Evadarea de Lucian Ciuchiţă

Evadarea, de Lucian  Ciuchiţă – poveste

  Povestea face parte din volumul “Plutonul nătăfleţilor şi alte povestiri”– apărut în 2019, la Editura Ecou Transilvan

  Afară era iarnă. Era frig. În casă era cald, dar nu ardeau, ca în Coşbuc, surcele în vatră, caloriferul era cald.

   Aflat singur în casă, tolănit comod în fotoliu, maturul de–acum îşi aduce aminte nostalgic de toate năzbâtiile făcute pe vremea pe când era doar un copil.

Nu toate, prea numeroase fiind ele, ci de una anume.

  În faţa blocului, privind spre geamurile luminate ale apartamentului în care locuia, brusc, pe copil l–a apucat o  jale cumplită. De propria persoană.

Se gândea – şi i se punea nodul în gât – cum îl caută ai săi, cum plâng.

Lasă–i să plângă, dacă nu m–au preţuit, aşa cum o merit… o să regrete ei când or să afle că am murit

  La chestia asta, cu moartea,copilul nu a mai fost de acord şi, când s–a înnoptat pe deplin, l–a luat o frică cumplită: „Moartea ca moartea, dar dacă păţesc ceva”.

Toată vitejia i se dusese pe apa Senei.

  Poziţia, destul de incomodă în care stătuse făcuse să–i amorţească toate oasele iar frigul intra prin bluza subţire, sport, pe care o purta. A stat aşa, ghemuit, până în clipa când s–a luminat de ziuă.

 Cu picioarele tremurând, fugarul, a sunat la uşa apartamentului în care, aşa cum bine intuieşte oricine, nu închisese nimeni un ochi!

 Când l–au văzut, nu l–au luat de urechi – chestie pe care o merita cu prisosinţă, ci i–au pregătit baia fierbinte, l–au hrănit şi l–au culcat.

  După aceea ei au plecat la birourile lor, „evadatul” dormind neîntors, până la amiază.

  Venise înfometat şi vânăt de frig, dar nimeni nu i–a zis nimic, nici atunci şi nici după aceea!

Le–a povestit el, câteva zile mai târziu, aventura ce trăise.

  A fost singura dată când a fugit de–acasă şi acum, la ora amintirilor, habar nu mai avea de ce o făcuse.

  Era, probabil, energia pe care avea să o simtă, pulsându–i în vene şi nervi, peste ani.

Lucian  Ciuchiţă

Autori români

Evadarea de Lucian  Ciuchiţă poveste.

4 COMMENTS

  1. Pe cărările sinuoase din labirintul vieții, așa cum ne place să ni le imaginăm, descoperim dualitatea Bine –Rău in vajnica lor inclestare, in care de fiecare dată BINELE invinge. In planul existențial, “evadarea” micuțului, se alimentează din bogata experiență, din realitatea că omul este o jucarie in mâna destinului…Mulțumesc, Literatura pe tocuri! Ați prezentat o poveste nemuritoare…

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.