La ceas de seară cu Eugenia Crainic, autoarea romanului polițist „Studenta criminală”

1.Spune-ne, în câteva cuvinte, cine este Eugenia Crainic?

   Eugenia Crainic: Sunt şi eu „un boţ cu ochi, o bucată de humă însufleţită” vorba lui Creangă… Cu cuvintele mele însă, nu ale marelui povestitor, sunt o ziaristă născută, iar nu făcută, având în vedere că pe la cinci ani, când tata mă punea să-i buchisesc titluri de prin Scânteia, că avea bunică-mea abonament, i-am spus că eu, când voi fi mare, mă voi face scriitoare la ziar. Ei, scriitoare la ziar am ajuns, chit că după 16 ani am schimbat „macazul” profesional; iar pe parcurs, cum-necum, am hotărât să „atac” romanul, în opinia mea „regele” scrisului autentic; mai ales că romanul rămâne, vreme în care ziarul nu reprezintă altceva decâț istoria clipei. Și mai sunt, desigur, mamă, soție, amploiată, cumpărătoare de surprize (vorba fiică-mii) sau retrogradă (vorba fiului meu, adolescent), mai ales când nu pricep de ce muzica se ascultă de s-o audă și strămoșii sau când tânărul de nici „optșpe” ani stă cu ochii în telefon până târziu, în noapte. Cam asta aș fi, pe foarte scurt…

2. Ce-ți place să citești? Ce muzică asculți? Ce hobby-uri ai?

   Eugenia Crainic: De citit, citesc orice, de când mă știu; încă de pe vremea când îmi aducea mama cărți bune, cumpărate „pe sub mână” de la librărie, alături de care obligatoriu mai primea și câte una de slavă conducătorului iubit, gen „Trăim în miezul unui ev aprins”. Le citeam însă și pe astea, fiindcă televiziune de soi nu era, computere nici atât, ce să fi făcut? De plăcut însă, mi-au mers mereu la inimă romanele polițiste. De la Agatha Christie, Raymond Chandler, Rodica-Ojog Brașoveanu, până la Stieg Larsson, Camilla Läckberg – nordicii s-au lansat extraordinar în acest gen de literatură în ultimii ani – sau românii George Arion, Lucia Verona, ce să mai tura-vura, roman polițist să fie, că acolo sunt și eu. Cred că îmi place să judec atunci când citesc, altfel… nu-mi explic. Cât despre muzică… am gusturi eclectice; sunt fan Hot chocolate, dar ascult oricând un Michael Jackson, mai ales din perioada „Dirty Diana”; îmi plac Sting și Sade, Jon Bon Jovi, Coldplay sau U2. Nici n-ai unde să mă încadrezi, cu gusturile astea muzicale, zic… Hobby-uri? Cititul și scrisul. Și nimic altceva. Sportul mi se pare urât și istovitor, dacă-l fac îl fac de silă, filatelia și adunatul de șervețele s-au prăfuit, îmi plăceau în copilărie… A, și-mi plac și filmele. Doar de-aș avea timp să mă uit la câte-aș vrea!

 3.Nu te întreb dacă povestea cărții este reală, dacă personajele au trăsături preluate de la oamenii pe care i-ai cunoscut; am înțeles asta din alte interviuri de-ale tale. Eu aș vrea să știu ce trăsături existente sau dorite i-ai împrumutat personajului feminin din carte, Sofia?

   Eugenia Crainic: Sofia, cu excepția faptului că este o femeie înaltă, iar eu am în realitate doar „un metru și șaij’doi”, sunt eu însămi, cam prin anii ’92 – ’2007: adică frumoasă și deșteaptă, că tot sunt și modestă. După 2007 am rămas doar deșteaptă, că mi s-a defectat cântarul, cred, iar de-o vreme încoace din nou mă fac frumoasă la loc, că am căutat și găsit niște soluții. Fără glumă acum, Sofia este un melanj între mine și mine și iarăși mine, din mai multe etape ale vieții. În rest, totul e can-can.

4. Vei continua în romanele tale cu același grup de investigatori?

  Eugenia Crainic: Categoric. I-am creat bine, zic eu, încât să mă pot folosi oricând de „dânșii”. Și am s-o fac. Vor păți lucruri incredibile, atât Sofia și Leon, cât și Dobra și Eugen Pop. Doar stați pe-aproape!

5.Plănuiești un nou roman?

   Eugenia Crainic: L-am început. Mă ard degetele. Am pornit tot de la o crimă celebră la vremea ei, dintre doi homosexuali care s-au cunoscut la un local cunoscut în oraș sub numele de „Ștoki Bar”. Va fi un roman senzațional. Doar atât pot să spun.

6.Ce te-a impresionat sau impulsionat în aprecierile primite de la cei care te-au citit?

   Eugenia Crainic: M-a impresionat faptul că romanul se citește pe nerăsuflate. Că vrei să te culci, că ți-e somn, dar renunți, fiindcă vrei să vezi ce se întâmplă. O carte-film mi-a ieșit, cred. Lucru care mă bucură nespus. Și m-a impulsionat numărul incredibil de mare al cititorilor; să continui să scriu, dacă tot am început!

7. Daca s-ar ecraniza cartea, ce actori ai vedea în rolurile principale, români sau străini?

   Eugenia Crainic: Să dea Domnul să ajungă cartea film! În rest, e treaba specialiștilor. Eu scriu, fac ce știu. În plus, actorii care-mi plac mie mult sunt cam trecuți, or, Leon Damian are doar treij’ de ani. Greu să aleg între băieții ăștia de treij’ de ani! De fete nici nu mai vorbesc.

8. Spune-ne câte ceva și despre blogurile și paginile tale!

   Eugenia Crainic: Blogul meu este o minune, dar ușor lăsată în voia celor patru vânturi, că n-am timp suficient să blogăresc. Se numește „Blognotes pentru hai și hui” și conține recenzii, păreri personale, perle de-ale fiică-mii, e fain.

   Am înființat și dezvoltat și pagina de facebook „Limba română pentru afectații de limbajul feisbuc” (pentru peste 11.000 de membri), unde explic, pe înțelesul tuturor, diverse probleme ivite în folosirea limbii române. S-au adunat acolo oameni foarte deștepți, încât de multe ori nu mai trebuie să explic nimic. Explică ei.

I-am făcut și cărții pagina ei; e de găsit aici 

9. Te-aș ruga să spui câteva cuvinte pentru echipa și cititorii site-ului „Literatura pe tocuri”!

   Eugenia Crainic: Echipa este exquisite. O iubesc și urmăresc. Sunteți o mână de femei care vă rupeți din timp să faceți oamenii să citească. Să le aduceți aminte de lectură. Și o faceți total dezinteresat. Doar pentru că iubiți voi cărțile și oamenii. Trebuie că sunteți de pe altă Planetă. Cred că peste mulți ani, în Rai, veți fi în consiliul de administrație. Iar cititorii, bine fac că s-au lipit de voi! În sfârșit, fac o treabă de pe urma căreia au doar de câștigat, din miile de treburi inutile pe care le facem, toți, zilnic.

Mulţumim pentru aprecieri! Succes şi la cât mai multe cărţi scrise!

 Echipa LPT