Reîntâlnire – Vero Budea – Alexandru Luca – Duel Poetic

Reîntâlnire – Vero Budea – Alexandru Luca – Duel Poetic

    by -
    10
    Reîntâlnire - Vero Budea - Alexandru Luca - Duel Poetic

    Reîntâlnire – Vero Budea – Alexandru Luca – Duel Poetic

    Reîntâlnire, de Vero Budea

    Iată, a sosit momentul

    În care drumurile noastre s-au intersectat din nou

    Oricât de mult ne-am străduit

    Să călătorim pe drumuri paralele

    Destinul ne-a demonstrat

    Că avea pentru noi alte planuri.

    Înainte de a ne alege fiecare

    Un nou drum, ne-am oprit puțin să ne privim.

    Fiecare avem cu noi un bagaj nou,

    Dar recunoaștem cu bucurie

    Bagajul vechi, cârpit pe alocuri,

    E suficient să știm

    Că părem alții când, de fapt

    Această reîntâlnire

    E o recunoaștere

    Pe care am ascuns-o prea adânc.

    Reîntâlnire, de ALEXANDRU LUCA

    Nu există reîntâlnire

    De fiecare când ne vedem suntem alții

    De ieri și până azi au trecut

    O mulțime de clipe

    O mulțime de gânduri

    O mulțime de doruri

    Și toate astea ne-au făcut alții.

    Chiar e de mirare că ne recunoaștem

    Și ne prefacem că nimic nu s-a schimbat

    Și cu fiecare reîntâlnire

    Ne depărtăm tot mai mult

    Până vom ajunge una și aceeași persoană.

    Creaţie Literară

    Creaţie literară – o rubrică despre poezie, proză, materiale menite să vă încânte sufletul, să le citiţi cu drag.

    Creativitatea înseamnă a lua elemente cunoscute şi a le asambla în moduri unice. – Jacque Fresco

    Creaţie

    Autori români

    #creatieliterara #poetiromani #poeziicontemporane #literaturapetocuri #autoriromani

     

     

     

    10 COMMENTS

    Leave a Reply

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.