Cutia de Camilla Läckberg – Henrik Fexeus – Editura Trei – noutăți...

Cutia de Camilla Läckberg – Henrik Fexeus – Editura Trei – noutăți editoriale

Cutia de Camilla Läckberg - Henrik Fexeus - Editura Trei - noutăți editoriale

Cutia, de Camilla Läckberg – Henrik Fexeus – Editura Trei – noutăți editoriale

Cutia 

Autori: Camilla Läckberg – Henrik Fexeus

Editura Trei

Titlul original: Box

Limba originală: suedeză

Traducere de: Carmen Vioreanu

Nr. de pagini: 752

  Un thriller plin de suspans scris de un nou duo nordic — începutul unei serii captivante.
Când o femeie ucisă este găsită într-o cutie străpunsă cu săbii, poliţia este descumpănită: a fost un număr de magie care n-a mers cum trebuie sau o crimă extrem de brutală? Mina Dabiri lucrează la poliţia din Stockholm și primește ajutorul lui Vincent Walder, un mentalist și expert în limbaj corporal și magie.
Mina și Vincent fac legături cu cazuri mai vechi și își dau seama că sunt pe urmele unui criminal în serie nemilos, care trebuie oprit înainte să mai facă și alte victime. Însă personalităţile dificile ale celor doi complică situaţia; amândoi poartă secrete întunecate, iar trecutul lor pare legat de ceea ce se petrece acum. Iar ei trebuie să fie cu un pas înaintea ucigașului. Trebuie să se familiarizeze cu nebunia ca să-i poată pune capăt.

„Un criminal în serie pasionat de trucuri magice și imitaţii este ideal pentru un thriller care-ţi crește pulsul și îţi asigură o evadare captivantă din realitate. Läckberg și Fexeus știu cum să scrie o carte pe care o citești pe nerăsuflate, deși are dimensiunile unei cărămizi.” – Göteborgs-Posten

„Atât intriga, cât și analizele comportamentale care străbat povestea poliţistă ca un fir roșu îl ţin efectiv captiv pe cititor. Măiestria cu care scrie Läckberg romane poliţiste și ingredientele noi aduse de Fexeus oferă o experienţă convingătoare.” – Jyllands-Posten

  CAMILLA LÄCKBERG a debutat în 2003 cu Prinţesa gheţurilor, care a fost primită cu entuziasm de critici și i-a adus în scurt timp un număr mare de cititori. Succesul real l-a obţinut cu cel de-al treilea roman, Cioplitorul în piatră, nominalizat pentru „Cel mai bun roman crime al anului” de Swedish Crime Writers’ Academy. Läckberg este unul dintre cei mai citiţi autori suedezi, cu cărţi vândute în 30 de milioane de exemplare în peste 60 de ţări. A scris 10 volume din seria bestseller internaţional Fjällbacka, urmate de două romane din seria Faye Adelheim.
La Editura Trei, au mai apărut Cioplitorul în piatră, Făuritoarea de îngeri, Sirena, Paznicul farului, Copilul german, Îmblânzitorul de lei, Prinţesa gheţurilor, Vrăjitoarea, Colivia de aur, Piază rea, Predicatorul și Aripi de argint.

  HENRIK FEXEUS, psiholog de profesie, este unul dintre cei mai apreciaţi conferenţiari suedezi și a fost distins cu numeroase premii. A realizat experimente psihologice spectaculoase la SVT și TV4 și a devenit cunoscut în 2007, când a debutat cu volumul Arta de a citi gândurile (Editura Trei). Cărţile lui au fost premiate, s-au vândut în peste un milion de exemplare și au fost traduse în mai mult de 30 de limbi. A debutat în literatură cu romanul Young Adult The Lost, prima carte a trilogiei Final Illusion.
La Editura Trei, au mai apărut Manualul abilităţilor sociale superioare și Reload: Cum să-ţi încarci bateriile. Arta recuperării inteligente (împreună cu Catharina Enblad).

Disponibilă pentru precomandă pe site-ul Trei

noutăți editoriale

Cutia de Camilla Läckberg – Henrik Fexeus – Editura Trei – noutăți editoriale

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.