Ephialte-Începutul unui Coșmar, de Cristinne C.C.-recenzie

Editura: Quantum Publishers
An apariție: 2017
Nr. pagini: 228

Ne aflăm într-o Nouă Lume ce se zbate să supraviețuiască în urma unui eveniment cataclismic ce a avut loc cu mai bine de cinci sute de ani în urmă, o lume în care oamenii încearcă pe de-o parte să reconstruiască, iar pe de altă parte, să lupte împotriva unei boli cumplite și misterioase. Însă există și alte creaturi ce trăiesc printre ei, Ephialte și Umbre.
Alisia Iacob, o tânără impulsivă, non-conformistă, un Ephialt novice, abia trecută de Inițiere, se trezește aruncată dintr-o banală coincidență într-o serie de evenimente ce o plasează în mijlocul unui adevărat conflict între ephialte și dușmanii acestora, Umbrele.
Descoperind din întâmplare intrigile țesute de unul dintre cei mai importanți și puternici oameni, secrete ce pun în pericol atât viața oamenilor, cât și a Ephialtelor, Alisia devine ținta principală a mai multor dușmani.
Pentru a supraviețui, se vede nevoită să lege alianțe neașteptate, dar și să-și descopere abilități surprinzătoare și periculoase.
În mijlocul tuturor acestor evenimente ce se succed cu rapiditate, la fel de neprevăzută este și descoperirea primelor atingeri ale pasiunii, pentru ca, la fel de brusc, să fie curmate de resentimente vechi și înrădăcinate.

   Am citit cam toate genurile de proză, dar în ultima perioadă de timp, m-am simțit tot mai mult atrasă de poveștile fantastice. De ce? Probabil pentru că îmi place să evadez cât mai departe de realitatea cotidiană. Sau poate pentru că în literatura fantasy, realitatea nu are nicio putere și doar imaginația mea controlează totul. Așa că înțelegeți de ce devorez cam toate cărțile care apar la Quantum.

   În ceea ce privește “Începutul unui coșmar”, primul volum al seriei Ephialte, trebuie să vă mărturisesc că m-am îndrăgostit de lumea creată de Cristinne C.C. De la bun început, am știut că va fi pe placul meu, din cauza descrierii și a numeroaselor păreri pozitive, dar nu mă așteptam să aibă un asemenea impact asupra mea. Sunt o fană a genului romance, dar cartea aceasta nu are așa ceva – sau mai bine spus, este doar sugerată ideea că între Alisia și Max ar putea exista ceva în viitor – și, totuși, a reușit să mă cucerească. În plus, am fost foarte încântată de faptul că fiecare capitol începe cu câte un citat din poeziile lui Mihai Eminescu.

   Mi-a plăcut stilul abordat de autoare, modul în care a făcut trecerea de la momentele tulburătoare la anumite situații care ne aduc zâmbetul pe buze, modul cum și-a creionat personajele, misterul în care ele sunt învăluite, ritmul alert. Personajul central al cărții, Alisia Iacob,  m-a cucerit prin felul de a fi – încăpățânată, tenace, curajoasă. Este temperamentală și sarcastic – are un extraordinar talent de a ironiza tăios, nefiind obișnuită cu subtilitatea.

„- Mâncarea mea nu e… vie! bodogăni.

  – Poate ar fi trebuit să întreb animalul de la care provine dacă a fost de acord să fie tăiat și aruncat la tine-n farfurie! i-am întors-o, de-a dreptul iritată.”

   Baza romanului este destul de interesantă. Lumea – Noua Lume -se confruntă  cu o epidemie (Degenerative Malak Desease – boala lui Malak) care face ravagii în lumea oamenilor, deja zguduiți  și reduși la mai puțin de un sfert în urma Revelației. Multe lucruri nu se știu despre această afecțiune, nici cum a apărut, nici cum se transmite, și nici cum poate fi tratată. Oamenii pierd controlul cu realitatea, cu propria lor ființă și, în cele din urmă, mor. Fără nicio explicație, intrau într-un fel de  stare de comă.

   Însă, omenirea se mai confruntă și cu altă problemă – Ephialtele, poreclite “Coșmaruri”, care se hrăneau cu energia emanată de oameni, atunci când acestora le era indusă starea de frică. Erau niște  făpturi frumoase, ispititoare, nu foarte diferite ca înfățișare de oameni. Aveau puteri deosebite și reflexe extraordinare, se puteau vindeca după răni destul de grave, erau imuni la orice boală și erau nemuritori. Se nășteau oameni, dar când atingeau maturitatea, organismul lor începea să refuze mâncarea și simțeau din ce în ce mai mult “nevoia de a consuma energie pură, emanată de oameni, printr-un proces de stimulare a minții acestora și creeri unei stări de teamă”. Când începea acea tranziţie, exista un ritual de trecere la noua formă de viață, numit Inițiere. De asemenea, aceste ființe rămâneau pentru totdeauna cu chipul și trăsăturile avute la Inițiere.

   Singurul dușman natural al ephialtelor erau Umbrele. Acestea nu par nici în viață, dar nici nu se poate spune că sunt moarte. De fapt, în afară de ochi și de felul în care se mișcă, nimeni nu și-ar da seama că sunt Umbre și nu oameni oarecare. De obicei erau trimise de Consiliu. Dacă vreun ephialt încălca drepturile oamenilor, folosindu-se de abilitățile sale, Consiliul trimitea Umbrele să-i dea o lecție. Mult mai des însă, Umbrele decideau să atace din proprie inițiativă. Nimeni nu știa exact de ce făceau asta, însă ephialtele nu se puteau baza pe ajutorul cuiva. Nici oamenii, nici Consiliul, nu țineau vreo parte în conflictele dintre ei. Atâta timp cât nu încălcau drepturile oamenilor, atât ephialte, cât și Umbrele erau lăsați să-și rezolve disputele.

“Nu mulți erau cei care se puteau lăuda că au dat gata un ephialt. Distrugerea creierului însă, era o altă poveste. Umbrele ne atacau făcând exact asta. Nu erau mai rapide decât noi, dar acționau mereu în grup și, dacă vreuna dintre ele reușea să ajungă atât de aproape de un ephialt încât să-i pătrundă la minte, acesta din urmă era imobilizat de durerea imensă pe care o simțea.”

   Povestea este spusă din perspectiva lui Alis Iacob, o tânără ephailt care a trecut de curând Inițierea. Împreună cu ceilalți frați ai ei (Felix, Marcus și Dani), se mutase cu mai puțin de trei ani în urmă în Mandaria – o peninsulă împresurată în cea mai mare parte de Marea Neagră, care se prindea de continent doar printr-o fâșie care făcea trecerea până la așezarea Calatis. Toate tranzacțiile mai importante din Ținuturile de Mijloc aveau loc aici, iar mișcarea permanentă de populație de toate felurile, le asigura suficientă discreție pentru a se putea hrăni fără probleme.

   Fire impulsivă și rebelă, Alis intră în tot felul de  necazuri, din care scapă adesea cu ajutorul  fraților ei. Însă, pe când era la vânătoare într-un bar dintr-o zonă rău famată, este întreruptă de la”masă” de un tip misterios, care își arată dezgustul fățiș față de ea.

“– Sunteți niște creaturi care trebuie eliminate! Nu puteți fi lăsate nesupravegheate, să împrăștiați groază și panică în toate părțile…”

   Inițial a crezut că are de-a face cu o Umbră, așa că și-a concentrat toate simțurile spre el, dar în zadar. Era ca și cum tipul nu ar fi fost acolo. În plus, tânărul își pierduse efectiv calmul în timpul discuției cu ea și, pentru un moment, și-a arătat adevăratele ”sentimente” față de ephialte. Se știa că Umbrele nu aveau așa ceva. Erau ființe fără suflet. Ceva  nu era în regulă cu el! Nu era un simplu om, dar nu era nici Umbră. A încercat să-l provoace să-i spună mai multe, să-l seducă, dar totul a fost în zadar.

“

– Nu poți condamna o fată că încearcă. Știi? Cine știe? Poate undeva, acolo, îngropat adânc în mintea ta, își mai aduci aminte cum e să simți.

 – Draga mea, nimeni nu ți-a explicat până acum că nu acolo ar trebui să fie îngropate sentimentele? Și apoi, ce ar fi trebuit să simt? Spune-mi! Ce crezi tu că ar fi trebuit să simt privindu-te? Admirație pentru chipul tău? Compasiune pentru inocența ta? Sau ce? “

   Până la urmă, Max îi dezvăluie că a fost trimis de cineva care vrea să o cunoască, iar rolul lui este să asigure acest lucru. Firește că impulsiva Alis a încercat să se împotrivească, dar  într-o fracțiune de secundă, s-a trezit imobilizată. Ba mai mult, după ce a fost lovită în cap, tânăra și-a pierdut cunoștința. Lucru nemaiîntâlnit, având în vedere că “ oricât de aproape de distrugere ar fi, un ephialt este întotdeauna conștient. Până în ultima clipă. Nu doarme și nu leșină.”

“Max continua să mă sărute, iar când am întors capul pentru o gură de aer pe care, în clipa aia, o uram pentru că îmi era necesară, buzele lui coborâră pe maxilarul meu, apoi pe gât, cu o așa ardoare încât, pentru o secundă, am crezut că mă voi sufoca. Un geamăt răgușit mi-a scăpat în vâltoarea momentului incendiar.

 Max se opri brusc. Am deschis ochii pe care abia atunci am realizat că îi aveam închiși.

 Ultimul lucru pe care mi-l amintesc a fost căutătura lui strălucind în întuneric, rece, intensă și plină de ură. O clipă mai târziu, ceva m-a lovit foarte tare în tâmpla stângă și, după o fracțiune de secundă de durere seacă, lumea a dispărut, lăsându-mă să alunec în întuneric.”

   Atunci când își revine în simțiri, tânăra constată că este  închisă într-o încăpere cufundată în întuneric, având mâinile legate deasupra capului. Era suspendată cu niște lanțuri prinse în tavan, iar un fel de câmp energetic, conceput special pentru a incapacita ephialtele, înconjura temnița. Iar aici este pusă la dispoziția unor Umbre care se hrănesc cu ea.

 “- Ephialt, singurul tău rol este de a hrăni Umbrele atât cât spiritul îți va rezista până va fi distrus. Am făcut o alianță cu oamenii și, în schimbul proteciei pe care le-o oferim împotriva voastră, ei ne facilitează aceste… întâlniri.”

   Alianță între oameni și Umbre? E interzis așa ceva! Consiliul avea o înțelegere cu oamenii, în care aceștia din urmă se angajau să nu se asocieze cu temutele Umbre.

    De la Andreas, un alt “locatar” al temniței, Alis află că ei sunt pe Capri Seconda, o insulă deținută de Theon Novac, un puternic om de afaceri. Despre acest individ se știa de ceva timp că intenționează să construiască aici un centru de cercetare, pentru a efectua studii clinice pe un nou posibil tratament miraculos pentru boala Noi Lumii, DMD sau Degenerative Malak Desease (boala lui Malak). Necunoscandu-se modul de transmitere al maladiei, deschiderea unui astfel de centru pe o insulă izolată părea cea mai bună idee.

   Dar ce se întâmplă pe insulă, nu pare deloc un laborator de cercetare în vederea găsirii unui tratament, ci mai degrabă un loc rupt din cele mai urâte coșmaruri. Un loc de coșmar pentru ephialte. Dar ce vor să facă cu Alis și Andreas? Umbrele o țin acolo că sursă de hrană pentru ei, iar Andreas, nefiind un ephialt, Umbrele nu se hrănesc cu el, dar este totuși torturat de oameni. Cei doi trebuie să evadeze cât mai curând din acest loc! Dar cum va scăpa Alis de acel câmp electronic? Ei, asta vă las pe voi să aflați.

  Tot de la Andreas, tânăra află că fratele lui este căsătorit de câțiva ani cu o tânără ephialt pe nume Philia, lucru foarte interesant. Există relații între om și ephialt, dar nu căsătorii.

“Ephialtele erau nemuritoare. În plus, odată trecută Inițierea, înghețați la o vârstă atât de fragedă, era complicat să întrețină o relație serioasă cu oameni având aceeași vârstă. Oamenii nu se gândeau la căsătorie așa de devreme în viață, iar mai târziu, când ajungeau la maturitate, cu siguranță nu-și doreau să-și ia ca partener pe viață pe cineva care să arate mult mai tânăr. În plus, oamenii – majoritatea – își doresc copii. O căsătorie cu un ephialt scotea o asemenea perspectivă din peisaj. După Inițiere, pa, reproducere! Ehialtele nu puteau avea copii.“

   La un moment dat, Philia n-a mai vrut să fie nemuritoare. Nu voia să-și piardă soțul din cauza bătrâneții. Auzise că există o cale prin care un ephialt poate renunța la imortalitate și, încet, să redevină om, așa că a făcut ca dorința să i se împlinească. A reușit! Era acum muritoare, cu toate că mai păstra o parte din agilitatea și instinctele unui ephialt. Nimeni nu mai știa de acest lucru uluitor pentru că secretul a fost păstrat cu strășnicie de familie.

   Se pare că Andreas se află aici pe insulă pentru că Novac și oamenii lui cred că el are un răspuns la niște probleme pe care încearcă ei să le rezolve. Despre ce probleme e vorbă? Ce planuri pune la cale Novac? De ce s-a aliat cu Umbrele? Ce a cauzat maladia? Cine este Max? Cărei lumi îi aparține?

“Poate că eu meritam să fiu închisă acolo. Poate că meritam să plătesc pentru acei oameni pe care i-am folosit ca să mă hrănesc, pentru toate suferințele pe care le-am provocat, numai ca eu să pot supraviețui. Dar, cum rămâne cu oamenii pe care voi îi chinuiți acolo? (…) Ceilalți oameni închiși acolo pentru a le obliga pe ephailte să se hrănească cu energia lor ce vină au? Când eram jos, în fața ta, îngenunchiată de durerea pe care prietenul tău mi-o cauzase, cine a fost lângă mine? Un om. Un om pentru care m-am întors. Un om pe care n-am putut să-l abandonez în acel loc cumplit. Vezi tu, Max… E o lume mult mai complexă în jur decât crezi tu! Și-n lumea asta, noi am fost în stare să ne găsim, să ne înțelegem, să ne respectăm și să ne atașăm unii de alții. Nu ai decât să rămâi în lumea ta, prieten al Umbrelor! Singur cu principiile tale ipocrite! Și plin de ură! “

Cartea Ehialte – Începutul unui Coșmar de Cristinne C.C. poate fi comandată de pe site-ul Quantum Publishers. 

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti