Fără ultimul cuvânt – Reese Witherspoon, Harlan Coben – fragment

Titlu: Fără ultimul cuvânt

Autori: Reese Witherspoon, Harlan Coben

Titlu original: Gone Before Goodbye

Limba originală: engleză

Traducere: Alexandra Fusoi

ISBN: 978-606-40-3170-9

416 pagini

Colecția Fiction Connection Crime

Editura Trei

Partener media: DIGI FM

BESTSELLER ABSOLUT NEW YORK TIMES

Un thriller medical de succes mondial semnat de actrița multipremiată Reese Witherspoon și Harlan Coben, autor cu peste 90 de milioane de cărți vândute și scenarist Netflix.

  O femeie prinsă într-o conspirație mortală, unde descoperirea adevărului ar putea să o coste totul.

  După o serie de tragedii devastatoare care au dus la revocarea licenței sale medicale, Maggie McCabe, fost chirurg al armatei în zone de conflict, acceptă o ofertă de lucru neobișnuită: să devină doctorul personal al unui multimiliardar misterios și controversat. Însă după ce descoperă ramificațiile unei rețele internaționale de trafic de organe și face legătură cu recenta asasinare a soțului ei, Maggie trebuie să fugă pentru a-și salva viața și a demasca tenebroasa afacere – sau va fi următoarea care va muri.

  „Un tur de forță care oferă o premisă ucigătoare și o intrigă copleșitoare, cu un deznodământ puternic. Maggie este imperfectă, convingătoare și absolut reală. Coben și Witherspoon sunt o echipă de vis!” – LUCY FOLEY, autoarea bestsellerului Lista de oaspeți

  „Fără ultimul cuvânt este un thriller dinamic, captivant și plin de întorsături – completat cu o eroină pe care o veți adora.” – LAURA DAVE,scriitoare

  „Un roman cu un ritm și o energie grozave… o călătorie periculoasă într-un loc unde bogații sunt convinși că banii îi pot proteja de orice, inclusiv de propria mortalitate – chiar dacă trebuie să ucidă pentru asta. – LOS ANGELES TIMES

 REESE WITHERSPOON este o actriță multipremiată, producătoare, autoare de bestsellere New York Times. În 2016 a înființat brandul media Hello Sunshine, care plasează femeile în centrul fiecărei povești pe toate platformele – de la televiziune și filme artistice la podcasturi și seriale digitale. Hello Sunshine găzduiește, de asemenea, Reese’s Book Club, o comunitate dedicată lecturii.

  HARLAN COBEN este autor de bestsellere New York Times și unul dintre cei mai talentați povestitori din lume. Romanele sale de suspans sunt publicate în 46 de limbi și au fost vândute în peste 90 de milioane de exemplare în întreaga lume. Seria sa Myron Bolitar a câștigat premiile Edgar, Shamus și

  Anthony. Coben este, de asemenea, creatorul și producătorul executiv al multor adaptări pentru Netflix, printre care Missing You, Fool Me Once, Stay Close, Gone for Good ș.a., precum și al serialelor Run Away, I Will Find You și Lazarus.

FRAGMENT

Fără ultimul cuvânt 

    Capitolul 8 

Maggie se uită pe fereastra dormitorului și-i vede pe oaspeți sosind. Între helipad și ușa din față a fost instalată o pasarelă acoperită. Deși încă ninge, zăpada a dispărut strategic, deși n-a văzut pe nimeni dând la lopată. L-a întrebat pe Ivan Brovski cum au curățat-o. 

— Serpentine subterane încălzite, i-a răspuns el. 

Evident. 

Alți oaspeți vin cu mașini negre masive, fie limuzine lungi, fie SUV-uri supradimensionate. Bărbații poartă smochinguri, iar femeile rochii de seară. 

Dormitorul lui Maggie este, deloc surprinzător, mai mare decât majoritatea apartamentelor. Ivan a condus-o și primul lucru pe care l-a făcut când au ajuns a fost să deschidă garderoba, unde se aflau, după estimarea ei, undeva între 30 și 40 de ținute. 

— Toate sunt pe măsurile și stilul tău, a informat-o Ivan, inclusiv…

A arătat spre cele trei rochii de seară potrivite pentru bal. 

Maggie a clătinat din cap. 

— Nici măcar nu mai sunt surprinsă. 

— Presupun că-ți plac. 

Îi plăceau. Foarte mult. Scoate o rochie bleumarin aproape geamănă cu cea pe care o purtase cu câteva zile în urmă la Johns Hopkins. Aceiași pantofi, măsura ei. 

— E ciudat. Am aceeași ținută și acasă. 

Apoi își dă seama. 

— Dar știi deja. 

Ivan ridică din umeri. 

— Nu eu personal. Dar da, inteligența artificială a făcut alegerile — un soft nou care scotocește internetul după toate pozele și clipurile tale, vede ce porți la diverse evenimente și creează o garderobă pe baza a ceea ce consideră că sunt gusturile tale. 

— Superb. 

Dar n-aveau cum să fi făcut toate astea 12 ore. 

Cineva a urmărit-o. 

Cât timp? 

— Sunt câteva bijuterii cu diamante pe comodă. De bun-gust, mi s-a spus. Le poți împrumuta, dacă vrei. 

— Bine. 

— Ce-ar fi să trec pe-aici pe la 20:00? Putem să mergem împreună. 

Ea încuviințează și Ivan pleacă. Își amintește ce i-a spus Nadia despre microfoane și camere. Dar presupune că nu prea are ce face. Camera are un potpuriu de cosmetice de vis — parfum Chanel, trusă de machiaj Christian Dior, toate produsele de lux de îngrijire a pielii imaginabile,pline de promisiuni de întinerire prin peptide și colagen. Face duș, lăsând apa fierbinte să aburească bine baia, pentru cazul că ar fi fost vreo cameră acolo, apoi își pune un halat și se întinde în pat. Închide ochii. N-are timp să doarmă. Dar începe să vizualizeze și chiar să repete operația. Tatăl ei îi povestise despre colonelul George Hall, pilot de luptă în războiul din Vietnam, care petrecuse șapte ani în cunoscuta închisoare Hanoi Hilton. Ca să-și păstreze mințile în fața înfometării și a torturii, colonelul Hall se imaginase jucând golf în celula lui înghesuită. Simțea soarele pe față, simțea mirosul ierbii verzi, dădea cu atenție fiecare lovitură. Vedea mingea ridicându-se în aer și o privea cum cade pe traseele și pajiștile terenurilor preferate. Se spune că a făcut așa în fiecare zi și chiar și-a îmbunătățit jocul cu ajutorul vizualizării. Maggie nu știa dacă partea asta era o exagerare sau un mit, dar n-avea importanță. Prinsese ideea. Stă întinsă pe spate, închide ochii, ridică mâinile în aer și folosește bisturiul ca să facă prima incizie. Cu ochii minții, parcurge întreaga intervenție, propria lume virtuală chirurgicală. Face așa de multe ori — sau făcea, pe când avea licență. E felul ei de a medita și a se pregăti. 

La ora 20:00, se aude o bătaie în ușă. Maggie deschide, iar Ivan face ochii mari când o vede aranjată. Își înghite orice comentariu ar fi avut de gând să facă despre înfățișarea ei și spune doar: 

— Ai ales bluemarinul. 

— Da. 

— Îți vine bine. 

— Mulțumesc.

— Ești gata? 

Ivan pare țeapăn și stânjenit în smoching, cu papionul strâns ca un garou în jurul gâtului. Casa e ciudat de tăcută când pleacă din cameră. Abia când ies din aripa ei începe să audă voci, câte un hohot de râs și muzică de coarde. Rămân la etajul al treilea și intră în sala de bal din balconul de deasupra acesteia. Sala e din marmură albă, cu frunze aurii. E enormă, cam de dimensiunile unei săli de baschet universitare. Tavanul este mărginit cu sculpturi în relief cu îngerași, o imagine pe care Maggie n-a înțeles-o niciodată. Dedesubt socializează 300, poate 400 de persoane. Când coboară, observă standuri cu mâncare, un tur internațional de bucătării supradimensionat. Încearcă abalone cu ficat și sos de uni de la Sushi Yoshitake, un restaurant cu trei stele Michelin din cartierul Ginza din Tokyo. Lung King Heen, un alt restaurant cu trei stele Michelin, dar de la hotelul Four Seasons din Hong Kong, oferă găluște cu Saint-Jacques și creveți. Talula, din Asbury Park, oferă felii de pizza cu soppressata calabreză și miere locală. Fromageria Cantin, renumitul magazin de brânzeturi parizian, oferă Aisy Cendré, o brânză semimoale de vacă, ținută în cenușă de stejar timp de o lună. 

O întrerupe o voce la mijlocul îmbucăturii. 

— Știu că e un clișeu, ținând cont că ești în Rusia, dar trebuie să guști caviarul. 

Vocea are categoric accent arogant de școală pregătitoare americană, iar Maggie se întoarce. Bărbatul chipeș îi adresează un zâmbet timid. Smochingul pare sculptat pe el, grațios, cade exact unde ar trebui să cadă și e strâmt exact unde n-ar trebui. Materialul negru precum cerul nopții pare mai degrabă să absoarbă lumina decât s-o reflecte. Nu-i nevoie de o cravată bătătoare la ochi sau de un brâu cu model când pari îmbrăcat de o zeitate, ci doar de strălucirea butonilor de onix pe albul pur al cămășii apretate. 

Pare moale, răsfățat, privilegiat. 

În timp ce bărbatul și pantofii lui lustruiți plutesc spre ea, Maggie îi observă ochii albaștri tulburi, probabil din cauza băuturii. 

— Sunt Charles Lockwood, spune el cu un zâmbet strâmb, întinzându-i mâna cu o manichiură perfectă. 

Maggie ezită, nesigură dacă trebuie să-și dea numele, iar el observă. 

— Și tu ești doctorița Maggie McCabe. 

Tuleiele lui sunt îngrijite și perfecte. Părul negru e lung și ondulat, genul rebel și neîngrijit care necesită prea multe produse de îngrijire. Dar totul se așază cum trebuie. Charles Lockwood e o apariție remarcabilă, ceea ce e evident efectul dorit. 

— Ne-am cunoscut? 

— Nu, dar îl știam puțin pe soțul tău. Îmi pare îngrozitor de rău. 

— De unde… 

— Mă descurc și eu un pic cu chirurgia cardiotoracică, zice Lockwood, apoi ridică o mână manichiurată și își mișcă degetele. 

— Nimeni nu se „descurcă un pic“ cu chirurgia cardiotoracică, replică Maggie și-i imită mișcarea degetelor. 

— Așa e. Nu zic cu falsă modestie, dar față de soțul tău?

Da, nu fac decât să mă descurc. Marc părea un om bun, poate chiar un om mare, nu știu. Clar era cel mai mare chirurg pe care l-am văzut vreodată. 

Maggie simte cum începe să i se ridice un nod în gât și schimbă subiectul. 

— Și ce te aduce în Rusia, doctore Lockwood? 

— Voiam să te întreb același lucru. 

— Da, dar eu am întrebat prima. 

— Probabil același motiv ca și pe tine. 

— Hei, Charles, aici erai!