Coram House – Bailey Seybolt – recenzie
Coram House – Bailey Seybolt – recenzie
Autor: Bailey Seybolt
Editura Litera
București 2025
Nr. pagini – 420
Publicat în aprilie 2025, Coram House este romanul cu care a debutat Bailey Seybolt, autoarea americană specializată în studii de literatură și cu experiență profesională în domenii precum marketing, copywriting și tech writing.
Povestea care stă la baza acestei cărți s-a inspirat dintr-un loc real: un fost orfelinat din Burlington, Vermont, cu o arhitectură frumoasă, dar cu o istorie întunecată (St. Joseph’s Orphanage), de care autoarea a fost mult timp fascinată, fapt ce a determinat-o să îl aleagă ca element principal în primul său roman.
Ca personaj principal, Alex Kelley, este la rândul său, o autoare de romane de investigație, aflată la un pas de colaps profesional și personal, care acceptă să scrie la negru un volum despre Coram House – un fost orfelinat situat pe malul lacului Champlain, unde s-au petrecut abuzuri oribile și unde, în 1968, a dispărut inexplicabil un băiețel pe nume Tommy.
Moartea recentă soțului său și dorința de a evada din calea amintirilor care o bântuie, o împing pe Alex să accepte acest job obscur și să se relocheze în mijlocul unei comunități destul de rigide, în plină iarnă, unde vremea nemiloasă accentuează singurătatea și sentimentele de anxietate.
“Povestea era interesantă. Ca decor, un orfelinat bântuit. Povești cumplite despre călugărițe și preoți. Înţelegerea pentru despăgubiri care a îngropat totul. Însă nu acesta era motivul pentru care acceptasem contractul. Agenta mea credea că, pur și simplu, n-am mai scris nimic de un an si jumătate, că jelesc. Nu i-am spus că nu puteam să scriu. Că am încercat și n-am reușit, că am căutat acea scânteie simțită la prima carte, dar n-am putut s-o găsesc. Că începusem să cred că era pierdută pe vecie. Dar poate că, dacă scriam ca altcineva, dacă toți din poveste erau deja morți, aşa că n-aveam cum să le dau peste cap viețile, poate că acum lucrurile ar fi diferite.”
Încă de la început, Alex simte că i se ascund chiar și cele mai elementare detalii, deși a fost chemată special pentru a relata povestea peste care au trecut mai bine de cincizeci de ani. Personajele cheie din perioada funcționării orfelinatului sunt fie moarte, fie refuză să colaboreze. Alan Stedsan, avocatul care a angajat-o pe Alex îi direcționează pașii către bârfe cu rol de a susține ideea unei perioade negre, definitivate, relatate sub forma unor povești cu iz de marketing, căci Coram House urmează să fie curând transformat într-un retreat destinat persoanelor înstărite, iar investitorii nu își doresc complicații inutile.
Pe măsură ce Alex investighează trecutul, încercând să afle tot mai multe detalii despre măicuțele care abuzau fizic copiii rezidenți, îi înfometau ori ferecau în pod ori de câte ori îndrăzneau să nu se supună regulilor absurde, descoperă povești care vizează căderea unei fetițe de la fereastră, sau a micuțului Tommy, obligat să participe la o lecție de înot în lac, care nu a mai reușit să iasă la suprafață. Nici abuzurile sexuale inițiate de preotul mânăstirii, la care o parte dintre băieți erau forțați să participe, nu rămân secrete în acest tumult de informații puse cap la cap.
“Lumina e filtrată prin ferestrele din fiecare capăt, dar tot e întunecat. Nu că ar fi mare lucru de văzut. O stivă de scânduri prăfuite. Un morman de cârpe vechi. La ce mă așteptam? Statuile alea fantomatice de sfinţi sau dulapul care se înălța ameninţător în visele copiilor să fie toate aici după aproape cincizeci de ani? Poate că am nevoie să-l văd, să-i pipăi scândurile și să-mi amintesc că nu-i o Narnia întunecată. Răul din acest loc n-are nimic special. Nu sunt decât oameni făcând lucruri îngrozitoare – la fel ca peste tot.”
Când un cadavru este găsit înghețat pe malul lacului și se dovedește că este vorba de una dintre măicuțele care activau la orfelinat, Alex este prinsă într-o vâltoare de minciuni, manipulări și situații riscante, menite să o determine să abandoneze proiectul pe care l-a început.
Poliția pare să o creadă o mitomană dornică de atenție, avocatul care a angajat-o se dovedește a fi cel care a înăbușit în instanță acuzațiile de abuz la care erau supuși copiii, o fostă rezidentă îi oferă detalii ce par lipsite de substanță juridică, iar băiatul preferat al măicuțelor, devenit un bărbat alcoolic și agresiv, terorizează o parte dintre locuitorii orășelului.
Povestea capătă pe alocuri o tentă gothică, întunecată și cu fiecare substrat care se adaugă încearcă să exploreze abuzul instituțional, pârghiile vinovăției și limitele memoriei, mai ales când adevărul nu vrea să se lase descoperit.
Romanul se încadrează în sfera psihologic-investigativă, combinând elemente true crime cu ficțiune, dar pentru iubitorii de ritm alert și întorsături bruște de situație, e posibil ca această carte să nu satisfacă nevoia de dinamism și noutate. Totuși, construcția poate fi considerată fără reproș atât timp cât acceptam faptul că dozajul empatic este scăzut și accentul se pune mai mult pe atmosferă, mister și profunzime psihologică, în detrimentul acțiunii și a exploatării sensibilităților umane.
“M-am gândit mult la întrebarea din acea ultimă seară. lar si iar, în cercuri. Ce aș face dacă mi-ar fi dată puterea să dau timpul înapoi, să-mi ling vârfurile degetelor și să sting flacăra unei vieţi și toată durerea care vine odată cu ea. Nu, i-am spus, n-aș face-o. Și nu doar pentru că nu există nimic altceva. Ci pentru că iubirea e o datorie plătită doar cu pierderea, într-un fel sau altul. Nu poţi să-i deschizi usa uneia fără cealaltă. Însă nici nu ştii niciodată ce urmează. Bucuria pe urmele tristeții pe urmele bucuriei. Și nu ne stă în putere să alegem. Ni se dau aşa de puține momente perfecte în viață, și uneori nu ne dăm seama ce sunt decât după aceea. Dar cum poți să pui durerea și perfecțiunea unei vieți pe o balanță și să hotărăști cum se brodesc – care vieți merită să fie trăite? Poate că altcineva e în stare, eu, una, nu-s.”
Cartea este disponibilă pentru comandă pe libris.ro
