O Cenușăreasă cu stiletto!

    Bună tuturor! Dacă în povestea asta vă aşteptați să dați peste varianta mea cea veche, mă văd nevoită să vă înșel aşteptările. Lumea a evoluat, tehnologia a avansat și, odată cu societatea, am îmbrățișat și eu progresul. Doar nu era să rămân pe vecie sclava unei mame vitrege și a unor surori tembele.
Vă uitați cam ciudat la mine sau mi se pare? Sunt chiar eu, Cenușăreasa! Personajul preferat al copilăriei voastre în variantă modernă, bine ancorată în secolul XXI și cu jeanși skinny în loc de rochie și șorț. Vi se pare amuzant? Ei, bine, mie mi se pare fabulos!
– Cenușăreasooo! Treci încoace! Mama a zis să faci ceva de mâncare ca e aproape 12 și tu stai pe facebook!
Vaaai! Nu vă speriați! Încă mai am unele bătăi de cap cu așa zisa mea familie. Că doar nu era să mi se întâmple mie fericirea să se schimbe povestea cu totul! Mai bine mă duc să le gătesc ceva că altfel izbucnește un tsunami pe care nu mi-l doresc!

……………………………..

   – Să știi că noi plecăm sâmbătă la petrecerea lui Alex. Să nu care cumva să pleci de bezmetică prin vreun club! Vine și taică-tu sâmbătă noapte și e vai de tine dacă nu te găsește acasă. În jur de miezul nopții e acasă, așa că vezi ce faci și cum te porți.
Mama mea vitregă evoluase și ea. Acum avea părul vopsit într-un roșu strident, iar ochii erau conturați cu un albastru metalic pe care ea, probabil, îl găsea atrăgător. Nu-și pierduse însă răutatea și nici abilitățile vocale urlătoare. Alex era fiul celui mai important om de afaceri din capitală și sâmbătă își sărbătorea sosirea în țară după câțiva ani buni de absență. Pentru că tata și tatăl lui erau, nu doar parteneri, ci și prieteni, Alex se simțise dator să ne invite și pe noi la petrecerea fastuoasă pe care o ținea în Grand Palace – localul cel mai plin de fițe din câte îmi fusese dat să văd vreodată. Nu m-aș fi ofticat prea tare dacă nu mă duceam la petrecerea asta, dar după ce surorile mele turuiseră o săptămână întreagă despre cât de fantastic, sexy, bestial și mirobolant arată baiatul ăsta, acum voiam să-l cunosc.
Stați calmi! Așa cum v-am spus, trăim în lumea modernă și nu am nevoie de vreo zână bună sau de bagheta magică pentru a mă duce la petrecere. Sunt perfect pregătită cu tot ce-mi trebuie. Spre deosebire de povestea veche, acum am și eu bani să îmi achiziționez hăinuțe și trăsura de azi nu e un dovleac transformat, ci un taxi pe patru roți. (Partea amuzantă este că taxiul are o culoare asemănătoare cu a dovleacului ăluia J ).
Ca măsură de precauție (în caz că aveam să fac rost de vreo pedeapsă și să nu mai pot ieși din casă), mi-am achiziționat deja o rochie neagră din dantelă pe care eu am găsit-o foarte rafinată și diafană. Acum îmi mai trebuiau o pereche de pantofi. După ce scap de spălatul vaselor, intru pe net să văd ce pantofi aleg.

Carmine (1)    Daaaaa! Am intrat pe site la categoria pantofi dama, au multe oferte atrăgătoare, dar in final m-am ales cu o pereche de pantofi stiletto din piele naturală cu toc de aproximativ 11 cm care îmi fac picioarele lungi și sexy. Sper că Alex ăsta să fie totuși înalt că altfel dansez cu chelnerul. Mi-am procurat condurii moderni dintr-un magazin pantofi Carmine Shoes și am optat pentru pantofi stiletto Red Queen care m-au fascinat din momentul în care i-am văzut. Cu comanda am rezolvat-o rapid datorită opțiunii de a comanda online și acum iată-mă fericita posesoare a unor pantofi de vis. Mai rămâne doar să îmi etalez talentul la dans când voi ajunge la celebra petrecere.stiletto

    În sfârșit ziua cea mare!

    Toate ca toate, dar trebuie să recunosc că surorile mele au avut dreptate când au zis că Alex arată bestial. Eu aș zice chiar fenomenal. Băiatul ăsta nu doar că e … bine sculptat de mama natură, dar mai are și un zâmbet care te topește. Am renunțat să mai bag în seamă privirile amenințătoare și oripilate ale familiei mele care a avut un șoc când am ajuns și eu la petrecere. De când tot sunt Cenușăreasa … m-am obișnuit de mult cu ocheadele lor ucigătoare. N-au decât să se otrăvească și să se sufoce cu propria răutate. Eu vreau să mă distrez cu prințul ăsta modern care mă vrăjește tot mai mult. Let’s dance!

    Când naiba s-a făcut 23:30??? Vai de mine! Tata trebuie să ajungă și asta chiar e o problemă majoră. Dacă nu mă găsește acasă și vrăjitoarele astea îi vor spune că le-am stricat planurile pentru noaptea asta, îmi va tăia finanțele pentru cel putin o lună. Doamne, Dumnezeule! Cu viteza luminii panicate folosesc mobilul și chem un taxi, care spre norocul meu ajunge în 5 minute. Alex tot încearcă să îmi spună că nu știe numărul meu de telefon, că nu are adresa, când ne mai întâlnim… Băiete, mă grăbesc! N-am timp! Cu un “la revedere” prea forțat o iau la goană spre ieșire cu Alex pe urmele mele.
Urc in taxi puțin cam precipitată, iar tocul pantofului îmi rămâne blocat în asfaltul găurit (specific străzilor din România, ce să zic?). Cum Alex se îndrepta strigând către taxi, iar timpul mă alerga nemilos, am abandonat pantoful și am trântit portiera comunicând rapid adresa șoferului.
Ajunsă acasă, chiar și cu un singur pantof, pot spune că Dumnezeu totuși mă iubește pentru că în timp ce ușa camerei mele se închidea, cea de la intrare tocmai era deschisă. Sosise tata! Slavă Domnului că eram acasă!

       După o săptămână

      Weekendul ăsta se prevedea a fi extra-plictisitor. Cu două surori care tot mâncau popcorn și puneau pe ele calorii gigant și o mamă care nu contenea să-l intrige pe tata cu “comportamentul meu deplasat, nesăbuit și obraznic”,  nu prea îmi doream să stau pe acasă. Din nefericire pentru mine, nu prea aveam alternative. Lipsa prietenilor era uneori greu de suportat și nici nu îmi făceam speranțe să am vreodată prieteni pentru că cele trei malefice din viața mea îi puneau pe fugă rapid pe toți cei care încercau să treacă pragul locuinței pentru mine. Încercând să găsesc o metodă de distracție at home, am rămas surprinsă când tata m-a strigat să cobor în living. Sigur îi intrase vreo idee de-a iubitei lui soții în cap și acum urma interogatoriul … Pffff! Hai s-o facem și p-asta!

     Numai că … Vai de mine! Nu se poate! Imposibil! Au, inima! Stați să respir puțin că vă explic imediat!

……………………………………………………………………………………………………………………..

     Așa… în sufrageria mea așteapta nimeni altcineva decât Alex cu zâmbetul ăla magnific întipărit pe chip. Pare total relaxat atunci când mă vede. Eu NU sunt relaxată. Deloc. Cum mă găsise? Poate nu venise după mine. Poate venise la tata. Dar dacă nu venise la mine, de ce mă chemase tata? De ce nu zice nimeni nimic? E oribilă așteptarea asta. Vorbiiiiiiiiiți! Tata e primul care sparge gheața.
– Scumpa, Alex mă intreabă dacă te poate invita în oraș în seara asta. Mi s-a părut corect să te întrebe pe tine.

     Ochii mei s-au făcut de lemurian. Ce zicea el acolo? Şi Alex continua să-mi amestece gândurile cu rânjetul ăla sigur pe el.

   – Deci, ce zici? Îmi accepți invitația, Cenușăreaso?

    Oooo … nu doar zâmbeşte, ci și vorbește. Iar treaba cu “Cenușăreaso” e mai mult ironică. El nu știe că eu chiar sunt Cenușăreasa. În fine, nu am nimic de pierdut și scap de calvarul locuinței pe cale să se transforme într-un câmp de război. Deja ambele surori par să își dorească să mă sfâșie, iar mama cea rea sigur pune la cale să mă desființeze cumva. E timpul să ies de aici, iar Alex e soluția salvatoare.
Îmi pun și eu în funcțiune zâmbetul cuceritor. Ce, credeați că eu nu știu să zâmbesc așa răvășitor?

    – Sigur. Chiar aveam chef de puțină distracție.

    Tata pare încântat de decizie. Bineînțeles că e fericit că doar fiică-sa iese în oraș cu băiatul celui mai important partener al său. Deja cred că visează la noi afaceri și proiecte. Spre cele trei nu mă uit. Nu vreau să îmi înghețe zâmbetul instant.
Carmine (2)    Instalată într-un Ferrari cu numai la televizor am văzut și îndreptându-mă spre nu-știu-unde că nu l-am întrebat unde ieșim, o întrebare nu mă lasă să trăiesc și, decât să mă înec cu ea, mai bine o spun.
– De unde ai știut unde stau? Cum m-ai găsit?
Pe fata îi apare deja binecunoscutul zâmbet, iar acum are și o ușoară notă de superioritate.
– Să spunem că cei de la Carmine Shoes au fost destul de impresionați de drama unui pantof rămas fără pereche. Apropo, bestiali pantofi. Poate îi mai porți dacă tot am făcut efortul să-i reunesc.
Am zâmbit și eu. Se pare că destinul mă urmărește și în secolul XXI. Nu putea Cenușăreasa să nu își piardă și de data asta pantoful, nu? Așa cum nu se putea, sub nicio formă nu se putea, ca pantoful pierdut să nu-l aducă pe prinț la ușa mea. Deh, lumea s-a modernizat, lucrurile s-au schimbat, dar anumite povești rămân la fel. A mea are happy end de fiecare dată și, cu fiecare repovestire, parcă devine tot mai savuros.

FIN

                                                      Articol scris pentru Spring SuperBlog 2016!

13 COMMENTS

  1. Pantofii de la aceasta firma sunt comozi, practici si eleganti in acelasi timp ! Super povestea voastra ! Felicitari ! locco_smiley_10

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.