Minciunile pe care ni le spunem – Jon Frederickson – recenzie
Minciunile pe care ni le spunem – Jon Frederickson – recenzie
Titlul: Minciunile pe care ni le spunem
Autor: Jon Frederickson
Editura: Meteor Press
Anul apariției: 2025
Nr. de pagini: 207
Categoria : Stimă de sine, încredere și motivație.
Autorul rândurilor aduse astăzi în atenția dumneavoastră, ne propune o dezbatere având ca subiect impactul adevărului ce însoțește cotidianul prezent, asupra existenței noastre și temerile rezultate. În dezbatere găsim cum să facem față realității ce se dovedește uneori greu de acceptat, de ce încercăm să o omitem dintr-un vechi instinct de conservare, dar și pentru că este mai ușor așa, ascunzându-ne în felul acesta în spatele unor minciuni pe care obișnuim să le spunem. Un concept interesant de discutat, dacă aduce cu sine și soluții la această problemă generală, lectura devine una plină de învățăminte.
Recunosc, subiectul este unul ofertant, iar o opinie pertinentă pe aceasta temă este binevenită, mai învățăm ceva, dacă nu despre viață, în general, atunci ceva despre noi înșine și modul distructiv cum uneori alegem să fugim de ea. Tema regăsită aici ne prezintă și câteva lecții de viață care au întotdeauna în umbra lor povestea unor karme și un înțeles ascuns parcă de univers în bucla unui timp doar de el știut. Temeiul acestor pilde ne spune cum să ne îmbunătățim propria existența, cu pași mici în direcția care contează, cu multă răbdare și prin conștientizarea potențialului deținut de fiecare dintre noi.
Într-un capitol denumit psiho-dulcegăria, autorul vine cu o precizare uimitoare și anume că nu doar pacienții refuză realitatea, sunt și terapeuții care o fac, conștient sau inconștient. Tulburător conceptul dacă ne raportăm la încrederea manifestată prin apelarea la serviciile acestora. Să vedem ce spune și materia cenușie din paginile acestei cărți:
În profunzime ne dorim sinceritate chiar dacă cerem să ni se spună o minciună. Psiho-dulcegăria ascunde minciunile dintr-o pseudoempatie; psihoterapia dezvăluie ce se află în spatele acestor minciuni. Cunoașterea este hrana sufletului, minciunile sunt otrava acestuia. Fie în terapie, fie în relațiile apropiate, minciunile noastre nu vindecă pe nimeni, oricât de mult sirop am turna peste ele. Atunci când ceilalți ne spun adevărul, ne aduc aminte de persoana care suntem, de cei pe care i-am uitat și de cei pe care ne dorim să-i regăsim.
Un capitol plin de întrebări este cel intitulat “Murim o dată de moarte bună, dar murim de o mie de ori din cauza îndoielii de sine.” Interesant de urmărit modul cum acest subiect dificil este de perceput de autor și nuanțat printr-o povestire având la final o concluzie inedită și un sfat pertinent.
Încercarea multora de idealizare a propriei persoane, ignorând realitatea existenței sale, face subiectul unui capitol ce îndeamnă la o terapie riguroasă pentru segmentul mentionat, în ideea de a depăși acest cerc vicios care nu aduce un real folos nimănui.
….e posibil să sperăm că terapia să ne vindece transformându-ne într-o altă persoană…
Despre cum suntem de ușor manipulați într-o lume a audiovizualului, despre sentimentul de dragoste și cum acesta doboară mecanismele noastre de apărare, despre frică de moarte și multe alte subiecte la fel de interesante vă las să aflați citind acest mic manual de restabilire a adevărului din viața noastră. Pașii recomandați de autor sunt bine structurați și destul de logici dacă le acorzi un timp de analiză, în concluzie, Jon Frederickson ne cere prin intermediul acestei cărți, să gândim, ceea ce nu este un lucru rău, dimpotrivă. A nu se înțelege că nu o facem doar că mai multă profunzime acordată analizei nu poate fi decât benefic.
Pentru că avem posibilitatea de a alege între a-i îmbrățișa pe oameni și a îmbrățișa ideile noastre despre ei, trebuie întotdeauna să alegem oamenii. Apoi gândirea noastră se va extinde, primind ceea ce este. Putem să fim cunoscuți de alții ? Nu, dar putem fi îmbrățișați de ei. În asta constă adevărata trăire: în îmbrățișare.
Și cu adevărul cum rămâne…..
