Eurotrash – Christian Kracht – recenzie
Eurotrash – Christian Kracht – recenzie
Autor: Christian Kracht
Editura Trei
București, 2024
Nr. pagini: 255
Christian Kracht, autor suedez tradus în peste 30 de limbi și-a început cariera ca jurnalist pentru un număr mare de publicații și ziare germane, ulterior corespondent și blogger de călătorii, job care i-a purtat pașii prin India, Africa și majoritatea țărilor europene.
Romanul Eurotrash aduce în prim plan călătoria imersivă a personajului principal, declanșată de sentimentul acut al disperării, depresiei și dezrădăcinării de propriile origini. Ceea ce declanșează această etapă este solicitarea propriei mame de a veni să o viziteze în Zurich, la ieșirea din spitalul de psihiatrie unde era internată.
La cei 90 de ani ai săi, alcoolică, dependentă de Fenobarbital și plină de frustrări acide, mama lui Christian (autorul se folosește pe sine ca personaj principal), își dorește o ultimă excursie alături de fiul său. Intenția sa de a vizita împreună cu acesta Africa, ascunde în fapt nevoia de a se asigura că moștenirea culturală și materială a familiei nu se pierde înainte ca fiul său să poată înțelege anumite sensibilități ale neamului din care provine.
Lipsit de entuziasm și incomodat de personalitatea puternică a mamei sale, aminitirile lui Christian sunt haotic parcurse, alunecând până la perioada în care bunicul său matern, membru al partidului nazist și locotenent SS în anii 1930, este incapabil de a-și apăra propria fiica în fața violului colectiv la care este supusă de către colegii săi de breaslă, jonglând apoi cu reminescențe din propria copilărie, alături de un tată distant, îmbogățit peste noapte în urma unor investiții la o firmă de armament elvețiană, veșnit chinuit că nu este luat cu adevărat în seamă de conaționalii săi care îl văd ca pe un parvenit.
“Așadar îmi lipsea explicația pentru contextul mai cuprinzător al relațiilor existente în familia mea. Era ca și cum zeci de ani aș fi participat pasiv, de pe margine, la niște nelegiuiri enorme și nu eram în stare să le recunosc, ca și cum în interiorul presupunerilor mele ar fi existat doar alte presupuneri, ca și cum aș fi fost atins de o afecțiune a câmpului morfic, de o ticăloșie teribilă care radia din trecut. Ca și cum mi s-ar fi sugerat că realitățile copilăriei și adolescenței mele ar fi speciale sau extraordinare în vreun fel anume, pe când în realitate nu numai că erau îmbibate de mediocritate și de apucături burgheze deprimante – cu așa ceva aș fi putut să mă împac – dar mai erau și generatoare de nenorocire profundă.”
Excursia forțată se dovedește a fi limitată între granițele Elveției, dar bătrâna senilă și alcoolică nu realizează acest lucru în cele trei zile pe care le petrece cu fiul său, forțând o conexiune intimă abruptă și fără menajamente. Una dintre condițiile acestei excursii este aceea de a cheltui din banii moșteniți de la soțul decedat, șase sute de mii de lire fiind extrase din contul bancar și împărțite cu nonșalanță taximetriștilor, patronilor de cafenele sau hotelierilor dubioși unde se cazează peste noapte.
Planul fiului ei este acela de a cheltui cât mai rapid banii cu care au plecat la drum ascunși într-o sacoșă de plastic, sperând că acest lucru va scurta călătoria și va domoli încăpățânarea mamei sale de a ajunge susținută de un cadru de mers, un șir de haine de schimb și o sacosă de sticle de băutură, medicamente și pungi de colostomie, până în Africa, dar nu înainte de a vedea flori de colț pe crestele Alpilor Elvețieni.
Călătoria îi apropie pe cei doi și acționează ca un panaceu pentru mintea tulburată a lui Chistian, ajutându-l să își înțeleagă mai bine originile și să empatizeze cu episoadele de abandon, depresie și abuz ale mamei sale, prinsă într-o relație nefericită și purtând în spate rămăsițele unei vieți într-un sistem nazist care o bântuie.
“Cum fusese de fapt să fie măritată cu tata? Cum fusese de fapt traiul cu tatăl ei? Legitimația SS și insigna aurie de partid și feluritele camere de tortură și imensa tăcere de zeci, de sute de ani, tăcere care s-a statornicit rozând, măcinând tenace, îndârjit – să fi fost doar un vis, un vis insipid și grețos, care refuza să se mai termine? Am sprijinit-o ținând-o de cot, ea a fluturat ostenită mâna, iar prin cap i se rostogoleau încoace și încolo atitudini, ca și cum pereții interiori ai țestei ei ar fi fost marginile unei mese de biliard, iar gândurile ostile dinăuntru, niște bile de sidef colorate.”
Revenirea la sanatoriu pare promisiunea unui nou început, deși, în fapt, Christian știe că cel mai probabil acela va fi ultimul lor adio, motiv pentru care își joacă până la final rolul de partener în aventura către Africa, preluarea bătrânei fiind făcută de o infirmieră de culoare care susține povestea fiului.
O carte despre impactul relațiilor familiale în viața noastră și despre forța de care este nevoie pentru a te scutura de durerile, frustrările, neajunsurile și eșecurile purtate în spate de generațiile dinaintea ta. Recomand acest roman celor care au răbdare cu un stil amestecat, haotic, neconcludent și care au capacitatea de a oferi timp și energie unui personaj care se chinuie să se cunoască pe sine prin ochii cititorilor.
“Am stat o vreme acolo, noaptea, în cimitir. Mama mă luase de mână. M-am gândit la moartea ei și la moartea mea și cum avea să fie. Ea aproape că ajunsese acolo foarte des: în comă, în bardo, în moarte clinică, hrănită artificial. Poate că era doar un salt mărunt, lipsit de importanță, doar o mică adiere. Cucuveaua a țipat din nou. Nu era absolut nimic de spus.”
Cartea este disponibilă pentru comandă pe libris.ro
