Liliacul, de Jo Nesbø – Editura Trei – recenzie

Liliacul

Jo Nesbø 

Editura Trei, 2018

Colecția Fiction Connection

Titlu original: Flaggermusmannen, 1997

Traducere din limba engleză de Bogdan Perdivară

432 de pagini

Violența e precum Coca-Cola și Biblia. O chestie clasică.

    Jo Nesbø este un romancier norvegian foarte apreciat pentru suflul nou adus  genului crime, cu profunde accente de analiză psihologică. A fost tradus în peste 50 de limbi și a făcut o avere din vânzarea cărților. Este considerat de anumite voci critice drept cel mai important scriitor de thrillere. Cel mai cunoscut personaj al lui Nesbø este Harry Hole, un polițist cu vocație, dar și cu slăbiciuni și vicii; un anti-erou alunecos, antipatic, care descoperă adevăruri când te aștepți mai puțin.

Din seria Harry Hole fac parte:

The Bat (Liliacul)

Cockroaches (Gândaci)

The Redbreast (Pitulicea)

Nemesis

The Devil Star (Steaua Diavolului)

The Redeemer (Mântuitorul)

The Snowman (Omul de zăpadă)

The Leopard (Leopardul)

Phantom (Fantoma)

Police (Poliție)

The Thirst (Setea)

The Knife (Cuțitul) – în curs de apariție

   Liliacul este primul volum al seriei și-l surprinde pe inspectorul criminalist Harry Hole de la Poliția din Oslo la Sydney, pentru a participa la investigațiile făcute în cazul morții violente a unei norvegience de 23 de ani, Inger Holter: violată, strangulată și aruncată în Pacific.

   O moarte aparent izolată se dovedește fapta unui prolific criminal în serie, ce preferă blondele tinere. Străbați odată cu detectivul un adevărat labirint al posibilităților, multe piste false și ajungi să suspectezi pe toată lumea. Acțiunea evoluează gradat, iar violențele cresc până la intensitate maximă. Dacă ești slab de inimă, te sfătuiesc să nu citești cartea asta!

   Cele 3 părți poartă ca titlu numele personajelor dintr-o străveche legendă australiană, despre războinicul Walla, frumoasa Moora și șarpele uriaș Bubbur. E evident că Walla este echivalentul lui Harry, Moora – Birgitta (pentru care personajul titular face o pasiune) și… cine să fie șarpele Bubbur, cel care i-a frânt trupul Moorei? Vă garantez că veți avea o surpriză în ultimele pagini ale cărții.

   Sydney – orașul care nu doarme niciodată – devine metapersonaj în romanul lui Nesbø: e viu, colorat, decadent și fermecător; un tărâm al tuturor posibilităților, ale cărui povești le aflăm de la personaje precum polițistul Andrew Kensington, simpatic și prietenos, calități care-i vor aduce necazuri.

,,Australia, totuși, nu e mai rasistă ca alte țări. Suntem, până la urmă, o națiune multiculturală cu oameni veniți să trăiască aici din toate colțurile lumii. Înseamnă doar că merită osteneala să te îmbraci la costum ori de câte ori ieși la un restaurant.”

   Personajele intră în scenă pe măsură ce evoluează ancheta, însă Harry pare să le eclipseze pe toate, nu prin ceea ce reprezintă, nu prin moralitate, conduită sau mai știu eu ce atribute, ci prin mintea ascuțită ce-l fac să observe indicii unde te aștepți mai puțin. De exemplu, observă ce are în geantă prostituata pe care a adus-o în cameră, dar confundă peruca blondă cu un pechinez; dezmeticindu-se, face legătura cu preferința criminalului pentru blonde și se întreabă dacă nu cumva prostituata îl are client. Nu vă faceți iluzii, e pistă falsă! Sau cum contrazice un certificat medico-legal care confirmă o sinucidere. Cum o fi stins sinucigașul lumina după ce a atârnat în ștreang? Cu o sinceritate dezarmantă, face o radiografie a propriei vieți:

… n-am nevastă. N-am copii. N-am câine. Am doar un șef, o soră, un tată și vreo doi tipi pe care încă-i socotesc prieteni, chiar dacă mă sună doar o dată la câțiva ani – și eu la fel.

Alcoolismul i-a afectat viața și se luptă cu sentimentul de a se face vinovat de moartea partenerului său, într-un accident auto, de unde a ieșit basma curată, prin intervenția șefilor, care au considerat că nu era nevoie să se facă publicitate negativă poliției, declarând că, în momentul impactului, la volan se afla cel mort. Cu toate că se pedepsește singur evitând să mai bea alcool, cazul crimelor îl afectează puternic și îl determină să ia decizii proaste.

,,-Știu că știi c-am tras la măsea, zise bărbatul într-o engleză surprinzător de bună, deși cu voce împleticită, când observă șovăiala lui Joe. Să presupunem că o iau razna în cameră. Să presupunem. Sparg televizorul, oglinda din baie și vomit pe mochetă. S-au mai întâmplat din astea. Ar fi suficientă o garanție de o mie de dolari? În orice caz, am de gând să rămân așa de beat că nu prea o să fac gălăgie, n-o să deranjez alți oaspeți și nici n-o să-mi arăt mutra pe culoare la recepție.”

   Nu mi-a plăcut aproape deloc de Harry. Consider că autorul a optat pentru un asemenea personaj tocmai pentru a stârni reacții diferite în rândul cititorilor. Mi-a plăcut romanul, însă nu suficient cât să mă determine să cumpăr și alte volume ale seriei. Timpul este un sfetnic bun; cine știe, poate la vară voi scrie despre alte aventuri ale personajului în termeni glorioși. Ceea ce știu sigur însă e că legendele Australiei constituie un substrat solid al romanului. De aici, semnificația titlului: liliacul reprezentând simbolul aborigen al morții.

Cartea Liliacul, de Jo Nesbø poate fi comandată de pe Libmag.ro

Recenzii cărţi thriller