Când lacul a strigat – Laurențiu Despina – recenzie

Titlu: Când lacul a strigat

Autor: Laurențiu Despina

Editura Coresi

București 2024

Nr. pagini – 271

  Radu Vrancea are 42 de ani și se află într-un punct de cotitură al vieții sale. După un parcurs jurnalistic ce nu îl mai satisface, cariera la care visează în televiziune pare imposibil de atins. Nu are cunoștințele necesare, notorietatea care să-i deschidă porțile și nici idei care să se plieze pe nevoile unui public de consum. Cea de-a doua casnice trece de asemenea printr-un punct de cotitură cauzat, în mare parte, de refuzul de a vorbi al micuțului Rareș, care are aproape trei ani. 

  Modul celor doi părinți de a se raporta la situație scoate la suprafață frustrări mai vechi și punctează subtil diferențele care pot apărea într-un cuplu clădit pe iubire, dar bazat pe un sistem diferit de valori.

  Iubirea lui Radu pentru Sabina poartă cu sine impresii naïve de apartenență. De fiecare dată când se pierde pe sine, se regăsește în ea, dar totodată, cu fiecare refuz al copilului de a veni în completarea ideii de cuplu, relația dintre ei se fărâmițează. Sabina, rațională și practică, insistă pe nevoia de a consulta un psiholog și de a urmări cu seriozitate recomandările medicale primite, Radu, neîncrezător, preferă să respingă senzația că se simte depășit, alegând să pluseze cu metode proprii care să rezolve situația, deși devine din ce în ce mai clar că dorința sa de a-și ajuta fiul nu compensează pentru maniera haotică în care depune efort în acest sens. 

  Construcția pontonului care duce spre lacul din proximitatea casei îi conferă timpul necesar pentru a-și pune ideile în ordine. Conexiunea cu natura, adâncimea și statornicia lacului îi poartă pașii pe calea meditativă a descoperirii de sine și a consolidării relației cu un partener tăcut și omniprezent. 

„Lucrasem cot la cot cu doi meseriași descoperindu-mi abilități și chef de muncă de dimineață până seara, târziu. În prima zi, pornisem de la “lăsați, domnu Radu, nu vă mai umeriți cu ele”, în timp ce descărcam scândurile, pentru ca mai apoi să-mi propună să luăm câte o pauză de-o țigară sau să fie bucuroși că le duceam lemnul mai aproape, doar ca ei să îl aranjeze pe poziție, să măsurăm împreună și „țineți dumneavoastră din partea cealaltă”. O scară-fluviu, care cobora dinspre casă, se deschidea într-o deltă-ponton numai bună pentru loc de refugiu și cafele cu o linguriță de răsărit. Am uitat de toate și am intrat la muncă alături de ei. (…) Dincolo de rolul ei de a coborî spre apă, făcea legătura casei cu lacul și asta mi se părea o chestie super tare. Prin ea, casa se hrănea cu liniștea lacului. Chiar dacă înainte de a o vedea terminată doar îmi imaginam momentele de tihnă pe care avea să ni le dea tabloul, când totul a fost gata am mai găsit resurse pentru a mă bucura de ce realizasem.”

  Vizita fiului mai mare, Adrian, care locuiește în prezent cu prima soție a lui Radu, constituie pentru tată o ocazie perfectă de a observa modul în care cei doi copii, atât de diferiți, reușesc să relaționeze unul cu celălalt. Ideea salvatoare pare de a împrumuta acest stil de la Adrian și de a-l reproduce cu fiul mai mic, chiar și după plecarea musafirului. 

  Am urmărit cu interes modul fluctuant în care Radu se luptă atât cu dorința de a deveni relevant din punct de vedere carieristic, cât și din perspectiva de a jongla cu rolul de soț, respectiv părinte și cel de frate mai mare pentru propriul său fiu.

  Abordarea este emoționantă și simultan disperată, căci ascunde în ea vinovăția nejustificată a tatălui care evită să recunoască că blocajul celui mic se datorează unui episod în care acesta își surprinsese părinții în ipostaze indecente, construindu-și un zid nevăzut de protecție care să îl apere de o manifestare pe care nu o înțelege și o cataloghează ca fiind o agresiune puternică. 

  Personal, deși am apreciat ideea de la care a pornit cartea, mi-a fost dificil să înțeleg cărei categorii de cititori i se adresează. Taților dispuși să își sacrifice timpul liber și comoditatea pentru a-și salva familia? Bărbaților care nu își înțeleg uneori rolul și evadează din viața de adult, unde se simt copleșiți și adoptă comportamente puerile pentru a reclădi relațiile care și-au pierdut consistența? Părinților care au fost nevoiți să gestioneze situații similare cu proprii copii și care s-au simțit captivi între ședințe de terapie și manifestări inconsecvente, în timp ce rutina lor zilnică se deteriora tot mai mult?

„Mi-am dat seama că privisem televizorul minute bune fără să fi reținut nimic din ce vedeam. Lângă mine, Sabina s-a culcușit la pieptul meu așteptând parcă un răspuns. Sau somnul. Ceva de la mine. Șemineul era o orgă de flăcări care luminau dezordonat încăperea. Am sorbit o înghițitură de vin și în clipa următoare Sabina a șters licoarea de pe buzele mele cu buzele ei. Am stat mult așa, cu buze de vin stinse de flăcări. Halatele ni s-au deschis și noi ne-am ascuns, între foc și iarnă, unul într-altul. Un picior rebel a atins paharul meu de vin care s-a vărsat și a umplut camera cu struguri storși de amintiri. Am râs amândoi, apoi ne-am văzut de treabă, pitiți în șuvițele scoarței întinse pe jos.”

 Cu fiecare reacție aprobatoare primită din partea lui Rareș, Radu conștientizează importanța micilor bucurii obținute din reconstruirea unor relații care contează, în timp ce învață despre sine cum să își activeze potențialul pentru a construi, strategic o viața de adult satisfăcătoare.

  Mi-a plăcut stilul și episoadele descriptive și am apreciat maniera în care personajul principal, permite cititorilor să îi exploreze vulnerabilitățile și nesiguranțele, dar consider că acest roman cu tentă psihologică și final eliberator este destinat unei categorii de cititori experimentați și maturi din punct de vedere emoțional care nu au așteptarea de a fi luați prin surprindere cu răsturnări de situație și care găsesc similitudini personale în intriga prezentată.

  Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul Prăvălia cu Carți –