebuie să te încrezi în aparențe…

  Capitolul 15- În care minciuna are picioare scurte…

                    Capitolul 16- În care se leagă o frumoasă poveste de dragoste…

Capitolul 17-În care visele încep a prinde contur…

    Capitolul 18-În care se face un prim pas înainte…

       Capitolul 19-În care călătoria ia sfârșit…

Capitolul 20-În care căsătoria e o etapă a vieții…

         Capitolul 21

           În care ne întoarcem la Fes…

• Neața, scumpa mea! spune Ahmed, dând la o parte perdelele de la ferestre.
• Bună dimineața! îi răspunde Nur, aflată încă sub efectul somnului. Ce e? De ce m-ai trezit?
• Scumpa mea soțioară, ai dormit o grămadă. E trecut de ora prânzului. Și din câte îmi amintesc eu, ești însărcinată.
• Așa, și? Ce legătură are una cu alta?
• Femeile însărcinate trebuie să se alimenteze bine.
• Allah, acum o să mă disperi cu ceea ce trebuie să facă femeile însărcinate și cu ceea le este interzis?!
• Așkim benim, gândește-te că acum porți în pântece un prunc! Copilul meu! Copilul nostru! Trebuie să avem grijă de el ca de ochii din cap.
• Dacă zici tu…

     Ahmed iese din cameră și revine imediat cu o tavă plină ochi cu bunătăți. Ouă fierte, salată, măsline, brânză, sucuk, unt, dulceață, pâine prăjită. Un veritabil mic-dejun turcesc. Și bineînțeles, nu lipsește ceaiul turcesc, pus în simpaticele păhăruțe de cristal. Nur își dă seama, abia acum, că îi este tare foame. Și că ceea ce i-a fost adus pe tavă arată bine. Și că are un soț extrem de grijuliu. Și că trebuie să mânânce. Asta și face. Se înfruptă din mâncare, din când în când mai ia și câte o gură de ceai. În tot acest timp, Ahmed o privește cu un zâmbet până la urechi.

• Bun a mai fost! afirmă Nur, ștergându-se la gură cu un șervețel. Tare bun!
• Să înțeleg că nu ți-a fost foame? se hlizește el.
• Știi tu cum se zice, pofta vine mâncând.
• Exact, draga mea! Afiyet olsun! (Să-ți fie de bine!)
• Elinize saglik, Ahmed! (Săru’ mâna pentru masă, Ahmed!) Habibi, ești cel mai minunat soț pe care și l-ar putea dori o femeie! Nu glumesc! Seni seviyorum! (Te iubesc!)
• Ben de, așkim benim, melegim… (Și eu, iubita mea, îngerul meu…)

   Nur se ridică, se apropie de el și-i fură o sărutare.

• Apropo, de unde ai făcut tu rost de sucuk? De unde știai cum arată un mic-dejun tradițional turcesc?
• Draga mea, am și eu sursele mele. Soțioara mea nu merită oare tot ce-i mai bun? La fel și ea, și fiica noastră…

    Cei doi soți ies în târg, se plimbă printre tarabele pline-ochi de articole vestimentare, mirodenii, bijuterii. Deși nu ar fi crezut niciodată asta, lui Nur îi era dor de Fes, de aglomerația medinei, de atmosfera specifică. Acest târg i se pare fad, nu îi oferă aceeași senzație ca cel din Fes. Acolo, deși este mai aglomerat, deși n-ai unde să arunci un ac, târgul este sufletul orașului. E un loc animat, colorat, zgomotos și extrem de fermecător. Nu degeaba Fes-ul este cunoscut drept una dintre inimile lumii islamice. Acel loc este încărcat de istoria a zeci, sute de generații, este martor al evoluției islamului, al schimbărilor apărute de-a lungul timpului. Aici timpul pare să fi stat în loc, străduțele înguste și zidurile înalte alcătuind un labirint încărcat de istorie…

    După ce fac câteva cumpărături, Nur și Ahmed se întorc la hotel, lasă bagajele și ies să se plimbe pe plajă. Ea își dă jos voalul de pe cap, lăsându-și părul să fie desfătat de către razele neastâmpărate ale soarelul. Se îmbrățișează și stau câteva clipe așa. Timpul pare să stea în loc. Ei par a fi parte al acelui colț de lume, fără ei tabloul ar fi incomplet, lipsit de farmec.

• Seni seviyorum, Ahmed!
• Ben de seni seviyorum, Nur!

    Buzele lor intră într-un dans pasional al vieții și al morții, al iubirii și al urii, al frumosului și al urâtului. Într-o lume a discrepanțelor, acest sărut reprezintă lumina de la capătul întunecatului tunel, rezultat al sentimentelor profunde, de nestăvilit. Într-o lume în care răul și hidoșenia par să pândească de după colțuri, cu colții pregătiți să-ți sfâșie sufletul, iubirea reprezintă cel mai puternic scut, un scut mult mai puternic decât orice, mai puternic și decât bronzul celest al zeilor. Ce nectar, ce ambrozie, când ai la îndemână iubirea, iubirea izvorâtă din inimi de aur?!

• ..
• Spune, scumpa mea!
• Ahmed, am stat și m-am gândit…
• Și?
• Consider că ar trebui să ne întoarcem la Fes. Chiar mi-e dor de medina, de oamenii de acolo, de toată acea veselie și armonie…
• Nu-mi vine să cred, adaugă el răzând. Să înțeleg că ți-e dor și de tradițiile de acolo?
• Nu, de alea nu! Sunt tradiții tâmpite! Nu voi fi niciodată de acord cu ele. Nu am de gând să le respect, decât dacă viața noastră ar sta legată de un fir de ață. Aș face orice pentru binele tău, pentru binele fiicei noastre…
• Și eu aș face orice pentru voi, fetele mele!
• Te avertizez de pe acum! Dacă tradițiile alea aiurite îmi vor necăji fiica, dacă o vor face nefericită, dacă îi vor distruge viața, o să îi permit să le încalce. Și tu nu te vei împotrivi! Jură! Jură pe copilul pe care-l am în pântece că vei face orice pentru fericirea ei!
• Jur! Jur pe ce vrei tu! Cum aș putea să provoc nefericire celor mai dragi ființe din viața mea? Nu uita că nu am pe nimeni pe lume, în afară de tine și de micuța Yasmine. Voi sunteți tot ce am mai scump pe lumea asta!
• Ahmed, te iubesc nespus de mult! afirmă Nur cu lacrimi în ochi. Te iubesc pentru că ești un om minunat, pentru că în spatele acestei măști se află un om sensibil, un om cum rar întâlnești, un om care, din fericire, este soțul meu…
• Nu plânge, prințesă! Vremea lacrimilor a trecut…

    După încă două zile petrecute în Tunis, Nur și Ahmed se îmbarcă pe un vas cu care călătoresc până în portul Tanger. De aici se îndreaptă spre Fes.

• Am ajuns, scumpa mea soțioară!

     Nur privește tot ceea ce o înconjoară. Are o plăcere nemăsurată de a se afla în aglomerația medinei. Mirosurile de mâncare proaspătă, vocile stridente ale vânzătorilor ambulanți… Totul o face să se simtă mai liniștită, fericită. Da, se simte ca acasă. Acum se va putea bucura de acest loc. E alături de bărbatul pe care-l iubește, de copilul ce urmează să se nască, de frații săi. Nu mai este închisă într-o colivie, nu mai este nevoită să suporte un soț pe care-l urăște, nu se mai simte restricționată de tradiții. Se simte liberă. Liberă într-o lume a coliviilor ce abia așteaptă să fie deschise.

     Bineînțeles că nu vor locui în casa răposatului Osman. Nur, cel puțin, nu ar fi în stare să pășească acolo. Nu. Vor sta acasă la Mehmet până când va fi reamenajată casa lor de la marginea târgului. Cu această ocazie, va putea fi alături de frații săi, vor putea petrece momente împreună, vor putea depăna amintiri…

• Hoș geldiniz! le urează Mehmet.
• Hoș bulduk, abi! îi răspund Nur și Ahmet.
• Ce dor îmi era de tine, frate! afirmă Nur, strângându-l în brațe pe Mehmet. Of, ce te-ai maturizat!
• Iar tu ai rămas neschimbată! La fel de tânără, la fel de frumoasă!
• Ali unde este?

    Atunci intră în încăpere un adolescent, care seamănă puțin cu micuțul Ali.

• Ali! zice Nur uimită.
• Hoș geldiniz! se aude vocea schimbată a lui Ali.
• Of, ce mare ai crescut! spune Nur în timp ce lacrimile-i șiroiesc pe obraji. Scumpul meu Ali! Vino la sora ta!

    Cei doi se strâng în brațe. Nur îi mângâie părul și-l privește. Simte un gol, o cicatrice pe care nu a lăsat-o în pace și care acum îi provoacă din nou suferință. Nu se poate stăpâni, un șuvoi se revarsă din inima ei, un șuvoi însoțit de amintiri dureroase.

• Abla, adaugă Ali, suspinând. Seni cok ozledim! (Mi-a fost tare dor de tine!)
• Și mie, scumpule. Când ai crescut atât? Ai 13 ani! Nu-mi vine să cred! Speram să nu mai crești. Să rămâi același Ali cu care mă jucam prin livada de portocali din Izmir.
• Mi-e tare dor de părinții noștri, pare să fi trecut o veșnicie de când nu i-am mai văzut…
• Și mie mi-e dor de ei, nespus de tare… De-aș putea aș da timpul înapoi, aș fi rămas în Izmir alături de mama și de Cemile. Măcar am fi murit împreună…
• ..
• Ali, canim benim. Sunt aici, nu te voi mai părăsi. Când vei avea nevoie de mine, îți voi fi alături. Voi face posibilul să-i țin locul mamei, știu că e imposibil, însă voi încerca…
• Nur abla…
• Hai, lăsați lacrimile! Viața merge înainte! îi întrerupe Mehmet.

    Cu toții merg în salon și se așează la masă, însă nu la masă ca occidentalii, ci direct pe jos, pe niște perne frumos colorate, cu franjuri.

• Abi, avem să-ți dăm o veste!
• Ce e, Nur? Sper că e de bine, Inșallah!
• E de bine, abi! Nu știu dacă ați observat, însă sunt însărcinată. Eu și Ahmed vom avea un copil!
• Cok guzel! Ce mă bucur să aud asta! Și soția mea e însărcinată, în primele luni.
• Harika! (Super!)
• Zic să sărbătorim, adaugă Ahmed.
• Iar eu zic că e o idee foarte bună, cumnate!

     În acea seară are loc o frumoasă petrecere în casa lui Mehmet. Sunt chemate dansatoare și cântărețe. La bucătărie se gătește de zor. Nur este tare încântată să-și revadă cumnata și din ce discută, își dă seama că vor naște cam în aceeași perioadă. Important e ca bebelușii să fie sănătoși și, implicit, să fie lumina ochilor părinților lor. Atmosfera de petrecere marocană o fascinează pe Nur, care până acum a fost indiferentă la astfel de manifestări. Stă ce stă și se uită la Ahmed. El o soarbe din priviri, pe când ea îl privește cu admirație. Ahmed e prințul ei, care călare pe un armăsar alb, a smuls-o din ghearele tristeții, a nefericirii…

     Ies pe balcon și se uită la stelele de pe boltă, dar și la măreața Lună. Aceasta îi privește zâmbind, inima tresăltându-i de bucurie la gândul că a reușit să-i aducă împreună pe cei doi. Cine a zis că întunericul și răcoarea nopții sunt simboluri ale răului? Cine a zis că sentimentul nu poate prelua cârma din mâinile rațiunii? Totuși când vasul străbate ape tulburi, trebuie să lăsăm rațiunea să-și spună cuvântul. Dacă nici rațiunea nu poate găsi o soluție, mai bine lăsăm sentimentul să țină cârma în continuare, vegheat îndeaproape de lumina plăpândei luni…

                      Iubirea, veșnică avuție,

                         Iubirea, izvor de fericire,

                         Iubirea și o lacrimă pe-obraz…

                         O! măiastră regină a nopții,

                      Vegheaz-o făr’de răgaz…

 

                       Așk, en değerli varlık,

                       Așk, mutluluk sacan bir suru,

                       Așk ve yüzde damlayan bir gözyaşı…

                       O! Bir gecenin kralicesi,

                       Koru buna aşkı biraz…

               VA URMA!!!