Cât e ceasul la tine-n suflet?, de Livia Stoica – Volum de poezii -recenzie

Cât e ceasul la tine-n suflet?

Livia Stoica

Titlu: Cât e ceasul la tine-n suflet (sau timpul lui ne)

Autor: Livia Stoica

Editura: Brumar

Anul apariției: 2018

Număr pagini: 104

   Livia Stoica este absolventă a Facultății de Teatru și Sociologie din Anglia. De asemenea, a absolvit Teatrologie în cadrul Facultății de Teatru și Film din București și a urmat un master de scriere dramatică. A scris șapte piese de teatru: „Atenție se-nchid ușile”, „Shakespeare control alt delete”, „Sophia, exploratoarea neumbrită”, „Manifest”, „Hârtie Mestecată”, „Copilul nenăscut sau Minunata lume nouă” și „Omul-insulă”. Piesa „Omul-insulă” a fost semifinalist în cadrul Concursului Național de Monodramă din Bacău în 2018.

   Volumul de poezii „Cât e ceasul la tine-n suflet?” conține poezii atipice, în general fără rimă și ritm. Cartea cuprinde șapte părți distincte, ca și cum ar avea o prefață cu poezii, cinci capitole și o postfață sau un epilog. Aceste „capitole” sunt fiecare denumite cu numărul lor și un subtitlu. Astfel, regăsim în carte capitolele: unu (I), două (inimi), trei (tăceri), patru (singurătăți) și cinci.

   Fiecare dintre părțile despre care vă spuneam conține câteva poezii, toate scurte. Astfel, întâlnim de la poezii cu un singur vers, până la poezii puțin mai lungi. Fiecare poezie reflectă gânduri și sentimente, în principal cu privire la existență sau la iubire.

   Vă spun sincer că m-a atras titlul acestui volum de poezii. Mă așteptam să găsesc poezii despre timp, poezii profunde și care să îți rămână în suflet. Cu dezamăgire, vă spun că nu a fost deloc așa. Au fost câteva poezii care mi-au plăcut, dar pe majoritatea nu am reușit să le înțeleg. Într-adevăr, câteva dintre poeziile din acest volum dezbat, într-un fel sau altul, subiectul timpului.

   Cartea se citește foarte repede, nu numai datorită numărului redus de pagini, ci și a faptului că majoritatea poeziilor sunt foarte scurte. Însă, din păcate, după ce închizi cartea, nu rămâi cu prea multe. Poeziile nu sunt genul acela de poezii care să îți rămână în memorie.

   Unele dintre ele îți trezesc anumite sentimente pe măsură ce le citești. Pentru mine, cele mai frumoase poezii din acest volum au fost cele în care am reușit să regăsesc prezentată tema timpului și a ființei sau neființei. Subtitlul volumului este „sau timpul lui ne” și mi s-a părut mai aproape de conținutul volumului, decât titlul în sine. Asta deoarece numeroase poezii din această carte par să aibă mai degrabă legătură cu o filosofie a ființei și neființei. De exemplu, una dintre poezii dezbate chiar ideea nașterii, a modului cum apărem în lume:

„Unul: 30

Nu, nu m-am născut

Nu m-am născut

Nu m-am născut

Pentru că nu a existat niciun moment

în care să zic

nu!

Chiar și ca o glumă proastă

Nu, nu m-am născut

Fiindcă dacă mă nășteam

Nu mă mai nășteam

Din memoria unui turist avid de destinații exotice

m-am născut

cuvintele erau deja aruncate

ca zarurile

când m-am născut

iar eu nu aveam ce să mai zic”

   Alte poezii vorbesc despre cum viața noastră prezintă o anumită ciclicitate zi-noapte, somn-trezire, pe care autoarea o asociază chiar cu ideea de naștere și moarte:

„Unul: 20

din doi în doi pași mă nasc

în fiecare dimineață

și mor

în fiecare seară

telenovelă proastă pusă pe repeat”

„Unul: 40

Mă nasc în fiecare zi

Și mor în fiecare seară

Nu știu dacă și cui ar trebui să mulțumesc pentru asta

Mama spune că m-a născut

Dar nu cred că e adevărat

Pentru că ea vorbește la trecut

Și eu văd că mă tot nasc

Mă nasc ieri

Mă nasc azi

Și cel mai probabil mă nasc și mâine

Cineva mă tot naște în fiecare dimineață

Cred că e același care mă omoară în fiecare seară

Sau poate sunt doi

Unul care mă naște

și altul care mă ucide

cu ceva fin de tot

ca-n romanele polițiste bune

nu simt nimic

poate m-am obișnuit

de atâția ani de când tot mor

cred că-i place comedia,

altfel nu se explică cum mă trezesc să mor și mor ca să mă

trezesc

Ca un fluture pe care-l păcălești cu lumina

ca apoi să-l învelești în întuneric

Sau poate e doar cineva care mă iubește

pe ascuns

ca-n liceu

când primeai scrisori de dragoste nesemnate în bancă

și nu conta de la cine erau

ci că aveai un admirator secret

doar că acum în loc de scrisori primesc secunde

milioane de secunde

atât de multe că am început să le înghit

le mestec bine

până rămâne doar un colț mic și uscat

pe care-l păstrez pentru diminețile de mâine

în caz că se vor termina

dar până mâine

deschid fiecare secundă

cu sufletul la gură

ca-n liceu

când nu conta

cine te iubește

ci că te iubește

cineva”

Vă las aici și două dintre poeziile care mi-au plăcut:

„00. 00 (am așteptat să te ne-aștept)

În după amiaza aceea am stat

Am stat și-am așteptat

Am așteptat și m-am întrebat ce rost are

Ce rost are să te aștept

dacă tu nu vii

Și atunci am stat

Am stat și m-am gândit

ce pot să fac ca să nu te mai aștept

Ca să nu te mai aștept niciodată

Am stat și m-am întrebat cum să fac să nu te mai aștept

Nici măcar ipotetic

Sau abstract

În ziua aceea am stat

Am stat și am așteptat să nu te mai aștept vreodată am

așteptat

am așteptat

Iar tu

Tu ai stat.”

„Cinci: 20

O dungă incompletă

Natură statică infectă

De ce natura stă

când totul moare

De ce dacă moartea doare

nimeni nu moare când altcineva doare

Nu mai moare nimeni cu adevărat

Suntem morți de mult

și-am și înviat”

recenzii cărţi