Puterea destinului/Primul sacrificiu, de Thomas Gifford-recenzie

   Thomas Gifford (16.05.1937-31.10.2000) a terminat universitatea Harvard unde a şi câştigat multe premii de scriere creativă. A lucrat la “The Sun Newspaper” şi la “The Gutrie”.
A câştigat premiul ”Putnam” pentru cel mai bun roman cu “Puterea Destinului” (“The Wind Chill Factor”). Recunoaşterea internaţională vine cu romanul “The Glendover Legacy” după care s-a făcut în 1981 un film numit ”Dirty Tricks”, apoi cu thrillerul despre Vatican “The Assassini”.
A publicat 9 romane cu numele real Thomas Gifford, 4 romane cu pseudonimul Thomas Maxwell şi 3 romane cu pseudonimul Dana Clarins.
A murit de cancer de colon în locuinţa sa din Dubuque, owa în 2000 în noaptea de Halloween.

   La editura Rao au apărut în limba română 4 dintre romanele sale: ”Operaţiunea Pretorian” (“Pretorian”)—poveste din Al Doilea Război Mondial, romanul “Assassini”-un thriller despre cetatea Vaticanului la fel de şocant ca şi “Codul Lui DaVinci”-Dan Brown, şi cele două care fac parte din saga familiei Cooper: ”Puterea Destinului” (“The Wind Chill Factor”-1975) şi “Primul Sacrificiu”(“The First Sacrifice”-1994).

Motto-ul lui favorit era: ”We’re not here for a long time,we’re here for a good time”

   Am să vă povestesc despre aceste două cărţi ale lui Thomas Gifford, scrise la distanţă de aproape douăzeci de ani, dar ambele prezentând saga familiei Cooper în perioada războiului, imediat după, şi la 20 de ani după război când aveau loc schimbări uriaşe în întreaga Europă.
Toată povestea este văzută şi redată prin prisma amintirilor, sentimentelor, aventurilor lui John, cel mai mic dintre băieţii Cooper.

“Eu nu sunt ceea ce par a fi
El nu este ceea ce pare a fi
Ei nu sunt ceea ce par a fi.”

   Localitatea Cooper’s Falls a fost întemeiată în partea de nord a Minnesotei de John, primul dintre Cooperi şi tizul celui din roman, care şi-a făcut averea din transport feroviar şi comerţ cu grâne..

   Austin Cooper bunicul copiilor, a prosperat odată cu naţiunea pe la începutul secolului XX, un om inteligent, care-i numără printre prietenii săi pe cei mai cunoscuţi giganţi ai finanţelor: Carnegie, Rockefeller, Ford, Mellon. În anii “20 în timpul unei vizite făcute în Germania, a fost mişcat de condiţia proastă a nemţilor, care sufereau sub ceea ce el numea ”jugul penitenţei impus de cuceritorii lor după terminarea Marelui Război”. Nu era singurul care credea astfel, mulţi istorici şi observatori susţinând frecvent ideea că acea pace nedreaptă a favorizat de fapt izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, un război de 30 de ani din 1914 până în 1945.

   Fire activă, Austin, a căutat persoanele despre care credea că ar avea un cuvânt de spus în renaşterea Germaniei din cenuşă precum pasărea Phoenix. Aşa că s-a aliat social şi financiar cu familia Krupp. Apoi şi-a început colaborarea cu doi nazişti înverşunaţi, extrem de capabili şi hotărâţi să fondeze o lume nouă: Adolf Hitler şi Herman Goring.

   John nu a înţeles niciodată de ce bunicul său devenise un simpatizant al mişcării naziste din Europa şi mai mult s-a implicat activ în politică fascistă dusă de Germania, Italia, Spania. Dar interesul major al lui Austin era ca de obicei la afacerile sale şi la a face cât mai mulţi bani. Pentru John şi fratele lui Cyril, bunicul era adultul care se ocupă de ei, făcea sport cu ei, juca diferite jocuri, un personaj sobru şi binevoitor totodată, deşi ziarele “Liberty”şi “Collier’s” îl etichetau drept “nazistul numărul 1 al Americii”, nazistul American care era frecvent fotografiat cu Hitler, călătorind cu Goring, Speer, doamna Goring, consfătuindu-se în spatele uşilor închise cu Alfred Krupp.

   Tatăl băieţilor, care absolvise Universitatea Harvard în 1932, era un tânăr chipeş cu înclinaţii artistice (mărturie stând portretul făcut soţiei lui) reacţionase violent la ideile naziste, luptase ca pilot în RAF şi murise în 1941, fără a i se găsi corpul. Soţia lui şi Lee, sora mai mică a băieţilor, muriseră la Londra în timpul unui bombardament.

   John îşi rememorează toate aceste lucruri mergând cu maşina de la Boston la Cooper”s Falls, pe o furtună de zăpadă, la cererea fratelui său, pe care nu-l văzuse de foarte mult timp.

   Cyril îi trimisese o telegramă din Buenos Aires, în care-i cerea să se vadă acasă în 20 ianuarie, pentru că ”arborele genealogic trebuie îngrijit”. John se conformează, deşi nu înţelege nimic, convins fiind că moartea bunicului curăţase oarecum blazonul familiei. Cel puţin asta susţinuse Arthur Brenner, avocatul lui Austin, care după moartea acestuia rămăsese prietenul devotat al băieţilor. Tot el fusese acela care-l ajutase pe tatăl lor să ajungă în RAF, şi cel care aflase ce se întâmplase cu mama şi surioara lor- Lee.

   Pe drum cineva încearcă să-l omoare pe John, apoi ajuns acasă îl găseşte pe Cyril mort. Paula, iubita lui Cyril dintotdeauna, îi spune că ea-l anunţase pe fratele lui, că lucrând la arhivă bibliotecii găsise nişte documente de-ale lui Austin cam ciudate şi o cutie închisă. Se pare că spusele Paulei şi un articol cu poză dintr-un ziar din Glasgow îl determinaseră pe Cyril să vină urgent din Buenos Aires şi să-l cheme şi pe John. Doctorul Bradlee care-i ştia de când se născuseră, vine chemat de John să constate decesul şi-l aduce cu el pe Olaf Peterson, şeful poliţiei din orăşel. Olaf se căsătorise cu o moştenitoare din zona, renunţase la poliţia din marele oraş deşi fusese un detectiv de excepţie, dar acceptase funcţia de şef al poliţiei în orăşel.
Împreună cu Paula, Arthur Brenner şi Olaf, John încearcă să pună lucrurile cap la cap.

   După ştiinţă lui John, Cyril învârtise multe afaceri în diferite părţi ale lumii: Cairo, Munchen, Glasgow, Londra, Buenos Aires, dintr-un capăt al lumii în altul fără răgaz. De aceea, când primise telegramă, pornise îndată la drum, îi era efectiv dor de fratele lui. Încearcă împreună cu Olaf să afle ultimele mişcări ale lui Cyril, dar intervine un nou val de atacuri şi crime: Paula este ucisă, biblioteca şi postul de poliţie aruncate în aer, Arthur rănit şi un perete al casei lui distrus şi John atacat din nou de data asta acasă la el, unde el chiar îl ucide pe unul dintre atacatori. Determinat, John pleacă la Buenos Aires să descurce ultimele zile ale lui Cyril.Acolo îl ajută comisarul Roca, îl întâlneşte pe A.Kothmann şi Martin St John, două figuri proeminente ale locului, care îi ajutau pe vechii nazişti să-şi piardă urmă în Argentina.

   Află de moartea profesorului Dolldorf un cunoscut al lui Cyril, ucis înainte de acesta. Fiica acestuia, Maria îi dă primul indiciu în momentul în care îi dă o poză apărută în ziarul din Glasgow, fotografia domnului şi a doamnei Gunter Brendel, făcută la încheierea unor contracte cu o firmă din oraş. Casa Mariei este incendiată şi el îi explică lui Roca de ce fotografia avea aşa un impact major: Lise, soţia lui Brendel, semăna perfect cu mama lor, aşa cum o pictase tatăl lui.

   Aşa că John, la fel ca şi Cyril, este convins că ea e sora lui Lee. În jurnalul ţinut de profesor Maria mai întâlnise nişte nume ciudate: Brbarosa şi Siegfried.

   John continuă cercetările în Glasgow, apoi la Munchen, o cunoaşte pe Lise şi pe soţul ei, este din nou ameninţat, atacat, aproape ucis, dar Olaf îi vine în ajutor. Lise nu-l crede de la început, dar cel mai mult îl şochează că se îndrăgosteşte instantaneu de ea deşi îşi tot repetă că e sora lui.

   În cursul evenimentelor Brendel este omorât, la fel şi Siegfried, acolitul lui şi amantul Lisei, se zădărniceşte un complot al naziştilor care voiau să instaureze Noul Reich.

   Întoarcerea lui John acasă la Cooper’s Falls, Lise rămânând în Germania, şi întâlnirea lui cu Arthur, explicaţiile şi poveştile acestuia, îl ajută să afle adevărul surprinzător şi spectaculos despre bunicul, tatăl său şi omul în care avusese încredere toată viaţă.

   Povestea halucinantă, dar reală îl va determina să plece din Cooper’s Falls, să doneze casa oraşului în schimbul celor distruse în explozie şi se stabileşte la Boston. Îşi împarte viaţă între o librărie, un cinematograf, scrie şi refuză să se mai gândească la Lise-Lee sau la fratele lui Cyril.

   Aici se încheie “Puterea Destinului” şi nici măcar autorul nu credea că va continua. Şi totuşi scrie continuare ”Primul Sacrificiu” considerând că saga familiei avea nevoie de-o finalitate.

Şi iată că după douăzeci de ani trecutul îl ajunge pe John din urmă.

“Conştiinţa este primul sacrificiu care se face pe drumul supravieţuirii. (E.L.Hunn)

  O reporteră Beate îi aduce lui John o scrisoare de la Lise, care nu-i dăduse până atunci nici un semn de viaţă. Poate n-ar fi avut curaj să-l caute nici acum dar dispariţia Erikai, fiica ei, o determina.
Lise era căsătorită cu Wolf Koller, de 20 de ani, omul de care până şi cancelarul Glock asculta. Wolf avea multe afaceri, bani, propria mică armata şi mai ales propriile interese.

   Tatăl lui Wolf, profesorul de drept, autor de texte de lege, Erhard Koller, fusese una dintre personalităţile sistemului judiciar al lui Hitler, unul dintre judecătorii aleşi personal de el şi reprezentantul celui de-al Treilea Reich la Conferinţa de la Wannsee.

   El este cel care îl condamnă pe Alois Schmidt, un ofiţer de rang mediu, folosit ca mesager de cei de rang înalt şi făcut “ţap ispăşitor”, după un atentat eşuat asupra lui Hitler.

   Peste ani Bernd Schmidt, hotărât să-şi răzbune tatăl, ajunge şeful securităţii lui Koller şi se foloseşte de orice şansă inclusiv de fiul său Karl Heinz.

   Este perioada frământărilor din Europa, cade Zidul Berlinului, Estul se uneşte cu Vestul Germaniei, ruşii încearcă să-şi facă prieteni în vest, Elţîn este săpat de oamenii lui. Karl se îndrăgosteşte de Erika Koller, şi ziarist fiind pune în ecuaţie informaţiile şi află despre operaţiunea Spartakus.

   Anii petrecuţi pe front de Bernd şi apoi activitatea în STASI îi fuseseră de folos pentru funcţia pe care o ocupă acum, dar nu-i diminuaseră dorinţa de răzbunare. Bernd este acela care îl trimite pe fiul său să-i dea informaţii lui Delaney, pe care-l cunoştea de pe vremea când acesta era în CIA în anii ’50.

   Wolf pe de altă parte, deşi părea amabil şi prietenos, avea foarte multe de ascuns. După moartea lui Brendel, conducerea partidului nazist (din care făcea parte) îi ceruse s-o ia de soţie pe Lise, şi-a dat seama că aceasta ştia prea multe aşa că o ţinea sub control cu ajutorul doctorului Gisevius.

    Wolf îl vizită des la clinică din munţi, unde era ţinută în viaţă de 20 de ani Rafaela, o teroristă de renume, dar singura lui iubire. Wolf se foloseşte de bandă de naţionalişti condusă de Stiffel, pentru a creea haos, ceea ce-i va da posibilitatea să apară apoi ca un erou salvator, dar complotează şi să strângă relaţiile cu Rusia prin Rossovici, care urmă să-l înlocuiască pe Elţîn. Cei doi voiau să facă un pact Germania-Rusia care le-ar fi permis să controleze Europa şi să ţină piept Americii.

    Cancelarul Glock îl sprijinea pentru că se temea de el şi-i era dator, dar toată lumea ştia că un vot pentru Glock însemna de fapt unul pentru Koller.

   Înainte de-a veni în Germania, John este din nou atacat şi aproape ucis în drum spre orăşelul copilăriei lui, unde mergea să vorbească cu Olaf. Din păcate acesta nu-l poate însoţi, având piciorul rupt, dar îi dă câteva nume la care poate apela.

   În Germania John scapă din mai multe curse şi cu ajutorul lui Paulus, fost şef de poliţie, şi a lui Beate află toată povestea sordidă.

   Wolf află de “trădarea lui Bernd” şi-i omoară pe toţi trei. E gata s-o omoare şi pe Lise şi chiar pe Erika. Dar,s pre disperarea lui, Erika, care aflase detalii despre naşterea ei, află despre uciderea lui Karl şi hotărâtă să se răzbune înregistrează o casetă cu toate informaţiile şi-l şantajează pe tatăl ei.

   În joc intră o grămadă de agenţi, unii încă activi, alţii mercenari, despre care se credea că muriseră (făcuseră parte din echipa de terorişti a Rafaelei), angajaţi de Wolf cu alte nume şi identităţi. Agenţii ca Delaney, Profesorul (a cărui legătură neştiută cu John o veţi află dacă citiţi cartea), Kilroy toţi sunt coordonaţi de Chedar din America. Acesta conduce din umbră o organizaţie secretă de informaţii, stand în biroul lui, în care dormea şi mânca, ţesându-şi pânză ca un păianjen şi mutând pionii pe tablă. E chiar înfricoşător să ştii că undeva…cineva îţi hotărăşte soarta.

   Cu efortul tuturor, cu aportul lui John ajutat de Paulus, povestea se descâlceşte, enigmele se află, operaţiunea e zădărnicită, Lee este salvată, la fel şi Erika.
”….era Amurgul Zeilor…oare acesta era sfârşitul Reich-ului pe care sperase să-l creeze? Se sfârşise totul înainte de-a începe…blestemul…avea să doarmă o mie de ani şi încă o mie şi să nu se trezească niciodată…” sunt ultimele gânduri ale lui Koller.

   Volumul are atât de multe personaje, fiecare cu rolul său mai mic sau mai mare, dar cu locul său pe tabla de şah a istoriei. Multă acţiune derulată la viteză maximă, crime, atacuri, toate hotărâte şi executate de cei care credeau că pot stăpâni lumea.

   Cartea curpinde şi o cronică destul de amănunţită, dar nu plictisitoare a perioadei istorice, a frământărilor din întreagă lume şi mai ales din Europa acelor ani.

  Dar ceea ce surprinde este iscusinţa maestrului păpuşar, care ţese pânza, de-a face lucrurile să se rezolve cu mici excepţii după placul său.

   Îmi plac cărţile lui Thomas Gifford, care pe lângă acţiune, crime, violenţe, dragoste, ingredientele unui thriller de excepţie prezintă şi o epocă istorică cu toate părţile ei bune sau rele, căci:

“Hitler a pierdut al Doilea Război Mondial. Este un fapt bine cunoscut de toată lumea. Dar ceea ce nu toată lumea ştie este că un grup de nazişti au supravieţuit războiului şi îşi privesc înfrângerea doar ca pe o retragere temporară. Ei s-au infiltrat în posturi-cheie la diferite companii şi corporaţii reprezentând cele mai importante state şi încearcă să pună mâna pe putere.”

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant şi cărtureşti

***Arcidalia Ghenof(Arci)-Redactor/Admin grup Fb-Literatura pe tocuri*** Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

6 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.