woman

Defecte? Eu sunt perfectă!

   Zilele trecute s-a deschis seria mărturiilor defectelor. Eu aș începe prin a vă spune că nu prea am defecte… poate doar sensibilitatea exagerată, încrederea prea mare în oameni, încăpățânarea de a duce lucrurile până la capăt, indiferent de cât de greu ar fi… așa aș începe…

    …dar îmi imaginez că unii dintre voi aveți deja o grimasă în timp ce citiți, alții deja ați rostit „bla-bla”, unii ați spus răspicat „da, sigur!”.

   Deci, să trecem atunci la defecte reale… poate până la final, o să vă pară rău că nu am rămas la prima variantă.

  1.Pentru cei care mă cunosc, sunt o persoană foarte calmă. Mulți cred că sunt imposibil de enervatși totuși, când se întâmplă, nici eu nu mă recunosc.

   O să exemplific. Într-o după-amiază de vară caniculară, mă întorceam dintr-un cartier alăturat, cu autobuzul. Câțiva din participanții la călătorie nu ajunseseră încă la stadiul evolutiv de „apă și săpun”, așa că începuse să mă bântuie o stare incipientă de nervi. Când să cobor, șoferul de autobuz nu mai are suficientă răbdare și închide ușa, cu mine pe jumătate afară, pe jumătate înăuntru.

    Ce a urmat… e o excepție de la regula caracterului meu. I-am făcut semn să deschidă ușa ca să-l văd direct și am deschis gura. Un val învolburat de cuvinte de soi rău s-au năpustit asupra omului, spre deliciul celor care așteptau în stație. Concluzia fetiței mele (care mă însoțea): „Ce tare! Abia aștept să le povestesc colegilor că mama mea a făcut circ în stația de autobuz”.

2. Mă supăr

    Orice om se supără… de regulă, îmi trece destul de repede sau încerc să trec peste… dar există și excepții. De pildă, pot să-mi aduc aminte, în timpul unei discuții acide, de lucruri pe care soțul meu le-a spus acum opt ani. Pot să-i reproșez acum exact tonalitatea cu care a rostit cuvintele atunci, pot să îi reamintesc discuții pe care el le credea încheiate. Acum câțiva ani, dacă voiam să-l supăr, nu mai vorbeam cu el… dar de la o vreme, s-a obișnuit… și se relaxează în timpul tăcerii mele. Așa că a trebuit să schimb tactica.

3. Sunt cam dezorganizată

    În satul unde m-am născut, aveam un vecin care nu lucrase niciodată nicăieri, nu lua pensie, nu se ducea la medic… ei bine, într-o seară, stând de vorbă cu tatăl meu, vecinul a descoperit că îi expirase buletinul… de 8 ani. „Sunt cam dezorganizat”, a concluzionat el descoperind isprava. Nu am ajuns încă la stadiul acela, dar mi se întâmplă să demarez mai multe lucruri deodată, toate să mi e pară importante… și apoi să intru în panică.

4. Nu sunt atentă la drum

    … nici nu vreau să-mi imaginez prin ce are de trecut îngerul păzitor… pentru că… da, îngerii păzitori există. Faptul că eu exist, o confirmă. Nu merg cu telefonul în mână, dar ajunge să-mi zboare gândul undeva… că m-am și împiedicat. Nici drumurile noastre nu-s adaptate pentru visători… ar trebui să fac o petiție la primărie. Ultima dată am când am căzut, urcam scările… și mă bântuia o poezie despre gutui. Mi-au rămas ceva semne pe mâini… dar… nici munca de poet nu e ușoară.

   Apropo de  atenție… sau mai degrabă de deficitul ei, acum câțiva ani, o doamnă supărată pe soțul ei a început să-mi povestească de defectele soțului ei. Eu eram prinsă total în povestea ei. Ea era aprinsă în vâltoarea mărturisirii. În fața noastră a apărut la un moment dat, un polițist care ne-a întrebat de cât timp stăm acolo.  De o oră și jumătate”, am răspuns noi cu sinceritate. „Perfect, atunci puteți să ne dați niște detalii. Din fața dumneavoastră, adică de aici, s-a furat acum un sfert de oră, o mașină. Ce ați văzut?”. Nimic… din păcate nici nu văzusem că acolo era o mașină. Nici eu, nici doamna cu mărturisirea… spre disperarea domnului polițist.

5. Mă răzbundar am circumstanțe atenuante

    Vecinul meu obișnuiește să urle la soție… așa că, din solidaritate feminină, nu pot să-l văd cu ochi buni. Într-o zi, pe când plecam la serviciu, el vorbea la telefon în fața blocului. Îi spunea cuiva că are oroare de melodia „Despacito”, că peste tot unde se duce, numai asta aude și că e exasperat. Ceva din mine a zâmbit răutăcios și mi-a spus: „Nu te răzbuni… doar încerci să echilibrezi lucrurile”. Așa că seara, când am ajuns acasă, el era în plin proces de urlet cu soția. Eu mi-am spus: „Ah… ce-ar mai merge un „Despacito”… și am dat la maxim.   

Doamne… s-au strâns deja cinci defecte. Ajunge… nu vă mai povestesc… în rest sunt perfectă!

Sursa foto: pixabay

***Rodica Pușcașu***Sunt o visătoare și așa am de gând să rămân. Cititul e un privilegiu pe care l-am descoperit pentru a evada în alte lumi, pentru a descoperi poveștile unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată. Cărțile sunt lumi fascinante, care te fac să râzi, să plângi, să trăiești. Nu-mi imaginez lumea fără cărți... pentru că nu ar exista. În viața reală sunt un om simplu, care se bucură de aroma cafelei în diminețile de vară, sunt o mamă preocupată (uneori excesiv) de copilul meu și o soție iubită care mai arde din când în când mâncarea... pentru că timpul de preparare nu coincide cu timpul poveștii pe care o citesc. Vedeți voi, în cazul meu, totul se reduce iremediabil la citit... O altă pasiune de-a mea este scrisul. Scriu și ajung să-mi iubesc personajele atât de mult, încât mi le consider prieteni. În 2010 am publicat cartea de povești pentru copii „Maria și fulgii de nea”, iar în 2016 a ieșit de sub tiparul editurii PIM, cartea „Povestea secretă a Cezarei”... și nu mă voi opri aici.

12 COMMENTS

  1. Chiar daca am urat melodia Despacito cu un asfel de vecin as fi suportat sa o aud si 2 zile continu numai sa ma razbun pe el. Te rog sa n8u-mi spui ca esti zodia fecioara, pentru ca descrierea de la inceput parca ar fi fost scrisa de mine. M-am regasit 100%.

  2. Super Rodica! Dupa o zi obositoare m-ai facut sa rad. La pct 2 ne asemanam: tin minte tot si ii aduc aminte sotului (el zice ca ii represez eu zic ca nu 😛 ) ce a zic, cum a zis, cum era imbracat etc. Si pe prieteni ii exasperez 😀

  3. Rodica, esti criminala!!!!!!!!! Cel mai amuzant articol pe care l-am citit in ultimii anii. Defectul 4 m-a facut sa rad cu lacrimi. Cat despre …. Despasito, sa vina omu’ la mine. Nu de alta, dar atat eu cat si sotul , o ascultam de 5-6 ori pe zi :)))))

    • Alina, am fost destul de tolerantă și nu am scris toate defectele… nu de alta, dar ocupam tot spațiul. Mă bucur că te-ai amuzat!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.