Împărăția ultimului cerb – Elena Druță – Editura Petale Scrise - recenzie

Împărăția ultimului cerb – Elena Druță – Editura Petale Scrise – recenzie

Împărăția ultimului cerb

Elena Druță 

Editura: Editura Petale Scrise

Număr pagini: 526

Gen: epic fantasy, young adult

,,Sara, o adolescentă închisă în muțenia ei, nu are așteptări de la viață: echipajul de pe corabie o evită, tatăl ei, căpitanul, o urăște fățiș și viitorul nu-i oferă nimic decât camera în care stă închisă toată ziua. Dar lucrurile se schimbă: tatăl ei o anunță că urmează să devină slujnică la Taverna Rozelor și o anumită doamnă Maeve se va ocupa de ea… dar Taverna are secretele ei și Sara se trezește în mijlocul unui complot ce-i pune viața în pericol.
Împărăția ultimului cerb este povestea unei copile ce află că lumea, de cele mai multe ori, îi vrea răul. Dar aceeași lume, în chipul unui prieten vechi, a unui pirat magician, a unui îngrijitor naiv și a unui gardian cu ochi galbeni, îi va demonstra că universul are de oferit mai multe decât fuga și frica.
O poveste despre curaj, încredere, prietenie, iubire și loialitate, în care lumea e împărțită între uscat și ape, real și imaginar, într-un spațiu unde magia există, dar nu este accesibilă oricui…,,

  Iubesc literatura fantasy, dar nu pot spune că iau la lecturat toate cărțile din această categorie cu inima deschisă. Mi s-a întâmplat de câteva ori să dau peste o poveste fantastică care începea într-o manieră greioaie, aproape de neînțeles pentru mine, așa că îmi lua ceva timp până să mă acomodez cu acțiunea sau cu personajele.

  Spre marea mea bucurie, Împărăția ultimului cerb m-a cucerit de la bun început, datorită mărturisirilor făcute de Sara, într-o manieră atât de simplistă, dar sinceră și plină de mister, despre tatăl ei, Calamarul Negru, despre modul în care este percepută de cei care navighează alături de acesta, despre prietenia cu Ramirez, fiul secundului Aldo, și despre o misterioasă cutie care va juca mai tărziu un rol major în carte.

 

,,Ştiu că o femeie pe mare este un semn rău; dar Calamarului Negru nu-i pasă. Şi nici mateloților care navighează alături de tata. Şi mama a fost cândva pe această corabie, împreună cu mine, dar după ce a murit, am rămas singură aici. Tata nu a adus niciodată o altă femeie pe vas, chiar dacă l-am văzut în compania unor dame frumoase, bine îmbrăcate, ce surâdeau in timp ce trägeau dintr-o pipă subțire și lungă, stând de vorbă prin port. Dar niciuna nu a ajuns să calce pe puntea corabiei.“

  Stilul fluid de  scriere, intriga, gradul de imaginație, misterul în care sunt învăluite personajele, peripețiile prin care trec acestea, impactul emoțional, scenele dark, atenția la detalii, dar, mai ales, faptul că autoarea a ales să aibă o protagonistă închisă în muțenie – toate acestea mi-au  demonstrat că Elena Druță este  înzestrată de la natură cu mult talent scriitoricesc.

  Din punctul meu e vedere, Împărăția ultimului cerb este o carte atipică, cu un personaj central atipic. Sara pare ființa cea mai slabă – inițial, muțenia ei nu o ajuta în crearea unei legături cu cei din jur – și totuși, ea este liantul care îi unește pe toți. Personalitatea puternică a celorlalți eroi de poveste – Tan, Alex, Ramirez – o ,,înghite” pe cea a Sarei; parcă sunt aduși în față, iar ea rămâne undeva în plan secund. Bine, adevărul e că, la un moment dat, acțiunea ajunge să se desfășoare pe mai multe planuri, povestea fiind spusă și din perspectiva celorlalte personaje, iar peripețiile prin care trec Tan și Ramirez, flirtul lor, dialogul efervescent dintre ei, poate stârni și mai mult interesul cititorului. Însă eu cred că, acest roman trebuie citit cu foarte mare atenție la detalii și cu ochii îndreptați spre Sara si Alex.

 

,,Misiunea de a recupera o fugară s-a soldat cu ceva mai mult; cu o călătorie spre sine și spre locuri pe care nu și le-a imaginat niciodată. O călătorie în lumea largă, unde a găsit tot ce şi-ar fi dorit: un scop în viață, prieteni şi… pe Sara.”

  În afara de caracterul atipic al personajului cental, am apreciat și lumea creată de autoare, o lume în care există muritori de rând, dar și oameni care posedă puteri, dar care habar nu au de ele (aceștia se numesc Imagini). Apoi sunt Utilizatorii și Umbrele – ,,creații ale Utilizatorilor care sunt mai puternici – aceștia se numesc Păpușari și pot folosi mai multe elemente sau puteri”. De asemenea, există și Spirite, acestea ,,sunt ființe cu chip necunoscut, pot să se transforme în orice și de obicei nu intră în contact cu oamenii. Îi găsești în locuri izolate, în natură și dacă reușești, ca Utilizator, să închei un contract cu ele, capeți o forță colosală. Utilizatorii pot să încheie un contract cu orice ființă, mai puțin cu cele mai puternice decât ei. Contractele acestea joacă un rol major în carte. Nu vreau să divulg mai mult, dar țin să menționez că, ideea de la care pornește povestea mi se pare genială.

  ,,- Lumea în care exiști e mai vastă decât crezi. Pământul – acesta și marea care-l înconjoară e opera unui Creator, dar acesta și-a pierdut esența într-o stupidă neînțelegere cu un Păpuşar.”

  În ceea ce privește titlul cărții, trebuie să recunosc că, pe parcursul lecturii, mi-am tot pus întrebări, cine este acest cerb și când apare în poveste. Mă îndreptam vertiginos spre final și nu vedeam legătura. Apoi, lucrurile au început să se limpezească, iar eu mi-am dat seama că, într-o oarecare măsură, am fost dusă de nas. Ultimul Cerb a fost adesea în fața mea, dar eu nu mi-am dat seama decât mult prea târziu.

   ,,Împărăția ultimului cerb” este o poveste fantastică, întunecată și magică, despre loialitate, încredere, prietenie și dragoste, cu o acțiune alertă, personaje atent construite, scene bine detaliate. Este o carte scrisă într-o manieră simplistă, dar încărcată de scene dramatice. Magie și blesteme. Vrăji spectaculoase și fenomene misterioase. Întâmplări neprevăzute și situații tensionate.

  Sara este o adolescentă care a trăit toată viața pe corabia tatălui ei, Calamarul Negru. Echipajul a privit-o mereu cu dezgust, ba chiar cu un fel de frică, și numai Ramirez, fiul secundului, a avut grijă de ea. Mama Sarei a trăit și ea pe vas, dar ceva anume a făcut-o să-și piardă mințile și să moară într-un mod foarte straniu. Iar de atunci Sara s-a închis în muțenie.

 

,, În seara zilei în care femeia a fost înghițită de valuri, s-a băut mult şi în linişte, iar a doua zi, căpitanul vasului Calamarul Negru a trebuit să-și caute alți mateloți. În anul acela, treburile au mers prost, iar în anul ce a urmat, căpitanul, sfătuindu-se cu Aldo, a decis să ofere serviciile sale Curții Imperiale de pe Celălalt Țărm, aflat peste două mări, acolo unde nu a auzit nimeni de întâmplarea de la bord.”

  După ce a murit soția căpitanului, ura pentru copil a crescut și mai mult, iar prezența fetei pe vas era un chin pentru Calamar. Însă atunci când fata a împlinit paisprezece ani, tatăl ei a anunțat-o că urmează să devină slujnică la Taverna Rozelor, local deținut de Maeve, o femeie extrem de frumoasă și foarte interesată de Sara.

  Timp de o lună, fata și-a văzut de treburile ei, spălând vasele toată ziua, fără să își dea seama că în acel local se petrec lucruri inexplicabile, chiar groaznice. Însă, întâmplarea a făcut că ea să rămană blocată într-o cameră fără lumină, cea care dădea spre camera doamnei Maeve, și de acolo a asistat la o discuție în care numele ei a fost pronunțat de stăpâna tavernei. Apoi a fost martora unui eveniment violent. Abia atunci și-a dat seama că nu se afla deloc în siguranță și că este cazul să-și pregătească evadarea.

 

,,S-a auzit cum ceva străpunge un obiect. Am văzut cum i-au zvâcnit picioarele și în câteva clipe, un şuvoi de sânge și-a creat drum printre ele, făcând o baltă jos, pe parchetul lucios, mărindu-se din ce în ce mai mult. Corpul i-a mai zvâcnit de câteva ori, ca mai apoi să rămână inert.”

  Sara reușește, într-un final, să fugă de la tavernă, și să se ascundă la bordul unei brigantine care  se pregătește să plece din port. Însă, pe urmele ei se află Alex, un tânăr angajat al doamnei Maeve, care are misiunea să o aducă înapoi pe fată. Din fericire, doar punctualitatea lui Vitus, căpitanul brigantinei, a stat în calea returnării ei la tavernă.

 

,,- Nu înțelegi nimic, aşa-i? Nu cred că ți s-a spus asta, dar taică-tu te-a vândut – asta ca să nu zici că povestea cu copii vânduți e complet inventată – și de când ai pășit peste pragul Tavernei, ai devenit proprietatea doamnei Maeve. Şi, urmărind cum îşi ascunde din nou ochii după breton – nu știu prețul, pentru că nu e treaba mea să-l știu, dar tranzacția a avut loc si nu mai ai ce să faci. Pentru că s-a făcut în sânge, iar sângele nu are cum să fie spălat, anulat, distrus.”

  Din acest moment începe marea aventură atât pentru Sara, cât și pentru Alex. Mai multe amănunte nu am să dau, dat trebuie să precizez că ei au trecut printr-o serie de peripeții. Au văzut locuri nemaipomenit de frumoase, au înfruntat Pădurea, au vizitat Tărâmul de Sus, au ajuns pe Insula Piraților și au întâlnit oameni interesanți, precum Tan, o tânără care a fost căpitan pe o navă care i-a fost furată, iar marinarii uciși, sau Alastareia, căpetenia piraților, o femeie cu puteri colosale, dar care trăiește după propriile reguli. Mai multe detalii vă las pe voi să aflați.

  ,,Nu și-a dat seama cât de diferită era realitatea față de ce i s-a spus, față de ce i s-a arătat. Că nu toate acele zâmbete erau sincere și binevoitoare. Că nu toate acele fete erau în Tavernă pentru că asta-şi doreau. Că nu tot ce i-a zis doamna Maeve, din clipa în care l-a luat sub aripa sa, a fost adevărat.“

Verifică disponibilitatea cărții în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

recenzii cărți

***Alina Geambaşu (Alina)***Simplă și complicată în același timp, prudentă și încăpățânată. Compar nevoia de a ști, cu desfășurarea unui mecanism și refacerea lui piuliță cu piuliță pentru a vedea cum funcționează. Când ceva mă depășește, mă simț ca David înainte de întâlnirea cu Goliath, când constată că a uitat să-și aducă praștia. Marea mea pasiune este literatura fantasy, romance și thriller. Posesoare a unei imaginații debordante, reușesc cu ușurință să mă transpun în pielea personajelor din cărți. Din postură de vrăjitoare mai am de lucru cu vrăjile.

5 COMMENTS

  1. Îmi place coperta, iar descrierea sună bine.
    Frumoasă și ispititoare recenzia ta. Clar mă ispitești să o citesc și eu. Felicitări!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.