Bărbatul cu brațul de aur – Nelson Algren – recenzie
Bărbatul cu brațul de aur – Nelson Algren – recenzie
Titlu: Bărbatul cu brațul de aur
Categorie: Noir
Autor: Nelson Algren
Traducător: Dan Doboș, George Arion Jr.
Anul apariției: 2025
Număr de pagini: 496
Titlu original: The Man With the Golden Arm
“Pe numele adevărat Nelson Ahlgren Abraham, Nelson Algren s-a născut în Detroit, Michigan, și a crescut în Chicago, un oraș pe care îl va face celebru în scrierile sale. Afinitatea pentru pătura inferioară a societății americane i-a marcat întreaga carieră.
Algren și-a obținut licența la Universitatea Illinois-Urbană, absolvind în plină Depresiune, cu gândul de a deveni jurnalist. Nereușind să-și găsească un loc de muncă, a plecat înspre sud, înhăitânduse cu hoți mărunți, escroci și pasionați de jocuri de noroc – experiențe care i-au influențat lucrările de mai târziu. În 1933 și-a vândut prima povestire, „So Help Me”, bazată pe experiențele sale din Texas. Proza lui a primit atenția criticilor și a dus la încheierea unui contract pentru primul său roman, Somebody în Boots (1935).
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Algren a fost înrolat în Corpul Medical. Când s-a întors la Chicago după război, a continuat să scrie. Cărțile sale din perioada imediat postbelică au fost foarte apreciate. The Neon Wilderness (1947) a primit un premiu din partea Academiei Americane de Arte și Litere, iar Bărbatul cu brațul de aur (1949), considerată de majoritatea ca fiind capodoperă lui, a câștigat primul Național Book Award și a fost ecranizată, cu Frank Sinatra în rolul principal.
Anii din partea a două a vieții lui Algren au fost marcați de sărăcie și obscuritate. A scris cărți de călătorie, printre care Who Loves an American? (1963), dedicată iubitei sale, Simone de Beauvoir, și Notes from a Sea Diary: Hemingway All the Way (1965). A predat timp de un an la Iowa Writers’ Workshop. Spre sfârșitul vieții a început să primească din nou atenție și a fost ales membru al Academiei Americane de Arte și Litere, chiar înainte să moară din pricina unui atac de cord.”
“De fapt totul putrezise pentru cei dezmoşteniţi. Viața lor căpătase miasma distinctivă a pușcăriei ; se răspândise peste tot, pe străzile din jurul lor, până când orașul însuși păruse că devine o pușcărie fără tavan, cu pereți și gratii pentru toți și bucurii pentru foarte puțini. Nici chiar cei născuți nu se mai simțeau americani. Simțeau că pur și simplu se nimeriseră pe partea greșită a panourilor publicitare.
Și totuși vorbeau , și totuși rădeau. Chiar și cei mai dărâmați dintre ei se chinuiau să reziste, ca un naufragiat care se agață de un catarg, ca o fărâmă ponosită de râsete dintr-o vreme neponosită.”
Pentru noi poate e de neînţeles dar vorbim de societatea anilor 1946-1947 din Chicago. O perioadă în care oamenii din clasa de jos se înecau în mlaștina neputinței și a neîmplinirii. O pătură a societății compusă din săraci, hoți, prostituate, dealeri de droguri, șmecheri, bețivi, pleava a cărei viață gravita pe străzi, între locuințe mizere și locuri numite pretențios cârciumi, în realitate adevărate locuri de pierzanie. Și peste toate “domneau” atotputernicii gabori (polițiști) aflați în cârdășie cu infractorii, câștigând de pe urma răului, la fel ca avocații care-i apărau pe delicventi și le plăteau cauțiunile.
Jocul acesta zilnic dintre infractorii mărunți și polițiști, arestarea pentru o noapte, învinuiri ușoare, eliberarea lor la solicitarea avocaților apărători, toate ca o rotire exactă, asigurându-le polițiștilor menținerea în funcții, dar și umplerea buzunarelor. Un adevărat cerc vicios…
Autorul ne povestește folosind câteva personaje ca tipuri reprezentative.
Personajul central este Frankie Majcinek, crescut pe străzi, numit când Puștiul/Bărbatul, în ultimul timp Frankie Mașină, dar mai ales “Bărbatul cu brațul de aur”, datorită abilității sale la manevrarea cărților de joc. Frankie fusese timp de 36 de luni în armată, unde a fost apreciat, dar în urma unei răni extrem de grave sanitarii i-au administrat morfină pentru durerile atroce, ceea ce va duce la dependență. Întors acasă se alege cu o nevastă, Sofia, care într-un accident, provocat chiar de Frankie, rămâne infirmă. Vinovăția îl roade în fiecare zi, mai ales că, datorită frustrărilor, cei doi se ceartă zilnic, fie din cauza paraliziei ei, fie din cauza câștigurilor lui nesemnificative. Frankie nu câștigă prea mult, lucrând ca și crupier în barul mizer al lui Artex, și cheltuia mult pe dependența lui de droguri.
Dealerul Louis, supranumit și Spilcuitul Louis, pentru că se îmbrăca și purta ca un dandy, fusese la rândul lui un consumator, dar printr-un concurs norocos de împrejurări scăpase, acum doar vindea marfă. Frankie încerca și el să renunțe, mai ales că simțea dependența ca pe o maimuță de 20 de kg pe care o căra în spate, dar din păcate nevoia de drog era mai puternică , ceea ce în timp va duce chiar la crimă.
Prietenul lui Solly (Vrăbiuță) era un pungaș simpatic care fura câinii, îi vopsea și-i vindea ca animale de rasă pură, spărgea bijuterii și florării. Emoționant este momentul când sparge o florărie la 4 dimineața și fură o mușcată s-o ducă la mormântul mamei sale.
Frankie, Sofia, Solly și mulți alții locuiau într-o casă cu mai multe apartamente, a celui numit de ei Temniţerul. Acesta “domnea” asupra locatarilor mediindu-le uneori certurile alteori amenințându-i. Dar și aici apare o notă sensibilă – băiatul Temniţerului, Peter, care pune în crăpăturile din ziduri sau asfalt margarete de hârtie, ca un simbol luminos al speranței.
Și viața lui Frankie continuă monoton ca un ciclu nesfârșit, între stradă, bar, închisoare, parcă într-o continuă căutare a unei zile ce nu mai vine, până la final la încheierea socotelilor cu toți și toate.
Pare o lectură ușoară cu multe dialoguri, dar are o încărcătură enormă de tristețe, neputință, lacrimi, care te lasă cu sufletul stors și mintea blocată. Pare imposibil de asimilat că oamenii puteau trăi așa, și totuși câte un moment: ca cel cu floarea la cimitir, margaretele lui Peter, sau joaca unui cățel, parcă îți dau totuși o scânteie de speranță.
Și chiar te gândești că poate mâine va fi altfel.
Washington Post Book World îl numește; “Cel mai bun roman american publicat după război. “spunându-ne despre poveste: “Povestea lui Frankie „Mașînă”, veteran din Al Doilea Război Mondial dependent de morfină și copleșit de tentațiile și violența unei Americi uitate, este o descindere nemiloasă în intimitatea ruinei din sufletele celor uitați sau chiar respinși de societate.
În încercările sale emoționante de a-și pune viața înapoi pe făgaș, crima pe care o comite s-ar putea să fie grija lui cea mai mică. Pentru că în inima sa, la fel ca în inima tuturor prietenilor și cunoscuților săi, a prins rădăcini convingerea că lumea nu este a lor și nu-i va mai primi niciodată, nicăieri, cu brațele deschise.
O carte urbană și tragică, brutală și poetică, nu doar un portret al decăderii, ci o cronică amară a visului american zdrobit. Un adevărat tur de forță literar, în care ratarea și eșecul izbutesc, cumva, paradoxal, să ofere o apologie a demnității umane și chiar un motiv de speranță.
Recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului: Bărbatul cu brațul de aur
Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica:
