Vraja sudului de Jennifer Blake-recenzie

Titlul original: Southern Rapture

Traducerea:  Cecilia Fodor

Editura: Aquila 93

Nr. de pagini:311

Nota mea: 10/10

       Am parte de o nouă premieră în materie de lectură. Prima mea întâlnire literară cu autoarea Jennifer Blake s-a petrecut, iar călătoria noastră împreună a fost una frumoasă, plină de neprevăzut, de suspans, istorie și iubire. Mă declar încântată de Vraja sudului și de stilul de scriere al autoarei. Modul în care m-a prins în mreje este și el rar întâlnit de mine. Mie ori îmi place o carte de la început, ori mă enervează de la prima pagină. În cazul Vrăjii sudului, a fost așa: povestea nu m-a prins de la început, dar m-a captivat total, pe parcurs.

      Romanul apare pentru prima dată în 1987, iar traducerea în română apare nouă ani mai târziu și nu știu dacă a mai fost reeditat, dacă se găsește acum și într-o nouă ediție.

      Am tot auzit că Jennifer Blake s-ar asemăna foarte bine cu Sandra Brown – pe care eu am citit-o și etichetat-o, prima dată, ca fiind autoare de romane erotice, nicidecum historical-romance. Poate mă înșel, dar personal, nu cred că există o asemănare atât de mare, ca și stil, între cele două. Dacă vrei să aibă totuși un numitor comun, poți spune că ambele autoare sunt cunoscute, cu multe bestseller-uri scrise, publicate și vândute.

     O poveste ce te ține cu sufletul la gură și care te învăluie în parfumul de istorie și iubire este cea care nu te lasă să o lași neaflată.

    Povestea din sud are în prim plan o tânără nordică frumoasă, focoasă, încăpățânată și plină de energie, care pornește în căutarea adevărului. Este hotărâtă să afle adevărului despre asasinul fratelui ei. Va afla adevărul, dar toată viața ei se va schimba, nimic nu va mai fi la fel, iar ea.. ea va fi o cu altă persoană.

    Despre criminalul fratelui ei, știe atât cât îi trebuie ca să pornească propriile căutări și nu vrea să renunțe până când, cel care a ucis, va plăti pentru fapta sa. Nimic nu-i putea șterge din suflet ura ce o simțea pentru ticălosul asasin.

    În prima noapte în casa tușii Em, Lettie are parte de o experiență tulburătoare, care face să-i fiarbă sângele în vene, mai mult decât o sperie. Are o întâlnire neașteptată cu un bărbat puternic, arătos și greu de confundat sau uitat. Nu pățește nimic, dar vizitatorul nepoftit lasă urme vizibile.

    Toată lumea a auzit de Spin. Unii îl condamnă pentru ceea ce face rău, iar alții îl apreciază pentru binefacerile sale. O fi Spin omul rău – asasinul? Sau el e doar omul care apare acolo unde e nevoie de  el, exact atunci când e nevoie?

      Nimeni nu-l poate prinde pe Spin, dar toți știu pe unde umblă, când și de ce numele-i vine de la spinul pe care-l lasă mereu pe unde trece. Privirea lui înțeapă precum spinul, vorba-i poate fi usturătoare, glasul tăios și sigur. Așa e cel care se bănuiește că ar face rău. Spin – salvatorul e mereu pregătit cu o vorbă bună, cu o privire fierbinte și cu un glas gâtuit, ce vorbește despre dorință – una trupească, atunci când e în preajma ei – femeia care-l bănuiește.

     Pe ea o salvează,  cu ea se adăpostește din calea furtunii, ea a fost cea care i-a ieșit în cale în acea noapte – din cauza ei a trebuit să se facă nevăzut.

    Între Spin și Lettie Manson are loc întâlnirea cea mai importantă – acel moment în care el îi spune clar și răspicat faptul că nu el este asasinul pe care-l caută, pe care-l bănuiește și ar da orice să-l vadă la spânzurătoare.

    Dar oare îl va crede Lettie? E suficientă această mărturisire pentru ca ea să se îmbuneze? O flacără, un foc arde neîntrerupt și e legătura dintre cei doi. Va arde? Se va consuma până la final sau se va stinge?

    E ură sau dorință, necunoscut sau pasiune, iubire, nevoie sau un simplu moment trecător. E totul, iar acest tot ce va transforma odată cu aflarea adevărului. Un adevăr tulburător, sfâșietor care va schimba totul în jur, dar și în sufletul ei, a lui Lettie Manson.

    Deznodământul te va pune pe gânduri, îți va da de gândit, te va…îți vei dori să recitești cartea imediat.

    Iubire arzătoare, minciună, foc interior și o poveste pe care nu o voi uita prea curând.

     Merită să ai o lectură savuroasă!

Cartea Vraja sudului de Jennifer Blake poate fi comandată de pe targulcartii.ro

 

9 COMMENTS

  1. M ai facut curioasa Laura! O trec pe lista si sper sa o citesc in viitorul apropiat. Multumesc de recomandare!

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.