O logodnă foarte lungă

O logodnă foarte lungă – Sébastien Japrisot – Editura Nemira – recenzie

Titlu: O logodnă foarte lungă

Autor: Sébastien Japrisot

Titlu în original: Un long dimanches de fiançailles

Editura: Nemira – colecția Babel

Număr pagini: 323

Anul apariției: 2018

   O logodnă foarte lungă – Sébastien Japrisot – recenzie carte

    Sébastien Japrisot (1931-2003) a fost scriitor, autor de scenarii și regizor de film. A publicat prima carte la vârsta de șaptesprezece ani. Aceasta, numită „Le mal partis”, a fost premiată și editată la scurt timp și în Statele Unite. A doua carte a fost un roman de suspans și a fost semnată cu pseudonim. Au mai urmat romane și scenarii de film, traduceri și proiecte cinematografice. În 1977 a publicat un nou roman de ficțiune, intitulat „L’Été meurtrier”, un roman premiat cu Premiul Les Deux Magots la un an după publicare. În 1986 a publicat cartea „Le passion des femmes”, iar în 1991 a publicat ultimul său roman, „O logodnă foarte lungă”. Acesta a obținut Premiul Interallié.

  În general, îmi plac cărțile care sunt inspirate din război. Am eu această „plăcere vinovată”. Tocmai din acest motiv m-a atras cartea de la bun început. Bine, asta plus coperta care parcă te strigă să alegi cartea. Chiar dacă povestea pe care am descoperit-o între coperți nu a fost chiar cea la care mă așteptam, mi-a plăcut cartea. Mi s-a părut o abordare deosebită a subiectului și, cu siguranță, scrisă într-un mod interesant.

    După părerea mea, se simte din modul în care este scrisă cartea că autorul a fost și autor de scenarii și regizor de film. Spun asta deoarece stilul de scriere mi s-a părut a fi ușor asemănător cu un scenariu de film sau chiar cu o piesă de teatru. Nu se menționează personajul care vorbește în stilul unei piese de teatru, dar ceva din modul în care este prezentată povestea mi-a dat mie acest sentiment.

   Totuși, după ce am ajuns să mă obișnuiesc cu stilul în care este scrisă cartea, nu m-a deranjat și am reușit să intru în poveste. Aceasta este nu atât o poveste de dragoste – cum mă așteptam eu – cât o poveste a războiului, a modului în care acesta a distrus oameni, vieți și familii. Mi-a plăcut în mod special felul în care erau povestite detalii din război, de pe câmpul de luptă, din tranșee. Cumva, aceste detalii mi-au adus aminte de unchiul meu care ne povestea despre război – el luptând în Munții Tatra.

Mathilde i-a cerut lui Sylvain s-o ducă prin tot cimitirul, în căutarea lui Șase-Parale. Se odihnea lângă zidul împrejmuitor, profitând de umbră, fără flori sau coroană, mort din același motiv, obscenitatea unui război care nici nu avea un motiv, în afara egoismului, a ipocriziei și a vanității unora. Așa stau lucrurile.”

   Personajul central al cărții este Mathilde Donnay, o tânără infirmă care și-a pierdut logodnicul în Primul Război Mondial. Îl cunoștea pe Manech de când erau copii și s-a logodit cu el înainte să fie dus pe câmpul de luptă. Când află că logodnicul ei a murit, Mathilde încearcă să nu se lase pradă disperării și suferinței, ci să caute să descopere adevărul – tot ce ține de ziua fatidică pentru Manech.

   Astfel, ajunge să conducă o adevărată investigație polițistă pentru a descoperi ce s-a întâmplat în data de 7 ianuarie 1917, la Bingo Crepuscul. Dă anunțuri în ziar, se întâlnește cu persoane care ar putea-o aduce cu un pas mai aproape de descoperirea adevărului și nu se lasă intimidată de eșecuri.

   Noi aflăm povestea războiului atât din prisma descoperirilor Mathildei, cât și din spusele unui povestitor omniprezent. Astfel, descoperim că în 7 ianuarie 1917, cinci condamnați au fost duși la Bingo Crepuscul, unde urmau să fie aruncați între tranșeele lor și ale inamicilor. Cei cinci erau: Eschimosu’ – 37 de ani, tâmplar parizian; Șase-Parale – 31 de ani, caporal degradat; Drept Comun – 26 de ani, recuperat din închisoare; Omul Ăsta – 30 de ani; Albăstrea – 19 ani, Manech.

    Cei cinci au fost judecați pentru auto-mutilare, la care fiecare a recurs cu gândul de a fi eliberat de pe câmpul de luptă și trimis acasă. Au fost condamnați și astfel au fost trimiși să „se scape de ei”, între tranșee, pentru a părea totul un incident nefericit, specific războiului. Însă povestirile adunate de Mathilde par să aibă lipsuri, anumite detalii nu se leagă, ceea ce îi dă de gândit Mathildei că s-ar putea ca lucrurile să nu fi decurs chiar așa cum s-a vorbit și, poate, să nu fi murit toți cei cinci condamnați.

Din clipa aia și până pe la ora două, la început, n-am făcut altceva decât să tragem, cădeau proiectile, oamenii încasau lovituri. Apoi n-am mai tras, ne ajungea la ureche un huruit ca al carelor, ce anunța obuzele mari, cazanele infernului.

   Pe măsură ce Mathilde se apropie de dezlegarea misterului care planează asupra nopții dintre 7 și 8 ianuarie 1917, povestea începe să prindă contur, iar cititorul așteaptă cu tot mai multă nerăbdare aflarea adevărului. Investigația Mathildei este dusă la bun sfârșit datorită ajutorului pe care îl primește de la Sylvain și Bénédicte – cuplul care se ocupă de ea, a diverselor scrisori pe care le primește ca urmare a anunțurilor din ziar, dar mai ales datorită persoanelor care se implică direct în investigații: Daniel Esperanza – fost sergent în armata teritorială; Germain Pire – un fel de detectiv; Célestin Poux – un soldat prezent la Bingo Crepuscul în ziua de 7 ianuarie 1917.

   Ce va descoperi Mathilde în urma investigației minuțioase? Ce s-a întâmplat cu adevărat în fatidica zi, care a schimbat viețile atâtor oameni? Dar, mai ales, ce s-a întâmplat cu logodnicul ei? Toate răspunsurile le puteți afla citind cartea.

   Personal, am fost cu adevărat impresionată de poveste. Am fost, mai presus de orice, surprinsă să descopăr o altfel de poveste de dragoste din vremea războiului. Cartea în sine mi se pare o poveste despre curaj și perseverență, despre încrederea în intuiție, despre devotament. Este o carte diferită, dar diferită în sensul bun. Iar detaliile sunt atât de bine realizate, încât oferă veridicitate poveștii, făcând cititorul să se simtă părtaș la acțiune. V-o recomand cu drag, dacă vă plac romanele care au ca subiect războiul.

Cartea O logodnă foarte lungă, de Sébastien Japrisot poate fi comandată de pe site-ul cartepedia

recenzii cărţi

Review overview
5
***Eva Anca***Salut, eu sunt Anca, o pasionată de cărți și de scris (orice, în afară de cărți). Pasiunea mea pentru citit mi-a trezit dorința de a scrie despre cărțile citite. Când nu citesc, sunt mamă, soție și content writer. În ceea ce privește preferințele mele literare, aș putea spune că nu prea am preferințe în privința genului, deoarece îmi place ca o carte să fie pe gustul meu, fie ea fantasy, romance, thriller sau orice altceva. Citesc în cea mai mare parte cărți scrise de autori români contemporani. Despre cărți, pot vorbi o zi întreagă și să nu mă satur, dar dacă nu am acest punct comun cu o persoană, sunt retrasă, tăcută și închisă în carapacea mea.

18 COMMENTS

  1. Eva, mi-ai stranit curiozitatea! Tare as vrea sa aflu ce s-a intamplat mai deperate… Felicitari penru recenzie! :*
    Spre deosebire de tine, eu evit carti cu aceasta tematica: razboiul. Din doua motive:
    1. Bunicul meu a fost pe front, dar in cel de-al doilea razboi mondial. Si a ajuns pana in Muntii Tatra. In copilarie, imi povestea ceea ce i s-a intamplat…
    2. Tata are acum 87 de ani si nu exista saptamana in care sa nu-mi povesteasca cum erau vremurile pe timp de razboi. Ma ingrozesc doar cand imi amintesc …

    • Iti multumesc! Eu tocmai din cauza aia ador sa citesc carti despre razboi, pentru ca si bunicii si un unchi de al meu imi povesteau despre razboi. Cum ei nu mai sunt, mi-au ramas doar cartile. Bunicul tau s-ar putea sa se fi cunoscut cu unchiul meu, si el a luptat in Muntii Tatra.

  2. Frumoasa recenzie, Eva. Sunt de acord cu tine ca se simte faptul că autorul e si scenarist. Nu mi-a placut foarte mult romanul, dar e o carte bunicică

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.