Au trecut 4 ani…

   Au trecut 4 ani resimțiti din plin, precum o resetare a originilor. Un alt „acasă”, joburi noi, experiențe, uneori stres și multe emoții. Aș putea afirma că a devenit o altă lume și o nouă eu. Mereu am tresărit la ideea schimbării locului de muncă, să fiu iar pe „piață”. Credeam că nu sunt în stare să mă vând, nu vedeam potențialul și mă simțeam o impostoare. Chiar și cu aceste impedimente, tot am reușit să mă ridic la suprafață, să nu-mi plâng nici măcar o zi de milă. Evident că nu am fost singură, soțul a avut un rol important în această luptă de adaptare. M-a susținut de fiecare dată când credeam că nu mă ridic la nivelul așteptărilor mele. 

   Pentru mulți poate părea copleșitor, însă mi-am dovedit că pot și nu au trecut 4 ani în zadar. Deși foarte mulți au privit cu incertitudine în direcția mea, am continuat să merg mai departe. Plecatul a stârnit reacții diverse, păreau să nu înțeleagă că eu sunt pregătită pentru schimbare și am nevoie să mă detașez.
În acești ani mi-am demonstrat că nu trebuie să-mi fie teamă, pot și chiar duc multe. Am început de jos și nu mi-a fost rușine. Nu am spălat babe la fund (nu că ar fi o rușine) și nici n-am cerșit favoruri altora pentru a reuși, doar mi-am urmat instinctul și m-am dus mai departe.
Străinătatea a fost asociată frecvent cu suferința, dorul, eșecurile și un lung sir de dezamăgiri. Eu o percep ca o schimbare de decor, acasă poate fi oriunde îți este bine. Tind să cred că am fost binecuvântată cu calități de care nu am fost conștientă și pot sfinți locurile cu energie bună.

   Recunoștința mea se îndreaptă către o țară adoptivă care mi-a redat speranța, încrederea și o doză suplimentară de curaj.

   Adeseori am simțit că ciulinele din mine crește oriunde și creează legături incredibile cu pământul, totul venind din interior.

„Curajul înseamnă să fii singurul care știe cât de îngrozit ești.”

   În acești ani am cunoscut diferite culturi, am jonglat prin necunoscut, am învățat să caut resursele în mine și să zâmbesc din ce în ce mai des. O făceam și înainte, dar nu din tot sufletul, de aceea sunt recunoscătoare celor care m-au format și educat să devin omul de azi.

  Am crezut că eforturile făcute de mică, copilăria atipică plină de responsabilități mă vor împiedica să evoluez. De fapt mi-au trezit niște simțuri și trăiri ce nu pot fi comparate sau reproduse. Nu a fost ușor să fiu pe fugă, să absorb pe repede înainte și să învăț, dar omul de azi este rezultatul eforturilor din trecut.

   Mă înclin celor care m-au ținut de mână când m-am clătinat, dar cel mai mult pentru că au decis să mă adauge în rugăciunile lor chiar și atunci când credeam că nu este nevoie. Lor le datorez aceste cuvinte pline de recunoștință și respect profund.

   N-a fost ușor să îmi schimb abordarea, să mă retrag puțin în umbră pentru a trăi și a vedea că viața poate fi și altfel. Am muncit pentru a avea curaj să merg la un interviu, să mă ridic și să prioritizez timpul. Oamenii din România m-au format și educat, în schimb țara adoptivă m-a ajutat să văd cu alți ochi ziua prezentul sau viitorul.

   Ce-am schimbat în acești ani:

– Atitudinea și încrederea de sine. Drept dovadă astăzi știu că aș putea face aproape orice îmi trece prin cap și cred că ar merita investit timpul.

– Trezitul dimineața nu mai este o pedeapsă. Am avut grijă să fac alegeri inteligente și să nu-mi fie „teamă” de ce va fi.

– Am renunțat să mai am așteptari. Nu doar de la oameni, ci și de la mine. Presiunea de multe ori mă debusola, în loc să îmi fie de ajutor.

– Am început să spun NU situațiilor care nu mă avantajează sau mă încarcă cu energie negativă. A face alegeri sănătoase face parte din noi.

 – Campania personală „fă lucruri de care îți este teamă” este în curs de desfășurare. Aș menționa aleatoriu ce-mi vine prin minte. Primul video în engleză; interviu de promovare; participarea la ședinte în cadrul companiei în calitate de reprezentant al colegilor sau condus pentru prima dată mașina. Toate aceste lucruri mi-au adus anxietate. De „n” ori m-am simțit neputincioasă sau peste măsură de emoționată, dar le-am considerat parte din progres. Data viitoare sigur va fi mai ușor. Așadar, mi-am propus să îndrăznesc, să mă simt „mizerabil” prima dată pentru a fi mai bine a doua oară.

– Să încurajez oamenii să își urmeze drumul. Aceasta este menirea mea, să aducă speranță și să impulsionez oamenii să își asculte vocea, să-și urmeze visurile și să încerce. Decât să aibă regrete, mai bine să miște secundarul în sensul dorit.

 – Să fiu egoistă cu timpul și spațiul personal. Da, poate suna ciudat însă am renunțat să mă simt vinovată pentru că nu reușesc de fiecare dată să văd toți acei oameni de acasă, atunci când ajung în România. La început m-am dat peste cap, plecam de dimineața până seara doar pentru a nu dezamăgi. Anul trecut am pierdut pe cineva drag și fără să vreau am anulat tot ce era în plan. Am realizat că aceste vizite sunt pentru reculegere, să fiu alaturi de familie cât încă îmi sunt alaturi. Întotdeauna am tot dat, a venit vremea să îmi ascult vocea interioara și să trăiesc viața așa cum stiu și pot.

– Să continui să visez, să fac experimente sociale și să aduc culoare în lume. Sunt atât de norocoasă pentru ceea ce pot și am, încât vreau să pictez/imortalizez cu pensula sau telefonul inclusiv infinitul. Așa am început să pictez hainele care nu-mi mai plac sau să postez fotografii din lumea mea.

– Să fac lucruri care-mi aduc bucurie pentru că timpul nu-l pot lua înapoi. Și nici regretele nu-s de folos de îndată ce ai rostit o prostie. Dacă ar trebui să descriu această perioadă în 3 cuvinte ar fi: armonie, claritate și culoare. Aveam nevoie de ele, uitasem să mă bucur cu adevărat de lucrurile relevante.

– Să mulțumesc universului cât de des pot pentru că mereu reușește să trimită oameni speciali în viața mea.

   Cu siguranță ar mai fi multe de povestit, în fond au trecut 4 ani, dar experiența mea nu se oprește aici.   Pentru a fi bine, trebuie să mă rup la fel ca până acum de online și să fac lucrurile care-mi aduc bucurie.
 Nu uitați. Dacă și voi aveți un vis, nu-i mai tăiați din aripi, renunțați la scuze și mergeți mai departe. Ceea ce facem sau gândim acum poate fi schimbat, numai dacă ne dorim cu adevărat să schimbăm orice în viață.