Madrid, esperame!

     Madrid, esperame!

  Întotdeauna am visat să merg la Madrid. Palacio Real, cerul albastru, acea nuanță specifică despre care se spune că o găsești numai la Madrid… Cerul albastru de Madrid. Dar cel mai mult aș merge ca să vizitez Museo del Prado și să mă plimb prin Retiro.

– Retiro?

– Parcul Retiro. Reprezentativ pentru Madrid.

Toate acestea le discutam cu prietenele, la o terasă.

Sursa foto: Pinterest-Museo del Prado şi Parcul Retiro

– Auzi, dar ce-ar fi ca următoarea noastră vacanță s-o organizăm la Madrid? Tot voiam o vacanță europeană, nu? spuse una dintre prietenele mele.

– Eee, aș vrea eu, dar e scump. Numai drumul…

– Ce drum? Mergem cu o companie low-cost.

– Ahahahaha! Low-cost? Ca în cartea de Lucia Verona! „Moartea zboară cu low-cost”! Ahahaha!

– Ce moarte, taci, ce prostii spui acolo?

– E o povestire polițistă, ar trebui s-o citești! Și acum, cu râsul ăsta, am imitat personajul din carte.

– Mă rog! Tu, cu cărțile tale!

– Heeeei, fetelor, vorbim de cărți sau de vacanța noastră?

– Da, deci cum ziceam. Putem merge cu Ryanair. – Ryanair? Ăsta cine mai e?

– E o companie low-cost, dar dacă nu mă ascultați!… Asta cu cărțile ei, cu moartea care zboară cu nu știu cine…

– La subiect!!! Zi-ne despre compania asta!

– Deci… Este o companie aeriană low-cost, care se ocupă cu precădere de zboruri în Europa. Mulți care și-au făcut vacanțe ieftine au zburat cu ea.

– Și au fost mulțumiți?

– Foarte! Și au o chestie mișto, care ție sigur ți-ar plăcea! Spre deosebire de alte companii, care te lasă cu un singur bagaj de mână, și ăla amărât, care trebuie să intre în lădița aia, să se încadreze în anumite dimensiuni, aici te lasă cu două bagaje de mână!

– Două? Aaa, șmecherii! Sigur plătești pentru al doilea!

– Nu, dragă! Ambele sunt gratuite!

– E, na! Sigur ai înțeles tu greșit! Cine ți-a spus?

– Am citit eu pe site-ul companiei! Poți să-ți iei și bagaj, și geantă. Dar citește mai bine la ei pe site și te lămurești! Are vreuna din voi telefonul la îndemână? Că mie mi se duce bateria.

– Pe cine vrei să suni?

– Pe mama! Vreau să intru pe net să-ți arăt!

– Hai, caut eu! Cum se cheamă? Ia stai, caut city break low-cost. Ăsta e?

– Da! Caută bagaje Ryanair. Citește acolo și vezi că nu te mint! Sunt oameni serioși, din câte am auzit. Îmi spunea cineva că sunt foarte selectivi în alegerea angajaților. Trebuie să știe toți engleză bine, să fie sociabili, flexibili, muncitori și cel mai important, orientați către clienți.

Sursa foto: Pinterest-Lolo

– Da, păi aici e foarte important. Clientul nostru, stăpânul nostru, nu? Văd că au și aplicaţie mobilă Ryanair. Asta dacă îți uiți acasă cartea de îmbarcare! râse o altă prietenă de-a mea, care se apucase să caute frenetic pe net informații despre companie.

– Ar fi ceva, să ajungi la aeroport și să constați că n-ai cartea de îmbarcare! La vremea respectivă ni s-a părut foarte amuzant, râdeam toate cu gura până la urechi. ……………………………………………………………………….

     După câteva luni… Bagajele, buletinul, cheile, telefonul, portofelul, banii. Ia să văd, am luat Euro? Să nu mă trezesc în mijlocul Madridului cu lei… Aș putea să schimb, dar ar fi cam complicat. Da, cred că am tot. Chem un taxi și-i spun destinația:

– La aeroport! Prietenele mele deja erau acolo, cu bagajele după ele, cu buletinele și cărțile de îmbarcare în mâini.

– Haide, domne, ce-ai făcut până acum? Deja s-a deschis check-in-ul!

– Deja?

– Păi da, ce credeai, că te așteaptă avionul? Hai! Ne așezăm noi la coadă, vorbim de una, de alta. Mai erau câteva persoane în față. Încep să-mi caut și eu buletinul și cartea de îmbarcare, necesare pentru check-in

– Of, ce mă enervează geanta asta! Nu găsești nimic în ea!

– Ce nu găsești?

– Cartea aia de îmbarcare! Buletinul l-am găsit, era în portofel, dar biletul, nu!

– Caută bine, acolo trebuie să fie! Doar dacă… spune-mi, te rog, că n-ai uitat cartea de îmbarcare acasă! M-am făcut albă ca varul și un fior rece m-a străbătut din cap până în picioare. Să știi că așa a fost! Nu-mi amintesc să-mi fi pus cartea de îmbarcare în geantă! Disperată, nu mi-a mai păsat că se uita lumea la mine și am răsturnat tot conținutul genții pe jos.

– Ce faci?! Ești nebună, se uită lumea la tine! Acum trebuie să-ți aduni toate astea!

– Cartea!

– Ce carte?

– De îmbarcare! N-o am! Am uitat-o acasă!

– Sper că glumești! Totul e o glumă, nu-i așa? Faci mișto de noi! Sau încă n-a sunat alarma telefonului și încă dorm în patul meu și stresată fiind de plecare, am visul ăsta tâmpit!

– Nu! Am uitat-o! Nu mai merg, asta e! Mergeți voi, fără mine! Grăbiți-vă, să nu pierdeți avionul din cauza mea! Să vă distrați și pentru mine! Să-mi trimiteți poze, neapărat! Și când o să fiți la Prado, să vă gândiți la mine! Deja eram isterică, în pragul lacrimilor. Cu toate astea, îmi dădeam seama că ele nu mai pot pierde timp din cauza mea. Angajați, pasageri, cu toții se opriseră din ceea ce făceau și priveau spectacolul: două nebune urlând una la alta, lucruri din geantă aruncate pe jos… Mă mir că n-a venit Paza să ne dea afară. Noroc că la noi nu e terorism, dacă s-ar fi petrecut scena într-un aeroport din străinătate, cred că eram la Poliție până acum. Una dintre prietenele mele se uita la noi ca la teatru și râdea de nu mai putea.

– Și ție ce ți se pare așa amuzant?!

– Mă uit la voi și mă distrez copios! Măi, fetelor, voi ați uitat de aplicația de pe telefon?

– Să nu-mi spui… Ai biletele pe telefon?

– Yep!

– Dar stai așa, poți avea si biletele noastre? Nu-l ai numai pe al tău?

– Cine a făcut rezervările, drăguță? Sigur că le am pe toate!

– Of, Doamne, ce emoții! Plec la Madrid! Plec CU ADEVĂRAT la Madrid!!!

– Mai bine strânge-ți mărunțișurile de pe jos! Altfel nu mai urcăm la timp în avion și cei din spate te vor înjura și pe bună dreptate! Madrid, esperame que llego!

Sursa foto: Pinterest-Parcul Retiro

 Articol scris pentru competiţia SuperBlog 2016. Proba 2