Tinere talente literare. Condeiul ucenicului – Cristina Borteş – elevă

   Mă numesc Cristina Borteș, și sunt elevă în clasa a XII a, la Liceul Tehnologic „Stefan Hell” din Sântana. Ceea ce mă inspiră în crearea poeziilor este de cele mai multe ori, fie o situație preluată din realitate, fie o stare, un sentiment pe care îl trăiesc. Un alt factor care mă ajută să îmi găsesc inspirația îl reprezintă muzica clasică.

         Motto-ul după care mă ghidez  de cele mai multe ori este „Carpe diem”, celebra expresie latină, care îndeamnă omul  „să trăiască viața, clipa”, căci cele mai uimitoare lucruri se nasc din cele mai neașteptate situații, și în consecință, este necesar să ne bucurăm de orice moment!

Am participat şi am luat premii la următoarele concursuri:

-concursul județean „Hristos în școală – cunoaștere și trăire” ediția 2018, locul 3 la secția poezie

-concursul județean” Hristos în școală – cunoaștere și trăire” ediția 2019, locul 1 la secția poezie

  „UN SCHELET „

Ne trezim, sperând la realitate,
Dar de fapt, ne dorim libertate!
Ne lăsăm conduși de aparențe,
Și uitam de anumite prezențe.

Căutăm cu disperare „ceva”
Care să ne teleporteze altundeva.
Să găsim o schimbare radicală,
Să trăim intens viața reală!

Alcătuim treptat vieți mecanice,
Ne pierdem în iluzii zilnice.
Fabricăm fericirea la pachet
Și-o cumpărăm când suntem un schelet!

 BÂRFE
Găsești minciuna la orice colț de cafea,
Îmbinată cu puțină invidie și mult lapte,
Și-asculți chipul, ce tocmai îți zâmbea,
Îmbătându-te în miros și fapte.

Sorbind din cafea și puține cuvinte
Vorbește interminabil cu bârfe multe
Analizând ce să-ți spună din minte,
Rostește adevăruri, mai degrabă inculte!

Te-ndulcește cu o lingură de zahăr
Și poate, adaugă puțină lingușeală
Nereușind să-ți dai seama măcar
Te face sa uiți de-o anumită greșeală

Asculți aceste bârfe în continuare
Gândite mult și prelucrate,
Și toate te duc la extenuare,
Știind ca de fapt nu sunt întâmplate.

ROMEO ȘI JULIETA

Când lumea se liniștește în întuneric,
Ea-și pleacă gândurile asupra lui.
Rememorând clipe din timp veșnic
Și plăceri interzise, trecutului.

Îl cheamă, suavă, la desfătare,
La lungi povești, de încântare.
Ce nu-și mai văd rostul, în încetare
Și-ajung din nou la repetare.

Farmecele deopotrivă-i incomparabile,
Aprind constant o energie
Iar trăsăturile-i nobile,
Sparg limitele dintr-o fantezie!

Vorbesc aceeași limbă narativă
Păstrând balanța în favoarea lor.
Iar ea, preia mereu inițiativa,
Fiind plăcută vizual urechilor.

Lăsându-se pradă impulsului
Buzele lor, se întâlnesc
Și se apropie, asemeni valului
Într-o bătaie de inimă, sfârșesc.

Cu pleoapele ridicate
Privirea ei, se agățată de el,
Iar cu atingerile-i delicate,
Ea acționează. Și el la fel.

– Mă năucești Julieta mea!
Îi susținu privirea îmbujorată,
Iar cu mângâierea ce i-o dădea,
Spori intimitatea transformată.

Fără vreun plan. Fără intenție. Fără scop
Uitau ce făceau. Unde se aflau.
Celulele lor creeară un potop.
Nu-i zdruncinau, din contră, ii încântau.

Secunde, minute, oricât ar fi trecut,
În acel curs , nimic nu mai conta.
Iar tot ce rămase de făcut,
Era să lase valsul ce ii orienta.

– Romeo, domnul meu savant,
– Nu înțeleg, dar știu ca e real.
– Cum poți sa fii atât de captivant,
– Și devii în mod cert, un ideal.

– Ești o femeie remarcabilă!
– Iar ce-mi faci tu mie,
– Să-ți dai seama, ești capabilă,
– Cum noi creem o simfonie!

După noaptea precedentă,
Pricepuse, acel moment
Că simfonia evidentă,
Era muzica unui instrument!

Rubrica Condeiul ucenicului. Tinere talente literare

facebook Literaturapetocuri