Constelaţia fluturilor albi de Lucian Ciuchiţă

Constelaţia fluturilor albi, de Lucian Ciuchiţă

  Povestea face parte din volumul “Plutonul nătăfleţilor şi alte povestiri”– apărut în 2019, la Editura Ecou Transilvan

Va veni timpul când Omenirea nu va mai exista.

  Vom pluti în Univers ca nişte fluturi albi, graţioşi şi uşori, fiecare purtând energia şi memoria sa, amprenta ADN-ului său. Undeva, în splendoarea acestui Univers, poate, cândva, ne vom întâlni cu toţii, şi vom forma un evantai din perle albe, ne vom uni energiile, ne vom debloca memoriile. Oare am uitat că energiile nu mor,  că memoria rămâne peste veacuri, iar  amintirile ne ţin în viaţă?

  Şi dacă  Universul nostru, cândva, nu ar mai avea puterea de a străluci, dacă toate drapelele multicolore,  impregnate cu sângele nostru cald şi roşu aprins se vor  scufunda ca o corabie moartă în adâncurile necunoaşterii, sau dacă Soarele nu ar mai putea zâmbi prietenos, aşa cum o făcea altădată, în fiecare zi de agonie profundă, sărutându-ne chipurile, însufleţindu-ne sângele, limpezindu-ne ochii?

  Am avea puterea de a cere iertare pentru ceea ce am făcut? Am mai avea vreo speranţă? Am avea curajul să o luăm de la capăt, să chemăm din nou Viaţa să renască din Lumină? Am rămâne doar nişte suflete pierdute în eternitate, fiecare cu ADN-ul său, fiecare cu amprenta sa?

Şi dacă Omenirea nu ar mai exista? Sau dacă Pământul însuşi nu ar mai exista?

  Mai devreme sau mai târziu, Noi, acei fluturi albi plini de energie vom rămâne nemuritori. Şi chiar dacă aparent suntem la fel cu toţii, ne vom căuta fiecare „energia pereche”, ne vom accesa memoriile. Vom fi nişte seminţe de energie în miracolul Universului, care vor începe să strălucească, şi vom fi miliarde de puncte  luminoase, miliarde de computere vii, fiecare cu memoria lui, cu creaţia lui. Ne vom accesa  fiecare amintirile  despre  marea dragoste, marile realizări, marile speranţe  şi despre misiunea fiecăruia dintre noi pe Pământ, de ceea ce am lăsat în urma noastră. Undeva, cândva, ne vom uni cu toţii energiile şi o vom lua de la capăt, de fiecare dată!

  Şi, chiar dacă Pământul nu ar mai exista… noi vom fi întotdeauna, acei fluturi albi plini de lumina, care vom lumina Universul. Vom fi acele seminţe de energie care vor însufleţi cu Creaţie fiecare loc prin care vor trece. Ne vom impregna  amintirile şi amprenta ADN-ului nostru adânc în acele locuri, pentru ca, peste ani,  Undeva în Univers să se  declanşeze o nouă Geneză. Un altfel de Început, un alt Mileniu, al Creatorilor, a celor care vor rămâne nemuritori prin Creaţia însăşi.

  Şi dacă Pământul nu ar mai exista, tot mai există un atom din sămânţa Speranţei. Şi, pentru că nu absolut totul se poate distruge, vor rămâne pentru eternitate acele mici particule de energie, fiecare cu ADN-ul propriu, fiecare cu Memoria ei, cu care vor însufleţi Universul şi, cu siguranţă, cândva el va fi mult mai strălucitor.

  Este speranţa sufletelor în afara Timpului  şi  Spaţiului real, este speranţa visătorilor, a artizanilor, a tuturor celor care, nu demult, au aruncat săgeata emisar, smulsă din trupul lor şi purtând sângele rănilor, direct spre eternitate.

LUCIAN  CIUCHIŢĂ

Autori români

Constelaţia fluturilor albi de Lucian Ciuchiţă – poveste.

 

 

4 COMMENTS

  1. Mulțumesc, Literatura pe tocuri! Vă felicit pentru dăruire si perseverență! Intr-o LUME in care anormalul devine normal, iar problemele zilnice, grijile și incoerența iți mănâncă timpul și plăcerea de a trăi, iată că mai există anumite persoane care reusesc să evadeze din cotidian și să caute alte sensuri, să patrundă in plan spiritual, sau măcar să incerce…

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.