Bărbatul cu stigmat – Robert Galbraith – fragment

Titlu: Bărbatul cu stigmat

Autor: Robert Galbraith

Titlu original: THE HALLMARKED MAN

Limba originală: engleză

Traducere: Ciprian Șiulea

912 pagini

Colecția Fiction Connection 

Editura Trei

Un roman din seria Cormoran Strike

  SERIA CORMORAN STRIKE S-A VÂNDUT ÎN PESTE 20 DE MILIOANE DE EXEMPLARE ÎN ÎNTREAGA LUME, FIIND PUBLICATĂ ÎN PESTE 50 DE ȚĂRI ȘI TRADUSĂ ÎN CEL PUȚIN 43 DE LIMBI.

  Un cadavru mutilat este descoperit în seiful unui magazin de argintărie. Inițial, poliția crede că victima este un tâlhar recividist, însă Decima Mullins este convinsă că trupul îi aparține de fapt iubitului ei, dispărut fără urmă. Disperată, îi cere ajutorul detectivului particular Cormoran Strike, care astfel intră, alături de partenera sa Robin Ellacott, într-un adevărat labirint de secrete și trădări.

  Magazinul de argintărie nu este unul obișnuit: se află chiar lângă Templul Masonic și comercializează obiecte de cult francmasonice. În plus, detectivii își dau seama că numărul bărbaților dispăruți care corespund profilului victimei este mult mai mare. Între timp, dorința lui Strike de a-i mărturisi în sfârșit lui Robin ceea ce simte devine de neoprit.

 „O aventură formidabilă și impecabil construită. Galbraith jonglează perfect cu cele patru piste în cazul cadavrului din seif, fiecare plină de răsturnări de situație. Un triumf al artei povestirii.“ – The Guardian

 „Cartea combină un mister diabolic cu viețile romantice delicios de încurcate și de pline de tensiune ale celor doi detectivi particulari.“ – Heat

 „Strike și Robin sunt două dintre cele mai magnetice personaje din ficțiunea contemporană. Intriga este întunecată și tenebroasă, dă dependență totală. Una dintre cele mai bune cărți din seria Cormoran Strike de până acum.“ – Entertainment focus

 ROBERT GALBRAITH este pseudonimul lui J.K. Rowling, autoarea bestsellerelor din seria Harry Potter şi a romanelor The Ickabog, The Christmas Pig şi Moarte subită. Seria avându-i ca protagoniști pe detectivii particulari Cormoran Strike și Robin Ellacott este publicată în peste 50 de țări și tradusă în peste 43 de limbi, cu vânzări de peste 20 de milioane de exemplare în întreaga lume. Fiecare volum a fost ecranizat într-o miniserie TV, toate fiind disponibile pe HBO Max. La Editura Trei au mai apărut volumele Chemarea cucului, Viermele de mătase, Carieră malefică, Alb letal, Glasul sângelui, Inimă neagră ca noaptea și Mormântul fugar. Aflaţi mai multe despre Robert Galbraith pe www.robert-galbraith.com.

Bărbatul cu stigmat

FRAGMENT

Dar ea îl confundase. Poate că nu întâlnise mulți oameni ca el. 

John Oxenham 

O fecioară a mării argintii 

A doua zi dimineață rana de pe fața lui Strike arăta și mai rău. Umflătura se mai redusese, dar pielea era plină de vânătăi negre-albăstrii. Fața continua să îl doară și decise să nu se bărbierească, temându-se să nu redeschidă crestătura lăsată de hârleț. 

Înainte de a porni înapoi spre feribot, el și Robin merseră puțin pe La Coupée, aflat imediat după Old Forge: un istm înalt și îngust care făcea legătura dintre insula principală și Little Sark. În timp ce Robin, cu părul răvășit de vânt, privea în jos spre marea cenușie și turbulentă, Strike, care tocmai își verificase telefonul, spuse: 

— Avem noroc dacă ne putem întoarce azi. 

— De ce? 

— Furtuna Doris tocmai a lovit Marea Britanie. Vânturi de 150 de kilometri pe oră. Au suspendat o grămadă de zboruri. 

Într-adevăr, când ajunseră la aeroportul de pe Guernsey, aflară că zborul lor fusese amânat, iar printre pasagerii arțăgoși circula zvonul că ar putea chiar să fie anulat. Robin se surprinse sperând să fie așa; ca ea și Strike să se retragă pur și simplu într-un hotel din Guernsey și să se poată bucura de încă o seară departe de Londra, cu conștiința curată. Dar, la o oră după momentul programat al plecării, le fu permisă îmbarcarea. 

Coborârea spre Gatwik fu extrem de stresantă și la un moment dat Robin apucă, fără să-și dea seama brațul lui Strike, în timp ce avionul zbura în zigzag la apropierea de pistă, izbit de vântul în rafale. Dar aterizară fără niciun incident, într-un ropot de aplauze din partea pasagerilor, mai puțin Strike, pentru care strângerea brațului fusese dulce-amară și care ar fi îndurat o coborâre mult mai dură în schimbul unui contact fizic prelungit. 

Deși Londra purta încă urmele furtunii, ziua următoare fu calmă, senină și friguroasă. Un copac fusese doborât în Richmond, pe strada pe care locuiau Dublă-Măsură și soția lui, și Strike se uită la bărbații în veste galbene care se ocupau de el, în timp ce el stătea în BMW, bucuros că nu mai trebuie să-și lase greutatea pe picior după ce mersese atâta pe jos pe Sark. Falca încă îl durea și era și mai deprimat decât fusese la Old Forge. Nu găsea nicio alinare în amintirea faptului că Robin îl prinsese de braț în avion sau îl ținuse de mână în bucătărie, pentru că în curând ea și Murphy aveau să locuiască împreună și, fie că ea își dorea sau nu copii acum, putea să vadă în mod clar în ce direcție se îndreptau lucrurile; Murphy exercitând presiuni subtile și Robin cedând în cele din urmă, apoi dându-și seama, așa cum spusese pe Sark, că nu se putea detașa de copil suficient ca să lucreze așa cum lucra acum… 

Kim ar fi trebuit să preia supravegherea doamnei Dublă-Măsură la ora 19 în seara aceea, dar cu 10 minute înainte, Strike primi un mesaj de la ea. 

Îmi pare foarte rău, am o urgență personală, poți să mai rămâi cu ea? Vin cât de repede pot. 

Cum era obosit și înfometat, pe lângă faptul că se simțea deprimat, Strike nu fu foarte încântat de acest mesaj, însă răspunse afirmativ. Câteva minute mai târziu, o văzu pe doamna Dublă-Măsură că iese din casă singură, se urcă într-un Uber și pornește spre centrul Londrei. Strike o urmări cu BMW-ul, sperând că nu mergea prea departe; își dorea foarte mult să ajungă acasă. În timp ce se uita la ea cum își verifică machiajul pe bancheta din spate a mașinii, se întrebă dacă Dublă-Măsură nu avea s-o abandoneze în cele din urmă, așa cum făcuse cu o iubită anterioară care se dovedise a fi dezamăgitor de monogamă. Păcat, se gândi Strike, că nu avea același fetiș ca Dublă-Măsură; s-ar fi distrat de minune dacă i-ar fi făcut plăcere să știe că femeia pe care o iubea și-o trage cu cineva care arată mai bine. 

Șoferul o lăsă pe doamna Dublă-Măsură în fața Hotelului St Martins Lane. Strike găsi un loc de parcare, apoi intră în holul spațios, care avea podea albă și era decorat cu piese de șah gigantice și o canapea îmbrăcată în imitație de blană. Străduindu-se să nu șchioapete prea evident, se duse la recepție și află că în incintă existau un restaurant și o cafenea. Le verifică pe amândouă, dar nu văzu nici urmă de ținta lui. 

Întrebându-se dacă nu cumva doamna Dublă-Măsură dispăruse într-o cameră pentru un rendez-vous, opri un angajat și-l întrebă dacă mai exista și alt loc în care ar fi putut să-și caute partenera de întâlnire și fu îndrumat spre Blind Spot, un bar secret în care se intra pe o ușă albă ascunsă, cu o mână aurie întinsă pe post de clanță. Strike nu avea dispoziția necesară ca asta să i se pară fermecător de excentric. 

Încăperea dinăuntru era lungă, îngustă și atât de întunecoasă, că fu cât pe ce să cadă în nas din cauză că piciorul fals i se agățase de marginea unui covor. După ce își redobândi echilibrul, o zări pe doamna Dublă-Măsură în celălalt capăt al încăperii, stând împreună cu alte două femei într-un separeu abia iluminat de o lampă mică cu abajur. Un chelner îl îndrumă spre singura masă neocupată, un separeu capitonat cu piele din care nu putea s-o urmărească pe doamna Dublă-Măsură decât în oglinda mare de pe peretele opus, care oferea o imagine parțială și deformată. 

La niște difuzoare de deasupra capului său cânta Itchycoo Park. 

I feel inclined to blow my mind… 

Chelnerul îi întinse meniul de cocktailuri. Dă-o dracu’. Era la 10 minute de mers de birou; avea să lase mașina unde era; merita alcoolul. După ce dădu nerăbdător paginile cu cocktailuri, toate numite după diferite orașe sau țări, comandă un Ardbeg dublu și încercă să găsească o modalitate de a-și întinde piciorul cu proteză în spațiul îngust dintre masă și canapeaua de piele. 

Băutura lui sosi la puțin timp după ce îi trimisese lui Kim un mesaj cu noua locație. Luă o gură mare din whiskyul afumat, nevrând să comande snackuri scumpe de la bar, deși îi era foame, pentru că spera să nu stea mult. Peste tot în jurul lui, în semiîntuneric, erau cupluri cu chipurile scoase în evidență de mici cercuri de lumină aruncate de lămpi, așa că, sperând să pară că își așteaptă prietena, se refugie în telefon, căutând în arhivele online date despre mama lui Jim Todd, sarcină de care se ocupase cu intermitențe toată ziua. 

Nancy Jameson se dovedea dificil de localizat, pentru că folosise alternativ numele de căsătorie și cel de fată. Strike găsise mai multe sentințe judecătorești împotriva ei, majoritatea pentru tulburarea liniștii publice, dar și pentru furt din magazine, deși ultimele datau din urmă cu cinci ani. Deși știa că putea să fie moartă, insistă să o caute, pentru că această sarcină banală îi ținea mintea la distanță de celelalte probleme ale lui. După ce își termină primul whisky, comandă încă unul. 

La ora 20, în timp ce Françoise Hardy cânta la difuzoare, iar Strike era la al treilea Ardbeg dublu, pe mobil îi apăru un apel redirecționat de la birou. Îl duse la ureche și spuse: 

— Strike. 

Conexiunea era proastă. Timp de câteva secunde, nimeni nu spuse nimic, dar Strike auzea pârâituri. Apoi o voce masculină deosebit de gravă spuse: 

— Sunt Rupert Fleetwood. 

Strike avu nevoie de câteva secunde ca să conștientizeze ce auzise; cele două Ardbeg-uri și jumătate nu îi îmbunătățiseră puterea de concentrare. Bâjbâind grăbit după carnetul din buzunar, spuse, ridicând vocea ca s-o acopere pe Françoise Hardy: 

— Mă bucur să vă aud, domnule Fleetwood. 

— Mă căutați, spuse vocea gravă. 

— Da, răspunse Strike. 

Apelul neașteptat, la atât de puțin timp după ce Robin își exprimase surpriza că Fleetwood nu îi contactase, îl luase pe nepregătite. 

— Fosta dvs. prietenă e foarte îngrijorată din cauza dvs. 

Nu se auzi niciun răspuns. 

Oui, mais moi, je vais seule 

Car personne ne m ’aime… 

— Unde sunteți în prezent? întrebă Strike, care reușise să deschidă carnetul și încerca să-și găsească pixul. 

— Nu contează, spuse vocea gravă. Spuneți-i doar Decimei că sunt bine. 

— Mă tem că asta nu o s-o încânte, spuse Strike mutând telefonul la urechea stângă, ca să poată scrie. Ea nu crede că dvs. ați fi părăsit-o vreodată. Crede că motivul pentru care nu ați luat legătura cu ea e că sunteți mort. 

Așteptă, dar nu se auzi niciun răspuns. 

— Cel puțin, cred că ar vrea să știe de ce ați dispărut, spuse Strike. 

— Relația noastră nu avea cum să meargă. 

— De ce? 

— Pur și simplu. Nu e vina ei. 

— Dacă vreți să transmit acest mesaj mai departe, o să am nevoie de o dovadă că sunteți cu adevărat Rupert Fleetwood. Spuneți-mi ceva ce doar el și Decima știu. 

Strike așteptă, cu pixul pregătit.

— Ea îmi spunea „Ursuleț“, spuse vocea gravă. 

— Rupert și ea sunt singurii care știu asta, nu-i așa? Decima n-a spus-o niciodată în auzul altora? 

Comme les garçons et les filles de mon âge 

Connaîtrais-je bientôt ce qu’est l’amour? 

— Mă gândesc la ceva ce doar Rupert și Decima știau, înainte ca el să dispară, insistă Strike. 

— Am furat corabia de argint a tatălui ei. 

— O grămadă de oameni știu că Fleetwood a furat corabia aia. Vreau ceva ce doar Rupert și Decima… 

Apelantul închise. 

Strike lăsă mobilul în jos, încruntat. Se întrebă dacă s-o sune pe Robin cu vestea că Rupert Fleetwood sau cineva care se dădea drept el tocmai sunase, dar probabil că ea era cu Murphy. 

Deși nu îl binedispunea neapărat, whiskyul măcar îl amorțea, ceea ce era mai mult decât nimic, așa că îl comandă pe al patrulea, întrebându-se ce se întâmplase cu Kim. Nu avea obiceiul să întârzie; de obicei, era exagerat de punctuală. 

Noua băutură tocmai îi fusese pusă în față când pe mobil îi apăru un nou apel, de asemenea redirecționat de la birou. Sperând că e din nou bărbatul cu voce gravă, răspunse. 

— Strike. 

— Io sunt, spuse o șoaptă stridentă și furioasă. Ce mai aștepți? Tre’ să mă întâlnesc cu tine! 

După o clipă de nedumerire, Strike spuse: 

— Ești persoana care suna în legătură cu un pod? 

— Nu vorbi despre asta! spuse femeia furioasă. Tre’ să vii aici! 

— Unde ești? spuse Strike, încercând să-și scoată iar carnetul din buzunar. 

— Vino doar la Lâna de Aur, fir-ar al dracu’! 

— Unde e asta? 

— Știi unde, e singuru’ loc în care-s în siguranță, oarecum, dar tre’ să fiu atentă, cre’ că mă urmăresc… 

— Ești Rena Liddell? 

— NU-MI SPUNE NUMELE, FIR-AR AL DRACU’! urlă femeia.