Timpul se măsoară în cuvinte (Dintr-o suflare, de Vero Budea)

Timpul se măsoară în cuvinte (Dintr-o suflare, de Vero Budea)- cronică literară, de Daniel Luca

Timpul se măsoară în cuvinte

   Vero Budea (Florica Veronica Budea) debutează editorial cu volumul de versuri Dintr-o suflare (Editura Libris Editorial, Brașov, 2019) ce se adresează, în primul rând, sufletului (prin sentimentele, trăirile devoalate), dar și spiritului (prin elementele de social întâlnite aici, de patriotism ori filosofice).

   Este vizibilă graba autoarei de a-și vedea volumul publicat, fiind incluse aici poeme ce ar fi trebuit să rămână în laboratorul personal (de pildă, Ieri, M-ai trădat, Războiul iubirii, Moștenire, Versuri, Doruri, Totul sau nimic), ori altele nelucrate suficient (precum  Iubirea ta, Certuri ori Dragoste pe fugă).

   Orașul și sufletul sunt două spații interconectate prin diverse fibre, văzute și nevăzute, iar poemul Pastel urban surprinde modul de a răspunde al orașului la trăirile umane, fiecare pas al omului lăsând urme adânci, pe cât de dureroase, pe atât de așteptate („Înșelătoarele tăceri ale serilor / Cuprind orașul înghețat. / Blocurile vechi, scorojite și cenușii /  Ascund secretele locuitorilor triști. / Liniștea orașului este o iluzie, / În spatele ferestrelor închise / Totul este freamăt, griji și nebunie. / Felinare luminează slab / Pașii rari și apăsați / Ai unor locuitori întârziați. / Străzile pustii se trezesc zilnic / Dimineața devreme, / Fredonând același zgomot urban”).

   Vorbele, rostite ori scrise, sunt tot trăiri omenești, fidele diverselor stări și emoții, ce trec dincolo de timp, amintirilor revenindu-le rolul esențial de a le păstra întru eternitate, pentru că timpul se măsoară în cuvinte („Timpul se măsoară / În cuvinte prăfuite, / Îngrămădite pe rafturi, / Atinse doar de sunetul / Unui ceasornic învechit. / Cuvintele au îndurat / Tăcerea mormântală / Printre file îngălbenite, / Agățate de lanțul amintirilor, / Al vorbelor ascunse, / Rătăcite, mute și triste – Vorbe ascunse).

     De altfel, poemul Amintirile vine să întărească această idee, pentru că uitarea nu va duce la nimic bun, ci doar la pierderea propriei identități („Ce ai spune dacă-ți dau vestea / Pe care o așteptai atât de mult? / De astăzi poți arde / Toate lucrurile trecutului, / Le poți pune în geamantane, / Bucurându-te de fiecare scânteie / Care urcă spre cer. / După ce le-ai ars să te întrebi / Dacă ai înghesuit / Și toate amintirile. / Altfel, ele te vor bântui / La fiecare pas. / Atunci să-ți amintești / Ce a fost și ce-a rămas”).

  Sufletul, dornic de iubire, de dăruire, aleargă între sentimentul pur, curat („Am inundat / Iubirea ta!”) și consumarea pe fugă, dragostea pasageră, unde nu există decât trup („Nu-mi aștept prințul / călare pe un cal alb, / pentru că libertatea / îmi permite să aleg / o dragoste pe fugă”).

   Sentimentul pierderii e atotprezent, de unde și retragerea în singurătate („Și / Tu ești / Singurul singur”) și în resemnare („Azi m-am certat cu viața / și-am rămas copilul nimănui”). Ceea ce nu înseamnă că speranța e pierdută cu totul („Pe străzile cenușii / Cad picuri de speranță”).

   Nu se poate afirma că suntem în fața unui debut în forță, însă este evidentă plăcerea de a scrie, de a (se) destăinui, fără a uita însă de predecesori, așa încât nutrim convingerea că Vero Budea va avea puterea să meargă mai departe pe drumul sinuos al literaturii și că se va autodepăși.

Daniel Luca

Dintr-o suflare

De-ale literaturii

14 COMMENTS

  1. O cronică nuanțată! Felicitări!

    Felicitări și ție, Vero, pentru pasiunea și frumosul pe care ni le împărtășești! 🙂

  2. Multumim pentru recomandare Daniel Luca.
    Vero felicitari si sa ai cat mai multe volume publicate.Succes la lansare.
    Multumiri ca impartasesti cu noi frumosul din sufletul tau.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.