2015 „Intoarcerea fiului risipitor” de Andre Gide-Editura Polirom

La Editura Polirom a apărut cartea Întoarcerea fiului risipitor de Andre Gide.

Scurtă descriere:

Volum tradus în premieră în limba română

Publicate mai întîi în revistele literare pariziene din preajma anilor 1900, scrierile de tinereţe reunite în Întoarcerea fiului risipitor dezvăluie un Andre Gide aflat la începutul fascinaţiei sale pentru modernism. Cele şase „tratate” (proze poetice şi secvenţe dramatizate) sînt construite după tiparul artelor poetice simboliste, dar amintesc şi de maniera în care scriitură modernistă revizitează şi remodelează mituri antice. Trecînd de suprafaţă parabolei biblice, de clasicul episod homeric sau de povestea orientală, tînărul Gide face din „tratatele” sale o demonstraţie a unor teme esenţiale pentru modernism: individualitatea torturată, angoasa, refuzul legilor colectivităţii.

„Cărţile nu sînt, poate, un lucru prea necesar; la început erau de-ajuns cîteva mituri, religia se ţinea numai în ele. Poporul se miră cînd le află şi adoră fără să înţeleagă; aplecaţi cu luare-aminte peste imaginile adînci, preoţii desluşeau încet înţelesul intim al hieroglifelor. Apoi s-a vrut o explicaţie; cărţile au amplificat miturile; dar cîteva mituri erau de-ajuns.
Aşa a fost cu mitul lui Narcis: Narcis era din cale-afară de frumos – şi de aceea neprihănit; arată numai dispreţ Nimfelor – fiindcă era îndrăgostit de sine însuşi. Nici o adiere nu tulbură izvorul spre care, împăcat, se apleca şi-ntreagă zi îşi privea chipul… Ştiţi povestea. Şi totuşi nu ne oprim din a o spune. Toate lucrurile sînt deja spuse; dar, cum nimeni nu ascultă, trebuie s-o iei mereu de la capăt.” (Andre Gide)

„În anii săi de început, Gide a fost puternic influenţat de formele extreme ale nihilismului fin de siecle – în cazul său, de Mallarme, Wilde şi Nietzsche –, dar a lăsat în urmă influenţă negativistă a predecesorilor săi umanizindu-şi treptat ideile estetice. A rămas cu totul credincios artei sale, dar a depăşit constrîngerile inerente unei poziţii estetice absolute, adăugînd acesteia o dimensiune umană pe care opera maeştrilor săi nu a avut-o.” (Paul de Man)