Poezii – Dan Ioan Panțoiu – Vero Budea
Îmi pare rău, de Dan Ioan Panțoiu
Îmi pare rău
de azi,de ieri,
de viaţa ta cu mine.
Îmi pare rău
de toamne şi de veri,
de tot,îmi pare rău…
Îmi pare rău
că n-am ştiut atunci,
s-alerg la tine
şi m-am pierdut
în ierni ce-au nins
un vis ce-a fost…
N-am reuşit
să vreau
s-ajung la tine,
şi rătăcesc în timp,
şi plâng,
o viaţă fără rost.
Îmi pare rău
de nopţile de dor,
trăite cu iubire,
îmi pare rău
că toate,
toate mor.
De noi…
îmi pare
atât de rău…
Îndemn, de Vero Budea
Iubire, să nu-ți pară rău
de toate câte lași pe lume,
să nu regreți
nimic din tot ce-a fost frumos
și nici din ce rămâne.
Să crezi că-n viață
ai avut un rost:
să vii la mine.
Să nu fii trist,
Ci bucuros, iubire,
atâta cât a fost,
nouă ne-a fost bine!
Fotografiile, de Dan Ioan Panţoiu
Copil fiind,îmi plăcea
să mă uit la fotografiile
celor din familia mea.
Aşa îmi cunoşteam
străbunicii,
bunicii,
unchii şi mătuşile,
verii şi verişoarele.
Intram astfel,
în lumea neamului meu;
dar nu întru totul.
O parte din mine stătea
şi privea.
Nu participa;
era un fel de privitor
de la distanţă,
adică spectator.
Adolescent şi apoi
tânăr fiind,
priveam aceleaşi fotografii
din când în când.
Zâmbeam cu duioşie
sau nostalgie,
chipurilor care în răstimp
rămăseseră fixate în timp
doar acolo,
pe hârtia fotografică.
Maturizându-mă,
o vreme,
am fugit de ele.
Apoi,cu vârsta,
am început
să le privesc din nou.
Mai cu seamă
pe cele ale nou veniţilor
în familie:
copiii mei
şi copiii copiilor mei.
Eram mulţumit
şi fericit;
aveam ce mi-am dorit,
o familie
care îmi aparţinea,
şi care mă conţinea.
Într-o zi,
unul din copii,
nepoţi sau
strănepoţi,
va privi
la rândul lui,
fotografiile
de familie.
Va zâmbi,
cu duioşie
nostalgie
sau mirare:
cum erau oare
în realitate?
Bunicul?
Dar bunica?
Asta ar fi,
bucuria lor,
a fotografiilor.
Să povestească
şi să trăiască
astfel,
cei pe care
îi arata.
Dacă sunt privite,
adică întrebate,
se bucura să-ţi spună
despre toţi
şi toate.
Tare mult
se bucura,
să-ţi spună ele
ce şi cum
despre cei care,
nu mai sunt acum.
Dacă e nimeni
să le privească,
fotografiile
se întristează,
se micşorează,
se înnegresc,
se scorojesc
şi mor!
Mor mai mult
decât cei
care ne privesc
din ele.
Mor de tot
şi pentru totdeauna!
Ce vrei,
aşa sunt
dumnealor fotografiile:
sentimentale…
Rudelor mele, de Vero Budea
Vă întreb, în gând
dacă și vouă vă e dor
de mesele întinse
la bunica
de înghesuiala mare
la turta care umplea plita.
Nu vă e dor
de-o ciorbă acrișoară,
De-o mămăligă caldă
Cum doar ea făcea, bunica?
Mă umple dorul de noi toți
la masă,
să ne rugăm de bine
să mulțumim toți împreună
de masa plină,
dar sărăcăcioasă.
Creaţie Literară
Creaţie literară – o rubrică despre poezie, proză, materiale menite să vă încânte sufletul, să le citiţi cu drag.
Creativitatea înseamnă a lua elemente cunoscute şi a le asambla în moduri unice. – Jacque Fresco
Poezii – Dan Ioan Panțoiu – Vero Budea Creaţie literară
Partajează asta:
SIMILAR ARTICLES
10 COMMENTS
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Foarte frumoase poeziile!
Mulțumim, Iasmy!
Felicitari Vero!Felicitari Dan !
Mulțumim frumos, Arci dragă!
De o tulburatoare frumusete nostalgica! 🙂
Mulțumim, Marius!
Ce frumos! Felicitări!
Mulțumim frumos, Ro
Foarte frumoase poeziile
Mulțumim!