Femeia care a mințit – Claire Douglas – recenzie
Femeia care a mințit – Claire Douglas – recenzie
Titlu: Femeia care a mințit
Autor: Claire Douglas
Editura Litera
București 2025
Nr. pagini – 350
După romanele sale extrem de cunoscute, traduse și la noi: Surorile, Cuplul de la nr. 9 și Fetele Dispărute, autoarea britanică, revine în forță cu Femeia care a mințit.
Detaliul care dă de gol autoarea că un roman îi aparține este tendința de a alege coperte similare pentru romanele sale, în cazul de față diferite structuri arhitecturale sub formă de imobil, o tehnică interesantă de marketing care asociază imaginile cu numele autoarei.
Revenind, intriga din acest roman m-a luat prin surprindere, mai ales în cea de-a doua jumătate, pe prima considerând-o puțin superficială când a venit vorba de personajele create și trăirile acestora. Ulterior, mi-am schimbat puțin câte puțin ideea, până am ajuns în punctul în care, chiar dacă intuiam în mare parte cine se ascunde în spatele acestei conspirații, am vrut să fiu sigură că până la final nu am să fiu păcălită.
Povestea o are în centrul atenției pe Emilia Ward, mamă a doi copii: adolescenta Jasmine, fiica din prima căsnicie a Emiliei cu Jonas și micuțul Wilfie, băiețetul pe care aceasta l-a născut în urma căsătoriei cu Elliot, actualul soț. Emilia este autoare de romane polițiste și recunoscută pentru seria de investigații criminale gestionate de inspector Miranda Moody, dar dorința sa arzătoare este aceea de a încheia acest capitol al carierei sale și de a da viață unei povești complet noi.
“Ultimul ei capitol”, cartea de încheiere a seriei care a consacrat-o pe Emilia, este aproape de final. Ca de obicei, înainte de predarea manuscrisului către editură, autoarea resimte nevoia de a primi feedback din partea familiei și prietenilor săi apropiați, motiv pentru care acest manuscris este împărtășit atât cu actualul, cât și cu fostul soț, cu socrul său care a fost detectiv înainte de pensionare și cu prietenele sale bune: Louise – polițist local și Ottilie, prietena sa din studenție.
Lucrurile se complică când Emilia se confruntă cu acte de bullying inspirate din romanele sale. Pe măsură ce acțiunile perturbante urmează firul narativ al poveștilor sale, Emilia realizează că moartea personajului său principal riscă să coincidă cu propria moarte.
“- Se întâmplã chestii din astea. Vorbim de Londra. Coincidenţă, atâta tot. Ai scris cartea aia de când hăul.
Bineînţeles că e o coincidenţă. Gândirea rațională este unul dintre lucrurile care-i plac la nebunie la soțul ei. Ea este mult mai pătimaşă din fire. Dar Elliot are dreptate, trebuie să fie ceva banal. Niște puști care şi-au fãcut de cap, probabil. Ca în cartea ei. Elliot se întoarce la insula din mijlocul bucătăriei. Îl privește, încercând să-și alunge senzația iritantă că e o coincidenţă prea mare. Au trecut unsprezece ani de când și-a scris primul roman, și nu e ca și cum şi l-ar aminti cuvânt cu cuvânt. Dar acum îi revine în minte. Când a avut loc alerta cu bombă de la Kew Gardens, eroina ei, inspectoarea Miranda Moody, se deplasa pe Kew Road într-un autobuz care a trebuit să fie evacuat. Așa cum i s-a întâmplat și ei.”
Cine poate fi vinovat de aceste acte dramatice și ce este dispusă Emilia să sacrifice pentru a afla adevărul?
Punctul de maximă cotitură este declanșat de o dezvăluire care poate distruge imaginea autoarei – intriga pentru ultima carte a fost furnizată de catre prietena sa, Louise, care a sugerat Emiliei într-un punct în care aceasta era lipsită de inspirație, să creioneze povestea unui criminal în serie care își omoară victimele și lasă în urmă un semn în formă de călugăriță, scrijelit pe glezna decedatelor, pattern care se dovedește că se regăsește în viața reală, deși Emilia nu avea idee de acest lucru.
“Trage cu o mână nesigură sertarul în care se află carnetul ei. Începe unul nou pentru fiecare roman la care lucrează. Pe acesta l-a folosit în Utimul ei capitol, are pe copertă un Moomim, cu o lună plină și un cer negru precum cerneala în fundal. Frunzărește paginile, amintindu-și notițele pe care le-a luat înainte să de apuce de scris. Notițe despre noul caz al Mirandei Moody. Un ucigaș în serie care-și tatuează victimele cu figura unei insecte. Și apoi povestea lui Daisy, care-l caută pe ucigașul mamei ei, Mâzgălitorul; ajunge la concluzia că e tatăl iubitului ei, Ash, şi totul culminează cu înjunghierea Mirandei. Lacrimile îi cad pe hârtie cand se gândește ce-a făcut. Și ce-a făcut Louise, Iar acum Louise e moartă. Cum să nu fie vina ei? N-ar fi trebuit să scrie cartea, pentru că povestea și toate detaliile despre ucigașul cu călugărița n-au fost niciodată ideea ei.”
Cine este criminalul și de ce Louise se folosește de Emilia pentru a scoate la suprafață o poveste care ar putea duce la rezolvarea unui caz real, deschis investigației cu mai bine de douăzeci de ani în urmă?
Când Louise sfârșește de asemenea ucisă, cercul de intrigi mincinoase, manipulări și senzații de neîncredere, devine tot mai apăsător și fiecare oră se transformă într-o cursă pentru supraviețuire. Nu poți avea încredere în nimeni și tot ce spui se poate întoarce împotriva ta.
Un roman care începe timid, neimpresionant, dar care, până la final, își recapătă suflul și reușește să mențină alert cititorul, în ciuda faptului că explicația finală, nu este neapărat credibilă.
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: bookzone, libris şi cărtureşti
