Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei, de Robert K.Massie – Editura All – recenzie

Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei

Robert K.Massie

Medalia Andrew Carnegie pentru Excelență în Non-ficțiune

Titlul original: Catherine the Great. Portrait of a Woman

Traducere din limba engleză: Adina și Gabriel Rațiu

Editura: All

Categorie: Istorie, Non-ficțiune

Anul apariției: 2018

Număr pagini: 566

    Robert K.Massie – Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei – cărţi istorice

   Robert K.Massie s-a născut în Lexington, Kentucky. A studiat istorie americană la Yale și istorie europeană la Oxford, fiind bursier Rhodes. A fost președintele Asociației Autorilor Americani din 1987 până în 1991. Robert K. Massie a câștigat Premiul Pulitzer pentru biografie cu lucrarea Petru cel Mare, apărută în 2015 la Editura All. Printre celălalte cărți ale sale se mai numără: Nicholas and Alexandra, The Romanovs: The Final Chapter; Dreadnought: Britain, Germany, and the Coming of the Great War  și Castles of Steel: Britain, Germany and the Winning of the Great War at Sea.

   Fără doar și poate, istoria Rusiei și a Romanovilor suscită astăzi interesul publicului  mai mult decât oricând. Personal, o găsesc extrem de fascinantă prin combinația între Asia și influențele europene, vizibile, mai ales, în rândul păturii nobiliare și a Curții de la Sankt Petersburg. După ce am citit ,,Saga dinastiei Romanov” de Jean des Cars, mi-am zis că trebuie să aprofundez subiectul și să mă documentez mai mult în privința dinastiei domnitoare din Rusia țaristă.

   Astfel, am ajuns la volumul ,,Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei” de Robert K. Massie, o lectură absolut fermecătoare, capabilă să îți mențină curiozitatea de la prima până la cea din urmă pagină. Pe lângă documentarea temeinică, oglindită în bibliografia serioasă, această publicație dezvăluie un stil de scriere foarte bun, istoricul american reușind să capteze atenția cititorului și să-i înfățișeze un fragment din marea istorie a Rusiei într-o manieră ce îl îndeamnă la reverie. Curtea Ecaterinei pare să se întruchipeze aievea în fața cititorului, prinzându-l în mrejele sale și ținându-l ,,prizonier” până la sfârșitul acestei povești, a cărei eroină este Ecaterina.

   Sofia de Anhalt-Zerbst s-a născut la 21 aprilie 1729, la Stettin, în Pomerania prusacă (astăzi, în Polonia), într-o familie cu o descendență nobilă, dar, chiar și așa, destul de modestă. După o copilărie în care a fost lipsită de afecțiunea maternă, dar în care și-a găsit motive să zâmbească (ca pe tot parcursul existenței sale), Sofia se trezește în tumultul relațiilor diplomatice ruso-prusace, Împărateasa Elisabeta I (fiica lui Petru cel Mare) dorind-o și acceptând-o drept soție pentru moștenitorul său, Petru (nepot de soră), o alianță matrimonială cât se poate de importantă pentru asigurarea succesiunii la tron și dăinuirea dinastiei.

   Odată ajunsă în Rusia în 1744, începe să învețe limba rusă, se atașează de națiunea sa adoptivă, se convertește la ortodoxism, prilej cu care primește numele Ecaterina. Anul următor, în urma căsătoriei cu Petru, Ecaterina devine Mare Ducesă a Rusiei. În acest mod, tânăra venită dintr-un mediu familial și social, am putea spune, banale, dar cu aspirații înalte, își începe aventura într-o nouă țară, pe care are să o poarte în suflet până în ultima sa zi.

   Relația cu Petru se dovedește dificilă, acesta înfățișându-se drept o personalitate nestatornică, puerilă, incapabilă să-i ofere Ecaterinei afecțiunea și sprijinul de care aceasta are, la rândul ei, nevoie. După nouă ani de mariaj neconsumat, se naște Pavel, dintr-o relația extraconjugală cu Serghei Saltîkov, dar recunoscut drept fiu legitim al Marelui Duce, luat și îngrijit de Elisabeta și, prin urmare, lipsind-o pe proaspăta mamă de experiența maternă. Mai urmează și alți prunci, care fie mor, fie sunt îndepărtați de la Curte.

   Tinerețea Ecaterinei nu se dovedește nicidecum ușoară, supusă fiind Împărătesei care oscilează între clipele de profundă afecțiune și cele de o inefabilă nemulțumire, obligată să îl suporte pe Petru și nebuniile lui copilărești. Totuși, asta nu o împiedică să-și desăvârșească evoluția intelectuală, alegând să-și petreacă timpul citind, studiind și inspirându-se din filosofia iluministă. Ulterior, are să se împrietenească cu Voltaire și Diderot, politica sa de început fiind serios marcată de ideile acestora.

   Anul 1762 este marcat de decesul Elisabetei, de încoronarea lui Petru (al III-lea) și de o nesiguranță ce planează asupra Ecaterinei, poziția sa aflându-se în pericol, ca urmare a dorinței noului țar de a o repudia și de a o înlocui cu o cocotă. Grație prietenilor și susținătorilor săi, dintre care amantul Grigori Orlov , și profitând de totala lipsă de popularitate a împăratului, Petru este detronat, asasinat, iar pe tronul tuturor Rusiilor ajunge Ecaterina.

   Constatând problemele cu care se confruntă Imperiul, situația internă deloc surâzătoare, Ecaterina se impune cu o voință de fier și începe un lung și tumultuos proces de propășire a statului. Redactează nakazul, Ecaterina dorindu-se a fi un despot luminat și încercând să pună în aplicare ceea ce a învățat din filosofia iluministă. Din păcate, suferă una dintre cele mai mari dezamăgiri ale vieții sale, întrucât teoria și practica se dovedesc incompatibile. Nu reușește să abolească șerbia, însă depune eforturi pentru a îmbunătăți viața supușilor săi, contribuind la dezvoltarea medicinei, la promovarea educației, științelor și artei (Muzeul Ermitaj, unul dintre cele mai mari muzee de artă din lume, stă drept mărturie). Ba chiar, încurajează vaccinarea împotriva variolei, după ce se vaccinează ea însăși.

   Ecaterina nu se recăsătorește, însă are ,,favoriți”, al căror număr atinge cifra 12, incluzându-i și pe cei dinainte de încoronare. Nu pentru că ar fi o femeie frivolă, ci pentru că se află într-o permanentă căutare a iubirii, a afecțiunii și a unui refugiu, după o zi lungă în care se preocupă de buna funcționare a Imperiului. Dintre aceștia, pe lângă Orlov care o ajută să obțină tronul, o altă figură marcantă este cea a lui Potemkin, un om de nădejde, un bun strateg și diplomat ce contribuie la expansiunea și consolidarea Rusiei.

   Pe plan extern, Ecaterina dă dovadă pe parcursul domniei de un fin simț diplomatic, dar și de o dorință aprigă de a se impune, de a avea, pe cât posibil, ultimul cuvânt.  Poartă războaie împotriva turcilor, asigură Rusiei accesul la Marea Neagră, anexează Peninsula Crimeea și joacă un rol decisiv în împărțirile succesive ale Regatului Poloniei, soldate în 1795 cu dispariția acestuia de pe harta politică a bătrânului continent.

   După o bătrânețe marcată de probleme de sănătate, de șocul produs de Revoluția Franceză și de ghilotinarea regilor, Ecaterina își dă sufletul în seara zilei de 6 noiembrie 1796, la 67 de ani și o domnie căreia i-a dedicat jumătate din existență (34 de ani)…

   Îmi permit să redau epitaful marii împărătese, atât de modestă încât nu a acceptat pe timpul vieții să fie numită Ecaterina cea Mare și suficient de îndrăzneață ca să se declare un ,,spirit republican”, redactat de ea însăși:

,,AICI ODIHNEȘTE ECATERINA A DOUA

Născută la Stettin pe 21 aprilie 1729.

În anul 1744, a plecat în Rusia spre a se căsători cu Petru al III-lea. La vârsta de paisprezece ani, a luat tripla decizie de a-și mulțumi soțul, pe Elisabeta și națiunea. Nu a precupețit niciun efort în a o duce la îndeplinire. Optsprezece ani de monotonie și singurătate i-au dat prilejul să citească multe cărți.

Când a urcat pe tronul Rusiei, singura sa dorință a fost să facă ceea ce era mai bine pentru țara ei și să încerce să aducă bucurie, libertate și prosperitate supușilor săi.

A iertat cu ușurință și nu a urât pe nimeni. A fost o persoană agreabilă, degajată, tolerantă, înțelegătoare și veselă. A fost un spirit republican și un suflet blând.

A fost o fire sociabilă.

A avut mulți prieteni.

I-a plăcut munca.

A iubit arta.”

   La sfârșitul acestei cărți, cititorul simte cum îl trec fiori pe șira spinării, gândindu-se la măreția și la excepționalul ascunse în persoana Ecaterinei a II-a. Citind acest volum, însoțind-o pe Ecaterina printr-o călătorie, pe alocuri, impresionantă și emoționantă, presărată cu încercări și bucurii, avem șansa de a descoperi o personalitate demnă de toată admirația: vioaie, cu sufletul veșnic tânăr, perseverentă, iubitoare, pasionată de natură, de artă, de cunoaștere, cultă, altruistă, generoasă, vizionară, abilă, onestă. Atâtea atribute, atâtea calități ce nu sunt nicidecum știrbite de defectele, caracteristice omului în definitiv.

   Robert K. Massie reușește cu succes să surprindă, în lumini și umbre, un personaj fermecător, pe care orice cititor l-ar îndrăgi, fără a se îndepărta de adevărul istoric și fără a da curs neadevărurile susținute de unii și de alții cu scopul evident de a întina portretul moral al Ecaterinei. Ea își merită locul în galeria conducătorilor de seamă ai Rusiei și în cea a monarhilor luminați, punându-și amprenta asupra celei de-a doua jumătăți a secolului al XVIII-lea prin implicarea în relațiile internaționale, prin încercările de a continua misiunea lui Petru cel Mare, aceea de ridicare a Rusiei la rangul de mare putere și, mai mult decât atât, la cel de stat civilizat, pregătit să întâmpine modernitatea.

   Volumul ,,Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei” face parte dintr-o trilogie pe care, personal, îmi doresc s-o citesc integral, fiindcă Petru cel Mare și cuplul imperial Nicolae al II-lea – Alexandra îmi suscită interesul.

   Cartea de față constituie, din punctul meu de vedere, o lucrare respectabilă, pe care istoricii și pasionații de istorie nu ar trebui să o evite, dar și o lectură pentru simplul cititor, dornic să evadeze în lumea cărților (și nu numai!), respectiv să-și depășească orizontul cultural.

   Tuturor celor care parcurgeți această recenzie… vi-o recomand cu inima deschisă! Vă invit să faceți cunoștință cu Ecaterina… împărăteasă… despot luminat… femeie.

   În încheiere, doresc să citez un fragment din finalul cărții, în care autorul sintetizează realizările țarinei Ecaterinei a II-a, subliniind meritul ei de a fi fost, deși nu și biologic, urmașa lui Petru cel Mare:

,,A fost o figură impunătoare a epocii monarhiei; singura suverană europeană care se poate măsura cu ea a fost Elisabeta I a Angliei. În istoria Rusiei, ea și Petru cel Mare se înalță, prin măiestrie și realizări, mult deasupra celorlalți paisprezece țari și împărătese care au urcat pe tron în cei trei sute de ani ai dinastiei Romanov.

Ecaterina a purtat mai departe moștenirea lui Petru. El oferise Rusiei <<o fereastră către Occident>>  pe coasta Balticii, clădind acolo capitala țării. Ecaterina a deschis o nouă fereastră, de data aceasta la Marea Neagră, ale cărei bijuterii erau Sevastopolul și Odessa. Petru a adus tehnologie și instituții de guvernământ noi în Rusia; Ecaterina a adus filosofia morală, politică și judiciară europeană, literatura, arta, arhitectura, sculptura, medicina și educația. Petru a creat o marină rusă și a pregătit o armată care l-a înfrânt pe unul dintre cei mai iluștrii militari ai Europei; Ecaterina a înființat cea mai mare galerie de artă  din Europa, spitale, școli și orfelinate.

Petru a tuns bărbile și a scurtat robele nobililor săi de vază; Ecaterina i-a convins pe supușii ei să se lase vaccinați împotriva variolei. Petru a transformat Rusia într-o mare putere; Ecaterina a extins această putere și a împins țara spre o cultură care, în secolul următor, îi va da, printre alții, pe Derjavin, Pușkin, Lermontov, Gogol, Dostoievski, Tolstoi, Turgheniev, Cehov, Borodin, Rimski-Korsakov, Musorgski, Glinka, Ceaikovski, Stravinski, Petipa și Diaghilev. Acești artiști și operele lor au făcut parte din moștenirea lăsată Rusiei de Ecaterina.”

Păreri:

• ,,O istorie a puterii, perseverenței și pasiunii… o superbă poveste spusă de un desăvârșit povestitor.” (The Wall Street Journal)
• ,,Massie nu și-a pierdut vigoarea. El a fost întotdeauna un biograf cu instincte de scriitor. El înțelege acțiunea – destinul – ca pe o funcție a personajului, iar perspectiva narativă pe care o stabilește și o menține e de natură să-l facă pe cititor să creadă că figura somptuoasă a Ecaterinei cea Mare prinde viață, ca printr-o magie, chiar sub ochii lui.” (The New York Times Book Review)
• ,,Această lucrare nu este doar pentru istoricii împătimiți și niciun cititor n-ar trebui să se sperie de volumul ei. Robert Massie a scris o biografie cuprinzătoare, pe care o citești ca pe un roman și pe care cu greu o mai lași jos din mână.” (The Washington Times)
• ,,În Ecaterina cea Mare, Massie a creat un portret sensibil și complex nu doar al unei gigantice personalități din istoria Rusiei, ci și al unei femei în carne și oase.” (Newsweek)

LECTURĂ PLĂCUTĂ! BON VOYAGE!

Cartea Ecaterina cea Mare. Portretul unei femei, de Robert K.Massie o găsiţi pe site-ul Editura All

Recenzii cărţi istorice

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Diverta, librărie.net şi cărtureşti