SABIA DESTINULUI de Andrzej Sapkowski-Partea a II-a din seria WITCHER

Traducere: Mihaela Fiscutean
Preţ: 49,90 RON

Geralt este un vânător, un om ale cărui puteri magice, obținute prin antrenamente lungi și cu ajutorul unui elixir misterios, l-au transformat într-un luptător genial și într-un asasin fără milă. Dar nu este un ucigaș ca oricare altul: țintele lui sunt monștrii întunecați care bântuie pământurile și îi atacă pe cei inocenți. Așa că el cutreieră ținutul în căutarea lor, până când își dă seama că nu toți monștrii sunt la fel: unii sunt răi până în măduva oaselor, grotesc de malefici, dar alții sunt doar victime ale păcatului, ale răului sau ale naivității.

FRAGMENT

“– Yennefer.

S-a întors părând surprinsă, deși vânătorul nu se îndoia că-i auzise pașii din depărtare. A pus pe pământ un castron de lemn, s-a ridicat în picioare, și-a dat la o parte de pe frunte șuviţele eliberate din fileul auriu. Buclele spiralate îi cădeau pe umeri.

– Geralt.

Ca de obicei, purta doar două culori. Culorile sale – negru și alb. Părul negru, genele lungi și negre te îmbiau să-i ghicești culoarea ascunsă a ochilor. Fusta neagră, jacheta neagră cu guler de blană albă. Cămașă albă din cel mai fin in. În jurul gâtului, o bentiţă de catifea împodobită cu diamante încrustate de o parte și de alta a unei steluţe de obsidian.

– Nu te-ai schimbat deloc.

– Nici tu, i-a replicat ea încreţindu-şi buzele. Și în ambele cazuri este deopotrivă de normal. Sau, dacă preferi, deopotrivă de anormal. În orice caz, aluziile la efectul vremurilor asupra aspectului nostru, deși pot fi o cale potrivită de a începe o conversaţie, sunt de prisos. Ce zici?

– Într-adevăr, a dat vânătorul din cap, căutând într-o parte, către cortul lui Niedamir și focurile arcașilor regali ascunse de siluetele întunecate ale carurilor. Dinspre focul cel mai îndepărtat răsuna vocea vibrantă a lui Jaskier cântând „Stele pe drum“, una dintre baladele sale de dragoste de mare succes.

– Ei bine, introducerea a fost făcută, a spus vrăjitoarea. Ascult mai departe.

– Vezi tu, Yennefer…

– Văd, l-a întrerupt brusc. Dar nu înţeleg. De ce ai venit aici, Geralt? Nu pentru dragon, de bună seamă. Cred că în această privinţă nu s-a schimbat nimic.

– Nu. Nimic nu s-a schimbat.

– Atunci, te întreb, de ce ni te-ai alăturat?

– Dacă îţi spun că datorită ţie, mă crezi?

Îl privea în tăcere, iar în ochii ei pătrunzători strălucea ceva care nu părea de bun augur.

– Te cred, cum să nu, a zis ea în cele din urmă. Bărbaţii vor să se întâlnească cu fostele iubite, să retrăiască amintirile vremurilor de odinioară. Le place să-și închipuie că euforiile romantice de altădată le conferă un fel de drept de proprietate pe viaţă asupra partenerului. Asta le face bine, le hrănește amorul propriu. Nu faci excepţie. În ciuda tuturor aparenţelor.

– În ciuda tuturor aparenţelor, a zâmbit el. Ai dreptate, Yennefer. Faptul că te-am văzut a contribuit în mod semnificativ la starea mea de bine. Cu alte cuvinte, mă bucur că te revăd.

– Asta e tot? Ei bine, hai să spunem că și eu mă bucur. Și acum, cu bucurie, îţi doresc noapte bună. Mă duc, după cum vezi, să mă odihnesc. Înainte, însă, am de gând să mă spăl, și pentru asta obișnuiesc să mă dezbrac. Prin urmare, te rog să fii amabil și să ieși pentru a-mi oferi un minimum de intimitate.

– Yen… Geralt a întins mâna spre ea.

– Nu-mi spune tu mie așa! a șuierat furioasă vrăjitoarea. S-a tras înapoi, iar din degetele îndreptate spre el ţâșneau scântei albastre și roșii. Și dacă mă atingi, îţi pârjolesc ochii, nenorocitule.”

citește recenzia