348 de carti donate in cadrul campaniei Cartea in asteptare

348 de carti donate in cadrul campaniei Cartea in asteptare

348 de cărți donate în cadrul campaniei Cartea în așteptare Afis_Cartea_in_asteptare ALL

la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2015

348 de cărți au fost donate în cadrul campaniei Cartea în așteptare, o campanie socială și culturală inițiată de Grupul editorial ALL cu sprijinul Rock FM, bookblog.ro, Revistei LZR și al Universității din București.

Campania s-a desfășurat în perioada 20-24 mai, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest 2015. Grupul editorial ALL le-a oferit cititorilor darnici prilejul de a-i ajuta pe elevi și studenți să descopere bucuria lecturii. Astfel, cei care au vizitat standul ALL la târg și au dorit să suțină campania, au putut cumpăra, la jumătate de preț, o carte pe care au lasat-o într-un loc special amenajat pentru a fi dăruită apoi unui elev sau student care nu și-o poate permite. 

tinerii la raftul cartea in asteptare 2Ni s-au alăturat în acest demers de încurajare a lecturii și de cultivare a interesului pentru cărți în rândul tinerilor persoane publice, bloggeri, jurnaliști, critici literari, cititori de profesie.

Știu puține dintre aparițiile noi de la Bookfest de anul ăsta, dar știu sigur că ediția aceasta a târgului va fi mai bună. În sensul că va pune accentul măcar la un stand pe bunătate, pe a te gândi și la celălalt și a sprijini lectura nu doar cu vorba, ci și cu fapta. Editura All are o campanie foarte, foarte frumoasă pentru aceasta ediție de Bookfest. Cristina Bazavan, bazavan.ro

tinerii la raftul cartea in asteptareCu ocazia Târgului de Carte Bookfest 2015 Editura All a conceput o frumoasă campanie socială și culturală, Cartea în așteptare, prin care își propune să încurajeze lectura în rândul tinerilor și, mai ales, în rândul celor care ar vrea să citească, dar nu-și permit să o facă. Eu am ales să las în așteptare o carte care mi-este foarte dragă și pe care o recomand cu căldură tututor celor care vor să citească un roman excelent scris: A fost odată ca niciodată, de Andrew Nicoll. Laura Câlțea, Blogul unei cititoare de cursă lungă

Salut cu entuziasm inițiativa ”Cartea în așteptare” a celor de la ALL. Mi se pare că împacă două chestiuni, care, în anumite dozaje, mă rod oarecum. Pentru că este o ispravă de suflet, dar pentru care trebuie să plătești. Asta cu datul de bani când vrei să ajuți este una din chestiuni (poate că o să detaliez odată faza cu ajutatul pe mocangeală, pardon my French). Chestiunea 2: ajuți fără să știi pe cine ajuți și fără să aștepți mulțumiri sau ceva (poate o să detaliez odată faza asta oribilă cu ”te-am ajutat, trebe să îmi rămâi dator toată viața”!). Vă recomand cu mare drag să faceți și voi acest exercițiu. De fapt nu e un exercițiu. Este un dar. Pe care îl puteți face unor studenți sau unor elevi. Care vor să citească. Și care, din diverse motive financiare, sunt limitați în această sete de lectură – da, știu, o expresie șablon, dar lăsați-o așa, acum… Cristian China Birta, cristianchinabirta.ro

Mai multe detalii gasiți pe allcafe.ro, pe pagina de Facebook editura.all sau în albumele de poze cu susținătorii și beneficiarii campaniei.

Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în susținerea acestui proiect.

 Editura All

Review overview
3
Coman Iasmina (Elis Iasmy) - Fondator site/Editor coordonator/PR/Admin. grup Facebook-Literatura pe tocuri

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.