Obiecte ascuțite de Gillian Flynn: Echilibristică pe muchia unei furtuni

Obiecte ascuțite de Gillian Flynn: Echilibristică pe muchia unei furtuni

Obiecte ascuțite

Autor: Gillian Flynn

Editura TREI, 2015

Colecția Fiction Connection

Titlu original: Sharp Objects, 2006

Traducere de Bogdan Perdivară

Număr pagini: 328 

Câteodată cred că nu o să mă simt în siguranță decât atunci când o să-mi pot număra ultimele zile pe degetele de la o mână. Încă trei zile și nu va mai trebui să-mi fac griji pentru viață.

   Mă aflu în fața unui roman care m-a lăsat fără replică. Rar se întâmplă ca un cititor de cursă lungă să fie marcat astfel, cum am fost eu citind Obiecte ascuțite. Am fost atât de profund impresionată, încât refuz să urmăresc filmul, care se bucură de prea multă popularitate; ar fi păcat să fac o comparație. Emoția lecturii e răvășitoare, dură, dozată cu o precizie dureroasă și-ți amintește că noi, oamenii, suntem rodul cuiva, fie bun sau rău. Aici, te trezești într-o busculadă de sentimente, spaime, amintiri, trăite de către personajul narator (cu care ți-e greu să nu te identifici), forțat să dea piept cu trecutul și să suporte prezentul.

  Jurnalista Camille Preacker de la Daily Post, din Chicago, este trimisă să investigheze o crimă odioasă petrecută în urmă cu câteva luni și având autor necunoscut și o dispariție din orășelul natal, Wind Gamp, cu toate că nu-și dorește deloc să se întoarcă în sânul familiei, cu care nu a păstrat legătura. Aflăm încă de la început de relațiile tensionate cu membrii familiei:

 

,,O soră vitregă născută când eram la facultate, a cărei existență era atât de ireală pentru mine, încât îi uitam adesea numele. Amma. Și mai era Marian, cea de mult plecată dintre noi.”

   Singura persoană cu care mai păstrează oarecum legătura este Adora, mama exigentă și perfecționistă, incapabilă de sentimente profunde față de copilul său născut dintr-o relație pasageră, la șaptesprezece ani.

  Fața pe care le-o arăți oamenilor le spune acestora cum să te trateze, obișnuia să spună, în încercarea de a o schimba pe Camille.

   Întoarcerea acasă îi trezește Camillei amintiri dureroase, legate de propria copilărie lipsită de afecțiune maternă, de boala și moartea surorii mai mici, de primele ei experiențe sexuale, desfășurate în aburii alcoolului și condiții ce ar face subiectul unor știri de la ora șaptesprezece. Tot atunci, Camille începuse să se taie, să-și scrijelească cuvinte pe corp.

,,… mă tai. Mă zgârii, mă înțep, mă jupoi, mă despic. Sunt un caz foarte special. Am un scop. Pielea mea țipă. E acoperită de cuvinte – „bucătar”, „brioșă”, „pisică”, „bucle” – ca și cum un elev de clasa întâi ar învăța să scrie în carnea mea. […] De ce cuvintele astea? Mii de ore de terapie nu i-au făcut pe stimații doctori să aibă prea multe idei.”

  Cadavrul micuței dispărute este descoperit într-un spațiu oarecare din oraș, iar autoritățile caută de acum un criminal în serie. Fetițele sugrumate fuseseră rebele, le plăcea să muște, să ucidă animale și atacau când se simțeau în primejdie. Camille este convinsă că uciderea lor reprezintă o încercare eșuată de disciplinare, mai ales că fuseseră „îngrijite”: unghiile date cu ojă, dinții scoși. Se interesează de cazul fiecăreia, discută cu familiile, cu membrii comunității, cu fostele colege de liceu și prietenele bârfitoare ale mamei sale. Aproape de la fiecare află câte un ceva, fiind tot mai convinsă că ucigașul este o femeie, iar ea tinde să o acuze chiar pe mama ei.

,,Puțin probabil ca Natalie și Ann să fi îndurat prea multă dădăceală. Adora ura fetițele care nu capitulau în fața mămoșeniei ei atât de bizarre. Îi dăduse oare lui Natalie unghiile cu ojă înainte s-o sugrume? Sau după?

Ești nebună să crezi ce crezi. Ești nebună să nu crezi.”

   Aceste supoziții o fac pe Camille (care își face curaj cu porții zdravene de alcool – știe și numărul exact al barurilor din oraș –) să cerceteze moartea surorii sale. Nu devine o surpriză să aflăm că și aceasta a fost ucisă de o mamă ce suferă de sindromul Münchausen, o maladie psihică, un fel de mitomanie, asociată cu dificultăți emoționale severe, cu scopul de a obține atenția și empatia celorlalți. Cazul Adorei este diferit, deoarece ea își îmbolnăvește copiii, administrându-le substanțe nocive. Camille se lasă îmbolnăvită, tocmai pentru a demonstra acest adevăr: mama sa își iubește copiii doar când aceștia sunt bolnavi.

   La perchezițiile din casa Adorei, s-au găsit pastile antimalarie, laxative cu uz veterinar, tranchilizante pentru cai, sirop de ipeca, tablete antispastice. Urme din substanțele acestea au fost observate și la analizele Camillei.

   În plus, niște cleștișori cu coadă lungă pătați, micuți și feminini. Pe unealtă a fost descoperit sânge care, la proba ADN, s-a potrivit cu cel al lui Ann Nash și Natalie Keene.

Să fie Adora criminala? Toate indiciile duc spre ea, dar…

   Multe familii din Wind Gamp sunt disfuncționale, cu copii marcați de greșelile părinților, dintre care cel mai elocvent caz este al naratoarei. Marian a murit din cauza medicamentelor administrate de Adora, Camille a fost internată la psihiatrie, căci și-a crestat tot corpul, iar Amma…

   Amma dezvoltă imunitate în fața Adorei. Tu ești „pre” și eu sunt „post” [Marian, n.n.] E un personaj complex, ciudat și revoltător, varianta malefică a Adorei. Pe de o parte, autoarea pare să postuleze o disrupție a personalității, o scindare în realitatea ei. Cred că se potrivește destul de bine cu teoriile inconștiente ale lui Freud. Poate modul ei de a se comporta (când ca o fetiță cuminte ce se joacă cu o căsuță de păpuși, fie ca o depravată și o drogată) reflectă afecte puternice suprimate. Ieșirile ei violente și comportamentul ei deviant sugerează nevoia de protecție, de întoarcere la inocența copilăriei. Amma a trăit mereu în umbra lui Marian și încearcă să o depășească; să fie ea preferata mamei. Dar cu morții nu poți concura. Pe de altă parte, este posibil să aibă personalitate multiplă. Copil cuminte acasă, fata de care se tem toți în afara ei. Este o manipulatoare egoistă, ce nu suportă să fie pe locul al doilea. Se lasă otrăvită, știind că doar astfel îi va capta atenția mamei.

  Cititorul pătrunde în labirintul întunecat al minților rătăcite, pe care autoarea le analizează subtil. Din perspectiva naratoarei, Obiecte ascuțite este un roman al agoniei devenit romanul vieții. Trauma propriei vieți nu poate cunoaște leac.

Alte romane ale autoarei: Locuri întunecate, După faptă și răsplată, Fata dispărută.

Lectură plăcută!

Verifică disponibilitatea cărţii Obiecte ascuțite de Gillian Flynn pe site-ul cartepedia

Recenzii cărţi

 

 

24 COMMENTS

  1. Mult timp m-am ferit de Gillian Flynn, din cauza „Fetei dispărute”. Am citit apoi „După faptă și răsplată” și a început să mă prindă stilul. Felicitări pentru recenzia minunată și extrem de convingătoare! <3

  2. Wow, ce recenzie, ce subiect, ce roman! Am vazut ca a aparut ecranizarea, dar deocamdata ma feresc de ea, pana citesc romanul. Felicitari, ai surprins perfect actiunea!

  3. Andreea ai reusit sa ma tentezi.N-am citit nici o carte.de-a autoarei dar remediem.
    Felicitari pentru recenzie

  4. Îmi place tare mult cum sună. Plănuiesc să citesc cartea și, apoi, să văd ecranizarea 🙂

    Mulțumim de tentație, Andreea 🙂

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.