Poveste de Crăciun - Tessa Nadir

Poveste de Crăciun de Tessa Nadir

Poveste de Crăciun – Tessa Nadir

În iarna anului 1911 am ajuns la Orfelinatul din Sittaford. Poștalionul  oprise chiar la baza dealului căci cele două iepe înfrigurate au refuzat ferm să urce grămezile de zăpadă alunecoasă care se formaseră. Ningea puternic, cu fulgi mari, lipicioși și reci care mi se lipeau de puținele haine pe care le aveam și de bagajul mic pe care îl strângeam la piept, ca pe o comoară. Urcând, mai mult în genunchi și în patru labe, luptându-mă cu vântul năpraznic și cu neaua care îmi umplea nările, gura și ochii, am simțit că poate chiar aici în sfârșit viața mea se va termina. Poveste de Crăciun – Tessa Nadir

Abia împlinisem 14 ani și fusesem expulzat  din patru orfelinate. Toate din motive disciplinare. Cert e că eram un mare hoț, unul din cei mai rapizi și pricepuți și deși n-am fost niciodată prins și pedepsit, toată lumea știa ce făceam și ce eram defapt. Astfel reușisem să adun o mică avere, pe care o țineam strâns legată într-o mică boccea și care conținea tacâmuri, butoni, cercei, o bucată bună de brânză mucegăită și alte nimicuri care pentru mine însemnau totul. Doamna Maddock spunea că aceste mărunțișuri o să mă ducă la spânzurătoare, dar eu știam că sunt binevenite într-un orfelinat străin, unde ca și nou venit trebuie să te impui și să-ți cumperi cu ceva poziția și liniștea. Poveste de Crăciun – Tessa Nadir

Reușind să urc dealul mi-am scuturat paltonul jerpelit și am privit în jur. Sus era o liniște ca de mormânt, numai șuieratul sinistru și gutural al vântului auzindu-se din când în când. Ceața densă se agita la picioarele mele ca o fantomă malefică iar curentul rece îmi pătrundea până în suflet. În fața mea, o clădire din cărămidă neîngrijită și neprimitoare era aproape total scufundată în zăpadă și întuneric. Ici colo, la geamurile pline de chiciură se putea zări flacăra plăpândă a unei lumânări. Păreau singurele lucruri vii din acest tărâm nefast și îmi dădeau oarecare speranță. Unde e foc e viață și bunătate, cel puțin așa credeam. Poveste de Crăciun – Tessa Nadir

În dreapta mea câțiva copaci goi, negri și piperniciți vesteau o pădure care treptat devenea tot mai deasă, imensă și de nepătruns. O masă compactă,  întunecoasă, care se mișca sincronizat cu vântul și care își freca crengile lunguiețe ca niște mâini cu gheare ascuțite scoțând tot felul de trosnituri și pârâituri înfricoșătoare. Pădurea părea vie într-un mod straniu și am simțit o aversiune cumplită venind de acolo. Poate o amenințare, poate o prevenire, dar pur și simplu mi-a înghețat sângele în vene și dacă îngrijitoarea nu deschidea ușa masivă de la intrare aș fi rupt-o la fugă de acolo, oriunde, în lume.

O femeie masivă și tăcută, foarte asemănătoare cu doamna Maddock m-a condus în camera mea, în toiul serii. Holurile neluminate, reci și mucegăite, pe care le parcurgeam în picioarele goale, căci îmi luase bocceaua, pantofii și paltonul, nu mi-au produs nicio impresie, căci eram obișnuit. Murdăria și sărăcia erau lucruri uzuale în viața mea și mă revoltam împotriva lor furând tot ce-mi ieșea în cale. Abilitatea mea de hoț o consideram un fel de compensație pe care mi-a dat-o Dumnezeu și nu mă rușinam deloc cu asta, deși toți mă ocărau.  Știam că Dumnezeu e drept, la unii le dă lucruri, la alții abilitatea de a face rost de ele. Mi se părea destul de corect.

Odaia o mai împărțeam cu câțiva copii. Am numărat șase paturi și șase capete ciufulite înainte ca ușa să se închidă și lumina să dispară. M-am băgat între cearșafurile aspre și reci, am tras plapuma până la bărbie și am privit pe geam, direct spre pădure. Am simțit-o ca și cum ar fi fost acolo în cameră, cu mine, cuprinzându-mă cu crengile sale, sugrumându-mă și luându-mi viața.

– Ai văzut-o? m-a întrebat în șoaptă vecinul, un flăcău cu voce subțire.

– Ce anume?

– Ștttt!!! Vreți să ne omorâți? a întrebat o fetiță până la lacrimi de speriată.

– Tăceți din gură! a răcnit o alta, la fel de disperată.

– Noi aici nu vorbim noaptea, mi-a explicat vecinul. Dacă vrei să trăiești taci, te rog.

– De ce? am insistat eu.

– Vine “Cea care îți ia glasul”.  Te amuțește pentru totdeauna.

– Ștttt odată! începu să plângă lin o fetiță.

– De unde vine? am întrebat, nevenindu-mi să cred cât de fricoși erau noii mei colegi.

– Din pădure, a șoptit flăcăul, dârdâind de frig și groază.

Am privit pe geam și i-am înțeles. Într-adevăr, era ceva malefic acolo, ceva capabil să ucidă.

Era curios cum se transformau colegii mei pe timpul zilei. Erau fericiți, jucăuși, nepăsători, ca orice copii. Alergam împreună pe deal, eram neastâmpărați, le făceam zile fripte îngrijitoarelor și fără să vreau am ajuns să țin la fiecare dintre ei. Ziua puteam să îi întreb despre orice și ajungeam să discutăm ore întregi, ghemuiți în zăpadă despre misterioasa femeie care vine din pădure. Însă noaptea refuzau să scoată chiar și o șoaptă, atât de înfricoșați erau. Una dintre fetițe, Carol Ann mi-a povestit tot felul de detalii morbide: Poveste de Crăciun – Tessa Nadir

– Trebuie să taci noaptea, ca să nu te găsească. Nu prea aude bine și nici nu te poate vedea în întuneric. Dacă te găsește îți smulge glasul și ai tăcut pentru totdeauna. Crede-mă. Sunt aici de un an, mulți nu m-au ascultat și… Nu vezi cât de puțini suntem?

– Sigur nu e îngrijitoarea Simmons? Ea e și oarbă și surdă și are și o mutră oribilă.

– Evident că nu! a ripostat Carol Ann. Aceasta nu are picioare, vine cu vântul…

– Asta e o prostie, o fabulație! Nimeni nu poate să zboare.

– Ea poate! O să vezi… Am fost șase când ai venit… acum mai suntem doar patru!  E aproape…

Într-adevăr, fetița plângăcioasă și încă un băiețel dispăruseră brusc și fără nicio explicație din partea îngrijitoarelor. Când le întrebam dădeau din umeri sau nici nu ne mai răspundeau la întrebări. Încercau să ne distragă atenția cu povești despre Crăciun și ne îndemnau să fim cuminți și să strângem mici atenții pe care să i le dăruim îngerului lui Dumnezeu care trece pe la fiecare copil dăruindu-i cadouri. Acest înger se pare că trebuia îmbunat cu fapte bune și dulciuri, așadar am făcut rost de o cutiuță de lemn și am început să adun acolo tot ce puteam să fur din bucătărie: pâine, chifle, covrigi, pesmeți… Colegii mei și ei încântați de posibilitatea de a primi cadouri direct de la un înger s-au conformat de asemenea, adunând ce aveau la îndemână.  Astfel că o perioadă toată lumea a vorbit numai despre îngerul trimis de Dumnezeu și oribila arătare din pădure a fost dată uitării.

Eu mi-am făcut un obicei din a hoinări singur ore în șir și gândindu-mă că aș putea face rost de cubulețe de zahăr, am coborât dealul și m-am amestecat printre sătenii ocupați. Jos era o adunătură de ferme sărăcăcioase, cu copii care munceau de zor pe lângă animale, cu doamne vorbărețe care spălau haine la pârâiașul rece și cu bărbați care se adunau la cârciumă, în jurul focului, ocărind despre vreme, animale și femei. Cu timpul am ajuns să-i cunosc pe fiecare în parte și ei mă loveau prietenește peste umăr, numindu-mă hoinar și spunându-mi că e rușinos ce fac eu, un flăcău așa de mare să trăiască pe spinarea orfelinatului, iar când mă vedeau intrând în prăvălia bătrânului Thomas atunci își dădeau coate râzând cu poftă. Știau că aveam să fur din cutia cu zahăr, câte două sau trei cubulețe pe zi. Bătrânul mă plăcea și mă lăsa să stau să mă uit la el în timp ce cântărea fel și fel de alimente. Era încântat că cineva dorea să  învețe meserie de la el și se bucura când vedea că zahărul devenise foarte căutat. Între timp proviziile mele creșteau tot mai mult. Poveste de Crăciun – Tessa Nadir

Într-o  zi, spre înserat, când mă luptam cu grămezile de zăpadă care se rostogoleau spre mine ca o avalanșă, în timp ce urcam dealul spre orfelinat, am observat într-un tufiș ceva ce părea să fie un veșmânt auriu de femeie. Carol Ann dispăruse cu trei zile în urmă și inima mi-a stat de fericire. Am crezut că am găsit-o, așadar am alergat ca un nebun spre desișurile uscate, dând la o parte neaua cu mâna. Și într-adevăr, zgribulită, înghețată și pierdută stătea acolo ghemuită o fată. Nu era micuța Carol Ann. Aceasta era o fată mai mare, cu picioare lungi, cu mâini delicate, albe și cu cei mai frumoși ochi albaștri din lume. Părea speriată de mine, dar văzând că doar mă holbez vrăjit de frumusețea ei, a prins curaj și mi-a cerut să o ajut. Poveste de Crăciun – Tessa Nadir

I-am răspuns că o ajut cu plăcere, căci nu sunt om lipsit de suflet. M-am oferit să o învelesc cu paltonul meu jerpelit și să o conduc în sat, deși întunericul se lăsase deja. Acolo ar fi dat de oameni milostivi care să-i ofere un cămin, o bucată de pâine, un foc cald. În orfelinat nu aveam cum să o duc, acolo era doar foamete și frig. M-a refuzat categoric, spunându-mi că este în regulă și că vrea de la mine doar puțină mâncare, căci e tare înfometată. I-am spus că nu am și că în sat am putea să găsim, dar ea nici nu dorea să audă să meargă cu mine până acolo. Am insistat, m-am enervat și până la urmă am vrut să o las acolo, așa cum era. Apoi mi-am adus aminte de proviziile mele strânse pentru îngerul lui Dumnezeu. Aveam o cutie întreagă, plină cu de toate… Dar atunci cadoul meu? Ce aș mai fi primit dacă aș fi întâmpinat îngerul cu mâna goală? Aș fi rămas fără mult râvnitul cadou, pentru care trudisem atât de mult… Poate că aș mai fi reușit să fur din prăvălie, dar poate că nu…Totuși, nu mă lăsa inima să o las să moară de foame. Era atât de frumoasă și gingașă… în mijlocul zăpezii, în rochia lungă aurie… Am decis să alerg după cutia mea și să mă întorc la ea cu tot ce aveam. I-am dăruit fiecare firimitură și am privit-o devorând tot ce adunasem cu trudă. Cadoul meu de Crăciun… Poveste de Crăciun – Tessa Nadir

După ce a terminat de ciugulit, m-a privit gânditoare și m-a întrebat:

– Este tot ce aveai, nu? Ți-am mâncat toată mâncarea…

– Nu era pentru mine, oricum, am căutat să o liniștesc. Era pentru cineva…

– Cineva drag? Îmi pare rău… Poveste de Crăciun – Tessa Nadir

– Să nu-ți pară, am murmurat eu, cu jumătate de gură, ce-i drept, căci încă mă gândeam la cadoul meu. Oricum nu erau ale mele… le-am furat, am adăugat conștient că lucrul acesta avea să o șocheze. Ea n-a răspuns, doar m-a privit intens, judecându-mă, probabil, așa cum o făceau toți.

– N-am cu ce să te răsplătesc, am doar asta să-ți ofer, mi-a spus în timp ce și-a apropiat buzele de obrazul meu și am simțit ceva lipicios, un sărut minuscul, fin, abia perceptibil. Nu știu de ce, căci mai fusesem sărutat pe obraz de fiecare îngrijitoare, acum am simțit diferit, acum mi-a plăcut.

Am ajutat-o să se ridice și am îndrumat-o spre clădirea orfelinatului. Avea să simtă sărăcia și mucegaiul dar măcar o să stea la adăpost din calea frigului și animalelor sălbatice. Mai mult nu puteam să-i ofer. Pe drum mi-a cerut să-i povestesc viața mea, furtișagurile cu care mă ocupam, năzbâtiile din cauza cărora fusesem alungat din orfelinatele precedente și eu m-am pus pe povestit, cu tot cu amănunte, cât de grozav eram în materie de șterpelit și că deși lumea mă considera un rebut al societății eu mă vedeam ca fiind extraordinar. Tot trăncănind așa vrute și nevrute nu mi-am dat seama cum și când dar fata a dispărut. Brusc și pe nesimțite s-a evaporat în ceața deasă și am avut impresia cumplită că s-a îndreptat spre pădure. M-am simțit păcălit și nenorocit. Iată că fusesem ademenit și dus de nas de ființa aceea îngrozitoare care locuiește în codru și care mi-a răpit toți tovarășii de la orfelinat smulgându-le glasurile. Iar eu i-am dăruit tot ce aveam… tot ce pregătisem pentru înger… i-am dăruit speranța mea de Crăciun.

M-am trezit în toiul nopții cuprins de frig și întuneric. Mă simțeam târât de picioare într-o direcție necunoscută. Era atât de deasă bezna încât nu puteam să deslușesc nici măcar conturul obiectelor din jurul meu. Îmi simțeam spatele  fierbinte și dureros ca și cum aș fi fost mistuit de foc și atunci am realizat că alunec pur și simplu pe neaua înghețată, rașchetându-mi și zgâriindu-mi spatele. Am încercat să frânez apucând cu ambele mâini smocuri de tufișuri negre, uscate, care pur și simplu se rupeau în două și nu mă ajutau cu nimic. Mi-am încleștat degetele în movile de zăpadă, dar forța cu care eram târât fu imensă. Am început să dau din picioare ca un nebun mișcându-le haotic în sus și jos, dar parcă erau prinse într-o menghină, atât de strâns erau ținute. Mi-am pipăit spatele, în timpul alunecării și șocat am realizat că paltonul meu se franjurase și acum pielea mea era expusă acestui frecuș nemilos care îmi va lăsa numai cicatrici și răni. Poveste de Crăciun – Tessa Nadir

Probabil că leșinasem între timp căci atunci când am deschis ochii mă aflam în picioare și ceva inuman mă privea cu doi ochi mari, portocalii, ca două lămpi. Mă ținea de creștetul capului, ca pe un sac, trăgându-mă de păr și respirând peste chipul meu înghețat și înmărmurit de spaimă. Era o creatură înaltă, costelivă, cu oasele mari, lungi și având pielea subțire, ceruită și zbârcită. Purta un fel de veșmânt dintr-un material lucios, argintiu care făcea ca zăpada din jurul nostru să sclipească atât de frumos. Vântul în schimb bătea crunt, smulgând copacii neajutorați din locul lor și atunci am realizat că eram în pădure, la cheremul „Celei care îți smulge glasul”, spaima copiilor din orfelinat. Așadar, mă prinsese și pe mine. Poveste de Crăciun – Tessa Nadir

Ca o reacție firească la durerea cumplită pe care o simțeam în tâmplele ce îmi zvâcneau, amestecată cu oroarea descoperirii răpitorului meu, am început să zbier din toți plămânii. Am țipat după ajutor până când am răgușit, am urlat după îngrijitoarele de la orfelinat, am rostit câteva cuvinte dintr-o rugăciune pe care o știam… degeaba. Pădurea părea să-mi închidă vaietele ca într-o cutie. Nimeni nu avea să vină să mă ajute și oribila creatură știa asta căci clipea foarte satisfăcută, adulmecându-mă cu respirația ei fierbinte și pestilențială. Mirosea a mucegai, umezeală, putreziciune și moarte. Mă simțeam pierdut dar nu aveam să renunț la luptă așadar adunându-mi tot curajul și toată puterea am mai urlat încă o dată. Și atunci… șoc și groază! Poveste de Crăciun – Tessa Nadir

Groteasca ființă atât a așteptat, ca eu să casc gura după ajutor. Cu o incredibilă dibăcie mi-a apucat limba și a început să tragă de ea, ținându-mi în continuare capul. Mă simțeam sfâșiat de-a dreptul, rupt pe bucățele și paralizat de durere și teroare. Acum nu mai puteam nici măcar să țip sau să oftez și doar mi-am dat drumul lacrimilor. Nu doream să mor așa, la vârsta aceasta fragedă și m-am gândit la toate pățaniile prin care am trecut, la toate lucrurile pe care le-am furat, la toate vorbele de ocară pe care le-am luat pe merit… Am știut că îmi pare rău, dar nu mai puteam repara nimic. Și chiar înainte să mor am decis să mă gândesc la ceva plăcut, ceva frumos. Și mi-a venit în minte instantaneu acel sărut cald și gingaș pe care l-am primit de la frumoasa fată. Ce moment unic în viața mea, câtă dragoste și recunoștință într-un gest atât de simplu. M-a cuprins pacea și liniștea. Mă simțeam împlinit de o stranie forță care mă completa. Eram liniștit și plin de pace, pregătit pentru orice ar fi urmat.

Și ce a urmat a fost fantastic! Uimitor, se pare că  oribila figură a sesizat ceva din schimbarea și înălțarea mea sau poate că pur și simplu aura de bunătate care mă învăluise a speriat-o. Încruntându-se și strâmbându-se hidos creatura a dispărut într-o secundă, ochii ei mari stingându-se pe rând unul câte unul. Poveste de Crăciun – Tessa Nadir

M-am trezit azvârlit la pământ, la picioarele unui copac, care încă mai avea crengile îmbârligate în părul meu. Ud leoarcă, înfrigurat, dar nebun de fericire și îmbătat de această libertate și bunătate am luat-o la goană, direct la vale, până la Sittaford. Acolo m-am oprit și am privit minunatele lumini, brazii împodobiți și oamenii fericiți care se găseau în jurul mesei, savurând bucatele pregătite. Am văzut copii ca mine bucurându-se și desfăcând din ambalaje darurile primite și m-am gândit la îngerul care trebuia să treacă și pe la mine.  Era Crăciunul și eu știam că am primit cel mai de preț dar: viața

Tessa Nadir – Goodreads

Vremea Justiţiarului de Tessa Nadir

Poveste de Crăciun – Tessa Nadir

5 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.