Ascunsă în zăpadă – Viveca Sten – recenzie

Ascunsă în zăpadă – Viveca Sten – recenzie

by -
0
Ascunsă în zăpadă - Viveca Sten - recenzie

Ascunsă în zăpadă – Viveca Sten – recenzie

Titlu: Ascunsă în zăpadă
Titlu original: Offermakaren
Autor: Viveca Sten
Traducător: Roxana Brînceanu
Editura Crime Scene Press
Anul apariției: 2023
Număr de pagini: 464

  “Un cadavru este găsit într-o telecabină chiar când în Are începe sezonul de schi. Trupul e înghețat complet, buzele îi sunt subțiate din pricina frigului. Multe indicii sugerează că ar fi vorba despre o crimă. Inspectorul Daniel Lindskog are acasă un copil nou-născut și o iubită surescitată. Agenta Hanna Ahlander a fugit în Are după ce a fost silită să-și dea demisia de la poliția din Stockholm în aceeași zi în care iubitul ei a părăsit-o. În scurtă vreme, cei doi ajung implicați în ancheta din jurul victimei înghețate. Asupra ținutului se pregătește să se dezlănțuie o furtună. Temperatura scade și tot mai multe vieți sunt în pericol. Câte vieți vor mai fi luate înainte ca adevărul să fie scos la lumină? Ascuns în zăpadă este primul volum al noii serii Crimele din Are, cu acțiunea plasată în Alpii Suedezi. În stilul ei caracteristic, Viveca Sten țese laolaltă peisaje grandioase și personaje puternic conturate, realizând o poveste de suspans hipnotizantă.”

 “Noua serie a Vivecai Sten oferă un suspans pe timp de iarnă care vă va pune adrenalina în mișcare.”(Amelia Magazine )

  Povestea este plasată în Are, o mică localitate, renumită pentru sporturi de iarnă, o celebră stațiune de schi din Suedia. Aici își va plasa Viveca Sten acțiunea noii serii “Crimele din Are”.

  În acest prim volum facem cunoștiință cu personajele principale, detectivii cu problemele lor de familie și viață.

  La micul sediu de poliție din Are sunt trei persoane Anton și Raffe, doi polițiști locali, și Daniel venit din Ostermund, stabilit cu familia în orășel. Daniel a ales să locuiască aici cu soția Ida și fiica Alice, convins că fiind un loc liniștit, va avea tot timpul necesar pentru familia pe care și-a dorit-o. Își ajută soția cât poate de mult, nu ratează serile cu Alice și se topește la fiecare zâmbet al ei, hotărât să fie un tată bun. Duce încă cu el resentimentele unei familii disfuncționale, și o rană sufletească rămasă după moartea mamei sale într-un accident, cazul rămânând nerezolvat.

  Daniel nu ține legătura nici cu partea italiană a familiei, de care mama lui se îndepărtase când plecase în Suedia, dar nici cu tatăl care-i părăsise făcându-și o nouă familie. El era hotărât să fie un soț și un tată de excepție, așa că atunci când i se ivise ocazia plecase de la secția de Narcotice din Goteborg, unde era un veșnic război între bande. Venise la Are, un orășel liniștit, era locul care-i amintea de originile lui, avea aici un program regulat și mai puține cazuri majore. Anton a crescut în Are și Raffe e stabilit aici cu părinții și prietena lui. Toți trei se înțeleg bine dar mai au nevoie de personal.

  Și o avem pe Hanna Ahlander, care trebuie să-și caute un nou loc de muncă. Șeful ei, de la Poliția Orășenească din Stockholm, o anunțase că are liber până în ianuarie, să se gândească la situația ei, acuzând-o de “ dificultăți de-a lucra cu ceilalți, insubordonare, lipsă de disciplină”. Singura ei greșeală a fost că nu a putut accepta că legea nu e aceeași pentru toată lumea, și colegul ei polițist nu e pedepsit pentru că efectiv și-a ucis soția în bătaie. Din contră bărbații, inclusiv șeful, strânseseră rândurile în jurul colegului lor, și chiar dacă mai erau persoane de acord cu Hanna, nu aveau curaj să fie împotriva majorității. Așa că Hanna disperată merge acasă, sperând să găsească alinare la partenerul ei de viață, un agent imobiliar. Dar Christian o părăsește, plecând la noua lui iubire, și cerându-i ca într-o săptămână să se mute, deoarece casa era a lui. Din disperare o scoate sora ei mai mare Lydia.

  Ea era tot ceea ce părinții lor doriseră, realizată atât profesional cât și personal, cu facultate, statut social și bani. Ei spuneau mereu că Hanna, venită târziu în viața lor, fusese un accident. De fapt se poate spune că Lydia avusese grijă de ea și o iubea necondiționat. Lydia o trimite să stea un timp la casa ei de vacanță din Are, cea mai mare vilă din localitate, unde să se hotărască ce vrea să facă pe mai departe. Tot ea este cea care, avocată fiind, îi rezolvă problemele cu șeful și iubitul.

  Cam asta este situația când în Are dispare o adolescentă, toată lumea o caută, dar din păcate cadavrul ei apare, câteva zile mai târziu, la stația telecabinei, un corp dezbrăcat și înghețat.

  Polițiștii ajung la concluzia că fata, Amanda, a fost ținută în una dintre cabanele răspândite pe munte, și a murit înghețată. Ei discută cu colegii și prietenii fetei, cu familia, cu oamenii din localitate, tatăl ei fiind consilier. Cred la început că cineva voia să se răzbune pe consilier pentru că este ucis și câinele familiei, iar Lena mama tinerei nu poate accepta moartea fiicei și se sinucide.

  În același timp Hanna este intrigată de comportarea femeii venite la curățenie la vilă, Zuhra, o străină. Îi vede urmele vineții pe mâini, reticența de-a vorbi și spaima din priviri când ea insistă cu întrebările. Recunoaște semnele, lucrase cu persoane abuzate, așa că începe propriile cercetări în privința firmei de curățenie.

  Dar cazurile se întretaie mai ales când află că, pe ascuns, Amanda și prietena ei lucrau ocazional la curățenie, la casele de vacanță, să-și facă bani. Nu le spuseseră părinților pentru că aceștia nu ar fi fost de acord, având o sutuatie materială foarte bună, era mai mult un act de sfidare și rebeliune al unor adolescente. Doar că Amanda aflase povestea Zuhrei și a celorlalte două colege ale ei, și chiar făcuse mici cercetări înainte de-a fi ucisă. Între timp Daniel, aflând că Hanna e polițistă și e dispusă să-i ajute, cere detașarea ei la poliția din Are.

  Lucrurile se precipită când găsesc grupul infracțional, care exploata trei tinere din Uzbekistan, și Hanna este aproape ucisă în accidentul de mașină provocat de șeful bandei.

  Cine este vinovat de moartea Amandei? Cine a încercat s-o ucidă pe Hanna? Cine era șeful din umbră?

  Toate acestea și multe alte secrete ale comunității vor ieși la iveală în timpul cercetărilor.

  Hanna se recuperează, Lydia îi rezolvă problemele și ea speră că cei de la mica unitate de poliție vor vrea ca ea să facă parte din “gașca lor” în continuare. Vom vedea…

  Mi-a plăcut romanul alert, cu multă acțiune, urmăriri, păcate dezvăluite. Sper ca și celelalte volume ale seriei “să mă prindă” la fel de mult.

  Așa cum spun păreri avizate: “Ca un star ce este, Viveca Sten îi aruncă pe cititori în acțiune încă din primele pagini ale prologului. Narațiunea e la nivel de elită, schimbând elegant perspectiva între mai mulți naratori. O lectură de suspans de prima clasă.”( Kapprakt)

  “Fanii noir-ului scandinav nu vor vrea să rateze acest roman.”( Publishers Weekly)

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, cartepedia şi cărtureşti

Recenzii cărți

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.