Cioburi de viață – Nina Tărchilă

Cioburi de viață – Nina Tărchilă

  Aveam în curtea casei părintești o bancă așezată sub vie, unde mirosul florilor de regina nopții te putea face să te crezi într-un fel de rai. Într-un fir de somn mototolit de-o tristețe, acolo m-am visat, ghemuită sub cerul cu stele, așa cum îmi era obiceiul vara să stau până uitam de mine. M-am trezit pustie și, din clipa trezirii, mă ține strâns de inimă un dor sfâșietor de-acasă, de ai mei, de liniștea care izvora din sfioșenia ochilor albaștri ai tatălui meu, de nerăbdarea în toate a mamei, de mâinile ei, de lacrimile șterse pe furiș în timp ce se uita în urma mea când plecam departe. Imagini ca niște icoane ale sufletului, niciodată șterse, niciodată uitate. Cioburi de viață – Nina Tărchilă

   Priveam în vis ferestrele casei modeste în care am crescut, îmi imaginam că dincolo de ele dorm ai mei și-aș fi intrat înăuntru să-i mai strâng o dată în brațe, să le simt căldura și iubirea fără rezerve, să las privirea tatălui meu să-mi citească toate tristețile așa, fără cuvinte… cum numai el știa să o facă. Sau să-mi plâng în brațele mamei toată zbaterea vieții, fără teamă de ridicol, de vreo judecată strâmbă sau de lipsă de măsură. Cioburi de viață – Nina Tărchilă

   Dar nu m-am putut minți nici în vis că ar mai fi posibil ceva din toate astea. Nicăieri pe pământ nu mai e de găsit umbra lor. Și m-am trezit plângând cu lacrimi de copil o poveste neterminată în mine, mi-am spus că suntem croiți atât de strâmb încât nu avem niciodată ochi și destulă simțire să prețuim îndeajuns minunile și le tot căutăm aiurea în timp ce ele se sting lângă noi într-o liniște fără sfârșit. Nu le-am spus alor mei destul că-i iubesc – mi-am spus că oricum ştiu ei – m-am obișnuit cu absența lor mult prea ușor încă de pe când trăiau, mi-am găsit justificări, m-am mințit că așa trebuie să fie viața. Dar dorul a fost mereu acolo, îi urmăream uneori în gând cum plecau de mână la piață, cum se întorceau umăr lângă umăr, așa cum au și trăit tot timpul care le-a fost dat să fie împreună – nedespărțiți. De altfel mi-a fost clar că, odată cu moartea tatei, am îngropat și sufletul mamei la cimitir. A mai trăit niște ani dar n-a mai fost niciodată întreagă pentru că jumătatea prin care respirase atâta vreme era dusă de lângă ea. Și mă tăia pe dinăuntru jumătatea de zâmbet care-i mai rămăsese. Și mereu m-am gândit că poate de asta am atâta iubire de dăruit, pentru că-s născută din atât de multă iubire. Cioburi de viață – Nina Tărchilă

   De n-am risipi minunile de lângă noi pe tot felul de nimicuri, de-am învăța într-o viață de om cât de prețioasă este iubirea dăruită curat înspre noi, de-am învăța să nu ne împăunăm cu ea ca și cum ar fi o victorie sau ca şi cum ni se cuvine şi punct, ci s-o prețuim și s-o răsplătim cu generozitatea și căldura sufletului nostru, lumea ar fi un loc mult mai bun. Dar ne tocăm lumina sufletului aiurea și uităm adeseori să spunem la timp celor dragi cât ne sunt de dragi, iar când dispar din preajma noastră și e prea târziu să mai putem face ceva, realizăm cât de tare dor locurile alea goale. Cioburi de viață – Nina Tărchilă

   Și visăm uneori că ne întoarcem într-o poveste în care de fapt nu mai avem loc.

   Tărchilă Nina -Volume de poezii: „Alchimia iubirii” – apărut în anul 2016 și „Memoria inimii” apărut în anul 2017. De asemeni aparitia in antologia : „Printre rânduri, printre gânduri, printre oameni” – în anul 2017. Proiecte de viitor – două cărți în lucru avansat: un nou volum de versuri și unul de eseuri.
Activitate literară: revista online WebCultura , Revista Parnas XXI  Revista Ante Portas, Revista Logos si Agape,  Armonii culturale.

Creaţie literară – o rubrică despre poezie, proză, materiale menite să vă încânte sufletul, să le citiţi cu drag.

Cioburi de viață – Nina Tărchilă