Djamilia de Cinghiz Aitmatov

Djamilia de Cinghiz Aitmatov-Editura Allfa/All-recenzie

Traducere din limba rusă și note de Antoaneta Olteanu

Editura: Allfa (Grupul Editorial All)

Colecția: Strada Ficțiunii

Anul apariției: 2017

Număr pagini: 110

   Cinghiz Aitmatov (1928-2008) a fost unul dintre cei mai proeminenți scriitori kârgâzi. S-a născut în Șeker, nordul Kârgâzstanului (pe atunci Republica Socialistă Sovietică Kârgâză), într-o familie modestă. În 1956, a fost admis la Institutul de Literatură ,,Maxim Gorki” din Moscova. Între 1958 și 1966, a fost corespondentul kârgâz al publicației ruse ,,Pravda”. Primele două opere literare ale sale au apărut în limba rusă în 1952, însă, abia odată cu publicarea romanului Djamilia în 1958, Aitmatov a devenit un scriitor de referință.

  Alte lucrări importante sunt : Litsom k litsu (1957 ; Față în față), Pervyu chitel (1967 ; Primul învățător), Proshchay, Gulsary ! (1967 ; Adio, floare galbenă !) și Bely parokhod (1970 ; Vaporul alb). În 2006, a apărut ultimul său roman, Kogdagory padayut (Când munții se prăbușesc). Cărțile sale au fost traduse în peste 20 de limbi, iar temele majore din operele sale sunt iubirea, prietenia, războiul și emanciparea tinerilor kârgâzi, refractari la vechile obiceiuri și tradiții.

  În 1967, Aitmatov a devenit membru al conducerii Uniunii Scriitorilor din URSS și a fost distins cu premiul national pentru literatură în 1968, 1977 și 1983. După 1985, a devenit consilierul lui Mihail Gorbaciov și a fost primul ambasador ONU al URSS. De la începutul anilor 1990, Aitmatov a fost ambasador UE al Kârgâzstanului și a făcut parte din Parlamentul kârgâz.

  ,,Misiunea unui scriitor este de a vorbi în numele semenilor săi”. Asta susține autorul Cinghiz Aitmatov care întruchipează o voce literară a națiunii kârgâze, amintind parcă de viziunea lui Octavian Goga și de compătimirea omului de litere ce vorbește în numele conaționalilor săi, excluzând însă nota dramatică a poetului român.

  Până la ,,Djamilia”, trebuie să recunosc că nu am citit niciun titlu din literatura kârgâză, nu auzisem de niciun reprezentant al acestei țări, țară despre care știam câte ceva doar de la ora de geografie. Din acest motiv, am fost încântat să aud de traducerea acestui roman și nu am refuzat prilejul de a-l lectura, dornic să-mi lărgesc orizontul literar și să încerc ceva nou, ceva diferit.

  Încă de la început, am fost fermecat de scriitura lui Aitmatov, o scriitură îngrijită. Cuvintele curg lin, asemenea unui pârâu limpede, rece, ce umple lumea cu susurul său liniștitor. E o delectare lectura acestui roman, extrem de profund, de sensibil!

  Acțiunea este plasată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în Kârgâzstanul sovietic. În vreme de război, armata rusească avea nevoie de tot mai multe cereale, pe care autoritățile le rechiziționau din regiuni precum cea kârgâză. Cotele trebuiau respectate cu strictețe, îngreunând traiul și așa nu destul de bun al locuitorilor. Însă în ciuda războiului, în ciuda muncii asidue pe care bărbații și femeile erau nevoiți să o depună cot la cot, fără să scrâșnească, cei rămași acasă – netrimiși pe front – își găseau o alinare în respectarea tradițiilor moștenite din străbuni.

  În timp ce mulți bărbați luaseră calea armelor, soțiile, surorile, mamele lor rămăseseră acasă, unde trebuiau să îngrijească gospodăria, o oglindă a personalității celei ce o conducea. La urma urmei, o gospodărie bine întreținută constituia un motiv de mândrie, un mod al femeilor de a se alinia societății, cutumelor și, totodată, de a se diferenția.Djamilia de Cinghiz Aitmatov

  Într-un sătuc din regiunea agricolă a Kârgâzstanului, trăia și Djamilia, o tănără plină de viață, copilăroasă, energică, mereu cu zâmbetul pe buze. Era măritată și locuia în casa soacrei sale, în timp ce soțul – de care, aparent, nu o legau prea multe – se află cine știe unde, în bătăia focului de armă. În satul asiatic în care toți locuitorii se înrudeau cu ceilalți, Djamilia se evidenția prin firea ei veselă, frivolă poate, din punctul unora de vedere. Însă soacra sa – o femeie destoinică, mândra conducătoare a unei gospodării foarte bine puse la punct- o privea cu îngăduință, fiind sigură că ea îi va lua locul la un moment dat și că va deveni, treptat, mai serioasă, așa cum se cuvenea unei femei măritate.

  Cotidianul molcom a luat o altă turnură, atunci când un soldat infirm, Daniar, a revenit în satul său natal, după o viață de peregrinări. Întâmplarea a făcut ca el și Djamilia să fie repartizați să lucreze împreună la câmp, la încărcat și transportat saci de cereale. Djamilia era însoțită de Seit, cumnatul său adolescent, cel însărcinat să aibă grijă de soția fratelui său și, implicit, să-i apere onoarea. Întreaga istorie este narată din perspectiva lui Seit.

  Djamilia și Seit glumesc pe seama lui Daniar, îi pregătesc tot felul de farse, totul până când Daniar ia în serios jocul celor doi și se află la un pas de a provoca un accident la locul de muncă. Ulterior, tovarășii lui  îi descoperă vocea minunată, cântecele încărcate de emoție, mustind a viață. Din acel moment, viața protagoniștilor avea să se schimbe odată pentru totdeauna, întrucât Daniar și Djamilia au căzut victime săgeților lui Cupidon, nutrind sentimente interzise, condamnabile în societatea bucolică și conservatoare a acelor vremuri.

,,O, dacă aș putea, măcar într-o mică măsură, să reproduc cântecul lui Daniar ! Aproape că nu vrea cuvinte, dar nici n-aveai nevoie de așa ceva pentru a-ți da seama că era vorba de profunzimea umană. Nici înainte de asta, nici după aceea, nu am mai auzit vreodată un asemenea cântec : nu semăna nici cu cele kârgâze, nici cu cele kazahe, dar împletea elemente din amândouă. Cuprindea în el cele mai bune melodii ale celor două popoare înrudite care îmbinându-se într-un mod original dădeau naștere unui cântec irepetabil, unic. Era cântecul munților și al stepelor – când se ridica impetuos, precum munții kârgâzi, când se întindea alene, precum stepa kazahă.”

  Până la urmă, cei doi îndrăgostiți fug împreună, lăsându-l pe Seit cu un gol în suflet, cu o dorință înăsprită de a se apuca de pictat și de a-i reprezenta pe foaia de hârtie pe cei doi, desprinși parcă dintr-un basm ce se sfârșește cu  ,,și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”.

,,Mă uit la ei și aud vocea lui Daniar. Mă cheamă la drum, deci e timpul să mă pregătesc. O să străbat stepa până în satul meu și o să găsesc acolo niște culori noi. Fie să răsune în fiecare tușă a mea cântecul lui Daniar și să vibreze în fiecare trăsătură de penel inima Djamiliei !

  Povestea în sine nu este deosebit de complexă, însă surprinde prin maniera în care autorul o relatează, dovedind un adevărat har al istorisirii.

  Un alt aspect pe care l-am apreciat este conturarea atmosferei de epocă, realizarea de către autor a monografiei satului kârgâz de la mijlocul secolului al XX-lea, cu obiceiurile sale, cu mentalitățile de rigoare.

  Dacă doriți să citiți o poveste frumoasă, scrisă bine, o poveste desfășurată într-un cadru nefamiliar vouă, diferit de cel european, atât de cunoscut, vă recomand ,,Djamilia”, o istorie de dragoste într-un sătuc din Asia Centrală din epoca comunistă !

Părerile criticilor :

  • ,,Aitmatov vede lumea așa cum este : o lume a intoleranței, a prejudecăților, a sexismului, a brutălității patriarhale și a lipsei de armonie dintre oameni. Toate acestea sunt accentuate de cadrele superbe în care sunt revelate bunătatea, înțelepciunea, iubirea și devotamentul, desprinse din acele peisaje uimitoare din Asia Centrală, pe care autorul le evocă atât de poetic.” The Guardian
  • ,,O frumoasă poveste de dragoste, subtilă și minunat construită.” Bookseller

 LECTURĂ PLĂCUTĂ!

Cartea Djamilia de Cinghiz Aitmatov poate fi comandată de pe site-ul Editura All

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant, cartepedia, Divertalibrărie.net şi cărtureşti

Recenzii Editura All

 

***Lazăr Cosmin Ionuţ (Cosmin)-Redactor***Pasionat de lectură (șoricel de bibliotecă), de Turcia și serialele ei. În timpul liber citesc, scriu, ascult muzică, urmăresc filme și seriale, dansez și gătesc. Iubitor de artă (deși nu sunt artist) și de rafinament. În momentul actual sunt licean și autor al volumului "Maktub. Ce a fost scris”. Din noiembrie 2013 scriu pe blogul personal, din aprilie 2015 am început colaborările cu diverse edituri, apoi în mai am devenit unul din cronicarii revistei "Ordinul Povestitorilor". Din august am intrat în comunitatea "Literatură pe tocuri" :)

8 COMMENTS

  1. Cosmin, felicitări pentru recenzie! Da, mi-ar plăcea să citesc o poveste plasată – așa cum spui – într-un cadru nefamiliar. E constructiv să deschizi ochii spre alte lumi.

  2. Felicitari Cosmin!Eram convinsa ca vei fi curios sa citesti romanul stiind ce pasionat de istorie esti.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.