Clipe de viață, de Natalie Winter – Editura Rao – fragment

Matthew ciocăni la ușa lui Myrtle, cu ziarul în mână. Găsea mereu motive să meargă la ea în cameră – ba să-i lase niște cuvinte încrucișate pe care ea să le rezolve, ba să-i ducă niște flori într-un borcan de dulceață, pe care i le culesese pe furiș din grădină ori să-i aducă o tabletă de ciocolată neagră, pentru că știa că îi plac dulciurile. Nu voia să fie o pacoste, dar nu se putea abține.
Ușa se deschise și Myrtle stătea în cadrul ei, zâmbindu-i cu gura până la urechi, ca și cum era la fel de bucuroasă că îl vede ca și el. Doamne, nu se mai sătura de ea.
– Ți-am adus cuvinte încrucișate să le faci, zise el, întinzându-i ziarul, iar ea îi făcu semn să intre. Dar e o zi așa de plăcută, că mă întrebam dacă n-ai vrea să mergem undeva?
– Absolut.
Asta îi plăcea la ea cel mai mult. Fără unde, când sau de ce. Pur și simplu, da.
– Bine, spuse Matthew, încercând să nu se hlizească precum un băiețel. O să te duc într-unul dintre locurile mele preferate.
*
Când ajunseră acolo, el rămase o clipă în picioare și o privea pe Myrtle cum admira totul.
– E frumos aici, spuse ea, respirând profund, uitându-se la lac, care sclipea în soare, la sălciile plângătoare care își întindeau leneș cârceii crengilor în apă și la nuferii adunați ciorchine în mijloc.
Matthew avea impresia că vedea totul într-un chip nou, prin ochii ei, ca și cum ea ar fi zugrăvit cumva totul, doar pentru că era acolo.
– O să fie rece, nu? întrebă Myrtle, scoțându-și deja pantofii și rochia, rămânând doar în costum de baie.
Matthew se uita atent pe măsură ce se apropiau amândoi de malul lacului. Ea icni puțin, dar nu ezită și înaintă, iar când apa îi ajunse până la talie, se scufundă. Reveni la suprafață exact când el se apropia, înotând spre ea. Se mișcau încet, în cercuri, cu trupurile lor palide și subțiratice plutind pe apă și cu părul lor alb care sclipea.
Se gândi la ultima dată când venise aici și la ce avusese de gând să facă, la cât de pregătit fusese ca acolo să-i fie sfârșitul. Simți un nod în gât la gândul că ar fi mers până la capăt. Că n-ar fi ajuns niciodată să o cunoască. Și cum doar datorită ei nu mai dorea să părăsească lumea aceasta.
– Te simți bine? îl întrebă Myrtle, sesizând imediat schimbarea lui de dispoziție, în felul ei straniu.
– Mai mult decât bine, îi spuse, râzând.
– Bun.
Se rostogoliră pe spate și plutiră, unul lângă altul, în liniște, cu ochii la cer, cu brațele și picioarele întinse.
După ce ieșiră în sfârșit din apă și își înfășurară prosopul în jurul trupului, se așezară pe o stâncă încălzită de soare și lăsară vântul molatic să le usuce pielea.
Myrtle se uită la el și puse un deget pe cicatricea lui de la genunchi.
– Cum ai căpătat-o?
– Am căzut dintr-un copac.
– Și asta? repetă, cu degetul pus acum deasupra sprâncenei lui drepte.
– Am căzut de pe acoperișul școlii, unde mă urcasem să răspund unei provocări.
Myrtle râse, aproape copilărește, și Matthew aproape că și-o
putu închipui așa cum fusese ea odată.
– Dar asta? zise ea, plimbându-și degetul spre linia părului.
– Vărsat de vânt, răspunde el, șoptit, încercând să nu tremure la
atingerea ei.

– Și aici?
Degetul îi coborî spre frunte.
– Un cui ruginit dintr-un gard.
Se uitară amândoi la cicatricile lui, la toate acele momente de viață gravate pe pielea lui.
– Viața are un fel al ei de a te însemna, nu? observă ea.
Matthew aprobă din cap și se trase mai aproape de ea.
– Chiar așa.

Editura Rao

Noutăți editoriale

Clipe de viață de Natalie Winter – Editura Rao – fragment