Enigmele reîncarnării. Amintirea a cinci vieți – Dolores Cannon – recenzie
Enigmele reîncarnării. Amintirea a cinci vieți – Dolores Cannon – recenzie
Titlul : Enigmele reîncarnării. Amintirea a cinci vieți
Autor: Dolores Cannon
Editura: PRESTIGE
Anul apariției: 2023
Nr. de pagini: 288
Categorie: Dezvoltare spirituală
Dolores Cannon, terapeută prin regresie hipnotică și cercetătoare în domeniul paranormal, lansată în căutarea „cunoașterii pierdute”, s-a născut în anul 1931 la St. Louis, Missouri. Și-a făcut studiile la St. Louis și a trăit acolo până în anul 1951, când s-a căsătorit cu un militar de carieră din Marina S.U.A. Începând din anul 1968, s-a implicat în lucrul cu hipnoză, iar din anul 1979 a lucrat exclusiv cu terapia vieților trecute și regresiile. A studiat mai multe metode de hipnoză, după care și-a dezvoltat propria tehnică originală. A scris 17 cărți, care au fost traduse în douăzeci de limbi. Emisiunile sale de radio și televiziune au fost urmărite pe tot mapamondul. A primit Premiul pentru Contribuție Remarcabilă și pentru Realizările din întreaga viață, precum și alte premii de la mai multe organizații de cercetare din domeniul hipnozei. S-a stins din viață pe 18 octombrie 2014.
Un subiect fascinant despre ale cărui implicații citesc o curiozitate crescândă de fiecare dată când am această posibilitate, este reîncarnarea. Interesant de menționat este faptul că interesul general pentru aceasta a crescut considerabil în ultimii ani, iar explorarea vieților anterioare a devenit un instrument valoros în tratarea problemelor de sănătate, concept considerat în trecut ca fiind absurd și fără o bază concretă. Multe scrieri ne spun povestea celor care doreau să încerce acest nou culoar al evoluției spirituale și modul cum erau blamați, ridiculizați și la final, le erau respinse ideile de o societate ce s-a dovedit, de multe ori, refractară la nou și schimbare. Opinia mea este că acești vizionari merită să fie ascultați, să acceptăm aceste încercări de a desluși misterele ce se ascund în spatele domeniilor neexplorate încă, denotă evoluția specie umane și pot constitui un progres în devenire, ambele atât de necesare unui viitor mai bun, unul care nu presupune noi restricții.
În paginile acestei cărți ne este redată povestea unui experiment în domeniul hipnozei care studiază fenomenul reîncarnării. Fascinația autoarei pentru acest domeniu a început în jurul anului 1968 în timpul unei ședințe de hipnoze realizată de soțul ei la aceea vreme, pentru remedierea unor probleme de sănătate legate de tensiunea arterială crescută agravată de faptul că persoana în cauză era supraponderală. Deoarece personajul implicat nu avea nicio rezervă mentală împotriva hipnozei, ședința a avut ca rezultat o aprofundare a nivelului de tranșă și o identificare a acesteia cu un alt personaj dintr-o viață anterioară. Dialogul purtat într-o astfel de situație le-a modificat pentru totdeauna viziunea asupra vieții și asupra morții.
Am adunat mult material despre viața lui June/Carol decât despre alte personalități pe care le-am întâlnit făcând regresii cu Anita. Aceasta era viața ei cea mai recentă și, prin urmare, cea mai aproape de conștiința ei. Sesiunile au continuat timp de câteva luni, iar de fiecare dată când Anita era dusă în regresie, primul personaj pe care îl întâlnea era June sau Carol, în afară de situațiile când primea alte instrucțiuni…
Oricine cunoaște poveștile anilor ’20 a auzit de Al Capone și Frank Nitti și de bandele de gangsteri ale celor doi, care au o reputație notorie. Ei au fost printre personajele remarcabile ale acestei perioade nebune.
Oare povestea deprinsă din dialogurile cu Anita în sesiunile de regresie se referă la ei? Cercetările făcute de autoare împreună cu soțul ei nu au putut relata cu siguranță acest aspect, sunt multe coincidențe, dar posibil doar atât.
Capitolul în care personalul întâlnit în timpul unei ședințe este un spirit, o viață între vieți, ne trimite într-o lume mai greu de acceptat chiar dacă referințele desprinde din dialogul avut cu acesta sunt regăsite și în documentele din timpurile relatate. Modul detașat în care ineditul personaj privește ce a lăsat în urma sa, nu lasă indiferent cititorul, este trist pe alocuri dar și captivant în același timp, iar la final îți dorești să continue discuția, sunt prea puține pagini pentru o poveste atât de frumoasă.
Tot în acest capitol regăsim și o analiză a scrisului realizată prin diferențele existente între personajul ce reiese în timpul unei sesiuni de hipnoză și persoana prezentă. Diferențele de personalitate care decurg din această analiză sunt cele constatate de autoare împreună cu soțul ei în discuțiile cu acestea. O ipoteza interesantă urmată de o analiză pe măsură.
Nouă, aceste personalități ni s-au părut a fi foarte reale, dar acum mai avem ceva care să le susțină și să le facă să capete mai multă substanță. Sub hipnoză, personalitatea Anitei s-a transformat, i s-au schimbat vocea, expresiile și manierele, iar scrisul ei de mâna a devenit scrisul unei persoane complet diferite.
Este cu adevărat remarcabil faptul că un grafolog imparțial a putut să urmărească atât de amănunțit felul de a fi al acestor personaje, așa cum au apărut ele pentru noi în regresie. Cred că șansele ca acest lucru să fie o simplă coincidență sunt incredibil de mici.
A treia personalitate a Anitei ne poartă pași în anul 1770 la o fermă din apropierea orașului Boston prin intermediul personajului numit Sarah, o femeie de 60 ani, deschisă la minte și foarte plăcută. Pentru a o cunoaște mai bine și să verifice informațiile obținute de la aceasta, sesiunile au trecut prin diverse perioade ale vieții ei, iar răspunsurile legate de identitate și familie au fost aceleași. O concluzie a acestui caz a relatat faptul că lumea spiritului și viața noastră fizică sunt mult mai complexe decât ne-am imagina, iar unele dintre trăsăturile noastre, cele inexplicabile, desigur, vin din alte timpuri, uitate de noi dar păstrate de el.
Recomand cu căldură lectura acestei fascinante călătorii în lumea oferită de spiritul uman, de posibilitățile remarcabile pe care acesta le deține, oferindu-ne un univers ale cărui limite sunt doar cele impuse de noi, și atât.












