Top 10 cărţi pentru adolescenţi

   Cărți pentru adolescenți -Top 10

     Top 10 cărți – o selecție de romane care au puterea de a fascina. Povești pline de adrenalină, romantism și mister, dar în același timp magice. Lăsați-vă purtați de savoarea cuvintelor și citiți cărți pentru adolescenți.

1. Banda celor șase ciori (vol. 1) Leigh Bardugo –  Six of Crows

Șase proscriși periculoși

O misiune imposibilă

   Ketterdam: un centru înfloritor al comerţului internaţional, unde poţi găsi orice dacă eşti dispus să plăteşti preţul – şi nimeni nu o ştie mai bine decât Kaz Brekker, un hoţ de geniu. Lui Kaz i se propune să dea o lovitură extrem de periculoasă, care l-ar putea face putred de bogat. Dar nu poate să acţioneze de unul singur…

Așa că iată care este banda lui:

Un condamnat însetat de răzbunare.

Un trăgător împătimit de jocurile de noroc.

Un fugar cu un trecut privilegiat.

O spioană poreclită Fantoma.

O Sfâşie-Inimi care îşi foloseşte puterea ca să supravieţuiască într-un cartier rău famat.

Un hoţ cu darul evadărilor imposibile.

   Kaz şi echipa lui sunt singurii care pot împiedica distrugerea întregii lumi – dacă nu se ucid mai întâi între ei.

#1 New York Times Bestseller
#1 USA Today Bestseller

Joost avea două probleme: mustața și luna.

Ar fi trebuit să patruleze în jurul vilei Hoede, dar în ultimele cincisprezece minute se tot plimbase pe lângă zidul dinspre sudest al grădinii, încercând să meșteșugească vorbe romantice pe care să i le spună Anyei.

De-ar fi avut Anya ochi albaștri ca marea sau verzi ca smaraldul… Dar ochii ei erau căprui – încântători, visători… maronii ca ciocolata topită? Maronii ca blana de iepure?

— Spune-i că are pielea albă ca lumina lunii, îi sugerase prietenul său Pieter. Fetelor le place.

O soluție perfectă, atâta că vremea din Ketterdam nu era de partea lui. În ziua aceea, nu bătuse deloc briza dinspre port și o ceață lăptoasă și cenușie învăluise în umezeală canalele orașului și aleile cu dale sparte. Chiar și aici, între vilele de pe Geldstraat, aerul duhnea a pește și a apă de santină, iar fumul de la rafinăriile răspândite pe insulele din jur împrăștiase pe cerul nopții o pâclă cu iz de mare. Luna plină semăna nu cu o piatră prețioasă, ci mai degrabă cu o bătătură galbenă care trebuia spartă.

Nu cumva ar fi putut să-i complimenteze râsul? Atâta că n-o auzise niciodată râzând, pentru că nu prea știa să spună glume.

Joost s-a aruncat pe burtă, acoperindu-și capul cu palmele. Răpăitul rapid al puștii i-a umplut urechile, iar cioburile de sticlă i-au împroșcat mâinile și spatele. În capul lui s-a stârnit un vălmășag de gânduri înspăimântate. Mintea lui încerca să nege, dar știa ce văzuse cu o clipă înainte. Anya poruncise sergentului să tragă în geam. L-a făcut să tragă. Dar era imposibil. Corporalki Grisha erau specializați în corpul uman. Puteau să-ți oprească inima, să-ți încetinească respirația sau să-ți frângă oasele. Dar nu puteau să-ți controleze gândurile.

Pentru câteva momente, în odaie a domnit liniștea. Apoi Joost s-a ridicat în picioare odată cu toată lumea, ducând mâna la pușcă. Hoede și căpitanul au strigat amândoi odată:

— Puneți mâna pe ea!

— Împușcați-o!

— Ai idee câți bani valorează? a strigat Hoede. Să pună cineva mâna pe ea! N-o împușcați!

Anya a ridicat brațele, desfăcându-și mânecile largi și roșii:

— Așteptați!

2. Divergent – Veronica Roth (Divergent #1)

    Divergent – un roman distopic, un scenariu în care intrigă. Minuțiozitatea, personajele, situațiile limită și piedicile ce apar la tot pasul arată evoluția și societatea în care se desfășoară întreaga acțiune. Debutul acestei serii s-a bucurat de un succes uimitor atât printre cititori, cât și cinefili. Doar încercând, poți ajunge cu ușurință să iubești acest prim volum, să te lași purtat de val și să pătrunzi într-o lume diferită de prezentul în care trăim. Cărți pentru adolescenți – Top 10

   Într-un Chicago distopic, oraşul în care trăieşte Beatrice Prior, societatea este împărţită în cinci facţiuni, fiecare dintre ele cultivând o anumită virtute: Candoarea (cei sinceri), Abnegaţia (cei altruişti), Neînfricarea (cei curajoşi), Prietenia (cei paşnici) şi Erudiţia (cei inteligenţi). În fiecare an, într-o zi anume, tinerii în vârstă de şaisprezece ani trebuie să-şi aleagă facţiunea căreia îi vor fi devotaţi pentru tot restul vieţii. În ceea ce o priveşte pe Beatrice, ea trebuie să hotărască dacă rămâne alături de părinţii ei sau alege facţiunea care consideră că i se potriveşte cel mai bine. În cele din urmă, alegerea pe care o face va surprinde pe toată lumea, inclusiv pe ea însăşi.

   În timpul iniţierii care urmează, marcată de o puternică rivalitate, Beatrice îşi ia un alt nume, Tris, şi se străduieşte să afle cine sunt cu adevărat prietenii ei şi, de asemenea, dacă o poveste de dragoste cu un băiat uneori fascinant, alteori enervant, îşi poate găsi locul în viaţa pe care ea şi-a ales-o. Dar Tris are un secret pe care l-a ascuns de toată lumea deoarece fusese prevenită că i-ar putea aduce moartea. Şi, pe măsură ce descoperă un conflict care ia treptat amploare, ameninţând să destrame societatea aparent perfectă în care trăieşte, află că secretul ei ar putea-o ajuta să-i salveze pe cei dragi… sau ar distruge-o.
Un pasionant thriller distopic, din care nu lipsesc decizii majore, trădări sfîşietoare, consecinţe uimitoare şi o neaşteptată poveste de dragoste.

„O carte captivantă, fascinantă.”

 

— Faptul că n-ai fugit de câine sugerează Neînfricare, însă la fel ar fi însemnat şi cuţitul, pe care nu l-ai luat. Îşi drege glasul şi continuă.

— Reacţia ta inteligentă faţă de câine indică o puternică orientare spre Erudiţie. Habar n-am ce să înţeleg din indecizia ta de la prima etapă, dar…

— Staţi, o întrerup eu. Prin urmare, n-aveţi habar care miar fi aptitudinile?

— Da şi nu. Concluzia mea, îmi explică Tori, este că demonstrezi înclinaţii egale faţă de Abnegaţie, Neînfricare şi Erudiţie. Cel care obţine astfel de rezultate este… Priveşte peste umăr, de parcă s-ar aştepta să apară cineva în spatele ei.

— … este numit… Divergent. Cel din urmă cuvânt îl rosteşte atât de încet, încât aproape că nici nu-l aud, şi expresia de încordare, de nelinişte, îi revine pe chip. Ocolind scaunul printr-o parte, se opreşte şi se apleacă mai aproape de mine.

— Beatrice, îmi spune, sub nicio formă nu trebuie să împărtăşeşti altcuiva această informaţie. Este foarte important.

— Nu avem voie să divulgăm rezultatele, încuviinţez eu. Ştiu asta.

— Nu-mi vine să cred, se aude o voce din spatele lui. Îi aparţine unei fete brunete, cu trei inele din argint petrecute prin sprânceana dreaptă. Mă priveşte zâmbind cu superioritate.

— O Băţoasă, adaugă ea, să sară prima? Aşa ceva n-am mai auzit.

— Are ea un motiv pentru care i-a părăsit, Lauren, îi atrage el atenţia. Are o voce profundă, tunătoare.

— Cum te cheamă? mă întreabă.

— Hm… Nu ştiu de ce şovăi, însă „Beatrice” nu mi se mai pare un prenume potrivit.

— Mai gândeşte-te, mă sfătuieşte el, cu un mic zâmbet arcuindu-i buzele. Altădată n-o să mai poţi alege. La loc nou, un nume nou. Aici pot să mă remodelez.

— Tris, rostesc cu fermitate.

— Tris, repetă Lauren, zâmbind larg. Fă anunţul, Four! Băiatul – Four – întoarce capul şi strigă peste umăr:

— Prima săritoare: Tris! 

— Mie îmi place cum arăţi. Eşti de o inteligenţă mortală. Eşti curajoasă. Şi, chiar dacă ai descoperit adevărul despre Marcus… Deodată, tonul i se îndulceşte.

— Nu mă priveşti în felul acela. Ca şi cum aş fi un căţeluş bătut, sau mai ştiu eu ce.

— Ei bine, îi zic, nu eşti. Pentru o clipă, ochii lui negri pătrund într-ai mei, şi el tace. Apoi, îmi mângâie faţa şi se apleacă mai aproape, atingându-mi buzele cu ale lui. Râul vuieşte, şi-i simt stropii pe glezne. El zâmbeşte şi-şi apasă buzele pe-ale mele. Mă încordez la început, nesigură de mine, aşa că atunci când îl văd trăgându-se înapoi, sunt convinsă că am greşit cu ceva, sau mai rău. Numai că el îmi cuprinde faţa între palme, făcându-mă să-i simt degetele puternice pe piele, şi mă sărută din nou, cu mai multă hotărâre de data asta, cu mai multă siguranţă. Îmi încolăcesc un braţ în jurul lui, lăsându-mi mâna să alunece în sus, spre gât, şi apoi să i se strecoare în părul tuns scurt.

3. Fangirl de Rainbow Rowell – Fangirl

   Fangirl – o carte amuzantă, fermecătoare, în care te poți identifica ușor cu personajele. Se citește rapid, încât este imposibil să nu trăiești împreună cu personajele fiorii primei iubiri, să le înțelegi sentimentele, lupta interioară și transformările. Cărți pentru adolescenți – Top 10

Bestseller New York Times // Umor & dramă & love story.

   Toată lumea este fan al lui Simon Snow, dar Cath și Wren sunt cele mai înfocate admiratoare ale lui, scriind propriile povești despre magicianul adolescent. Fac asta cu pasiune, încercând să se ascundă de problemele lor în universul ficțiunii, unde totul este posibil.

   Deşi gemene, cele două fete sunt cum nu se poate mai diferite. Părăsite de mamă și crescute de un tată în căutarea echilibrului sufletesc, ele trebuie totuşi să înfrunte viaţa reală. Care le va despărţi pentru un timp. Dar care le va învăţa cât de frumoasă poate fi studenția. Și cât de mare este puterea iubirii.

    Iar Cath va descoperi ce înseamnă să devină scriitoare în toată puterea cuvântului.

Cath îşi trimisese deja formularele de cazare la universitate şi bineînţeles că o trecuse pe Wren drept colegă de cameră. Nici măcar nu se gândise vreun moment că ar fi putut scrie altceva. Împărţiseră aceeaşi cameră timp de optsprezece ani. De ce s-ar fi schimbat lucrurile acum? -Tocmai pentru că am împărţit aceeaşi cameră timp de optsprezece ani, argumentase Wren. Stătea la capul patului lui Cath când îi zisese asta, cu acea atitudine enervantă care spunea că ea era Cea Matură. -Şi a fost perfect, spusese Cath, făcând un gest cuprinzător către dormitorul lor,spre teancurile de cărţi,posterele cu Simon Snow, dressingul unde amândouă îşi îndesau hainele, fără să-şi mai bată capul să reţină ce era al uneia şi ce era al celeilalte.

În cărţi, când personajele se trezesc într-un loc necunoscut, trec mereu prin acel moment de dezorientare, când nu ştiu unde se află. Lui Cath nu i se întâmplase niciodată asta, pentru că îşi amintea întotdeauna clipele de dinainte de somn. Dar tot era ciudat să audă vechea alarmă pornindu-se dintr-o dată în acest loc nou. Lumina din cameră era stranie, prea gălbuie pentru orele dimineţii, iar în aer se simţea o notă puternică de detergent, cu care Cath nu era sigură că se va putea obişnui. Îşi luă mobilul şi opri alarma, amintindu-şi că încă nu-i trimisese mesaj lui Abel. Nu-şi verificase nici măcar adresa de e-mail sau contul de FanFixx înainte de culcare.

,,- Ah. Păi, ăăă, mai încolo, când termini, crezi că ai putea să mă duci cu mașina până la Omaha? Știu că e cam mare deranjul, dar o să plătesc benzina. Doar că am un fel de urgență în familie.

-Vin să te iau acum. Într-un sfert de oră.

– Nu. Levi, pot să mai aștept dacă ești la serviciu.

– Ai o urgență în familie?

– Da… spuse ea încet.

– Ne vedem într-un sfert de oră.”

4. Mai puternici împreună – Katie McGarry – Take me on

    Mai puternici împreună – o carte ușoară, dar cu puncte atent conturate. Se simte adrenalina, puterea de a lupta cu emoțiile, dar și cu neprevăzutul. Sunt tineri și trăiesc la poluri opuse. Doar pierzând confortul își dai seama cum este să supraviețuiască printre oameni periculoși, să simtă foamea și frigul. Haley și West sunt cei care vor demonstra ce înseamnă ambiția, perseverența și iubirea adolescentină.

   Fiecare roman din seria seria Destine la limită este special, dar Mai puternici împreună duce cititorul în ring pentru a înțelege care este psihologia luptei, ce se petrece dincolo de forța brută.

   Haley, campioană națională la kickboxing, renunță la pasiunea ei pentru artele marțiale mixte în urmă unei întâmplări dureroase. Iubitul ei de la acea vreme a lovit-o, dar ea nu vrea să spună nimănui, de teamă că familia ei va luă măsuri. Așa că decide să stea departe de ringul de box și de băieții cărora le place luptă. Dar într-o seară este atacată de doi tineri drogați. Totuși, nu ea încasează loviturile, ci un băiat de vârstă ei, complet necunoscut, care se aruncă în luptă pentru a o apăra. Numele lui e West.

   Câteva zile mai târziu, ea îl reîntâlnește la liceu, iar neplăcerile nu se lasă așteptate: stârnit de ură, fostul iubit al lui Haley, Matt, caută un mijloc radical de a se debarasa de acest rival. Îi lansează o provocare: peste două luni, să se întâlnească pentru o luptă în ringul de box. Haley e îngrozită, știe că împotrivă lui Matt, membru al echipei de box thailandez, West n-are nicio șansa. Așa că decide să-l antreneze pe West Young, un băiat infatuat și impulsiv, întruchiparea a tot ceea ce ea și-a promis c-o să evite.

   West îi ascunde însă un mare secret: cine este el cu adevărat. Pentru el, Haley este șansa de a se mântui, așa că se încăpățânează să o ajute, să lupte pentru ea. Știe că nu-și poate schimbă trecutul, dar poate va reuși să schimbe viitorul lui Haley

,,– Ea a plecat? întreb eu. A scăpat?

Nu se poate ca totul să fi fost în zadar. N-am putut să-o ocrotesc pe Rachel. N-am reușit să-l fac pe Gavin să renunțe la dependența lui. N-am putut să-l determin pe tata să pună familia mai presus de orice altceva. N-am reușit să-o împiedic pe mama să aibă o aventură, să o aduc pe calea cea bună.”

RECENZIE

5. Tuturor băieților pe care i-am iubit de Jenny Han – To All the Boys I’ve Loved Before

  Tuturor băieților pe care i-am iubit – o carte ușoară ce se citește indiferent de stare, o poveste specială plină de farmec. Te relaxează și în același timp știe cum să te poarte prin emoțiile adolescenței. Incertitudinile, primii fiori ai dragostei, prietenia necondiționată sau relațiile cu membrii familiei sunt elemente care-i dau bătăi de cap eroinei. Acest volum a stârnit curiozitatea prin ecranizarea lui, dar povestea continuă cu cele două volume din seria Tuturor băieților pe care i-am iubit. Indiferent de alegeri, comunicarea este importantă, iar Lara Jean va trebui să folosească arsenalul din dotare și să facă față exploziei emoțiilor atunci când gândurile ei despre iubirile secrete sunt scoase din cutia amintirilor. 

Când iubirile secrete ies la iveală…

   Ce-ar fi dacă toţi băieţii de care te-ai îndrăgostit vreodată ar afla ce-ai simţit pentru ei… în acelaşi timp?

   Lara Jean păstrează cu sfinţenie nişte scrisori de dragoste într-o cutie de pălării rămasă de la mama sa.
Scrisori pe care însă… nu le-a primit, ci doar le-a scris. Câte una pentru fiecare băiat de care a fost îndrăgostită.

   Când scrie, Lara îşi deschide inima şi mărturiseşte tot ceea ce n-ar avea curajul să spună cu voce tare. Scrisorile sunt secretul ei. Nimeni altcineva nu trebuie să le vadă. Cărți pentru adolescenți – Top 10

   Numai că într-o bună zi cineva le expediază, iar lumea imaginară pe care Lara o ţinea ascunsă scapă dintr-odată de sub control.

Îmi păstrez scrisorile într-o cutie de pălării turcoaz, cumpărată de mama dintr-un magazin vintage din centrul orașului. Nu sunt scrisori de dragoste scrise de altcineva pentru mine; nu am niciuna de genul ăsta. Sunt scrisori scrise de mine. Câte una pentru fiecare băiat pe care l-am iubit vreodată — cinci în total. Când scriu una, nu îmi reprim nimic. Scriu ca și cum el nu o va citi niciodată. Pentru că nu o va face. Fiecare gând ascuns, fiecare remarcă atentă, tot ce am ținut înăuntrul meu, pun totul în scrisoare. Când termin, o sigilez, îi scriu destinatarul, iar apoi o bag în cutia mea turcoaz de pălării.

Nu sunt scrisori de dragoste în toată puterea cuvântului. Scrisorile mele sunt pentru momentul în care nu vreau să mai fiu îndrăgostită. Sunt de rămas-bun. Pentru că, după ce îmi termin scrisoarea, nu mai sunt consumată de propria dragoste, care devorează totul.

Dintr-odată mă simt panicată și mi-e greu să respir, și nici că-mi mai pasă de crema de înghețată de cireșe cu bucăți de ciocolată. Nu-mi pot imagina Ziua Recunoștinței fără Margot. Nu-mi pot imagina nici măcar următoarea zi de luni fără ea. Știu că majoritatea surorilor nu se înțeleg, dar eu sunt mai apropiată de Margot decât de oricine altcineva. Cum putem să fim fetele Song fără Margot?

Sunt o fată ce are un plan. Pur și simplu va trebui să-l evit pe Josh pentru totdeauna. Atât şi nimic mai mult. Și dacă nu pentru totdeauna, măcar până apele se vor linişti și el va uita de scrisoarea mea. Tot e o mică șansă ca el să n-o fi primit niciodată. Poate că, indiferent cine i-o fi trimis scrisoarea lui Peter, n-a trimis-o decât pe aceea! Nu se știe niciodată. Mama a spus mereu că optimismul e cea mai bună trăsătură a mea. Și Chris, și Margot au spus că e enervant, dar răspunsul meu e că nimeni n-a murit dacă a privit partea plină a paharului.

6. Lola și băiatul de treabă din vecini Stephanie Perkins – Lola and the boy next door

   Lola și băiatul de treabă din vecini – exact genul de roman care va da culoare rutinei zilnice. Se citește rapid, încât la un moment dat ai dori să iei o pauză pentru a menține suspansul, să nu se termine atât de repede aventura personajelor. Lola este nonconformistă, o adolescentă care plutește printre accesorii, costumații inedite și cu ajutorul lor transformă lumea la care visează. Printre pasteluri și ținute savuroase vor ieși la iveală și iubirea ce i-o poartă băiatului din vecini. Doar ea poate decide ce este de făcut. Cărți pentru adolescenți – Top 10

Lola Nolan nu crede în modă… crede în deghizări.

   Cu cât mai scumpă costumaţia — mai strălucitoare, mai absurdă, mai neobişnuită — cu atât mai bine. Dar chiar dacă stilul Lolei este scandalos, ea e o fiică ascultătoare şi-o prietenă cu planuri mari de viitor. Totul e aproape perfect (inclusiv iubitul ei rocker sexy), până în clipa în care spaima vieţii ei devine realitate: gemenii Bell, Calliope şi Cricket, se întorc în cartier. Când Cricket — inventator talentat — păşeşte din umbra surorii lui gemene şi revine în viaţa Lolei, ea trebuie în sfârşit să facă pace cu sentimentele-i de o viaţă pentru vecinul de alături.

„O să vă îndrăgostiți de Lola și băiatul de treabă din vecini. O să vă îndrăgostiți nebunește! Fiecare pagină e scânteietoare!”

7. Elias și spioana cărturarilor – Sabaa Tahir – An Ember in the Ashes

  Elias şi spioana cărturarilor – o carte ce se citește cu sufletul la gură, încât este imposibil să nu faci din noapte zi pentru a afla ce se petrece până la final. Autoarea Sabaa Tahir are talentul de a aduce ceva nou și cu puterea cuvântului creează o poveste complexă, romantică și plină de viață.

   Elias este cel mai bun soldat al Academiei militare a Imperiului – şi, în secret, cel care îşi doreşte cel mai puţin să se afle acolo. Aflat pe punctul de a dezerta, se vede obligat să participe la o competiţie nemiloasă al cărei câştigător va fi desemnat împărat.

  Laia face parte din clanul Cărturarilor, înrobit de mulţi ani de către Războinici. Când fratele ei este arestat sub acuzaţia de trădare, Laia ia legătura cu mişcarea de rezistenţă împotriva asupritorilor, în speranţa că îi vor elibera fratele. În schimbul ajutorului, rebelii îi cer să se strecoare în Academie şi să spioneze pentru ei.

  Când Elias şi Laia se întâlnesc, îşi vor da seama că legătura dintre ei este mult mai puternică decât ar fi crezut vreodată şi că soarta Imperiului se află în mâinile lor. Destinele li se încrucişează într-o poveste care se citeşte cu sufletul la gură, despre curaj, iubire, loialitate şi libertate, într-o lume în care totul le este potrivnic.

8. Invitația la vals, de  Mihail Drumeș

   Opera Invitația la vals este scrisă la persoana I, iar naratorul este subiectiv. Mi-a plăcut mult faptul că protagonistul se autoanalizează continuu „prea îmi intrase libertatea în sînge că să mă pot împăca vreodată cu jugul căsniciei. Şi apoi firea mea capricioasă, nestatornică, n-ar fi fost un izvor nesecat de amărăciuni pe amândoi”; este o fire complexă care evoluează pe tot parcursul lucrării „la ce te gândeşti?…Cum aş face să ne salvăm iubirea de călăul ei: Timpul?”.  Personajele şi cadrele sunt văzute prin ochii lui Tudor, ceea ce mă face să ridic un semn de întrebare: Să fie aceasta povestea veridică sau o închipuire a ceva ce a simţit protagonistul, iar ceilalţi nici măcar nu au băgat de seamă? Din păcate încă de la primele file ale romanului el ne dă şi deznodământul: sinuciderea. Cu toate acestea, finalul ar fi…dar nu vă spun! Vă las pe dumneavoastră, dragi cititori, să aflaţi ce se va întâmpla… – Crina

   Apărut în 1936 şi publicat în peste de 30 de ediţii, Invitaţia la vals, romanul semnat de MIhail Drumeş, a devenit unul dintre cele mai apreciate titluri ale literaturii interbelice. Marcată de o scriitură sensibilă, povestea dintre Tudor şi Micaela se desfăşoară sub auspiciile unei iubiri tulburătoare, măcinată de excese emoţionale, gelozie şi jocuri ale seducţiei.

  Tudor, tipul cuceritorului pentru care femeia nu mai reprezintă un mister, îşi pune în minte să o seducă pe Micaela, trimiţându-i scrisori de dragoste, fără a-şi recunoaşte nici o clipă iubirea pentru fată. Tânăra studentă, aparent neclintită în faţa declaraţiilor curtenitorului său vecin, se trezeşte atrasă într-un joc al voluptăţii ale cărui reguli îi sunt necunoscute. Dragostea celor doi protagonişti, prinşi în vârtejul pasiunii, este o continuă luptă de cucerire, devoratoare şi autodistructivă, care nu le oferă nici o clipă de linişte.

  Iscusinţa lui Drumeş constă tocmai în această capacitate a scriitorului de acrea imprevizibilul, de a oferi cititotului neaşteptate răsturnări de situaţie într-o poveste în care disperarea îşi joacă rolul principal alături de protagonişti.

Totul s-a sfârşit: nu-mi rămâne decât să mă sinucid. Sunt ferm convins că orice aş face de aici înainte nu rezolv nimic. Aşa că, neavând încotro, mă văd silit să-mi plec steagul în faţa morţii. Sinuciderea se dovedeşte a fi un imperativ peste înţelegerea şi voinţa mea, un imperativ aş zice organic – împotriva căruia orice rezistenţă pare lipsită de sens, ridicolă chiar. Nu exagerez deloc; în mine e viu numai un singur gând: acela de a muri. În faţa lui, celelalte gânduri au amuţit, paralizate de înfricoşata lui atotputernicie. Niciodată n-a fost în mintea mea atâta rânduială cuminte, pentru că nu mi s-a întâmplat să făptuiesc ceva cu acordul atât de unanim al gândurilor. Mereu m-am izbit de împotriviri dârze sau în cel mai bun caz de îndoieli, reticenţe sau ezitări…

Ce s-a întâmplat? Piaza rea, care m-a păscut din leagăn, sădind în mine buruiana trufiei, a fost germenul nenorocirilor de mai târziu? Sau eu însumi mi-am creat orbeşte, de-a lungul anilor, situaţiile nefaste care m-au îmbrâncit în coasta morţii?

Nu ştiu, nu-mi dau seama… Ceea ce ştiu e că mâna destinului a aruncat cu o savantă preciziune, un laţ, care mi s-a strâns concentric în jurul gâtului, şi simt cum mă sugrumă. Dar de-acum încolo, ce-mi pasă? Navighez pe apele resemnării şi ştiu foarte bine încotro mă duce corabia neagră.

Doamne, ce frică-mi era odinioară de lumea umbrelor! Mă zguduiau spaime teribile, nu era chip să văd un mort fără să mi se zbârlească părul. Acum această împărăţie subpământeană mi-a devenit dragă. („Dragă” e o exagerare, mai degrabă „suportabilă”.)

În orice caz natura umană este foarte complexă. Ceea ce n-admit e ca o fiinţă să dispună de altă fiinţă mergând până acolo încât să o suprime. Dragostea nu dă nimănui această prerogativă.

Nu, nu-i adevărat! Mint! M-am lăsat ademenit de o idee justiţiară. Nici vorbă n-ar fi de autopedepsire şi de aşa-zisele imperative ale conştiinţei dacă n-aş iubi pe această femeie. Acum o iubesc mai mult, necuprins mai mult decât atunci când trăia. Şi fiindcă m-a chemat, sunt gata să mă duc la ea. Ştiu, i-e frică şi n-o las singură. Amândoi înfruntăm mai bine veşnicia!

Am pomenit mai sus de un fost profesor (căruia i-am pus în gură vorbele mele), de o femeie necunoscută care a fost iubita mea, de o crimă bizară care nu intră în prevederile codului penal şi de iminenţa sinuciderii mele.

Cine pricepe ceva din toate astea?

Citeşte mai întâi, cititorule, istoria acestei iubiri şi după aceea îţi vei da seama de tot ce s-a întâmplat şi dacă cineva, în locul meu, ar fi procedat altfel. O aştern în aceste pagini fierbinţi, scrise la mare temperatură. Să nu crezi că-mi trag spuza pe turtă ca să mă arăt în ochii domniei tale altfel de cum sunt, pentru a-ţi capta simpatia. Nu. Voi povesti faptele cu o sinceritate nudă, dezolantă, exact cum s-au petrecut în realitate. Ştiu că nimeni n-are să mă întâlnească vreodată ca să arunce cu pietre în mine. Nu mă preocupă emoţia estetică, nici morala, nici mesajul generos. Nu fac literatură, ci aştern în aceste file o mare pasiune care altfel ar fi rămas necunoscută, pentru bunul motiv că pasiunile fug de lumină – lumina le omoară.

Şi acum să iau povestea de la început.

„Invitaţia la vals are acordurile ei fine, sensibile, muzicalitate interioară şi rezonanţă intimă cu eternul omenesc, cu frământările subconştientului şi poate de aceea, mărturisită sau nu, trecerea ei în conştiinţa cititorului prin atingerea delicată a emoţionalului este adevăratul succes al acestei poveşti de iubire cu valoare cinematografică.”

„Invitatia la vals, în perioada interbelică, a deținut supremația în rândul preferințelor publicului tânăr. Într-un deceniu s-au epuizat 34 de ediții. Povestea este plămădită din situații-limită, senzualitate și răsturnări de situație spectaculoase, este unul dintre romanele marilor pasiuni.”

9. De veghe în lanul de secară, de J.D. Salinger

   O nouă traducere pentru tinerii de astăzi. La câteva decenii după traducerea de referință, Editura Polirom propune o versiune nouă, tânără, a romanului-cult ,,De veghe în lanul de secară”. Situată de ani de zile în topul preferințelor cititorilor din România, ,,De veghe în lanul de secară” continuă să fie, la peste cincizeci de ani de la apariție, cartea de căpătâi a adolescenței. Ce poate fi uimitor pentru tinerii care o citesc acum, la 16 ani, și ai căror părinți s-au născut, probabil, în aceeași perioadă ca și romanul, e că trec prin aceleași episoade, angoase și mirări precum Holden Caulfield.

   Doar că el nu folosea atât de des cuvântul „cool” și nu naviga pe Internet. Iar când simțea nevoia s-o sune pe fata de care era îndrăgostit, ori renunța, pentru că nu avea chef, ori intra în prima cabină de telefon. Problemele lui rămân însă, și chiar și modul în care sunt rezolvate: prin revolta, prin negare sau, uneori, prin ignorarea lor. Există voci care se întreabă de ce totuși a avut romanul un succes atât de uimitor, în toată lumea și, deja, de atâția ani. În fond, nu e singura carte care-și păstrează prospețimea cu trecerea timpului. Cărți pentru adolescenți – Top 10

   E vorba despre altceva, un ceva despre care s-au scris zeci de mii de pagini. Ceva imposibil de sintetizat într-o scurtă prezentare. Poate, pur și simplu, e o carte foarte-foarte bună. Atât. Alăturați-vă milioanelor de tineri care au citit-o și veți întelege.

DACĂ VREŢI ÎNTR-ADEVĂR SĂ AFLAŢI CE S-A ÎNTÎMPLAT, probabil c-o să întrebaţi în primul rînd unde m-am născut, cum mi-am petrecut copilăria mea amărîtă, cu ce s-au ocupat părinţii înainte de naşterea mea şi alte rahaturi d-astea gen David Copperfield, dar, dacă vreţi să ştiţi, n-am nici un chef să le înşir pe toate. Mai întîi pentru că mă plictiseşte, pe urmă pentru că, dacă m-aş apuca să vorbesc cît de puţin de treburile lor intime, părinţii mei ar face cîte două hemoragii fiecare. Sînt foarte sensibili cînd e vorba de lucrurile astea, mai cu seamă tata. Sînt ei drăguţi şi cumsecade ― nu spun nu ―, da’-s îngrozitor de sensibili. De altfel, n-am de gînd să vă debitez autobiografia mea nenorocită sau alte prostii d-astea. Vreau doar să vă povestesc despre întîmplările demente pe care le-am trăit în preajma Crăciunului, înainte s-ajung la capătul puterilor şi să fiu nevoit să vin aici să mă potolesc. Vreau să spun că mai mult nu i-am povestit nici măcar lui D.B. ― şi, oricum, D.B. e fratele meu. Stă la Hollywood, şi Hollywood-ul e destul de aproape de locul ăsta amărît unde mă aflu acum, aşa că vine să mă vadă mai la flecare sfîrşit de săptămînă. Cînd m-oi întoarce acasă, luna viitoare, poate c-o să mă ducă tot el, cu maşina. Şi-a cumpărat de curînd un „Jaguar”. O jucărie englezească din alea care prind două sute de mile pe oră. A dat aproape patru mii de dolari pe ea. Are bani acum, nu glumă. Înainte nu prea avea. Cînd locuia la părinţi nu era decît un scriitor ca toţi scriitorii. Dacă încă n-aţi auzit de el, să ştiţi c-a scris un volum de nuvele grozave: Peştişorul auriu. Dintre ele, cea mai reuşită e aia care se cheamă tot Peştişorul auriu. O poveste despre un puşti care nu lăsa pe nimeni să se uite la peştişorul auriu, fiindcă-l cumpărase din banii lui. Mă prăpădesc după nuvela asta. Acum D.B. e la Hollywood. Se prostituează. Dacă e ceva de care mi-e silă sînt filmele. Să n-aud de ele!

SÎNT CEL MAI MARE MINCINOS PE CARE L-AŢI CUNOSCUT vreodată! E groaznic. Uite, de pildă, dacă mă duc la un magazin să cumpăr o revistă şi în drum mă întîlnesc cu cineva care mă întreabă unde mă duc, ei bine, sînt în stare să spun că mă duc la Operă. E îngrozitor! Cînd i-am spus bătrînului Spencer că trebuie să mă duc să-mi strîng lucrurile din sala de gimnastică era o minciună sfruntată. Nici măcar nu-mi ţineam la sală echipamentul acela nenorocit.

10. Romanul adolescentul miop, de Mircea Eliade

   Rămas vreme de aproape șase decenii în manuscris, primul roman al lui Mircea Eliade a constituit la apariție o adevărată revelație pentru publicul românesc. La sfârșitul anilor ’80, iubitorii literaturii sale descopereau astfel un cu totul alt scriitor decât cel cu care se obișnuiseră până atunci. Și totuși, romanul acesta de prima tinerețe, scris ca un jurnal, ba chiar având la bază un jurnal, pare să-i fi pecetluit autorului destinul de prozator. În capitolele sale se dezvăluie într-adevăr sorgintea confesivă a multora din scrierile sale literare de mai târziu: „Viața se viețuiește înainte, iar eu scriu ceea ce a viețuit”, notează undeva eroul romanului, tânăr licean care-și propune să scrie o cronică a adolescenței cum nu s-a mai scris.

   Și, lăsându-se purtat de meandrele cotidianului, îmbătat de puterea pe care i-o conferă transcrierea imediată a acestora, Eliade face într-adevăr un portret autentic al adolescenței, alcătuit din jocul prieteniilor și al iubirilor, din frământările și aspirațiile caracteristice vârstei, din urmărirea încordată a făgăduielilor viitorului, din privirea necruțătoare aruncată lumii adulților.

TREBUIE SĂ SCRIU UN ROMAN Pentru că am rămas singur, m-am hotărât să încep chiar azi Romanul adolescentului miop. Voi lucra în fiecare după-amiază. Nu am nevoie de inspiraţie; trebuie să scriu, doar, viaţa mea, iar viaţa mi-o cunosc, şi la roman mă gândesc de mult. Dinu ştie; păstrez caiete din clasa a IV-a, când aveam pistrui ca un ovrei şi învăţam chimie întrun laborator instalat în firida sobei. De câte ori mi se părea că trebuie să fiu întristat, scriam în Jurnalul meu. Şi acel Jurnal de acum doi ani avea un „subiect”: trebuia să se vădească într-însul viaţa unui adolescent suferind de neînţelegerea celorlalţi. Dar adevărul era altul: Jurnalul mă măgulea şi îmi alina dorul meu de răzbunare; răzbunare dreaptă împotriva celor care nu mă înţelegeau, credeam eu. Romanul îl voi scrie altfel. Eroul sunt eu, fireşte. Mă tem, însă, că viaţa mea – stinsă între copii şi cărţi – nu va interesa cititorii. Pentru mine, tot ceea ce nu am avut, tot ceea ce am dorit din mansardă, în înserări calde şi tulburătoare, preţuieşte mai mult decât anii tovarăşilor mei risipiţi în jocuri, în sărbători de familie şi idile. Dar cititorii?… înţeleg şi eu că toată durerea unui adolescent miop nu va mişca nici un suflet dacă acest adolescent nu se va îndrăgosti şi nu va suferi. De aceea, m-am şi gândit la un personaj pe care la început îl numisem Olga. I-am povestit lui Dinu tot ceea ce ar trebui să aibă loc prin prezenţa acestei fete. Dinu m-a întrerupt şi m-a rugat: dacă într-adevăr îi sunt prieten, să schimb numele eroinei în Laura. M-am tulburat mult la început, pentru că nu ştiam cum să fie fata care va străbate sufletul adolescentului miop. Eu n-am cunoscut decât pe fetele cizmarului vecin, care în nici un caz nu pot trece într-un roman. Cea mai mare, Măria, era slabă şi rea; îşi teroriza fraţii, fura caise verzi şi ţipa alergând după tramvaie[/quote_box_center]

[quote_box_center]Care ar putea fi subiectul romanului? Dragostea mea către eroina din vilegiatură, nu. Eu n-am iubit; nici unul dintre prietenii mei nu a iubit, aşa cum se află în romane. Nu ştiu dacă ar putea interesa un fapt sufletesc pe care autorul însuşi nu-l cunoaşte. Şi apoi, eu nu cred că dragostea e ceea ce se poate surprinde mai interesant în adolescenţă. Nu cunosc decât adolescenţa noastră. Dar, oare, nu trebuie să scriu numai despre ea? Eu am cunoscut crize mai interesante. Şi o parte din prietenii mei le-au cunoscut. Trebuie să caut un eveniment în jurul căruia să se întâlnească toţi eroii romanului. Aş fi fericit să găsesc un conflict. Atunci, planul de lucru ar fi simplu. M-aş mulţumi să prezint, rând pe rând, personajele, nici unul întrecând şaptesprezece ani. Aş lămuri, apoi, conflictul. Romanul s-ar continua şi sfârşi din propriile lui necesităţi. Când… Dar toate acestea sunt pălăvrăgeli inutile. Eu nu am găsit nimic firesc, trăit, care ar putea preface romanul meu într-un roman cu subiect. Prietenii îmi spun că voi scrie un roman de moravuri şcolăreşti. O lume ignorată, viciată şi neînţeleasă în literatură. Dar eu nu pot descrie. Fără să vreau, modific, exagerez. Şi apoi, romanul trebuie publicat, înainte de toate, pentru promovarea mea în clasa a şaptea. Trebuie să fie o oglindă a sufletului meu, fără a fi un roman psihologic; pentru că nu-l vreau falsificat de analize. Nu am să-l scriu nici sub formă de Jurnal. Atunci aş uita mereu că scriu pentru cititori străini, m-aş ocupa prea mult de amănunte intime şi n-aş avea succes. N-aş avea singurul lucru pe care îl caut.

Verifică disponibilitatea cărţilor în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti

TOPURI CĂRŢI

cărţi pentru adolescenţi