Judecătorul Artificial – Geo Moisi – recenzie

Titlu: Judecătorul Artificial
Autor: Geo Moisi
Editura Lebăda Neagră
Colecție Black Spot
Data apariției: Noiembrie 2025
Domeniu: Literatură română contemporană / Proză / Ficțiune / Roman distopic
Nr. pagini 336

“Geo Moisi s-a născut pe 7 mai 1991, la Oradea, și locuiește în Timișoara. A absolvit Liceul „C.D. Loga”, profilul matematică-informatică, și Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Este ofițer de poliție judiciară de peste un deceniu, cu o formare academică ce include un masterat în Științe Penale și un altul în Științe Politice. Înainte de a îmbrăca uniforma, a cochetat cu jurnalismul.
Debutul său literar a avut loc cu romanul polițist Registrul domnului Carvet, urmat de thrillerul Sub acoperire – În numele dreptății și de Nicio minune de Crăciun, un holiday-noir cu accente atipice. Face parte din Asociația Creatorilor de Ficțiune și publică proză scurtă, editoriale și articole de opinie în revista Ficțiunea.
În scris, Geo Moisi navighează cu naturalețe între realitatea dură a investigațiilor și ficțiunea care o reinterpretează, explorând granița fină dintre justiție, adevăr și literatură.”

“Ana nu vrea decât să fie o polițistă bună într-o societate în care dreptatea e stabilită de un supercomputer, iar viitorul profesional al oamenilor e decis de un sistem impersonal. Atunci când sora ei e acuzată de furt de către Judecătorul Artificial – o inteligență care a înlocuit sistemul judiciar uman -, Ana se trezește prinsă între lege, adevăr și loialitatea față de familie. Cazul colegului ei Mihnea, un veteran marginalizat, și propriile îndoieli o conduc către o întrebare periculoasă: sistemul e infailibil, dar oare e și just? Împreună cu Mihnea și cu ajutorul unui hacker misterios, Ana pune la cale un plan imposibil: distrugerea atotvăzătorului Program de Inteligență Artificială Judecătorească. Însă prețul adevărului ar putea fi haosul total. Geo Moisi construiește o distopie tensionată, profund ancorată în realitatea prezentului, unde întrebările despre moralitate, libertate și control devin mai tulburătoare decât orice verdict. Judecătorul Artificial este un roman despre curajul de a privi dincolo de ecran, despre nevoia de a alege când totul pare deja decis și despre prețul pe care îl plătim atunci când lăsăm mașinile să gândească în locul nostru.”

  Am avut emoții când am început romanul lui Geo Moisi- “Judecătorul Artificial”, crezând că e mai mult decât pot eu citi. Dar trebuie să recunosc că m-am înșelat, Geo Moisi a creat o poveste interesantă și antrenantă, și desigur polițistă, așa cum a făcut și în celelalte romane publicate. Și totuși o poveste care te determină să-ți pui multe întrebări.

  Dar să vedem de ce “Judecătorul Artificial”? Cercetările poliției, confruntările, detectorul de minciuni devin pe zi ce trece mai relative și mai neconcludente, o adevărată corvoadă. După multe eșecuri dosarele se clasau, deoarece polițiștii nu puteau dovedi că oamenii mint:

“Era varianta mai simplă și mai sigură ca nimeni să nu poată fi acuzat de vreun abuz. Decât un om nevinovat la închisoare, mai bine o mie de vinovați liberi, așa era o vorbă.”

  Astfel că în 2022 a apărut un “program de inteligență artificială” care a schimbat lucrurile. Programului i se puteau pune întrebări, dădea răspunsuri, exact ca o persoană dar cu mult mai multe date, și fapte și învăța mai rapid:

“În 2025, erau atât de puțini polițiști, procurori și judecători, dar atât de multe erori judiciare și cauze nesoluționate, încât Guvernul era pe punctul de a fi răsturnat de proteste la fiecare șaizeci de zile.”

  Acum se ajunsese ca vinovații să fie interogați în încăperi, unde camerele video, microfoanele și senzorii le înregistrau reacțiile. Apoi procesele verbale de anchetă erau încărcate în computerul numit “Judecătorul Artificial”, care în cel mai scurt timp dădea verdictele:

“Programul de Inteligență Artificială Judecătorească nu avea prejudecăți, iar lucrul acesta elimina subiectivismul deciziilor umane”

 Iar cei care comentau negativ verdictele păreau doar niște cârcotași. Halele unde era amplasat computerul, cu toate accesoriile și anexele lui, erau pe un teren care aparținea unui tip cunoscut în rândul celor bogați și al interlopilor, și era un loc bine păzit.

  Dar existau și părți negative pe lângă reducerea numărului de procurori și judecători, erau procese în care avocații îi reprezentau pe cei care contestau verdictele și se îmbogățeau. Și mai era un semn de întrebare: rapoartele erau întocmite și încărcate tot de oameni, așa că oare puteau fi corecte sau contrafăcute cu indicii false? Doar că cei care crescuseră cu Judecătorul Articial aveau parcă încredere totală în el:

“… Judecătorul Artificial, atotputernicul zeu alcătuit din cine știe câte microcipuri. El înfăptuia dreptatea, singura care conta în viața oamenilor și singura prin care orice greutate își găsea o rezolvare. Programul de Inteligență Artificială Judecătorească rezolva orice fel de problemă, de la o cutie căzută de pe raft în capul unui client la vinovăția medicului pentru operația nereușită a pacientului. Cineva era găsit vinovat totdeauna.”

  Și totuși lumea era plină de compromisuri, interese, alianțe, interlopi, polițiști corupți, așa cum se va vedea până la final, lucru care determina viața oamenilor, și va pune din ce în ce mai mult în discuție infailibilitatea Judecătorului Artificial.

  De cealaltă parte avem polițiștii și mai ales pe Ana Cornescu și Mihnea Pavelescu.

  Ana, după perioada de patrulare, își dorise foarte mult să lucreze la Serviciul de Investigații și Anchete Polițienești, studiase regulamentele, manualele și fusese admisă în perioada de “ucenicie”. I se repartizase un mentor, pe Mihnea, și un birou în aceeași încăpere cu el. La început e nevoită să se adapteze singură, Mihnea fiind în concediu. Își cunoaște șeful Cezar Roman, și colegii conștientă din ce în ce mai mult de misoginismul din secție, remarcat până și în unele păreri ale lui Mihnea:

“Pe de altă parte, o nemultumea că una dintre soluțiile la care Mihnea Pavelescu fusese în stare să se gândească era aceea că femeile ar trebui să nu fie mai bune, în mod constant, decât bărbații, și, oricum, nu mai bune decât toți bărbații. În loc să se gândească, măcar atât, la o variantă de rezolvare care să repare un sistem discriminatoriu, el căutase numai soluții, precum aceasta, adaptarea femeii.”

  “Misoginismul intrase nu doar în pereți ci și în haine și în piele”

 Șeful îi dă să cerceteze cazul unui abuz, reclamat de o studentă, vinovatul părea a fi băiatul lui Mihnea. Spre nemulțumirea șefului, Ana cercetează totul, discută cu cei aparent vinovați, cu colegele studentei, și află că de fapt aceasta ieșea cu un profesor și că ar fi mințit în declarații. În același timp sora ei Adela întră într-o gașcă care fură, este declarată vinovată și arestată.

  După discuțiile cu Mihnea, care o duce în zona săracă a orașului, într-o locație secretă aflată în zona rebelilor, și ascultă poveștile acestuia înțelege și ura colegului ei față de Judecător, și începe și ea să pună la îndoială justețea deciziilor acestuia. Apoi află despre relația șefului ei cu un grup de interlopi, modul în care acesta încearcă să scape de Mihnea, folosindu-se de fiul lui, și cum vrea s-o manipuleze și pe ea. Așa că, ajutată de Mihnea și relațiile lui, și folosindu-se de un grup de hackeri, Ana hotărăște să distrugă Judecătorul Artificial, cu ajutorul unui virus. Dar pentru asta trebuie să ajungă pe terenul și în hala unde era computerul.

  Vor reuși? Cine îi ajută? Ce se întâmplă în timpul încercării lor? Cine îi urmărește și vrea să-i elimine? Cine profită de tot haosul? Ce se întâmplă cu Mihnea? Dar cu Ana?

  Trebuie să citiți cartea și să parcurgeți cu protagoniștii toate etapele aventurii lor. Merită mai ales că veți găsi multe elemente comune cu evenimentele și personajele din societatea de azi.

  Felicitări George Moisi pentru un roman diferit, dar foarte interesant și “actual”!

  Iar vouă lectură plăcută!