Vina de Camelia Cavadia – Editura Trei - recenzie

Vina, de Camelia Cavadia – recenzie

Titlu: Vina

Autor: Camelia Cavadia

Editura: Trei

Număr pagini: 320

An apariție: 2015

  „Vinovăția nu este niciodată un lucru rațional; ea distorsionează toate facultățile minții umane, le pervertește și-l împiedică pe om să-și mai folosească liber rațiunea, îl face să devină confuz”, spunea Edmund Burke, iar cartea Cameliei Cavadia este dovada vie a faptului că sentimentul vinovăției, odată instalat, poate distruge ființa umană în totalitate, reducând-o la starea de obiect prezent în această existență doar prin virtutea unei crunte inerții.

  Cartea a apărut la editura Trei în anul 2015, dar, cum nimic nu este întâmplător, a ajuns la mine abia acum, într-un moment propice, astfel încât să pot discerne întocmai faptul că, dincolo de poveste, există sensuri subtile care se vor etalate și mai ales, înțelese și asimilate.

  „Vina” este o carte cu alura unei alegorii a vieții moderne de astăzi, este pictura clară a unei epoci pline de paradoxuri, în care elogiile teoretizării procesului de comunicare nu are nimic în comun cu realitatea. Este o epocă a imaginii false, a îndepărtării uluitoare de sine, a unei perpetue dorințe de a părea cumva în ochii celorlalți, a nevoii bolnave de validare din partea celorlalți… a uitării de sine, a netrăirii vieții. În acest context, viața apare ca o bomboană frumos ambalată, râvnită mult de cei din jur, admirată, mereu apreciată.

  Tomas şi Stella, personajele principale ale romanului, reprezintă imaginea cuplului perfect. Au parte de o viață perfectă, plină de iubire, abundență, sunt tineri, frumoși, au doi copii perfecți, au joburi de care sunt mulțumiți… totul în viața lor este minunat. Nu-i așa că ați văzut adesea astfel de cupluri, mai ales pe rețelele de socializare? Nu-i așa că ați auzit și de mari tragedii care s-au întâmplat în astfel de cupluri, generând uimire printre cunoscuți? Cum se poate ca, de la o viață perfectă, așa cum se vede pe ecranele strălucitoare, se ajunge la o tragedie? Ei bine, omul societății actuale nu se mai pune pe sine în centrul existenței sale, ci își creează o falsă imagine cu care apare în lumea aceasta plină de șabloane.

  Pe tot parcursul prezentării acestei iluzii de familie perfectă, există vocea narativă care insinuează, la început subtil, apoi din ce în ce mai accentuat, indicii ale prăbușirii acestui turn clădit pe teren superficial.

  Stella este femeia perfectă, apoi soția perfectă. De o rară frumusețe, încadrându-se în tiparele frumuseții moderne, impecabilă din punct de vedere fizic, inteligentă, Stella este admirată de către cei din jurul său, iar acest lucru stârnește gelozia lui Tomas. Din acest punct, castelul de iluzii se prăbușește. Îl vedem pe Tomas trecut de prima tinerețe, hrănindu-se din amintiri, otrăvindu-se în fiecare clipă cu sentimentul ucigător al vinei. De la visele mărețe și familia perfectă, de la viața perfectă, personajul principal masculin nu-și mai dorește altceva decât sosirea morții, încheierea crudului și greului bagaj al regretelor. Pe lângă el, viața pare să curgă în ritmul suav al fericirii, vecinii par să guste zilnic din binele pe care l-a gustat și el până nu demult.

  Mi s-a părut interesantă modalitatea prin care autoarea alternează pasaje din trecut cu elemente ale prezentului, reliefând astfel discrepanța generată de alegerile pe care omul le poate face în anumite momente, pentru ca apoi tot ceea ce a construit să se ruineze și totul să se schimbe.

  Construcția cărții este elaborată, frazele repetitive au rolul de a accentua starea perpetuă de decădere a personajului, chinul său și neputința de a schimba prezentul, de a reface ceea ce a stricat.

  Dincolo de empatia pe care o poți simți pentru personaje, cartea este o invitație la introspecție, determinându-te să treci în revistă propria viață și propriile decizii. Cât de important este să duci o viață care să-ți bucure sufletul? Cât de mult reușim să ne disociem de șabloanele societății și cum gestionăm puterea trendurilor actuale? Cât de mult mai trăim pentru suflet și pentru cultivarea adevăratelor valori și cât de mult suntem captivi în imaginea pe care ceilalți o validează?

  Decăderea vieții perfecte a cuplului Stella și Tomas începe atunci când faima și banii devin elemente mai importante decât liniștea și pacea. Pe terenul desprinderii de sine, a uitării adevăratelor valori, apar conflictele, gândurile nespuse sau cele aruncate sub formă de vorbe urâte. Apare patima alcoolului, cu încercări repetate de reabilitare, însă cu reveniri imediat ce reapar conflictele.

  Va reuși Tomas să scape de sentimentul de vină? Este vina doar a lui sau există elemente care și-ar fi putut găsi rezolvarea printr-o mai bună comunicare în cuplu? Toate acestea le veți afla citind cartea „Vina”.

Iată câteva citate:

  „Ușor-ușor, cădea în lumea luiși simțea cum după fiecare ungher al gândurilor stau ascunse perfidele-i dureri.Îi era frică să zăbovească asupra unui astfel de gând, de teamă să nu ajungă înapoi în groapa infernului. Simțea că în capul lui sălășluiește o peșteră imensă, în întunericul căruia vor fi înghițite, pe rând, gândurile, sentimentele și sufletul, pe de-antregul.”

  „Pe de o parte, aprecia că Stella nu se sfiește să-și exprime părerile – asta însemna că nu are nimic de ascuns, nu? – dr de cealaltă parte, Tomas nu putea să nege gelozia care făcea să-I pulseze sângele cu mai multă putere și să-i zvâcnească în tâmple. Nu se simțea bine s-o audă vorbind cu atâta plăcere de un alt bărbat  – e adevărat – pur și simplu fermecător.

  „Greu este să fii bun”. Așa suna verdictul unui filozof presocratic la care mă încruntam abitir pe la 20 de ani. Acum, la 60, după ce am învățat de la aceiași înțelepți ca „toți oamenii sunt răi”, dar că „nu trebuie să-i judeci”, nu mă mai grăbesc cu încruntarea. Doar zâmbesc puțin ofilit, în dulce resemnare.

  Cu un astfel de zâmbet – trist, admirativ, îngăduitor și compătimitor totodată – trebuie întâmpinat (și fără îndoială iertat) Tomas H., personajul axial din romanul Cameliei Cavadia. Destinat fericirii, dar eșuat lamentabil. Vinovat inocent și egofil culpabil. și totusi înseninat, dureros de triumfător în final, după ce altruismul învinge mizantropia, iar dăruirea de sine absolvă vinovăția. În fond, ce ar fi vina fără ispășire?

  Un roman despre povara fericirii (chiar așa!) și chinul permanent al demonicului de a surpa – prin patologia patimii oarbe – iubirea curată, armonia conjugală, farmecul divin al copilăriei și nobila condiție de părinte.

  Un debut surprinzător prin precizia arhitecturii narative și siguranța rotirii caruselului cu multe și subtile relații psihologice. În plus, îmbucurător prin opțiunea preponderent morală, într-o vreme dominată de anarhie, relativism și etică în răspăr. – Dan C. Mihailescu

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: , cartepedia, librărie.net şi cărtureşti

Recenzii cărți

 

 

 

 

 

***Rodica Pușcașu***Sunt o visătoare și așa am de gând să rămân. Cititul e un privilegiu pe care l-am descoperit pentru a evada în alte lumi, pentru a descoperi poveștile unor oameni pe care nu i-ai cunoscut niciodată. Cărțile sunt lumi fascinante, care te fac să râzi, să plângi, să trăiești. Nu-mi imaginez lumea fără cărți... pentru că nu ar exista. În viața reală sunt un om simplu, care se bucură de aroma cafelei în diminețile de vară, sunt o mamă preocupată (uneori excesiv) de copilul meu și o soție iubită care mai arde din când în când mâncarea... pentru că timpul de preparare nu coincide cu timpul poveștii pe care o citesc. Vedeți voi, în cazul meu, totul se reduce iremediabil la citit... O altă pasiune de-a mea este scrisul. Scriu și ajung să-mi iubesc personajele atât de mult, încât mi le consider prieteni. În 2010 am publicat cartea de povești pentru copii „Maria și fulgii de nea”, iar în 2016 a ieșit de sub tiparul editurii PIM, cartea „Povestea secretă a Cezarei”... și nu mă voi opri aici.

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.