Jumătate din vârsta lui – Jennette McCurdy – recenzie
Jumătate din vârsta lui – Jennette McCurdy – recenzie
Titlu: Jumătate din vârsta lui
Autor: Jennette McCurdy
Editura Alice Books
An apariție: 2026, Iași
Nr. pagini: 301
“Jumătate din vârsta lui” mi s-a părut o carte curajoasă și foarte bine dozată între inconfortabil, ironic și profund. Jennette McCurdy, cunoscută și apreciată pentru “Mă bucur că mama a murit”, revine cu o poveste care refuză să ofere răspunsuri morale simple și preferă să privească o relație toxică dintr-un unghi diferit.
Dacă ar fi să o descriu foarte simplu, aș spune că mi-a amintit de “Lolita” și “Vanessa mea cea întunecată”, dar dintr-o perspectivă răsturnată. Pe de-o parte, avem adolescenta care provoacă, insistă, idealizează și își construiește propria explicație pentru ceea ce se întâmplă, în timp ce, de partea cealaltă a baricadei, ne familiarizăm cu adultul, cel care ar trebui să aibă discernământul și să impună limitele necesare, dar care alege să se lasă atras într-o relație în care diferența de vârstă, experiență și puterea, transformă povestea în ceva imposibil.
“După oră, alerg pe hol, șerpuind printre elevi. Intru în baie și mă furișez într-o cabină. Încui ușa cu cotul, apoi deschid Instagramul domnului Korgy cu o mână și pe cealaltă mi-o strecor sub fustă și sub elasticul chilotului tanga. Poza lui de profil este decupată de la umeri în sus și nu i se vede vârful capului. Poartă o cămașă maro de catifea – se pare că n-a rezolvat rebusul NYT în ziua aia – și zâmbește larg. Ochii lui albaștri sunt impresionanți chiar și într-o fotografie cât unghia mea. Dau clic pe profil, lăfăindu-mă în excitația mea grotescă. Sunt surprinzător de excitată pentru o poză atât de mică. Pentru un bărbat necunoscut. Pentru profesorul meu.”
Waldo are șaptesprezece ani și este un personaj pe care îl descoperi treptat, cu toate contradicțiile ei. Este inteligentă, sarcastică, impulsivă, furioasă, singură și extrem de dornică să fie văzută. Vine dintr-un mediu familial instabil, cu o mamă preocupată de propriile relații în loc să fie ancorată în nevoile fiicei sale, iar Waldo ajunge să privească atenția celorlalți ca pe o formă de validare. Vrea să fie remarcată, dorită, luată în serios și, mai ales, vrea să creadă că are control asupra propriei vieți.
Când în peisaj apare apare domnul Korgy, profesorul de scriere creativă, lucrurile iau o întorsătură periculoasă.
Korgy are patruzeci de ani, soție, copil, casă, ipotecă și toate responsabilitățile care ar trebui să vină la pachet cu o doză rezonabilă de maturitate. Faptul că este și un scriitor frustrat, lipsit de inspirație, un tata plictisit și un soț care s-a căsătorit pentru a-și asigura stabilitatea financiară, îl califică ca fiind un bărbat obosit, nesigur și preocupat de propriul sentiment de ratare.
“Nu vreau ca domnul Korgy să mă privească altfel sau să-i piară cheful din cauza mediului din care provin. Nu vreau să vadă eticheta Ross pe spatele pernelor și să-și spună: „Ce mama dracului caut aici? Ar trebui să mă întorc la nevastă-mea. Ea cumpără perne de la Crate & Barrel.” L-a impresionat că scriu despre lumea mea, dar contactul cu ea este cu totul altceva. Oamenii se tem să nu se molipsească de sărăcie. Și de prostul-gust care o însoțește. Sunt dispuși să citească despre ea într-o carte. Sau să se uite la filme în care Jennifer Lawrence joacă rolul de fată săracă, în vreme ce șuvițele ei de opt sute de dolari sclipesc în fiecare prim-plan. Dar nu vor să cunoască cu adevărat această lume. Să se apropie de ea în vreun fel. În cel mai bun caz sunt dispuși să doneze de sărbători o mie sau două mii de dolari pentru Armata Salvării sau Crucea Roșie. Dar asta înseamnă că se expun acestei lumi? Sau este un mod de a se distanța de ea și mai mult?”
Waldo îl observă, iar Korgy este atras tocmai de faptul că, în ochii ei, el pare interesant. Relația lor pornește dintr-o fascinație comună prost interpretată. La început par să aibă în comun cărțile pe care le citesc, filmele, povestirile din copilărie și senzația că, în sfârșit, cineva îi înțelege. Pentru Waldo, această conexiune devine rapid ceva extraordinar. Are impresia că diferența de vârstă nu contează, că este mai matură decât ceilalți de vârsta ei și că faptul că un bărbat adult o dorește reprezintă o confirmare a propriei valori.
Waldo este departe de a fi victima perfectă pe care să o compătimești fără rezerve. Ea este un personaj egoist, răutăcios, delăsător, obsedat de cumpărături, manipulator și extrem de priceput la a-și justifica propriile alegeri. Tocmai aceste defecte o fac credibilă și ne determină să îi admirăm construcția realistă. Experiența conviețuirii cu un bărbat cu douăzeci și șase de ani mai mare, este mult diferită de escapadele pline de adrenalină la care se dedau înainte.
“Banalitatea este nimicitoare. Rutina vieții domestice, chinuitoare. O grămadă nesfârșită de sarcini logistice monotone și interacțiuni standard, fiecare zi contopindu-se cu următoarea, fără ca nimic să le deosebească. Ca să alung plictiseala și tot ce se ascunde sub ea, am început din nou să fac cumpărături. În fiecare seară umplu unul sau două coșuri, cu cel puțin douăsprezece produse la reducere fiecare, și aștept să sosească livrările, în timp ce îmi hrănesc sentimentul mult prea familiar de incertitudine anxioasă amestecat cu optimism delirant. Sentimentul că poate ăsta e lucrul care o să schimbe totul. Un sentiment de speranță. Un sentiment de care mi-e dor. Dar apoi sosesc lucrurile și toate sunt dezamăgitoare: cusăturile sunt proaste, materialul e transparent și le bag la loc în pungă, ca să le returnez, cu capul plecat de regret.”
Korgy este la fel de interesant prin mediocritatea lui. Este un individ destul de banal, lipsit de mister sau magnetism, frustrat și nesigur, care se agață de atenția unei adolescente pentru a face față unei crize existențiale care îl consumă. Cu cât relația lor avansează, cu atât devine mai evident că fiecare dintre ei proiectează asupra celuilalt exact ceea ce îi lipsește.
Cartea abundă de un sarcasm excelent. McCurdy folosește umorul negru fără să dilueze gravitatea subiectului, iar vocea lui Waldo este suficient de acidă încât să transforme unele dintre cele mai incomode situații în momente extrem de ironice.
“Ce fac? Cum am ajuns în halul ăsta? Și, dacă intru, ce am de gând să fac? Nu m-am gândit așa departe. Niciodată nu gândesc. Asta e problema mea. Mă las condus de prezent. Budiștii spun că a trăi în prezent este antidotul pentru toate problemele vieții, dar bat câmpii. De fapt, a trăi în prezent este cea mai mare problemă. Nu înveți din greșeli și nu ții cont de consecințe. Doar acționezi. Doar faci. Poate că a trăi în prezent funcționează pentru un călugăr în veșminte de muselină, care a depus un jurământ de castitate și n-are altceva de făcut decât să se plimbe prin grădini zen, dar pentru un om adevărat, cu o viață adevărată, nu e altceva decât un chin.”
Pentru mine, “Jumătate din vârsta lui” este, în esență, o poveste care curge destul de ușor, despre dorința de a fi văzut și despre felul în care putem confunda atenția cu iubirea, intensitatea cu intimitatea și obsesia cu o conexiune autentică.
