Hipnoza de Ion – Cristea Marilena – Poveşti adevărate

Hipnoza

   În fiecare vară mergeam undeva, la mare, la munte, nu conta. De regulă plecam singură, fără alte persoane cunoscute dar, odată ajunsă acolo, legam prietenii de-o vară sau mai lungi.

   Anul acesta aveam bilet pentru Costinești. Tabără de trei săptămâni. Îmi plăcea la mare, îmi plăceau soarele, apa, îmi plăcea să stau cu ochii închiși pe cearceaful alb și subțire, simțeam prin el nisipul fin, dar aspru, iar briza marii îmi mângâia părul și obrajii fără a permite soarelui prea multa prezență.

   Am urcat în tren bucuroasă, îmi plăcea și cu trenul, cunoșteam atâția oameni, fiecare în felul său, dar, plăcuți pentru o companie de vreo 5 ore. Am intrat în compartiment, mi-am căutat locul și m-am așezat la fereastră, nu-mi vine să cred, exact cum îmi place mie! Priveam mult pe fereastră imaginându-mi tot felul de lucruri, mai bine zis, visam cu ochii deschiși.

   M-am uitat în jur, doar un loc mai rămăsese liber, toate celelalte erau ocupate, niște fete, tinere și ele și gălăgioase, e clar, mergeau și ele în vacanță la mare.

  În fața mea o tânără, poate de vârsta mea, 21-22 , blondă, parul gălbui îi mângâia umerii, iar ochii, albaștri, pătrunzători, dacă te priveau, îi simțeai sfredelitori, până în străfunduri. În rest, la fel ca celelalte, vorbea, râdea, se bucura.

Mai erau câteva minute până la plecarea trenului.

  La un moment dat, ușa compartimentului se deschise și în cadrul ușii apăru un bărbat înalt, subțire, la vreo 50 de ani, cu o valiză mică în mână. Ne cercetă ușor cu ochii săi mari și albaștri, la fel de pătrunzători ca ai blondei, după care se așeză pe locul liber, chiar alături de ea.

   “Ia uite, se găsiră, unul lângă altul, cu ochii ăia, să nu pot eu să mă simt în largul meu”, mi-am zis, îndreptându-mi privirea spre fereastră.

Trenul se puse în mișcare și începurăm să vorbim, de fapt, bărbatul începu să ne interpeleze.

“Unde mergeți, ce-o să faceți acolo, dacă ați mai fost, cum te cheamă, ce nume frumos, câți frați ai, ce frumoasă ești, mai ai surori etc”

    Nu știu cum făcea, că reușea să obțină răspunsuri la toate întrebările. Eram încântate de atenția care ni se acorda și ne simțeam foarte bine, timpul trecea repede, mai aveam doar două ore de mers.

  După trei ore, bărbatul ne spunea pe nume, era galant și curtenitor, era clar că și el se simțea bine în prezența noastră. Ochii lui albaștri ne dominau, însă, nici una dintre noi nu avea ceva de obiectat, era ceva bine primit și cu voia noastră, nu ne deranja cu nimic.

   L-am întrebat ce meserie are: sunt psiholog, răspunse… se vede, mi-am zis eu, de-asta stăm cu ochii doar pe tine și îți permitem sa intri în intimitatea noastră!

    Începu să ne vorbească despre meseria lui și despre hipnoză, era chiar interesant, știam atât de puține lucruri despre hipnoză! Ne uitam curioase la el, dar și neîncrezătoare, venind vorba despre hipnoză.

“Dacă nu credeți, putem să încercăm”, zise el. “Cine vrea ?”

   Mie îmi era frică, n-am îndrăznit, deşi o curiozitate bolnăvicioasă puse stăpânire pe mine. Se oferi blonda cu ochii ei albaștri. O rugă să se uite în ochii lui, îi prinse privirea și nu-i mai dădu drumul. Îi ceru să iasă afară din compartiment, să intre înapoi, să-i ceara o țigară pe care s-o pună apoi în buzunarul său de la piept. Se va trezi la o bătaie din palme. Aşteptam cu nerăbdare să vedem ce se întâmplă.

“Acum !” zise bărbatul.

   Ca o somnambulă, blonda se ridică, ieși afară din compartiment, se întoarse, se îndreptă către el, îi ceru o țigară, i-o puse în buzunarul de la piept, după care se așeză ușor la locul ei. Părea că nu știe pe ce lume se află! Bărbatul bătu o dată din palme, iar blonda, se învioră imediat, privindu-ne cu o nevinovăție incredibilă.

O liniște grea se așternu.

“Știi ce ai făcut?” am întrebat-o

“Nu, zise ea, ce am făcut?”

Nu-mi venea a crede. Habar n-avea! I-am spus ce și cum, dar ea, se uita neîncrezătoare la noi.

“Nu se poate,” zic eu, “încercați și cu mine!”

   Psihologul fu de acord, era foarte sigur că îi va reuși și cu mine. Se uita în ochii mei, eu mă uitam în ochii lui…. Cred că nu mă străduiam prea mult și îmi venea să râd! Câteva minute bune s-a tot uitat în ochii mei, fără sa mă atingă măcar puțin cu gândurile lui, eram mai puternică decât el, probabil, și, până la urmă, renunță.

   În compartiment liniștea se așternu și mai adâncă. Nu mai găseam subiecte, nu mai găseam cuvinte, nici noi, nici el.

   Vizibil încurcat, bărbatul se așeză mai bine pe scaunul său și închise ochii. Nu-i mai deschise decât când ajunserăm la Constanța. Se ridică tăcut, își încheie nasturii de la sacou, își luă valiza, se privi puțin în oglindă și ieși fără o vorbă din compartiment.

Am coborât și noi, și, ca hipnotizate, am luat-o, fiecare, în altă direcție.

Ion Cristea-Marilena

Rubrica Întâmplări adevărate

Hipnoza de Ion – Cristea Marilena – Poveşti adevărate