Frontieră – Can Xue – Editura Prestige – recenzie
Frontieră – Can Xue – Editura Prestige – recenzie
Titlu: Frontieră
Autor: Can Xue
Editura Prestige
București, 2026
Nr. Pagini – 416
“Frontieră” de Can Xue e o carte care a ajuns pe masa mea ca o propunere prestigioasă, în contextul unei mențiuni legate de Premiul Nobel. Este un roman apreciat tocmai pentru caracterul experimental, dar este adesea criticat pentru lipsa unei structuri narative clare și a senzației de dezorientare pe care o poate provoca.
De asemenea, cartea vine la pachet cu un univers construit intenționat diferit, cu simboluri și cu o lume care nu funcționează după regulile obișnuite. Din punctul meu de vedere, ca experiență de lectură pentru cineva care caută poveste, evoluție și emoție clară, cartea poate să fie obositoare, dificilă și, pe alocuri, frustrantă.
Experiența mea cu această carte a fost provocatoare pentru că am realizat că am intrat într-un tip de literatură în care regulile obișnuite ale narațiunii sunt aproape suspendate, iar așteptarea mea ca această poveste să aibă personaje, motivații, conflicte, evoluție și o direcție cât de cât coerentă, a fost deturnată încă de la început.
Romanul începe cu povestea lui Liujin, o tânără care pleacă pe cont propriu pentru a-și construi o viață în Pietricica, o localitate izolată, aflată la poalele unui munte înzăpezit. Numai că Pietricica nu este tocmai genul de loc în care te-ai muta pentru liniște și o viață tihnită. Lupii cutreieră străzile, granițele dintre realitate și fantastic sunt aproape inexistente, iar unii dintre locuitori au capacitatea de a vedea și chiar de a pătrunde într-o grădină paradisiacă.
“Bătrânul unchi, care arăta ca un urs, se ridică și mârâi la bătrână. Deși Liujin nu înțelegea niciun cuvânt din ce spunea el, inima îi bătea ca un tambur. Era cu adevărat înfricoșător. Fusese prinsă în capcana vânătorului și, oricât s-ar fi zbătut, nu putea să scape fără să-și piardă un braț sau un picior. Cum putea acest unchi bătrân, pe care nu-l întâlnise niciodată, dar pentru care simțea o oarecare afecțiune, să aibă o relație atât de complicată cu familia lui Meng Yu? Voia să strige la el: “DE UNDE VII?!”. Dar mai mulți lupi au început să urle în același timp. Apoi, “doamna” dispăru. Câteva picături de ploaie cădeau din cerul senin. Bătrânul se ridică șovăielnic în picioare și ieși.”
Pe măsură ce povestea înaintează, descoperim că Liujin nu este singurul personaj în jurul căruia se construiește romanul. Ea este mai degrabă punctul de intrare într-o lume fantastică, iar pe parcurs, perspectiva se mută către aproximativ o duzină de personaje, fiecare cu propriile preocupări, experiențe, obsesii și viziuni asupra locului. Viețile lor se intersectează, uneori într-un mod firesc, alteori prin întâmplări care par desprinse dintr-un vis. Nu există însă un fir narativ tradițional, în care fiecare eveniment să conducă logic spre următorul, iar personajele nu evoluează după tiparele cu care suntem obișnuiți.
De fapt, Pietricica devine adevăratul protagonist al cărții, fiind un spațiu aflat la granița dintre civilizație și sălbăticie, dintre lumea materială și cea spirituală, dintre cotidian și fantastic. Muntele, animalele, vegetația, grădina misterioasă și locuitorii formează împreună un univers în care realitatea pare permanent negociabilă. Locuitorii par să trăiască într-o realitate proprie, unde percepțiile lor sunt atât de diferite, încât nu mai știi dacă citești despre evenimente reale, halucinații sau simboluri.
“Când Qiming ieși din clădire, un vânt rece îl împinse într-o parte, apoi auzi plânsul puternic și limpede al copilului. Nu părea posibil ca asemenea țipete să iasă dintr-un bebeluș atât de mic. În timp ce plângea, Muntele Înzăpezit se ivi înaintea lui Qiming, la fel și un leopard al zăpezii, ghemuit sub un copac, lângă o tânără femeie. Avea părul negru, dar el nu-i putu distinge bine chipul. Pe atunci, Qiming încă nu-și dădea seama că acea fetiță avea să-l fascineze multă vreme. Se simți tulburat pe drumul spre casă.”
Din punct de vedere literar, este o construcție ambițioasă. Can Xue nu pare interesată să-ți spună o poveste despre niște oameni cărora li se întâmplă lucruri și care, în urma acelor experiențe, se schimbă. Ea este interesată să exploreze felul în care oamenii percep realitatea, cum se raportează la natură, la ceilalți, la propriile dorințe și la ceea ce consideră că este adevărat.
Înțeleg intenția și pot aprecia originalitatea universului creat de autoare, dar ceea ce nu am reușit să apreciez la fel de mult este experiența propriu-zisă a lecturii.
“Deodată, la o cotitură, apăru un zid lung din cărămidă neagră. Atât de lung, încât îi bară ieșirea. La început merse la stânga, dar nu ajunse la capăt. Se întoarse la punctul de plecare și o luă la dreapta, dar tot nu ajunse la capăt. Auzi o pasăre ciripind în întuneric, de pe creasta zidului. Luna nouă de pe cer părea să tremure ușor în arșiță. Decise să revină în sala de mese, ca să nu se rătăcească, însă de dincolo de zidul negru se auzi vocea lui Roy.
— Liujin, sunt mulți oameni aici. Toți m-au recunoscut!
Părea entuziasmat și fericit.
— Roy! Roy! Mă vezi?
— Da! Ești sub Soare. Soarele e deasupra capului tău!Trebuie să ajung repede acolo. Acolo sunt oameni. Acolo e inima Gobiului.”
Pentru un cititor obișnuit cu povești în care personajele au motivații recognoscibile, acțiunea are o direcție, iar evenimentele se leagă într-o construcție coerentă, cartea poate naște confuzii. Efectiv ajungi să citești fără să știi exact ce urmărești, ce ar trebui să înțelegi sau încotro se îndreaptă povestea. Cred că aici se află, de fapt, marea provocare a romanului: cititorul trebuie să renunțe la o parte dintre așteptările sale și să accepte o literatură care nu îi oferă satisfacția obișnuită a unei povești bine construite.
Personal, nu pot spune că această experiență m-a convins. Înțeleg că experimentalul nu presupune respectarea unor formule și că literatura nu trebuie să ofere întotdeauna răspunsuri sau finaluri explicative, totuși, consider că dificultatea unei cărți nu reprezintă o garanție a profunzimii sale.
“Frontieră” este, fără îndoială, o carte neobișnuită, cu un univers propriu și cu ambiții literare evidente. Este genul de roman care poate deveni fascinant pentru cititorii atrași de suprarealism, simbolism și literatură experimentală, dar în cazul meu rămâne o întâlnire cu un tip de literatură pe care îl înțeleg mai degrabă intelectual decât emoțional. Iar între cele două există o diferență destul de mare.
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: bookzone, libris şi cărtureşti
