Carti aparute la Editura Herg Benet-categoria: Romane -III

Carti apărute la Editura Herg Benet-categoria: Romane

Pervertirea (ediția 2014) de Cristina Nemerovschi

Un artist ucide și lumea din jurul lui se schimbă.
Amalia, o adolescentă deloc banală, dispare într-o dimineață de decembrie. În căutarea ei pornesc trei prieteni care sunt, în același timp, și suspecți în cazul dispariției tinerei: un scriitor mizantrop și de succes, un pictor fascinat de lolite, dar și de septuagenare, o prostituată atrasă de tot ce înseamnă sex extrem. Revoltele sociale din februarie 2012 constituie, în premieră în literatura română, o parte din fundalul acțiunii. Căutarea Amaliei reprezintă pentru fiecare dintre cei trei o introspecție dură, o permanentă și caustică analiză a umanității degradate. Pe urmele Amaliei, pășim într-un București underground, cu cluburi dedicate sado-masochismului, dar și cu memorabila și fascinanta Cală, un loc desprins parcă din Călăuza lui Tarkovski.
Alte figuri pitorești apar treptat în rolul de suspecți: o Dominatoare, o adolescentă cu tendințe de nimfomanie, Babuinu – tatăl vitreg al Amaliei, un paznic nebun al Calei, un moș însoțit de o ceată de pelicani.
Imaginația celor trei protagoniști abundă de fabulos, distopic, umor negru, cinism. Singurul subiect pe care nihilismul nu îl atinge este arta. În numele artei, se poate ajunge și la crimă?
*
“Pervertirea” creează și o breșă în timp, transportându-ne la un moment dat în perioada de după cel de-al doilea război mondial. În cea mai mare parte a sa, avem însă de-a face cu un roman extrem de actual, în paginile căruia sunt surprinse – pentru prima dată în literatură – evenimentele politico-sociale din februarie 2012.
Pe lângă ritmul alert și personajele viu colorate, “Pervertirea” este un roman care problematizează, în special moralitatea. Oamenii sunt priviți ca obiecte de către artistul nihilist, într-o răsturnare a filosofiei umaniste, perfect asumată și justificată.
“Pervertirea” este un thriller filosofic despre artă, oameni și o nouă (i)moralitate.
„Mărturisesc că am început să citesc cu emoţii manuscrisul celui de-al doilea roman al Cristinei Nemerovschi. Îmi plăcuse foarte mult Sînge satanic, despre care am vorbit cu entuziasm nereţinut la lansarea de la Iaşi, aşa că îmi era teamă ca al doilea roman să nu mă dezamăgească. Mă gîndeam că poate autoarea, sedusă de succesul primului roman, va fi fost tentată să-i reia reţeta. Mă mai gîndeam că, după un roman atît de reuşit, e foarte greu oricărui autor să menţină ştacheta. Din fericire, după primele treizeci de pagini temerile mele s-au făcut praf şi pulbere. Deşi explorează tot mediul tinerilor „furioşi” de astăzi, povestea e cu totul altfel – avem şi o tramă cumva poliţistă, ba chiar şi o călătorie prin tunelul timpului în urmă cu vreo jumătate de secol, pentru a reveni pînă la mişcările de protest din ianuarie curent! – şi cu totul altfel construită. Deşi arta compoziţiei rămîne una barocă, arborele marii poveşti şi micilor poveşti ce-i cresc pe ramuri, este cumva mai stilizat, ramurile sînt mai puţine şi fructele mai rare. Ansamblul devine însă mai limpede fără a pierde din complexitatea întîmplărilor. Pînă la urmă, deşi comparaţia e aproape imposibil de făcut, s-ar putea ca Pervertirea să bată Sînge satanic. Dar la limită!” (Liviu Antonesei)
Pervertirea, al doilea roman al Cristinei Nemerovschi, calcă iarăşi peste clişeele burghez-proletar-ciocoiste din divertismentul de un entuziasm greţos al televiziunilor, zgârie Glantz-ul revistelor pentru femei, plonjând dezinhibat într-o lume ascunsă ochilor ipocriţilor pudibonzi ce se prefac a nu şti că trăiesc într-o Românie intens stratificată. Concentrându-se, nu fără o doză zdravănă de sadism, asupra existenţelor subterane duse de câţiva dintre tinerii zilele noastre, cartea radiografiază nemilos trivialitatea mizeră a unei societăţi ce seamănă mai mult cu inversul celei mai bune dintre lumile posibile. Un portret îngroşat la maximum, în liniile caricatural-suprarealiste care îi sunt deja o marcă tinerei romanciere. Cristina Nemerovschi scrie în acvaforte despre plictiseală, depresie, lene şi dezgust, despre alcool, droguri, viaţă la limită. Nenumărate partide de sex – cu minore, cu majore, cu tinere, cu pensionare, cu urâte şi cu frumoase – traversează povestea spusă la mai multe voci. Personajele ei trăiesc, la modul aproape zoologic, o viaţă pe dos, aşa încât pare într-adevăr că „trăsătura esenţială a umanităţii este eşecul”. Cu scriitura ei dură şi sensibilă, sarcastică şi tandră totodată, servind o anti-estetică personală, Cristina Nemerovschi se dovedeşte rebela literaturii române de azi. (Radu Voinescu)
“Pervertirea este cartea care vorbeşte cel mai coerent despre etapele schimbării la faţă a României ultimelor două decenii.” (Paul Gorban)
“Pervertirea este o simfonie întunecată despre amăgirile singurătății.” (Marius Miheț)
“Avem de-a face cu un roman care te dă cu capul de toți pereții.” (Adriana Bărbat)
“Dacă romanciera va persista în astfel de analize ale mentalităţilor, va ajunge un psiholog mai televizat decât însăşi Aurora Liiceanu.” (Felix Nicolau)

Teofil şi Câinele de lemn de Cosmin Perţa

Premiul pentru cartea de proză a anului 2012 în cadrul Galei Tinerilor Scriitori.
“Citind romanul lui Cosmin, am intrat automat în rolul unui cenzor paranoid, din ce în ce mai încruntat, pe măsură ce intram în pâinea de cuvinte. Mai încruntat fiindcă am început să adun întrebări pentru a pune la punct autorul, pentru a-l convinge că un asemenea text nu trebuie publicat, fiindcă este periculos pentru “cetăţeanul de bună credinţă”, este subversiv şi cu atât mai nociv, cu cât încearcă să se ascundă în spatele absurdului. Fiindcă nouă, cenzorilor, la cursul de cenzură aplicată ni s-a atras atenţia de la bun început: atenţie mare la absurdul cu substrat, la textele aparent schizoide! Acolo se ascunde buba! Iar buba trebuie tratată chirurgical! Cine se ascunde în spatele Câinelui de lemn? Cine e Jumătatea de Matrioşcă? Iar Şantierul e cumva La Canal? Adică personajele tale au înnebunit din cauza regimului? Nu înţeleg! Măi băiete, ai cam sărit calul! Fii atent la mine, textul tău nu poate fi publicat! Sau te apuci de scris normal, pe înţelesul omului echilibrat, sau lasă-te! Auzi la el, CHINUL VEŞNIC ŞI NEOSTOITA SCRÂŞNIRE A DINŢILOR!”
Micleușanu M.
“Băi, Perţa ăsta e de belea. N-am mai citit nici un scriitor de ăsta care să-ţi frece creierii cum o face el. După ce termini cartea te învârţi în cerc în mijlocul camerei, ca un tâmpit, şi nu ştii ce-i cu tine, frate, pe bune. Eşti praf.”
Un băiat
“C. Perţa pare să fie al treilea frate Strugatski. Umor, suspans, intertextualism, fantasy – acestea sunt ingredientele romanului pe care tocmai îl citesc şi în care, mai mult ca sigur, ţi-ai dori şi tu să fii personaj, fie şi măcar unul secundar. Mie mi-ar plăcea să fiu Cîinele.”
V. Leac (Câinele)

Abisex de Sorin Delaskela

“Romanul e, în unele momente, violent-licenţios, dar niciodată grosolan. Ca orice cinic, autorul are un anumit sadism în raport cu cei care îl citesc. Parcă mânuieşte un bici.” (Alex Ştefănescu)
“Un roman erotic de bună factură, o minunată introspecţie în lumea femeilor prin ochii unui bărbat dotat şi intelectual. Cei care doresc să ajungă la raftul acestei cărţi trebuie să mai crească până la vârsta de 18 ani.” (Robert Şerban)
“Spre deosebire de tinerii furioşi douămiişti care, prosternându-se în faţa beatnicilor americani, îşi puneau naratorul să-şi plângă de milă, Abisex se hrăneşte dintr-un cinism savuros. Umanitarismul e îmbrăcat în zale.” (Felix Nicolau)
“Abisex este o lume fără amăgiri, nudă, poate de aceea, pentru unele gusturi, şocantă, obscenă, revoltătoare. Ce deosebeşte cartea lui Delaskela de mistica sexuală a lui Leonard Cohen sau de voluptatea apocalipsei lui Henry Miller, autori de care se apropie, este refuzul grandorii. Asta duce la un fel straniu de înţelegere, apropiere de mintea cititorului, un fel de modestie care captează încrederea.” (Mihaela Butnaru)

Oameni, îngeri şi demoni de Lina Moacă

Gemenii Willy și Lilly, creaturi de-o frumusețe neobișnuită și având puteri supranaturale, sunt Fiii Luminii. Lilly își dorește să cunoască oamenii direct, trăind în mijlocul lor, și își convinge fratele să se mute în București. Aici, cei doi o întâlnesc pe Alexandra, fiica unui afacerist lipsit de scrupule. Deși la început Willy nu este de acord cu implicarea lor în problemele muritorilor, la insistențele lui Lilly acceptă o căsătorie de conveniență cu Alexandra, pentru a o scoate de sub tutela distructivă a tatălui.
Crimele, fățărnicia, răutatea împânzesc orașul și restul provinciilor. Odată ce Lilly se angajează să-i pătrundă tainele, pentru ca dreptatea să triumfe, piramida întunecată se clatină. Însă, în străfundul pământului, de pe tronul întunecat, Willworf – sprijinit de Marele Iluminat – făurește planuri de atac, așteptând momentul potrivit să-și surprindă fratele și nepoții.
Povești despre iubire, dezamăgire, speranță, dăruire, altruism, din trei perspective feminine diferite. Pe tot parcursul lecturii, o întrebare revine: oare iubirea, singură, poate schimba lumea?

Octopussy de Cristina Boncea

Hyena, o adolescentă de aproape 14 ani, se întoarce acasă după o lungă perioadă de absență din mijlocul familiei. Este primită deopotrivă cu entuziasm și scepticism de către Becks, sora sa geamănă, care încearcă să reconecteze relația lor și să recupereze toți acei ani pierduți. Dar secretele mamei, ale tatălui vitreg și ale ambelor fete sunt amenințate să iasă la iveală odată cu sosirea straniului unchi din America.
Citind această carte, ești obligat să lași deoparte toate clișeele pe care le-ai auzit despre tinerii de azi. Sex, droguri, alcool, nopți în cluburi, haine de fițe? Pentru Becks si Hyena sunt doar punctul de pornire al propriilor reflecții și raportări față de viață – o foarte ciudată raportare, de altfel…
Un roman ca o călătorie fascinantă și amețitoare, cu umor sumbru și, în același timp, o atentă celebrare a individualității extreme.

X(y) de Alex Pițigoi

X, un tânăr de 21 de ani, o cunoaște pe Y, enigmatică, misterioasă și sofisticată. În scurt timp, X se îndrăgostește și Y devine centrul existenței lui. Își face planurile de viitor în funcție de ea, își dezamăgește părinții, joacă totul pe o carte… dar fata s-ar putea să nu fie ceea ce își imaginează X.
Y este o tânără dezamăgită în dragoste în momentul în care-l cunoaște pe X. Pentru o clipă, ea speră ca X să o facă să se îndrăgostească din nou. Dar o relație cu un început promițător se transformă brusc într-o cursă pentru răzbunare.
Povestea celor doi este redată atât din punctul de vedere al lui X, cât și al lui Y, cu un limbaj autentic și atractiv, care surprinde perfect dilemele și anxietatea noii generații din România de azi.
„E de-a dreptul hilar să vezi lucurile în retrospectivă. Cum eram eu atunci. Cum era ea. Cum gândeam eu. Ce gândea ea de fapt. Cum inima ei glaciară nu trăda căldura mâinii ei. Cum ochii ei priveau prin mine, iar vorbele ei explorau doar slăbiciunile mele. Minut după minut, oră după oră, zi după zi. Un plan perfect pus la punct. Ce mult mi-aş dori să pot să mă întorc în trecut. Să pun viaţa pe pauză. Să văd totul de departe. Să îndrept tot ce trebuie îndreptat. Mare păcat…”
„Cum am scris X(y)? Nici eu nu mai țin prea bine minte. Eram în Anglia? Da. Mă plimbam printr-o cameră goală de cămin? Parcă. Mă uitam la o scrumieră plină de țigări care era pe birou? Mă împiedicam de o sticlă de vin care era aruncată pe jos? Da. Aveam un laptop vechi care stătea pe un pat nefăcut de zile întregi? Era târziu? 3:00-4:00 dimineața? Eram supărat? Eram departe de ea? Simțeam că relația nu mai merge? Da. Da. Da. Da. Da. Da. Mai aveam cu cine să vorbesc la ora aia? Nu cred. Dar… eu…simțeam că am multe de spus. Cine să mă asculte?
Așa a început totul. Cuvinte scrise în Word la întâmplare, ideei aleatorii aruncate pe foi albe, rânduri împrăștiate pe sticky notes, schițe de personaje pe blocuri de desen, scris, nopți nedormite, editat, mult scris, alte nopți nedormite, facultate, scris, obsesii, scris, neîncredere, abandon, revenire, scris, oameni, scris, viață și iar scris. 3 ani…
X(y) a ajuns acum la final. E prima mea tentativă de…scris și m-am gândit să o împărtășesc cu voi. Poate o să vă placă. Poate că nu o să vă placă. Cine știe? Eu nu regret niciun moment din acești 3 ani. Cred că scrisul m-a ajutat să devin un om mai… cugetat și îl recomand mai departe. Toți avem povești și lucruri de spus. Trebuie doar să găsim oameni care să le asculte.
Poate am să mai scriu… poate nu.”
(Alex Pițigoi)

Cărăuşul de păcate de Alain Gavriluţiu

Marcus, un tânăr bolnav de SIDA, mai are doar un an de trăit. Luca, un homosexual, nu poate accepta disprețul cu care este privit de familie și societate. Lucia, o asistentă resemnată, nu a fost niciodată fericită. Întâlnirea celor trei, într-un spital, are urmări nebănuite pentru fiecare dintre ei. Printre jointuri și savuroase discuții despre moarte, iubire, durere, degradare, frică sau unicitatea ființei umane, Marcus, Luca și Lucia trec printr-o subtilă schimbare. Dintr-un hedonist în căutarea oricărui fel de plăcere, care disprețuiește moderația, Marcus se transformă într-un filosof cinic, a cărui singură evadare rămân tripurile. Luca învață treptat să accepte ceea ce este, să uite îndoielile chinuitoare și să stea mândru în fața celor care îl judecă și-l condamnă. Lucia află că mai poate exista speranță, iubire și că poate aștepta un mâine cu inima îmblânzită de emoție.
Pot trei singurătăți să se întrepătrundă și, din ciocnirea lor, să rămână ceva viu în urmă?
Tu cum te-ai pregătit de moarte?

Vandalii de Alexandru Ioan Despina

„Deşi avea o căpăţână mică şi turtită, a cărei capacitate craniană nu depăşea o mie de centimetri cubi (ceea ce-l situa între primii hominizi ce părăsiseră savanele africane şi talibanii ascunşi prin peşterile din Tora Bora), pe plan profesional lui Iulică îi mergea destul de bine. Fie că vindea jumătăţi de blugi prin obor, fie că o punea de-o alba-neagra la colţul străzii, se găseau zilnic oameni care să-i cadă în plasă. Însă şi mai mulţi îi cădeau în plasă soţiei rămasă singură acasă.”

“Viața în cartier nu a fost niciodată mai amuzantă de atât. Citește și râzi!” (Cristina Nemerovschi)

Am murit, din fericire : Întoarcerea de Theo Anghel

Tânăra Oriana moare într-un accident, chiar în ziua nunții ei. Pentru oricine, acesta ar părea sfârșitul. Nu și pentru ea. Se întoarce ca recuperator de suflete, însă nu la vechea viață și familie, pentru care trebuie să rămână moartă, ci la una cu totul nouă. Răsfățul și confortul, considerate garantate mai înainte, se duc acum pe Apa Sâmbetei. Va trebui să lupte pentru a-i salva pe ceilalți, dar și pe sine. Apar noi prieteni, noi dușmani și… prima iubire?
Există viață după moarte? Unii vor spune da, alții că nu. Dar există un răspuns la care cu siguranță nu v-ați gândit.
Există recuperatorii de suflete. Smulși din existențele lor, sunt aruncați în altele, neîntrebați de nimeni, fără să li se ceară acceptul. Trebuie doar să se supună legilor celor de Dincolo. Iar unii aleg răzvrătirea…
Despre subiecte grave precum viața, moartea sau dragostea numai de bine. Abordate de cititori și scriitori, în tonuri grave și pigmentate cu nuanțe diverse, mai mult sau mai puțin atavice, temele amintite sunt transpuse, cu o savuroasă lăcomie, din cotidian în ficțiunea literaturii. Nu numai în dimensiunea primitoare a poeziei din toate timpurile, ci și în proza de largă respirație, denumită roman. Dacă în poezie, temele respective își pot disimula, uneori genial, neputința lăuntrică, în proză și, mai ales, în roman, – grație desfășurării ample, acțiunii pe mai multe planuri, personajelor distinct individualizate, cu destinul marcat de caracter, dar și de întâmplări- asemenea subiecte au marea șansă de a-și etala, perfect, siluetele morgane. Toate astea și încă altele le regăsim și în romanul lui Theo Anghel, al cărui titlu “Am murit, din fericire” incită curiozitatea cititorului. Căci nu-ți vine să nu te întrebi dacă autoarea nu îți întinde încă din faza de titlu o capcană și nu te îndeamnă, cu vicleană abilitate, la o inversare de cuvinte- Din fericire, am murit – oferindu-ți totuși o prețioasă cheie de lectură. Un roman despre un accident sau un incident, populat de o sumedenie de personaje fictive, detaliate până la ultima fibră de imaginație. Cu gravitate și rigoare. Uneori, cu precizia sintetică a unei telegrame, alteori în ample desfășurări capabile să confere culoare. O lume, numită Chaos, nu poate fi decât bântuită. De Bine și Rău. De Alb și Negru. Contrarii sfârtecate de dorința atracției. Grație unor îngeri: Ama “o brunetă micuță, reprezenta Raiul” și Abel „blond și luminos ca un soare, Iadul”. Acestei lumi i se oferă, întotdeauna, șansa întâmplărilor neîntâmplătoare. Altminteri, după apariție, o lume cam decăzută. Când nu se mai poate însă, intervin recuperatori precum Oriana, un suflet căruia i se oferă, după moarte, șansa altei vieți bogate în sensuri. Un univers dinamic, supervizat de bunul sau cinicul Dumnezeu, ajutat de doi administratori întru bine (Amadeus) și întru rău (Malorum), care au sarcina de a oferi fiecărui recuperator câte doi sfătuitori(salvatorem): unul reprezentând Lumina, celălalt Întunericul.
Romanul“Am murit din fericire”desfășoară panoplia unor subiecte grave într-un registru accesibil, presărat cu umor și zâmbete, cu dialoguri vii, antrenante. Când ironică, când autoironică, Theo Anghel oferă cititorului cătrănit de cotidian un zâmbet cât toate zilele și-l convinge că hazul de necaz rămâne leacul cel mai bine tolerat. Fără reacții adverse. Cu semnificații paralele, romanul “Am murit din fericire” nu va duce lipsă de cititori. Sper!
(Catia Maxim)
,,Sunteți atât de puri, sperați să vă răscumpărați viața veșnică odată cu salvarea altor suflete. Porniți ca niște ieduți să zburdați pe câmpii și când dați nas în nas cu nedreptatea, rămâneți confuzi, fără repere, debusolați ca niște pui de găină abandonați. Sunteți dulci, aproape că mi se face dor de vremea când eram ca voi.,,
Iadul și raiul au uși diferite, nici nu intrăm, nici nu ieșim, în subconștient, ne dorim viața veșnică.
Aici este o problemă mare, de orientare, între uși și îngeri, între demoni și aghiotanți, între voluntari și alesi… între misiune și curiozitate.
Ideea e că, dacă ne place sau nu, rochia neagră de bal a elegantei hârci cu coasa va dansa oricum mai devreme sau mai tarziu, cu toți, deci să nu ne înghesuim, nu e graba.
Până atunci este doar o poveste…deci începem cu o nuntă, mai plecăm puțin până Dincolo, ca și când am fura mireasa, salvăm suflete și ce o mai fi și dăm socoteală tuturor.
Dar nouă cine ne dă socoteală ?
(Doina Roman)

Zilele amanţilor de Corina Ozon

Când am primit invitaţia de a citi manuscrisul cărţii Corinei, am acceptat temător. Sunt la o vârstă când îţi spui arogant că ai citit cam tot şi te întrebi seniorial ce ar putea să te mai surprindă. Ei bine, cartea Corinei. Care te surprinde prin toate locurile pe care le credeai securizate, impenetrabile. Te surprinde în primul rând pentru faptul că refuză fără efort scriitura feminină, melancolică şi vag lamentabilă. Frazele sunt scurte şi nu intră bătând la uşă, ci trântind-o de perete. Apoi, te surprinde tema predilectă a cărţii: amantlâcurile, iubirile frugale, relaţiile interzise, tot tacâmul. Practic, Corina omoară în poveştile ei orice ipocrizie feministă (chestie care mie mi-a mers la suflet), o îngroapă adânc şi îi pune capac. N-o să omit sub nicio formă limbajul, care surprinde de asemenea. Corina foloseşte limba română fără să se ferească de extremele ei. Are curaj, „are ouă”, cum s-ar spune. Nu că ar fi singura, nu că ar fi o raritate, dar a manipula cuvinte interzise într-un text literar, fără a-i strica savoarea, nu e la îndemâna oricui. Rămâne însă la final impresia generală, cea care contează cel mai mult. Care e bună, dacă nu foarte bună. Cartea se citeşte uşor, e cinică, e vie, are tot ce îi trebuie pentru a deveni un succes. (Ştefan Caraman)
Corina Ozon vine dinspre jurnalism spre literatură, cunoscând oamenii, cu talent. Scrie captivant, folosind în fraze câte cuvinte chiar trebuie, fără floricele stilistice şi volute descriptive în plus, care ar creşte statistic durata de somn a populaţiei. „Zilele amanţilor” e o carte pentru dezinhibaţi. N-o recomand proştilor si bigoţilor. (Alexandru Petria)
Aceasta este o carte deşteaptă. Iar vrăjitoria nu-i deloc exclusă. Te ţine lipit de ea, nu te lasă absolut deloc nici să faci altceva şi nici măcar să te gândeşti la altceva. Nu poţi uza de niciun instrument fizic ori sufletesc pentru a i te sustrage. Iar dacă asta nu-i curată fermecătură, atunci ce este? A, ştiu. Literatură deşteaptă. (Ana Barton)
O lectură care curge uşor, cu un limbaj direct şi frust, perfect adaptat subiectului. Corina vorbeşte cu umor şi amar, fără ocolişuri, despre situaţii de viaţă verosimile, desprinse din cotidian. Amanţii putem fi oricare dintre noi. (Petronela Rotar)

nymphette_dark99 (ediția a 3-a) de Cristina Nemerovschi

Exemplar cu autograful autoarei.
“Am 13 ani şi 4 luni. În ghiozdanul meu nu găseşti bomboane pe băţ, nu îmi prind părul cu bentiţă, nu port pantofi cu baretă şi nici rochiţe albe. Fac sex pentru că e fun. Îmi testez limitele şi nimic din ceea ce ai putea bănui despre mine nu este adevărat. Mă cheamă Vicky. Ai grijă să nu îmi spui Victoria, port un cutter cu mine tot timpul.”
***
Rămasă singură în mijlocul Braşovului, fără bani şi fără baterie la mobil, Vicky, o adolescentă de 13 ani, are o noapte la dispoziţie pentru a ajunge în Bucureşti, unde a doua zi este petrecerea de majorat a iubitului ei, Dev, petrecere pe care în niciun caz nu vrea să o rateze. Un TIR opreşte, iar bărbatul pare fascinat de nurii tinerei Lolite, propunându-i o partidă de sex în pădurea de la marginea drumului. Ea acceptă imediat, însă şoferul nu ştie că a făcut o greşeală care îl va costa poate chiar viaţa.
Situaţiile neprevăzute şi personajele întâlnite pe parcursul a doar câteva ore gravitează în jurul atracţiei sexuale şi al aventurilor extreme, al rememorării unor evenimente decisive din trecut şi reflecţii despre persoanele importante care au marcat-o. Fata ascunde totuşi un secret – Întâmplarea.
Live fast, die young, bad girls do it well.