Cititorul din peșteră de Rui Zink -recenzie

Titlul original: O Anibaleitor
Traducerea din limba portugheză de: Micaela Ghițescu
Editura: Humanitas/ Humanitas Fiction
Colecția: Raftul Denisei
Nr. de pagini: 120
Nota mea: 10/10

De ce ai citi cartea Cititorul din peșteră?

Cititorul din peșteră o să ți se pară, probabil că are cel mai pueril motiv din lume, dar este singurul motiv pentru care mi-am dorit să citesc imediat această carte este titlul pe care îl are. Atunci când am văzut-o, am știut că aceasta este cea pe care vreau să o țin în mână și alături de care îmi doresc, cu adevărat, să-mi petrec timpul în următoarea perioadă. A fost dragoste la prima vedere. Nu am avut nici un dubiu atunci când am văzut-o. Am făcut cea mai bună alegere, nu o regret nici măcar o clipă. Singurul lucru pe care îl regret este faptul că a fost o carte scurtă. Atât de frumoasă, dar parcă prea scurtă.

Despre carte. Spune-ne ceva despre subiect/acțiune

Cititorul din peșteră nu este mare, dar este o mare carte. Asta spune o publicație online. Și mare dreptate are. Nu este o carte cu un număr mare de pagini, dar ceea ce stă scris în cele 120 de pagini, negru pe alb, este mai frumos și mai valoros decât ar scrie într-o carte cu multe sute de pagini.

Acest mic roman este structurat în trei mari părți/secțiuni: Călătoria – de la pagina 7 la 36, Insula – de la pagina 39 la 85 și Întoarcerea – de la 89 la 102, iar ultimele pagini conțin Note ale autorului, până la pagina 113.

În prima parte, Călătoria, aflăm că povestea pe care urmează să o citim, se petrece în trecut, cu treizeci de ani în urmă, atunci când părinții personajului principal nu se înțelegeau deloc, ba chiar atunci se încheiase mariajul lor. Tot de aici, cititorul va afla și de urmările separării părinților, dar și modul cum a reușit el să fugă, să se ascundă și să ajungă într-un loc necunoscut, înconjurat de marinari – cei care aveau o misiune foarte importantă, dar aproape imposibilă. Dar fugaru își câștigă respectul și dreptul de a citi o harta care îî va dezvălui adevărul despre misiunea lor.

În partea a doua a cărții, Insula, protagonistul se ”trezește” într-o peșteră plină de oase și cărți.

Și atunci, în peștera întunecată tânărul vede o arătare imensă, de care se sperie, dă se țipe, dar se oprește. Cunoștea adevărata misiune – să-l prindă pe Anibalector, dar nu se aștepta să-l vadă în fața lui, pe cel pe care, marinarii, abia așteptau să-l prindă și să declare misiunea încheiată cu succes.

Era o arătare imensă ce semăna cu o gorilă, iar cel din fața lui Anibalector era panicat și îl numea pe acesta Dumnezeu, zeu. Era un monstru ce se amuza pe seama celui ce tremura ca varga. Cu frică cu tot, cei doi reușesc să poarte un dialog simpatic, amuzant și… educativ.

Anibalector afla de la băiețaș – cum îl numește el că ”acum aproape nimeni nu mai citește”, iar gorila cât șapte elefanți l-a întrebat, curios cu ce anume își ocupă timpul dacă nu citesc, iar băiețașul a răspuns cu teamă că se uită la televizor unde sunt multe concursuri, campionate si…telenovele. Se uită cum se petrec lucruri, iar Anibalector, deloc impresionat de răspunsul primit, a răspuns: ”… Păi de ce să nu facă să s întâmple lucruri?”

 Cei doi ajung să se împrietenească. Anibalector îl provoacă și determină pe băiețaș să citească, îi stimulează imaginația și creativitatea, îl ceartă, îl învață și îl motivează. Și uite așa ajung să fie prieteni buni: doi prieteni buni care citesc și discută despre cărți.

Dar totul durează până când marinarii îi întind o capcană lui Anibalector. Și ce capcană mai mare pentru a prinde animalul decât.. ceea ce îi place lui mai mult și mai mult? Și deși prietenul său încearcă să-l oprească, să-l avertizeze, nimeni și nimic nu-i poate ori entuziasmul lui Anibalector. Iar finalul este cel pe care marinarii și-l doreau atât de mult.

În ultima parte, Întoarcerea, marinarii duc pe Anibalector la o gradină zoologică, îl închid, iar Anibalector își pierde strălucirea și cheful de viață, refuzând să facă ceva sau să vorbească cu prietenul lui. Nici măcar în fața propriei plăceri nu reacționează în nici un fel. Putea avea cărțile pământului, nu conta, căci nu avea el mai de preț dar pentru el.

Totul se schimbă atunci când prietenul lui îl ajută să recâștige cel mai de preț, dar pentru Anibalector. Simpaticul animăluț cititor se bucură pentru el, dar este trist pentru amicul său, căci nu-l poate însoți și va fi și pedepsit pentru fapta sa.

Da, băiețaș a fost pedepsit și despărțit pentru totdeauna de prietenul care l-a învățat să iubească mult cărțile.

Ce ți-a plăcut mai mult? Ce nu ți-a plăcut?

Aici este foarte simplu de răspuns. Ce poate să-ți placă la o carte pe care o citești în câteva ore. Câteva ore cu pauze mari ca să poți lungi lectura unei cărți pe care, pur și simplu simți să o devorezi fără să stai pe gânduri? Ce să-ți displacă la această carte pe care nu simţi să respiri, doar pentru că simți că nu ai nevoie de aer. O carte pe care simți ca te respiră și te poartă într-o lume de poveste în care cărțile sunt cele mai importante? Nimic altceva nu-mi displace mai mult la acest gen de cărți decât faptul că sunt prea scurte. Mult prea scurte. Întotdeauna prea scurte și se termină fix atunci când ai vrea să continue. La nesfârșit.

Recomandări

Dacă nu s-a înțeles până acum, recomand cartea asta cu tot sufletul. Tuturor – cititori împătimiți sau începători, dar mai ales începători, căci Urâtania asta de Anibalector vorbește atât de frumos despre lectură și cărți!

Întreaga carte este plină de citate și nu pot să nu mai las câteva la finalul recenziei mele:

”O carte ne cere sa mergem noi la ea. Un ecran cu imagini si tâmpenii, nu. Cartea ne obligă să călătorim, televizunea să rămânem gură-cască.”

”(…) Lectura este întâlnire între două persoane imperfecte care se pot completa la pefecție.”

”nu întotdeauna cuvintele sunt cel mai bun instrument pentru a ne face înțeleși de cei din jur.”

” Adevărata libertate, chiar cea adevărată, este lectura. Când scriu sunt prizonierul stilului meu, al micuţei mele lumi interioare, al micuţei mele lumi exterioare, al temelor care mă obsedează, al temelor pe care le pot atinge fără să par prea disonant. Dar când citesc… Nu există îngrădiri – doar miile de ani de cuvinte şi imaginaţie, cei ai generaţiilor şi generaţiilor de scriitori…“.

 Lectură plăcută!

Cartea Cititorul din peșteră de Rui Zink poate fi comandată de pe site-ul Editurii Humanitas.