Performanța școlară și abilitățile sociale – Rubrica La vie en noir

  Reușita propriului copil, dorința de a excela pe unul sau mai multe planuri, devenind astfel independent din punct de vedere financiar, faimos sau foarte bine cotat pe piața muncii, reprezintă, în general, una dintre preocupările majore ale oricărui părinte.

  Uneori diferă motivele din spatele acestor intenții care par că se subînțeleg de la sine. Unii părinți visează ca propriul copil să devină tot ce nu au putut ei realiza la vremea tinereții, reglându-și indirect conturile cu soarta potrivnică și oferindu-și ocazia de a retrăi eșecurile personale în altă lumină. O altă categorie mizează pe ideea de a demonstra lumii întregi că parentingul lor a dat roade și că cel mic se află acum pe o pantă ascendentă datorită implicării continue și a capacității adulților de a gestiona adecvat obstacolele apărute. Există totodată, oricât de meschin ar părea, părinți care speră să-și îmbunătățească stilul de viață datorită reușitelor copiilor, pe care-i consideră o investiție pe termen lung de la care așteaptă ulterior recompensa.

  Categoria de adulți care și-au asimilat rolul de părinte sunt cei care consideră că în mare parte și-au atins de-a lungul vieții propriul potențial și că este de datoria lor de a susține eforturile copilului în căutările lui de a atinge independența și echilibrul emoțional. Această ultimă categorie se bucură de reușita copilului ca de propriul lor succes, fără a minimaliza efortul depus de acesta și fără a-și asuma toate meritele.

  Indiferent din care categorie faceți parte, cu siguranță există o justificare ascunsă în spatele motivelor  voastre și nu abordăm în acest articol aceste aspecte. În schimb, rămâne de analizat în ce măsură performanțele școlare cu care majoritatea părinților fac paradă sunt cele capabile să asigure succesul copilului?

  Trăim câteodată cu impresia greșită că notele de 10 sau calificativele care atestă faptul că cel mic s-a descurcat de minune la toate materiile, oglindesc capacitatea acestuia de a reține și înțelege informațiile cu care jonglează. Notele mici ne provoacă supărare și propriul copil resimte teamă și rușine în momentul în care ajunge să se confrunte cu o situație în care meritele academice nu îi sunt recunoscute. Ne este dificil să acceptăm faptul că nu există copil care să  exceleze la toate materiile și că notele primite nu reflectă întotdeauna realitatea.

  Fiecare dintre noi avem diferite abilități și înclinații si nu ar fi posibil ca o singură persoană să poată să-și atingă potențialul maxim în arii de studiu aflate uneori la polul opus.

  Gradul de reușită se remarcă la granița dintre talent, voință și efort susținut dar câteodată contextul social, personalitatea, conexiunile pe care reușim sau nu să le creăm cu ceilalți, sunt cele care ne pot sabota toate planurile.

  Părinții din ziua de astăzi pun foarte multă presiune pe proprii copii, uneori foțându-i spre a-și dezvolta  anumite înclinații cu iz artistic, când în realitate baza fundamentală pentru acestea nu există.

  Este necesar să nu lăsăm copilul să abandoneze lupta din prima. Stilul de viață alert în care trăim și tehnologia menită să ne faciliteze rapid accesul la informație, induce celor mici o stare de agitație, plictis și le scade capacitatea de implicare într-o activitate care necesită efort susținut și organizare. Totodată, nu este cazul să plusăm inutil dacă ne-am asigurat că în urma încercărilor repetate de a-l ajuta să se acomodeze cu o anumită activitate sau să-și dezvolte o oarecare latură creativă sau sportivă, copilul nu înregistrează nici un progres, ba mai mult, sfârșește prin a detesta activitatea în sine.

  Copiii prinși între zeci de activități programate meticulos de la o săptămână la alta ajung să experimenteze în timp o oboseală cronică și uneori o lehamite mocnită față de tot ce implică o strictă organizare. Un program încărcat nu lasă loc de spontaneitate și nici de socializare aleatorie, totul fiind planificat dinainte și permis în limitele impuse de timp, spațiu și prin alăturarea forțată cu ceilalți copii  care se regăsesc în aceeași situație.

  Controlul total exercitat de adult în ceea ce privește activitățile desfășurate precum și tipologia de copii în preajma cărora acceptăm ca propria odraslă să socializeze, îi restrânge celui mic orizonturile, determinându-l să se raporteze doar la anumite categorii sociale cu care ajunge să interacționeze într-un spațiu sigur. Pus în situația de a improviza în afara unui program clar stabilit și fără susținerea venită din partea unor persoane cu care acesta se simte confortabil, șansele de a eșua cresc exponențial.

  Copii au nevoie de activități bine structurate care să li se potrivească și să le trezească interesul dar și de momente inedite în care să experiementeze situații noi, capabile să le ofere ocazia de a învăța din propriile greșeli.

  Notele mari, obținute uneori cu dificultate din cauza faptului că ne luptăm în continuare cu un sistem educațional greoi, încărcat și învechit, supun copilul la un program de lucru obositor și interminabil. Recompensarea lui direct proporțională cu cantitatea de teme realizate și încurajarea lui de a lucra mereu suplimentar pentru a fi considerat un elev model în ochii profesorilor încântați că nu sunt nevoiți să depună efort suplimentar deoarece copilul se menține singur în grafic, reduc semnificativ timpul fizic în care acesta ar putea să experimenteze lucruri sau situații noi.

  Inteligența emoțională, adaptabilitatea la tot ce e nou sau care provoacă disconfort, capacitatea de a socializa și a crea conexiuni cu cei din jur indiferent de statutul sau de personalitatea lor, este cel mai adesea dreptul rezervat copiilor care jonglează cu note bune dar nu disperă dacă nu excelează la toate materiile. Copiii și adolescenții care au preocupări în afara cursurilor școlare și a activităților extra-curriculare la care părinții plătesc abonamente lunare. Copiii ai căror părinți înțeleg că notele nu reflectă întotdeauna cunoștințele sau abilitățile practice și că în societatea actuală există foarte mari șanse să fii nevoit să te reinventezi din punct de vedere profesional, în ciuda faptului că ai o formare în care ai investit ani de zile. Copiii care înțeleg că uneori este mai important să te descurci cu ce ai la îndemână și să te menții în grafic fără a-ți impune bariere pentru a-ți canaliza întreaga energie doar pe studiu. Tinerii care văd dincolo de autismul social al ideii de a face performanță într-o țară care oricum nu este capabilă să încurajeze sau să susțină efortul și dăruirea.

  Așa că munca și ghidajul spre ceea ce este cu adevărat important pentru dezvoltarea emoțională, psihică și socială a copilului în vederea facilitării drumului acestuia către succes, revine tot părintelui adesea rigid și speriat de eșec și bântuit de etichete sociale, crescut în spiritul competitiv prost-înțeles al unui regim politic care-și ascundea eșecurile și slăbiciunile sub preș pentru a părea că se menține în grafic.

  Copiii încurajați și îndrumați să-și descopere propriile interese și pasiuni, susținuți pe parcursul procesului de prioritizare a activităților care să-i ajute să își atingă potențialul și expuși diferitelor contexte și situații de viață care să le permită asimilarea unor reacții comportamentale adecvate, au mult mai multe șanse de reușită decât cei pentru care scopul suprem este media 10 pe linie.

Rubrica La vie en noir

Facebook Literatura pe tocuri

Lifestyle